De pe Facebook-ul prietenului meu:

• 
  Marin Pintilie

  Psalmul 30.5b.
  „… seara vine plânsul, iar dimineaţa, veselia.”
  Între plânsul din amurg şi veselia din zori (cf.LXX), se interpun trei etape:
  – Rugăciunea de seară când toate motivele plânsului sunt depuse înaintea Celui ce „zilnic ne poartă povara”, (Ps.68.19)
  – Somnul, dulce, (Ecl.5.12) profund şi reconfortant, menit să liniştească duhul îndurerat şi bântuit de neliniştile şi umbrele amurgului.
  – Rugăciunea de dimineaţă, care este un nou început, pregătindu-mă pentru un nou răsărit de soare, pentru o nouă experienţă, din care voi ieşi mai îmbogăţit şi mai matur.
  Nu ştiu cât de liniştit sau de tulbur îţi e duhul; şi nu ştiu cum se va sfârşi ziua de azi. La sfârşitul zilei roagă-te ca psalmistul: ;Mulţi zic: Cine ne va arăta fericirea? Eu însă zic: Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale Doamne (Zâmbeşte-ne Doamne)! Tu-mi dat mei multă bucurie în inima mea… Eu mă culc şi adorm în pace căci numai Tu Doamne îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.” (Ps. 4.6-8) Iar la trezire, după un somn adânc, legănat de vise, sau sfinte înştiinţări, să spui, ca profetul Ieremia:
  „… m-am trezit şi am privit; şi somnul îmi fusese dulce.” (Ier.31.26)
  Concluzia e că Dumnezeu trebuie să fie prezent şi în aglomeraţia zilei, şi în liniştea nopţii. Înainte de a-L avea pe Dumnezeu cu noi la munca zilei, trebuie să ne obişnuim să-L avem cu noi în ceasurile de odihnă.
  SĂ NU ADORMI NICIODATĂ SINGUR ! Şi atunci somnul îţi va fi o plăcută trecere dinspre amurgul trist, spre zorile pline de bucurie, lumină şi speranţă.

Categories: Maxime si cugetari