Arhivele regale – 14. O întâmplare neîntâmplătoare – 1 Regi 22

Ahab nu poate scăpa de judecata divină, descoperind că nu tot ce zboară, se mănâncă!

Coincidențele sunt minuni în care Dumnezeu preferă să rămână anonim. Această afirmație este ilustrată în evenimentele din capitolul 22 al cărții 1 Regi. Fiecare personaj este în directa supraveghere divină, iar providența mișcă circumstanțele astfel ca fiecare să primească lecția potrivită.

Personajele principale sunt acum Ahab și Iosafat. Unul este împărat peste cele zece seminții apostate din nord, iar al doilea este împărat la Ierusalim peste casa lui Iuda.

Contextul este un conflict cu împăratul Siriei pentru o cetate cedată, dar neretrocedată de Siria către Israel. Mărul discordiei este fortăreața Ramot din Galaad.

„Au stat trei ani liniştiţi, fără să fie război între Siria şi Israel. În anul al treilea, Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a pogorât la împăratul lui Israel. Împăratul lui Israel a zis slujitorilor săi: ,,Ştiţi că Ramot din Galaad este al nostru. Şi noi stăm fără grijă, în loc să-l luăm înapoi din mâinile împăratului Siriei.“ Şi a zis lui Iosafat: ,,Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Ramotului din Galaad?“ (1 Regi 22:1-4).

Între bătăliile amintite în capitolul 20 și bătălia pentru Ramot, amintită în capitolul 22 mai avusese loc una în care Ahab și prietenul său Ben Hadad l-au înfrânt pe Salmanazar al Asiriei, dușmanul lor comun. Lupta a avut loc în 835 î.H. la Qarqar pe râul Orontes din Asiria.  Biblia nu menționează această bătălie, dar un fragment dintr-o cronică scrisă de Salmanazar a supraviețuit timpului și se află acum la British Museum în Londra. S-ar prea putea ca biruința aceasta să fie motivul care i-a dat curaj lui Ahab să se lupte acum cu fostul aliat pentru redobândirea Ramotului din Galaad.

O însoțire neaprobată de Dumnezeu

Iosafat a fost unul din regii buni din linia davidică. Biblia ne spune foarte multe lucruri bune despre acest împărat evlavios din Iuda (2 Cronici 17 – 20). Singura greșeală amintită este această încuscrire cu nelegiuitul Ahab. Alianța războinică cu acest nelegiuit era cât pe ce să-l coste viața.

Pentru a marca pacea dintre cele două împărății ale lui Israel, fata lui Ahab, Atalia, a fost dată de nevastă fiului lui Iosafat, Ioram (2 Regi 11:1).

Cât de „sinceră“ sau de „strategică“ a fost căsătoria fiicei lui Ahab cu Iosafat nu știm, dar textul ne spune că „Iosafat a trăit în pace cu împăratul lui Israel“ (1 Regi 22:44).

Este foarte clar că vicleanul Ahab a căutat să-l folosească pe Iosafat pentru împlinirea scopurilor sale. Este foarte probabil că nu l-a iubit prea mult. Vom vedea că Ahab l-a plasat în centrul atacurilor vrăjmașului, ascunzându-se laș în spatele lui în anonimatul mulțimii.

Totul a început printr-o aparent nevinovată invitație făcută de Ahab prin care Iosafat a sosit la Samaria. Textul paralel din cartea Cronicilor ne dă mai multe amănunte:

„Iosafat a avut bogăţii şi slavă din belşug, şi s-a încuscrit cu Ahab. După câţiva ani,
s-a pogorât la Ahab în Samaria. Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul care era cu el un mare număr de oi şi boi, şi l-a rugat să se suie la Ramot din Galaad“ (2 Cronici 18:1-2).

Un plan neaprobat de Dumnezeu

Ahab este în continuare „omul fără Dumnezeu“ care face planuri și le urmărește viclean împlinirea. Bineînțeles că nici invitația, nici ospățul regal și nici aparent nevinovata călătorie la Ramot n-au fost întâmplătoare!

„Împăratul lui Israel a zis slujitorilor săi: ,,Ştiţi că Ramot din Galaad este al nostru. Şi noi stăm fără grijă, în loc să-l luăm înapoi din mâinile împăratului Siriei.“ Şi a zis lui Iosafat: ,,Vrei să vii cu mine să luptăm împotriva Ramotului din Galaad?“ (2 Regi 22:3-4a)

Ramot din Galaad a fost un centru administrativ important pe vremea lui Solomon. Unul din administratorii săi în teritorii și-a avut reședința acolo:

„Solomon avea doisprezece îngrijitori peste tot Israelul. Ei îngrijeau de hrana împăratului şi a casei lui, fiecare timp de o lună din an  … Fiul lui Gheber, la Ramot din Galaad; el avea târgurile lui Iair, fiul lui Manase, în Galaad; mai avea şi ţinutul Argob în Basan, şasezeci cetăţi mari cu ziduri şi zăvoare de aramă“ (1 Regi 4:7, 13).

Ramot era situat la extremitatea nordică și controla drumul către interiorul Israelului.  Nu este de mirare că Ahab a considerat-o drept un obiectiv militar care a meritat un război. Cetatea a fost cucerită de sirieni pe vremea lui Omri, tatăl lui Ahab. Învinsul Ben Hadad a promis să o dea înapoi, dar se pare că n-a cedat-o niciodată (1 Regi 20:34).

Tras de alianța de familie, naivul Iosafat se lasă dus de nas, dar aici încetează asemănările dintre cei doi:

„Iosafat a răspuns împăratului lui Israel: ,,Eu voi fi ca tine, poporul meu ca poporul tău, caii mei ca ai tăi. Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: ,,Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului“ (1 Regi 22:4b-5).

Ce mare diferență! Ahab a vrut să se asigure că Iosafat va merge cu el. Asta i-a fost deajuns. Iosafat însă a vrut să se asigure că este voia Domnului să meargă și că Dumnezeu va merge cu ei. Ahab trăia în firea pământească, Iosafat dorea să umble în călăuzirea divină. Sigur pe complicitatea profeților „de la curte“, Ahab îi face pe plac lui Iosafat:

„Împăratul lui Israel a strâns pe prooroci, în număr de aproape patru sute, şi le-a zis: ,,Să merg să lupt împotriva Ramotului din Galaad, sau să mă las?“ Şi ei au răspuns: ,,Suie-te, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului“ (2 Regi 22:6).

Profeții de la curtea lui Ahab nu erau în realitate profeți ai Domnului, ci reprezentanți ai sistemului religios corupt instaurat în cele zece triburi nordice de Ieroboam (1 Regi 12). Cu toate că, în teorie, erau dedicați lui Dumnezeu, acești oameni n-au fost recunoscuți de Dumnezeu în sistemul teocratic al evreilor.  Activitatea lor era centrată în jurul celor două altare idolatre ridicate de Ieroboam la Dan și la Bethel.

Neconvins de activitatea acestor profeți profitori, Iosafat vrea să știe dacă nu se mai găsește vreunul care să nu fie direct cointeresat de bunăvoința lui Ahab:

„Dar Iosafat a zis: ,,Nu mai este aici nici un prooroc al Domnului, ca să-l putem întreba?“ Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: ,,Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul; dar îl urăsc, căci nu-mi prooroceşte nimic bun, nu prooroceşte decât rău: este Mica, fiul lui Imla.“ Şi Iosafat a zis: ,,Să nu vorbească împăratul aşa!“ (2 Regi 22:7-8).

Numele lui Mica se traduce prin „Cine este ca Domnul?“ Mărturia lui Ahab despre diferența dintre activitatea profeților de la curte și activitatea profetului Mica este dovada clară că „impostorii religioși“ nu acționau sub puterea Duhului lui Dumnezeu, ci spuneau minciuni ca să-i fie pe plac împăratului Ahab. Presiunea pe care o încearcă trimișii lui Ahab asupra profetului Mica arată că Ahab era obișnuit să audă mai degrabă ceea ce-i place decât ceea ce este adevărat:

„Atunci împăratul lui Israel a chemat un dregător, şi a zis: ,,Trimete şi adu îndată pe Mica, fiul lui Imla.“ Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti, în locul dela intrarea porţii Samariei. Şi toţi proorocii prooroceau înaintea lor. Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fer, şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: „Cu coarnele acestea vei bate pe Sirieni până îi vei nimici.“ Şi toţi proorocii prooroceau la fel, zicând: ,,Suie-te la Ramot din Galaad! Căci vei izbândi, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.“ Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: ,,Iată, că proorocii, într-un glas, proorocesc bine împăratului; să fie dar şi cuvântul tău ca al fiecăruia din ei! Vesteşte-i bine!“ (2 Regi 22:9-13).

Profeții „de la curte“ reprezintă complicitatea și corupția „religiei de stat“, la fel de vinovată atunci ca și acum de complicitate cu sistemul lumii și cu reprezentanții ei. Nu este de mirare deci că „un duh de minciună“ s-a oferit să-i înșele. Probabil că o făcuse deja de  multe ori. Ce mare contrast este între ei și profetul Mica! Iată un om care nu se vinde pentru nimeni și pentru nimic:

„Mica a răspuns: ,,Viu este Domnul, că voi vesti ce-mi va spune Domnul“ (2 Regi 22:14).

Ajuns înaintea tronului, Mica îi dă din partea Domnului o lecție plină de ironie și sarcasm, a căruie mesaj nu-i scapă împăratului:

„Când a ajuns la împărat, împăratul i-a zis: ,,Mica, să mergem să luptăm împotriva Ramotului din Galaad, sau să ne lăsăm?“ El a răspuns: ,,Suie-te, căci vei izbândi, şi Domnul îl va da în mâinile împăratului.“ Şi împăratul i-a zis: ,,De câteori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului“ (2 Regi 22:15-16).

Punct țintit, punct lovit! Ahab este acum iritat, iar Dumnezeu este gata să-i spună adevărul. Războiul care va veni nu va fi pentru Ramot, ci pentru viața lui Ahab. Pieirea împăratului fusese decretată la curțile cerului. Nu Ben Hadad era dușmanul lui Ahab, ci Dumnezeu însuși:

„Mica a răspuns: ,,Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor. Şi Domnul zice: „Oamenii aceştia n-au stăpân; să se întoarcă fiecare acasă în pace“ (2 regi 22:17).

Speriat că va pierde ajutorul lui Iosafat, Ahab caută să-l discrediteze pe Mica. Pentru că nu-i place mesajul, el caută să-l ponegrească pe mesager:

„Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: ,,Nu ţi-am spus că el nu prooroceşte nimic bun despre mine, ci prooroceşte numai rău?“ (2 Regi 22:18).

Era însă prea târziu, Dumnezeu îl trimisese pe Mica să vorbească, iar Ahab și Iosafat trebuie să asculte:

„Şi Mica a zis: ,,Ascultă dar cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Lui de domnie, şi toată oştirea cerurilor stând lângă El, la dreapta şi la stânga Lui. Şi Domnul a zis: „Cine va amăgi pe Ahab, ca să se suie la Ramot din Galaad şi să piară acolo?“ Şi au răspuns unul într-un fel, altul într-altul. Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului, şi a zis: „Eu îl voi amăgi.“ Domnul i-a zis: „Cum?“ „Voi ieşi“, a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor proorocilor lui.“ Domnul a zis: „Îl vei amăgi, şi-ţi vei ajunge ţinta; ieşi, şi fă aşa!“ Şi acum, iată că Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor proorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a hotărât lucruri rele împotriva ta“ (2 Regi 22:19-23).

L-a mințit Dumnezeu pe Ahab? Nicidecum! Ahab trăia deja de mult în minciună. De fapt, prin profetul Mica, Dumnezeu i-a spus clar și răspicat ceea ce avea să i se întâmple. Ahab n-a murit pentru că n-ar fi cunoscut adevărul, ci pentru că nu l-a crezut și a refuzat sistematic să i se supună. Nu trebuie să-L învinuim pe Dumnezeu pentru prăbușirea celor ce refuzând adevărul, preferă întotdeauna să creadă o minciună (Rom. 1:18-32). Reacția purtătorului de cuvânt al profeților lui Ahab și sentința rostită de Dumnezeu asupra lui sunt cele mai bune dovezi:

„Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica peste obraz, şi a zis: ,,Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?“ Mica a răspuns: ,,Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi“ (2 Regi 22:24-25).

În vremuri tulburi, adevărații profeți ai Domnului trebuie să sufere. Fratele Geabou Pascu spunea despre pasajul acesta: „Ce bine să-L slujim pe Dumnezeu așa ca proorocul Mica și să nu ne schimbăm mesajul oricât ne-ar costa. Doamne, ajută-ne să nu purtăm coarne, ci să primim palme“. Un om ca Ahab nu poate să le lase activitatea nepedepsită. Mica este pedepsit înainte de a fi dovedit vinovat. Dar, oare de ce a tăcut Iosafat? Greșeala lui era cât pe ce să îl coste viața:

„Împăratul lui Israel a zis: ,,Ia pe Mica, du-l la Amon, mai marele cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului, şi să le spui: ,Aşa vorbeşte împăratul: „Puneţi pe omul acesta la închisoare, şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării, până când mă voi întoarce în pace.“ Şi Mica a zis: ,,Dacă te vei întoarce în pace, Domnul n-a vorbit prin mine.“ Apoi a mai zis: ,,Auziţi, popoare, toate“ (2 Regi 22:26-28).

Ceea ce va urma, anunță Mica, va fi o lecție asupra căreia toți trebuie să ia aminte.

O săgeată care nu zboară la întâmplare

Primul lucru pe care-l observăm este că Ahab se teme să nu moară în luptă. Ahab este un om care oscilează între necredință și credință. Aparent și public, el nu l-a crezut pe Mica, dar în adâncul inimii și prin ceea ce face, Ahab dovedește că se teme să nu moară, așa cum i-a vestit profetul. În criză, acest om de nimic dă pe față întreaga urâțenie a caracterului său. Ca să scape, Ahab îl lasă pe Iosafat să fie singurul îmbrăcat în haine împărătești, ținta tuturor atacurilor, iar el se deghizează în oștaș de rând și se baricadează în spatele unei armuri redutabile. Va putea oare el să scape astfel de pedeapsa divină?

„Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot din Galaad. Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: ,,Vreau să-mi schimb hainele ca să merg la luptă; dar tu, îmbracă-te cu hainele tale împărăteşti.“ Şi împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele, şi s-a dus la luptă. Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă celor treizeci şi două de căpetenii ale carălor lui: ,,Să nu vă luptaţi nici cu cei mici nici cu cei mari, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.“ Când au zărit căpeteniile carălor pe Iosafat, au zis: ,,Negreşit, acesta este împăratul lui Israel.“ Şi s-au apropiat de el să-l lovească. Iosafat a scos un ţipăt. Căpeteniile carălor, văzând că nu este împăratul lui Israel, s-au depărtat de el. Atunci un om a tras cu arcul la întâmplare, şi a lovit pe împăratul lui Israel la încheietura platoşei. Împăratul a zis cărăuşului său: ,,Întoarce, şi scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt greu rănit“ (2 Regi 22:29-34).

Cine l-a omorât pe Ahab? Omul care a tras „la întâmplare“ sau Dumnezeu care a făcut ca săgeata să ajungă exact acolo unde armura nu-l proteja pe împărat? Răspunsul este înțeles de la sine. „Întâmplările“ nu sunt niciodată „întâmplătoare“ într-o lume guvernată de atotputernicia divină. Trebuia însă ca și profeția făcută prin Ilie ca pedeapsă pentru uciderea lui Nabot și furarea viei lui să se împlinească:

„Lupta a fost din ce în ce mai crâncenă în ziua aceea. Împăratul a stat drept în carul lui în faţa Sirienilor, şi seara a murit. Sângele a curs din rană în lăuntrul carului. La apusul soarelui, s-a strigat prin toată tabăra: ,,Să plece fiecare în cetatea lui şi să plece fiecare în ţara lui, căci a murit împăratul.“ S-au întors la Samaria, şi împăratul a fost îngropat la Samaria. Când au spălat carul în iazul Samariei, câinii au lins sângele lui Ahab, şi curvele s-au scăldat în el, după cuvântul pe care-l spusese Domnul“ (2 Regi 22:35-38).

Expresia „și curvele s-au scăldat în el“ este adăugată aici la profeția lui Ilie (2 Regi 21:19) ca să arate echivalența dintre aceste femei care se vindeau pentru câștig și Ahab „care s-a vândut“ ca să facă ce este rău înaintea Domnului“ (2 Regi 21:20).

Niciun cuvânt ieșit din gura Domnului nu este lipsit de putere. Chiar dacă întârzie, profețiile trimise de El se vor împlini cu desăvârșire. Acestea sunt toate faptele din dosarul lui Ahab pe care Dumnezeu le-a păstrat pentru învățătura noastră:

„Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, casa de fildeş pe care a zidit-o, şi toate cetăţile pe cari le-a zidit, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? Ahab a adormit cu părinţii săi. Şi în locul lui, a domnit fiul său Ahazia.  Iosafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda, în al patrulea an al lui Ahab, împăratul lui Israel“ (2Regi 22:39-41).

Ce lecții învățăm din această tristă întâmplare ?

De la Ahab învățăm că păcatul duce întotdeauna la pierzare. Pentru cel ce disprețuiește harul divin, pedeapsa este inevitabilă și necruțătoare. Cel ce stăruiește să trăiască în firea lui pământească, cultivându-i pornirile ei păcătoase, nu-L poate păgubi pe Dumnezeu, dar se păgubește pe sine însuși. Cel mai mare dușman al lui Ahab n-au fost nici sirienii, nici Nabot și nici Mica. Dușmanul său cel mai mare  a fost … el însuși.

De la Iosafat învățăm să nu intrăm în părtășia celor păcătoși, pentru că ei au planuri ascunse și nu ne doresc niciodată cu adevărat binele. Dumnezeu l-a mustrat pe Iosafat pentru alianța cu Ahab. La terminarea luptei …

„Iosafat, împăratul lui Iuda, s-a întors în pace acasă la Ierusalim. Iehu, fiul proorocului Hanani, i-a ieşit înainte, şi a zis împăratului Iosafat: ,,Cum de ai ajutat tu pe cel rău, şi ai iubit pe cei ce urăsc pe Domnul? Din pricina aceasta este mâniat Domnul pe tine“ (2 Cron. 19:1-2).

Urmările alianței vinovate dintre Iosafat și Ahab au fost tragice: (1) Iosafat și-a atras mânia lui Dumnezeu (2 Cron. 19:2), (2) După moartea lui Iosafat, Atalia a domnit ca regină și a ucis aproape toți descendenții seminției davidice, punând astfel în pericol împlinirea promisiunilor mesianice (2 Cron. 22:10-12), (3) Atalia a adus în împărăția lui Iuda idolatria practicată în împărăția de nord, ceea ce a dus în final la pedeapsirea lor prin robia Babiloniană. Și când te gândești că toate acestea au început de la o simplă nuntă plină de … intenții bune!

De la profeții lui Ahab învățăm că poți face religie, poți chiar să fi inspirat de duhuri, dar asta nu înseamnă cu nu-i înșeli pe alții și, mai ales, că nu te înșeli pe tine însuți.  Supranaturalul nu înseamnă întotdeauna și neapărat … dumnezeiesc. Să nu ne grăbim să dăm ascultare „oricărui duh, ci „să cercetăm duhurile“ (1 Ioan 4:1). Există o pedeapsă pentru toți aceia care fac mai mult propagandă religioasă, decât propovăduiesc adevărul.

De la Mica învățăm că slujirea Domnului se face întotdeauna cu sacrificii. Cel care se dă Domnului trebuie să fie gata oricând să plătească un preț în moneda singurătății, a disprețului, a batjocorii și a privațiunilor de tot felul. Mărturia lui este întotdeauna necesară și ea va fi confirmată în scurgerea vremii și răsplătită din belșug la sfârșitul istoriei.



Categories: Articole de interes general

4 replies

  1. Adevarate invataturi sunt aceste talmaciri la evenimentele ce au fost. Ma bucur enorm ca am dat de dv, si cred ca va trebui sa sterg tot ce am stiut inainte si sa invat corect de aici . Pe drept Dumnezeu este bun si ii multumesc .

  2. Frumoase comentariile pe 1 Imparati, multumim pentru ele, sunt pline de invatatura. Ce s-a intamplat cu Arhivele regale #13, nu au fost postate sau doar o eroare la enumerat? Multumesc si mii de binecuvantari!

  3. Cartile sunt foarte scumpe si nu se mai vand ca altadata. Poate ca le voi grupa intr-o carte doar in format .pdf. Asta daca exista interes pentru asa ceva.

  4. Frate Daniel,
    Cred ca aceste arhive ar trebui puse impreuna intr-o carte. Domnul sa va binecuvinteze.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: