Secretele tuturor mișcărilor creștine de succes

În nordul Californiei, pe malul lui Russian River, există un „camp“ foarte securizat unde, timp de două săptămâni pe an, vin de pe toate continentele 250 de membrii ai celui mai secret dintre grupurile celor care conduc lumea. Grupul are un nume bavarian, după identitatea unui „sfânt“ care a murit fără să divulge secretele pe care le purta. În camp există un altar așezat înaintea unei bufnițe de granit, înalte de 11 metrii. Ceremoniile sunt misterioase, dar discuțiile sunt clare și limpezi. Propunerile lor, pe termen scurt sau lung, se implementează apoi „democratic“ prin intermediul politicienilor (responsabili de viața comunală a „polisului“), administratorilor bancari și ai marilor „directori“ de presă (aici în sensul de oameni care semnalizează direcțiile actiunilor viitoare).

La Ierusalim, acum două mii de ani, un grup de 120 de persoane au stat împreună la un seminar de patruzeci de zile și apoi la o așteptare meditativă de alte zece. Acțiunile acestor 120, un grup mult prea mic pentru a intra în istoria analelor lumii politice, continuă și astăzi să influențeze destinele a milioane de oameni de pe toată fața pământului. Care au fost secretele acestui grup? Care sunt elementele permanentizării influenței lor în lume?

Capitolul 1 dn cartea Faptele Apostolilor ni le prezintă pe rând. Ele sunt elementele care ne stau și nouă la dispoziție, energizându-ne inițiativele și motivându-ne perseverența.

1. Un líder înviat din morți – Domnul Isus
Christosul înviat nu mai moare! Moartea nu mai are nicio putere asupra Lui! Din chiar clipa învierii, Domnul Isus a început să umble după ucenicii Lui. A căutat-o pe Maria la mormânt, pe Ioan și pe Petru, pe cei zece ucenici adunați laolată, pe îndoielnicul Toma, pe cei doi dezamăgiți plecați spre Emaus … De atunci și până acum, El va face această lucrare, zidindu-Și Biserica Lui. Nimeni nu poate intra în această Biserică dacă nu este ales și dacă nu are o întâlnire personală cu Christos. Pier partide, culturi, guverne, imperii și țări, dar grupul ucenicilor lui Christos va rămâne mereu prezent pentru că tot prezent și activ este și Căpetenia lor, în fiecare secol, în fiecare loc, în fiecare inimă. Aceasta este „taina“ pe care nu o cunosc cei care vor să distrugă Biserica, cei care o cred depășită și ușor de dat la o parte din cale. Degringilada urmașilor lui Christos a ținut doar pe timpul procesului Lui, al răstignirii și al locuirii printre cei morți. Christosul înviat i-a reactivat și i-a adunat laolaltă. Domnul Isus este și astăzi cu cei din Biserica Sa, identificându-se cu ei, așa cum i-a spus odinioară prigonitorului Saul din Tars.

2. Puterea Duhului Sfânt
Grupul mic de la Ierusalim a primit o putere supranaturală atunci când s-a coborât Duhul Sfânt peste ei. De atunci, Cel ce este în credincioși este „mai mare și mai tare“ decât cel ce este în lume. Rezistența și perseverența creștinilor nu trebuie pusă pe seama calităților lor deosebite, ci pe această „taină“ pe care lumea nu o înțelege!

3. Puterea rugăciunii
Lumea caută lideri și metode. Creștinii, deși fac și ei uneori această greșeală, biruiesc și se multiplică prin această practică simplă, dar profundă, care-i leagă de resurse din afara sferei umane de existență. Biserica a rezolvat prin rugăciune mai mult decât au făcut toți liderii și toate armatele lumii. Și Biserica va continua să o facă atâta timp cât nu va neglija această resursă supranaturală și nu va cădea în capcana dependenței de pregătirile scolastice și a competenței clericale. Este încă i „taină“ pe care neinițiații atei ai lumii nu o pot înțelege.

4. Anticiparea revenirii Domnului Isus
Aceasta este o motivație extraordinară! Domnul Isus va reveni la fel de sigur cum s-a ridicat la cer! Până atunci, fiecare creștin trebuie să fie ca unul care-l așteaptă pe stăpânul său să vină. Fie ca va veni la straja a doua sau la luminarea zorilor, venirea Lui trebuie să ne găsească întotdeauna gata. Cine are nădejdea aceasta se curățește după cum El este curat! Ca să vedem cât de importantă a fost și este această motivație a pregătirii noastre, creștinii din primul secol ne-au lăsat un termen care nu este tradus, ci doar transliterat, la fel ca Aleluia! Amin! și Osana! Termenul lăsat nouă drept moștenire și avertizare este „Maranata!“ (Domnul nostru vine!). Acestea sunt ultimele cuvinte pe care suntem îndemnați să le spunem ca pregătire pe ultima pagină a Bibliei: „Vino, Doamne Isuse!“

5. Călăuzirea Scripturilor
Culturile și civilizațiile se schimbă, circumstanțele sunt diferite de la un loc la altul și de la o epocă la alta. Micul grup de la Ierusalim ne-a învățat să continuăm să facem ceea ce au făcut ei: „să stăruim în învățătura Scripturilor“. Biblia este un manual infailibil, aplicabil la toate situațiile practice posibile. Mesajul ei este viu, venit din sfera eternității, anticipând toate problemele prin care vom trece. Ea este mult mai mult decât o simplă carte. Biblia este o sabie care pătrunde tainele sufletului și duhului nostru, judecându-ne conștiința și aliniind-o mereu cu „îndreptarul învățăturilor sănătoare“. Ea este cu totul vrednică de crezut și „de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,  pentruca omul lui Dumnezeu să fie desăvîrşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună“.

Cea mai secretă societate a lumii nu se poate asemăna cu „societatea lui Isus“, această colectivitate tainică numită „Biserica“ (cei chemați și selectați să-i aparțină lui Isus, să împlinească lucrarea lui Isus și să împărtășească împreună cu Isus destinul Lui veșnic. Taina aceasta din urmă  este „mare“, vorbesc despre Christos și despre Biserică).



Categories: Teologice

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.