O veste bună spre bătrânețe!

Cand avem o minte mai eficienta ?

Mintea umană funcţionează cel mai eficient în jurul vârstei de 50 de ani, nu în tinereţe.

Corpul şi creierul nu îmbătrânesc în acelaşi ritm. Dimpotrivă, puterea minţii creşte odată cu vârsta, arată studiile.

Chiar este creierul condamnat la degradare?, se întreabă Barbara Strauch, jurnalist la “The New York Times” şi autoare a cărţii “Viaţa secretă a creierului adulţilor: Descoperiţi talentele surprinzătoare ale minţii de la vârsta mijlocie”.

A descoperit că este înconjurată de

oameni de vârstă similară care, deşi nu-şi puteau aminti numele restaurantului la care au mâncat sau al cărţii pe care tocmai o terminaseră de citit, puteau să coordoneze afaceri pe continente diferite, scrie Strauch în cartea ei, citată de “The Daily Mail”.

Cercetătorii – sociologi, psihologi şi neurologi – au descoperit însă că, în cazul unei persoane ajunsă la vârsta a doua, creierul nu se comportă ca restul corpului. Este adevărat că memoria este afectată, la fel şi alte funcţii ale creierului legate de motricitate. Pe de altă parte, creşte abilitatea de a lua decizii corecte despre lumea din jur.

Cercetătorii au folosit rezonanţa magnetică pentru a analiza efectele îmbătrânirii şi au constatat că celulele creierului nu se împuţinează subit. Dimpotrivă, creierul se adaptează şi le permite persoanelor trecute de 50 de ani să-l folosească mult mai eficient. Astfel, dacă tinerii folosesc pe rând cele două emisfere ale creierului, persoanele în vârstă reuşesc să le utilizeze simultan. De asemenea, se îmbunătăţesc capacităţile cognitive, după cum demonstrează un studiu care a urmărit evoluţia vieţii a 6.000 de americani timp de 40 de ani.

Testele de vocabular, memorie, aritmetică, orientare spaţială, viteză de reacţie şi logică au demonstrat că oamenii cu vârste între 40 şi 60 de ani au obţinut rezultate mai bune decât cei de 20 de ani. Bărbaţii au avut cele mai bune rezultate în jurul vârstei de 50 de ani, pe când la femei, abilităţile s-au îmbunătăţit şi după vârsta de 60 de ani. Chiar şi abilităţile sociale şi capacitatea de a judeca corect oamenii şi situaţiile cresc odată cu vârsta. Partea creierului responsabilă cu emoţiile umane se micşorează mai lent decât celelalte zone.

Un studiu realizat de Universitatea Harvard demonstrează că oamenii trecuţi de 50 de ani iau şi cele mai bune decizii financiare.

Nu în ultimul rând, studiile contrazic şi teoria conform căreia îmbătrânirea aduce după ea dezamăgire şi depresii. Se pare că, pe măsură ce îmbătrânim, reacţionăm altfel la necazuri, creierul reuşeşte să se programeze să accentueze aspectele pozitive şi să le elimine pe cele negative.

Mâine vă voi împărtați secretele pregătirii pentru bătrânețe !!!

Advertisements


Categories: Uncategorized

4 replies

  1. Ma bucur ca sunt sperante si pentru batrani un exemplu Fr. Victor Kloes socrul lui Valentin Popovici are aproape 96 ani e ager la minte si scrie articole la Luminatorul la fel Fr. Pit Popovici la aproape 94 ani predica o ora fara schita si fara sa bea apa la anvon sunt sperante nu va retrageti de pe campul evangheliei Pahomi

  2. Nu exista ” batranete ” in DOMNUL . Sa ne amintim de Moise si de toti ceilalti mari oameni ai lui Dumnezeu. Si-apoi pana la 120 de ani ( daca Domnul nu apare , dar eu cred ca DA ) mai avem. Am cunoscut multi oameni ai lui Dumnezeu care erau plini de vigoare si la 80 – 90 de ani. In Comunitatile Mesianice din Israel, rareori auzi sa plece cineva Acasa mai devreme de 85 de ani. Slava lui Adonai !!!

  3. Asteptam cu nerabdare…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: