”Dacă ai făcut cuiva vreun bine, ocoleşte-l ca pe un câine turbat. Te va muşca.” Este un proverb turcesc pe care l-am găsit într-o altă istorioară scrisă de Richard Wurmbrand. Autorul continuă cu remarca: „Secole de experientă sunt concentrate în aceste cuvinte simple”.  Deci comportamentul oamenilor este acelaşi de secole şi totuşi rămâi descumpănit când te loveşti de el.

Nu am nici un duşman ( aşa cred), nu duşmănesc pe nimeni, nu m-a “muşcat” (în mod semnificativ) nimeni. Dar am fost “încolţită” de persoane cărora le-am făcut într-un fel sau altul vreun bine (material, timp investit, sfaturi de natura sa schimbe lucrurile in bine)

A fost o implicare în  vieţile celor ce au contat pentru mine şi nu a fost niciodată pentru vreo recunoştinţă. Nu mă interesa nici într-un fel recunoştinţa,  motivaţia acţiunilor mele fiind cu totul alta decât recunştinţa, care, oricum, stiam că  nu există. Acelaşi Richard Wurmbrad ilustrează grăitor: Se spune că odată Dumnezeu a invitata toate virtuţile la o petrecere.  Acestea s-au salutat şi s-au îmbrăţişat, căci erau foarte bune prietene unele cu altele. Doar două nu vorbeau între ele. Dumnezeu le întrebă: „Nu vă cunoaşteţi?” Ele spuseră: „ Nu ne-am întâlnit niciodată.” Numele lor erau BINEFACERE şi RECUNOŞTINŢĂ.

Nu te aştepţi niciodată la recunoştinţă când faci vreun bine, dar când eşti muşcat, când pe nedrept eşti învinuit că aştepţi recunoştinţa teîntrebi: „De ce atâta înverşunare?” Istorioara lui Wurmbrand mi-a dat un răspuns: „Aşa a fost de secole…”