„Domnul a zis: «Am văzut asuprirea poporului Meu…,
şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui;
căci îi cunosc durerile.»“
(Exod 3.7)

„…vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.“
(Ioan 16.20)

Da, Tu-mi cunoşti durerile, Părinte,
Pe care pocăinţa le-a produs
Când prin cuvintele Scripturii Sfinte,
Ca fiu pierdut, acasă m-ai adus.
Adânca întristare-n bucurie
În chip deplin atunci mi-ai prefăcut:
Iertând pe veci cumplita-mi nebunie,
Ştergând prin har un prea murdar trecut…

Dar Tu cunoşti durerile pe care
Le port în piept căci nu-s ce-ai vrea să fiu:
Mai bun, mai sfânt, umblând în ascultare,
Rob mai smerit şi martor tot mai viu.
Această întristare-n bucurie
Tu poţi s-o schimbi zdrobind voinţa mea;
Cuvântul Tău va fi a mea tărie
Iar braţul Tău suport sub crucea grea…

Cunoşti apoi durerile ce-n carne
Cu lăcomie colţii îşi înfig;
Când chinul crud îmi ia făptura-n coarne,
Auzi cum gem, ‘nainte chiar să strig.
Ca Tată bun, şi-această întristare
În bucurie Te grăbeşti s-o schimbi,
Să nu-mi văd viaţa dusă la pierzare,
Să nu fiu ars de-nveninate limbi…

Cunoşti la fel durerile nespuse
Ce vin din partea celor ce mi-s dragi;
La orice pas, pe drumul meu sunt puse:
Le simt sub tălpi, le pipăi în desagi.
Dar întristarea asta-n bucurie
De fiecare dată mi-o prefaci,
Căci mângâieri cereşti îmi dai şi mie;
Din jugul meu, Tu Ţie jug Îţi faci…

Cunoşti tot şirul de dureri amare
Ce-n geamăt sterp, din lacrimi reci, se nasc
Văzând ce mulţi resping mărgăritare
Şi dau palate-n Cer pe-un cuib de vreasc.
Această întristare-n bucurie
Mi-o schimbi atunci când văd un păcătos
Ce-a fost convins, prin scumpa-Ţi mărturie,
Să stea-n genunchi sub crucea lui Cristos…

Cunoşti perfect durerile simţite
Când întâlnesc atâţi creştini fireşti;
Lor nu li-i drag să ducă vieţi sfinţite
Şi nici nu ştiu ce bun şi darnic eşti.
În bucurie-mi schimbi şi-acea-ntristare
Când ochii mei privesc acel tablou
Cum prin Cuvânt şi-a Duhului lucrare,
Un om firesc a fost născut din nou…

*****
Nu doar îmi ştii durerile pe nume,
Nu doar prefaci în cânt orice-ntristări,
Dar, într-o zi, mă vei muta din lume
Pe-un plai ceresc, în glorioase zări.
La poala Ta, smerit mă voi aşterne
Văzându-mi visul vieţii împlinit
Şi, copleşit de bucurii eterne,
Te-oi proslăvi cu-ai Tăi la infinit…

Ticu Moisa
Bucureşti, 14.08.2012

Categories: Articole de interes general