Una din cele mai triste întâlniri din Australia a fost cu un tânăr aflat în vizită din România. M-a oprit după un servici de seară și am stat îndelung de vorbă despre “inspirația“ Bibliei. Convins de niște teologi mai noi din România sau de noi răsuciri ale unor teologi mai vechi, foarte simpaticul meu interlocutor m-a întrebat:
“Și dacă în afara cuvintelor lui Isus și a celor grăite de Ioan sau Petru, ucenici de aproape ai Mântuitorului, toate celelalte scrieri canonice sunt doar niște păreri personale ale lui Pavel sau rezultatul stărilor lui sufletești și relațiilor lui cu diferite grupuri de credincioși din primul veac?“
Am încercat să mă reazăm pe canonicitatea Bibliei, dar mi-a spus că Sinoadele au hotărât așa și s-ar putea foarte bine ca Sinoadele să nu fi avut dreptate. Sau, dacă Sinoadele au dreptul să hotărască, atunci credem în revelația progresivă și asta îl face pe el să creadă că teologia este un flux continuu, cu teologi mult mai complexi și mai complecți care au scris în veacurile de după închiderea canonului. Deci, Biserica trebuie privită ca autoritate supremă în materie de teologie, nu Scriptura, cum susțin evanghelicii. Urmarea firească ar fi că toți evanghelicii sunt “învechiți“ și închistați în învățăturile Bisericii din primul secol, refuzând să ia în seamă celelalte învățături publicate de Biserica istorică de-a lungul secolelor.
Mi-a citat foarte elocvent din scrierile unor oameni cu totul remarcabili din istoria bisericii europene, oameni care au reușit să pătrundă filosofia înaltă și să postuleze adevăruri cu mult deasupra scrierilor lui Pavel. Părerea lui, cât am înțeles-o eu, era că nu ne putem opri la textul Noului Testament ca la ceva normativ și absolut, păgubindu-ne singuri de progresul revelației primite prin acești teologi ai Bisericii istorice.
M-am speriat la început, pentru că nu știam despre astfel de vânturi stârnite în teologia română și printre teologii din România. Omul era foarte inteligent și mi-a devenit în foarte scurt timp foarte simpatic.
Nu cred că ceea ce i-am spus atunci a fost nici clar și nici convingător. Eram obosit după o seară de studiu și total luat prin surprindere de subiectul ridicat de el. Ne-am despărțit promițând că ne vom ruga unul pentru celălalt. Eu am făcut-o și m-am gândit mereu la un răspuns mai bun pe care i l-aș fi putut da atunci.
Fără să vreau să reinventez oul lui Columb, iată o ilustrație care mi-a venit în minte și vă rog pe voi să trageți voi concluziile care derivă din ea.
În ceea ce privește autoritatea Sinoadelor care au stabilit canonul Sfintelor Scripturi:
Să ne închipuim că fiecare dintre noi primește o sumedenie de scrisori în poștă. Majoritatea sunt corespondențe amicale cu prieteni și rude. Printre ele se găsește însă într-o zi o scrisoare oficială de la tribunal sau de la guvernatorul Statului. Ce vom face cu ea? Fără nici o îndoială că o vom pune deoparte și-i vom acorda o atenție aparte. De ce? Pentru că ea reprezintă o comunicare din partea unei autorități superioare față de care vom da socoteală, iar comunicarea și conformarea noastră la prevederile scrisorii nu sunt opționale, ci obligatorii. Ce înseamnă asta? Poate însemna una din două lucruri: sau că recunoaștem autoritatea scrisorii sau că recunoașterea noastră îi dă autoritate? Ce ar fi dacă am prefera să o neglijăm în detrimentul alteia? Ce s-ar întâmpla dată am prefera să-i acordăm alteia o autoritate supremă asupra vieții noastre? Ce s-ar întâmpla dacă am da credit sfatului unui prieten care ne-ar sfătui să nu luăm prea în serios scrisorile venite de la tribunal sau de la guvernatorul Statului?
Vedeți, cam asta cred eu că au făcut Sinoadele. Selecția lor nu A DAT autoritate scrierilor Noului Testament, ci doar A RECUNOSCUT autoritatea lor. Din momentul în care recunoști o scrisoare cu autoritate te supui tu însuți acestei autorități, te smerești înaintea ei și o așezi deasupra tuturor celorlalte preferințe sau acțiuni ale tale.
Scrierile Noului Testament nu sunt autoritative pentru că au fost hotărâte de Sinoade, ci au fost recunoscute de Sinoade pentru că au autoritate divină.
Scrierile Noului Testament sunt inspirate în sensul că fiecare iotă din ele este acolo unde a vrut-o Dumnezeu, chiar și atunci când conținutul unei anumite expresii este o părere sau o luare de cuvânt a Diavolului! Sinoadele nu AU DAT autoritate cărților inspirate, ci doar LE-AU RECUNOSCUT caracterul INSPIRAT. Prin aceasta, ele sunt unice, nerepetabile și necompletabile.
În ceea ce privește autoritatea unor teologi și teologii apărute după încheierea canonului Sfintelor Scripturi:
În limbajul și porunca apostolică a lui Ioan din 2 Ioan 7-11, obligația noastră nu este să umblăm după revelații mai recente, ci să RĂMÂNEM în ceea ce ni s-a dat odată pentru totdeauna:
“Căci în lume s’au răspîndit mulţi amăgitori, cari nu mărturisesc că Isus Hristos vine în trup. Iată amăgitorul, iată Antihristul! Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină. Oricine o ia înainte, şi nu rămîne în învăţătura lui Hristos, n’are pe Dumnezeu. Cine rămîne în învăţătura aceasta, are pe Tatăl şi pe Fiul. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă, şi să nu-i ziceţi: ,,Bun venit!“ Căci cine -i zice: ,,Bun venit!“ se face părtaş faptelor lui rele“.
Vânturi noi de învățătură au mai fost și vor mai veni. Noi trebuie însă să clădim doar pe “temelia apostolilor și proorocilor“ (Rom. 15:15, 16:25).
“… fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos“ (Efes. 2:20).
Orice teolog se validează sau se invalidează prin confruntarea lui cu textul sacru al Noului Testament. Orice altă Evanghelia a fost, este și trebuie să rămână “ANATEMA“:
“Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sînt unii oameni cari vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v’am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! “ (Gal 1:7-9).
Categories: Amintiri, Teologice
Sper să nu se supere nimeni … 
Barzilaiendan 
Cer scuze am mai facut o gresala. cuvantul,, Babilon” nu are ce cauta in aceasta idee din penultima postare, ultimele randuri
gresit: Dumnezeu se va folosi de puterile sistemului Babilonul. politic0 pentru a nimicii autoritatea curvei -cetatea cea mare. insa sfintii trebuie sa cunoasca si sa apere Autoritatea Cuvantului scris al Lui Dumnezeu -Cuvantul marturisirii lor.Ap.12.11
corect Dumnezeu se va folosi de puterile sistemului politic pentru a nimicii autoritatea curvei -cetatea cea mare. insa sfintii trebuie sa cunoasca si sa apere Autoritatea Cuvantului scris al Lui Dumnezeu -Cuvantul marturisirii lor.Ap.12.11
Cum putem ajuta credinciosii ortodocsi sa recunoasca numai autoritatea Cuvantului scris – Sola Scriptura.? Sfecific,,credinciosii” nu biserica. Prin credinciosi se poate reforma incet sistemul, dar nu in totalitate, deoarece peste 90% din cler sunt carieristi. In acest sens poetul Ion Alexandru, apreciat intre ortdocsi a facut o lucrare buna incepand cu prietenul lui preotul Galeriu, membru al cab. episcopal al tarii. Asa ca de atunci mereu se cere credinciosilor prin postul Tv. si radioul <<Trinitas" sa-si procure o biblie si sa o citeasca . amandoi sau mutat acasa la Domnul.
"
Am discutat și eu acum câțiva ani cu un tânăr crescut între ortodocși dar intrat în mediul evanghelic prin căsătorie(atunci era doar logodit iar eu eram prieten cu familia fetei). Omul avea aceeași întrebare: cine are autoritatea? Popii ziceau tare că ”biserica” a stabilit canonul, deci biserica poate stabili și altceva, ce vrea ”biserica”.
I-am răspuns lui și am făcut și o postare, citez:
”Canonul Noului Testament a fost stabilit de apostoli.
Este vorba de darul cunoștinței, dar care a încetat după vremea apostolilor, acea cunoștință(pricepere) nemaipomenită în taina lui Cristos, descoperită ”sfinților apostoli și prooroci prin duhul” ”pentru întregirea cuvântului lui Dumnezeu”.
Coloseni 1:25:”Slujitorul ei am fost făcut eu, după isprăvnicia, pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi ca să întregesc Cuvîntul lui Dumnezeu.”
Efeseni 3:4-5 ” Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul.”
Deci canonul nu este rezultatul unor lupte bisericești, deși a fost subiect de lupte. Cuvântul lui Dumnezeu a fost întregit de apostoli și Dumnezeu însuși veghează asupra lui.
El este Stânca, restul e spumă și pleavă și fum.”
sursa: http://vesteabuna.wordpress.com/2012/05/27/cine-a-stabilit-canonul-noului-testament/
Completez:
Canonul complet al Noului Testament este acel ”ce este desăvârșit” din Corinteni 13 sau acel cuvânt întregit din Coloseni 1.
Cuvântul Domnului este desăvârșit(complet, întreg), însă la data scrierii lui Corinteni 13 era încă ”în parte”.
Detalii aici: http://vesteabuna.wordpress.com/2010/11/29/cand-a-venit-%E2%80%9Dce-este-desavarsit%E2%80%9D-comentariu-la-i-corinteni-138-si-la-coloseni-125/
Cu drag,
d.
As dori sa fac o rectificare in legatura cu Josh McDowell-este vorba de lucrarea ,,Marturii care cer un verdict” si nu de lucrarea,,El a umblat printre noi” {pag.57,58) Iar teologul si cercetatorul Dalrymple, concluzioneaza referitor la scrierile si predicile parintilor bisericii primare:,, … si cum aveam toate lucrarile existente ale Parintilor sec.doi si trei, am inceput sa cercetez, si pana in momentul de fata am gasit intreg N. Testament, cu exceptia a unsprezece versete.( Noul Testament si Parintii, 58/35,36, mrturii care cer un verdict, pag.57,par.4) In toate dovezile existente in legatura cu scrierile parintilor bisericii primare din sec.doi si trei nu gasim expresia ,,sfanta traditie” ci numai Cuvantul Lui Dumnezeu al scrierilor N.Testament
Un alt argument al autoritatii, autenticitatii si unicitatii N. Testament scris, este traducerea timpurie a N.T., intre anii 150 – 350, in limbile: Siriaca veche, latina veche, versiunile coptice(sec.trei), versiunea armeana (sec.patru) gotica (sec.patru) geogiana, etiopeana, nabiana (sec.cinci) si in alte limbi. Astfel se realizeaza marea trimitere din Mat.28 numai prin autoritatea Cuvantului scris al N.Testament. In timp ce multe lucrari cunoscute ale culturii grecesti, scrise cu sute su peste o mie si ceva de ani inainte nu erau traduse in alte limbi.
Cine are timp a studia cartile de teologie a bisericii ortodoxe; ,,Temeiurile invataturii ortodoxe”,de Nic. Corneanu, Mitropolitul Banatului,om de cultura vasta, ,,Carte de invatatura Crestina Ortodoxa”, ,,Teologia dogmatica Otodoxa, de D Staniloie) prin care se dau aceasi autoritate sfintei traditii ca si Cuvantului scris al N. Testaent, se va convinge de lipsa argumentelor in favoarea autoritati sfintei traditii. Cand se demonteaza autoritatea bisericii ortodoxe in raport cu Cuvantul Lui Dumnezeu scris, cade si sfanta traditie. Deocamdata autoritatea bisericii-Babilonului Cel Mare este potrivit Ap.18 cea mai buna negustorie, este o industrie a unui castig usor si fara responsabilitati. Dumnezeu se va folosi de puterile sistemului Babilonul. politic0 pentru a nimicii autoritatea curvei -cetatea cea mare. insa sfintii trebuie sa cunoasca si sa apere Autoritatea Cuvantului scris al Lui Dumnezeu -Cuvantul marturisirii lor.Ap.12.11
Excelent.
Incerc sa raspund strict la tema,,Recunoasterea autoritatii sau recunoasterea ce da autoritatea”
Joshh McDowell in lucrarea sa,,El a umblat printre noi” aduce un argument puternic pentru autoritatea Bibliei spunand:,, In primele doua sec.parintii bisericii primare (unii fiind ucenici ai
ucenicilor Domnului) abunda in citate ale N.Testament, astfel daca nu am avea uniciale ale N.Testament la dispozitie, am putea reface in propotie de peste 95% textul N.Testament din aceste citate. Acest fapt ne arata cat de cunoscute erau cartile N.Testament parintlori bisericii primare. Sinodul din sec.iV doar a recunoscut si intarit autoritatea cartilor.N.Testament
Deci autoritatea nu a dat-o sinodul, ci Cuvantul Lui Dumnezeu al N.Testament
O alta problema a autoritatii este afirmatia bis.Ortodoxe, ca la inceput a fost traditia orala si apoi cea scrisa- la inceput a fost biserica primara cu traditia orala, mult mai cuprinzatoare ca cea scrisa, si apoi biserica a format scrieriile N.Testatament. Numai ca Scrierile N.T nu au fost scrise de biserica ce se inchega ci de APOSTOLII DOMNULUI, iar in doua cazuri, de colaboratori ai apostolilor. Apostolii Pavel, Petru, Iacov, Iuda se declara apostoli sau robi ai Domnului. Autoritatea scrierilor lor nu a fost data sau dictata de biserica, ci de Domnul, sub insuflarea.Duhului Sfant. 2Tim.3.16. Asa ca biserica ce se forma avea o singura autoritate:,,Autoritatea Cuvantului scris a N.Testament.”
Domnul Hristos a dat marea imputernicire ucenicilor Sai si ucenicilor nascuti din Dumnezeu-din Duhul si din Cuvantul scris al N.Testament (1Pet.1.23) sa faca ucenici din toate neamurile, sa-i invete sa pazeasca tot ce a poruncit, potrivit celor scrise. Mat.28.18-20;1Cor.4.6:
In scrierile parintilor bisericii primare, se dau citate numai din Cuvantul scris si nu se aminteste nici un cuvant despre o traditie orala. Deasemenea nici sinodul dela Niceea ce a recunoscut si intarit autoritatea Srierilor N.Testament nu a amintit nimic de o alta autoritate -sfanta traditie.
In concluzie nu biserica ortodoxa, catolica sau oricare alta este autoritatea , ci Cuvantul Scris a Lui Dumnezeu. De fapt Unica Credinta este potrivit celor scrise in Cuvantul Domnului scris.Ef.4.5; 2Cor.4.13. Domnul Hristos nu se identifica cu nici o biserica denominationala decat cu biserica nascuta din Dumnezeu, care este Trup Hristic. Aceasta este ca si Imparatia Lui Dumnezeu,nu se vede din afara, deoarece este inlauntrul omului. Lc.17.20,21.Biserica Lui Dumnezeu este in Dumnezeu Tatal si-n Domnul Hristos, se vad doar faptele ei cerute de Hristos Domnul: pocainta si credinta. Mc.1.15 Unde nu sunt aceste cerinte, sunt biserici denominationale. Concluzia care se poate trage din teologia ortodoxa este urmatoarrea: Dumnezeu a format mai intai biserica pentru ca ea sa scrie traditia scrisa. Astfel se da autoritate bisericii ortodocse. Dumnezeu si-a format un popor- poporul israel, apoi i-a dat Legea ce rost avea Legea fara popor? La fel este cu Biserica Lui Hristos mai intai a fost intemeiata biserica, apoi i s-a dat Cuvantul Scris al N. Testament. Dar autoritatea este numai Cuvantul Scris si nu biserica.
Impartasesc tristetea constatarilor din problema darurilor date celor credinciosi. Putem incape foarte usor pe mana unor oameni șmecheri, o minoritate care să ne ducă pe aceeași cale cu bisericile istorice … Cred ca Biserica trebuie sa traiasca o Reformă continuă, în cre suntem chemați să veghem unii asupra altora. “Cei puțini aleși“ să slujească cu darul lor sunt o cursă. Pe de o parte mulțimea se complace în așa ceva pentru că asta înseamnă că numai acești “aleși“ trebuie să fie sfinți și curați, iar pe de altă parte pentru că “specializarea“ scolastică va crea foarte curând și la evanghelici (dacă nu cumva a și făcut-o) un cler (sinodal) evanghelic. Doamne, ai milă de noi și nu ne lăsa.
Un păstor adevărat va refuza soclul statuii și se va coborî în mod intenționat printre oile sale, formând urgent o echipă care să încurajeze slujirea fiecăruia din adunare, pentru că fiecăruia i s-a dat darul duhovnicesc spre folosul celorlalți.
Rom 12 și 1 Cor 12 arată că nimeni nu le poate face pe toate în trupul spiritual al Bisericii. Există lucrări pe care numai alții le pot face pentru mine, există lucrări pe care numai eu le pot face pentru ceilalți. Toți suntem la fel de valoroși, necesari și importanți, indiferent de vizibilitatea sau obscuritatea lucrării la care suntem chemați.
Intervin in aceasta discutie doar cu “autoritatea” unuia sincer interesat, fara atestari.
Autoritatea Scripturilor, la vremea Sinodului, era deja recunoscuta. In hotararea Divina, Sinodul are “meritul” de a nu se impotrivi “curgerii naturale”.
Texte, ce au ajuns pana in prezent, ale marilor oameni consacrati Domnului din perioada anterioara Sinodului, citeaza de pe toata suprafata Noului Testamant si aceste citate sunt considerate de catre ei, deja, “sacre” etc.
Subiectul este dificil si provocator, continand o mare ispita. “Teologia” romaneasca, concentrata aproape exclusiv pe discursul facil (predica), distantandu-se tot mai mult de firava ei intelectualitate, va face fata greu confruntarilor cinstite cu savantii vremii. Noroc cu Domnul, ca avem traduceri.
O alta chestiune, nu tocmai paralela cu subiectul, observata in comentariul dvs, este cea cu privire la “CHEMAREA câtorva care devin….”. Chiar atat de putini sa fie acestia?
De fapt, cred ca aveti dreptate dar numai in ordinea baptista, penticostala etc, a inchinarii si nu in fond.
Domnul Isus, in capitolul citat de dvs, “a dat daruri oamenilor.” Cat de putini sunt acestia? Daca erau o minoritate, aceste cuvinte sunau: “a dat daruri unora”. Pentru nine, cuvintele de mai sus, sugereaza multimi.
Faptul ca aceste multimi au fost reduse la cativa, apoi, in prea multe cazuri, acesti cativa la un singur destept amarat, contine, implicit, cauza dificultatii in a raspunde celor care ne interogheaza.
Daca Domnul Isus “a dat daruri oamenilor”, fiecare trebuie sa-si asume darul specific si toti ceilalti sa-l vada, apoi sa-l incurajeze.
O masa amorfa de oameni, manipulata de cativa mai “iuti de daruri”, nu este protenstantism ci ortodoxie si in acest caz ar trebui si dvs sa acceptati revelatia progresiva.
Foarte bună observație și întrebare! Ca să o amplific, după o anumită dată, sinoadele s-au chiar despărțit și au început să se certe între ele. Cât putem pune bază pe autoritatea hotărârilor lor?
În general, la aceste între bări trebuie să răspundă cineva care a studiat bine această problemă. România nu a avut parte de o discuție teologică publică asemănătoare cu cea care s-a produs în occident din cauza Reformei (Hus, Luther, Calvin). Există Sinoade ecumenice care au publicat hotărări și crezuri cavsi universal acceptate, și alte Sinoade care mai mult au divizat creștinătatea.
Părerea mea modestă, până ce va răspunde aici un teolog mai acătării, este că acesta este tocmai motivul pentru care trebuie să ne oprim la autoritatea Scripturii, nu a Sinoadelor.
Cama ceasta este și practica Bisericii în ceea ce privește atitudinea față de ceilalți lucrători din ADunările locale. Mulțimea RECUNOAȘTE darul și CHEMAREA câtorva care devin diaconi, presbiteri, păstori, după care , imediat se supune autorității lor. Și pe ei însă, ca și pe Sinoade, mulțimea îi va verifica constant prin confruntarea cu adevărul revelat al Scripturilor. Așă făceau credincioșii din Berea:
“Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decît cei din Tesalonic. Au primit Cuvîntul cu toată rîvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa“ (Fapte 17:11).
Aceasta este și structura Noului Testament! Epistolele se împart în două categorii:
(1) Cele scrise bisericilor (direct, tuturor, de parcă n-ar avea păstori! (Care păstor, preot ar acepta azi ca cineva să scris o scrisoare membrilor adunării lui locale, fără șă-i fie adresată întâi lui?).
(2) Cele scrise direct lucrătorilor (Timotei, Filimon, Tit), de parcă ei ar fi buricul pământului și ar avea toată autoritatea asupra mulțimii din adunare.
Snt convins că Dumnezeu a rânduit așa, ca să ne arate cum trebuie păstrat echilibrul spiritual care să ne țină pe toți lângă adevăr. Biserica este chemată șă își supravegheze lucrătorii veghând ca învățătura lor să fie în conformitate cu revelația Scripturii (“să vorbeasă doar doi sau trei și ceilalți să judece“ – 1 Cor. 14:29). Nici Sinoadele și nici lucrătorii de azi ai Bisericilor nu au voie să se depărteze de “învățătura apostolilor“, în care “stăruia“ Biserica primară (Fapte 2:42). Din acest unghi de vedere, orice creștin poate cenzura prin verificare orice hotărâre a unui Sinod și orice redică sau proorocie a unui predicator sau păstor. N-avem voie să trecem “peste ce este scris“.
Știu că există azi Biserici teritoriale și Biserici locale, iar lanțul ierarhic de autoritate este diferit în fiecare organizație sau formă de organizare. Nu cred însă că avem voie (sau nevoie) să lăsăm Biserica să se transforme într-o organizație în care să primeze autoritatea oamenilor. Trebuie mai degrabă să împiedicăm așa ceva și să ne păstrăm independența implicată în responsabilitatea personală individuală înaintea lui Dumnezeu. Nimeni nu va merge la Judecăta finală “în grup“, “cu Biserica“, ci ne vom duce fiecare în parte și nu ne vom putea scuza dând vina pe Sinoade sau pe cei ce ne-au condus. Chiar și în fața unor Sinoade de preoți, un creștin are dreptul și obligația să iasă de sub autoritatea lor, dacă ceea ce spun sau cer ei intră în conflict cu ceea ce spuen sau cere Dumnezeu:
“A doua zi, mai marii norodului, bătrînii şi cărturarii s’au adunat împreună la Ierusalim, cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi. … Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: ,,Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu; căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.“ (Fapte 4:1-19).
„Vedeți, cam asta cred eu că au făcut Sinoadele. Selecția lor nu A DAT autoritate scrierilor Noului Testament, ci doar A RECUNOSCUT autoritatea lor.”
Domnule Daniel, în afară de cărțile Canonice, Sinoadele au recunoscut și alte Adevăruri și Afirmații Teologice ca fiind autoritative. În bază la ce criteriu selectați dumneavoastră ceea ce are cu adevărat autoritate și ceea ce nu? Dacă Sinoadele au recunoscut și Adevăruri/Afirmații Teologice care nu au realmente autoritate atunci ce ne garantează că recunoașterea cărților Canonice ar fi sigură?
Reblogged this on In asteptare…fac totul cu pasiune….
Perfect de acord. Chiar si Domnul Isus avertizeaza impotriva celor ce vor sa vie cu felurite filozofii, prezentand “un adevar” partial identic sau complet diferit de cel al Invatatorului. Multe curente au fost si au sa mai fie; autenticitatea si autoritatea Sfintelor Scripturi ramane in veac aceeasi, neschimbata intocmai ca si sursa de la care a purces: Dumnezeu in sfintenia si intelepciunea Lui. Peste aceasta Autoritate nimeni si nimic nu are loc sau cuvant. AMIN!