Bătrânul patriarh și-a mai chemat odată copiii și nepoții în jur. Cu ultimele puteri, cu ochii adumbriți de negura vârstei, cu glasul topit de atâta plâns și cu părul alb, Iacov i-a privit pe fiecare în față și a rostit în dreptul fiecăruia „Binecuvântarea“.

Trăim într-o societate în care s-a banalizat binecuvântarea. Biblia ne-a învățat: „Binecuvântați și nu blestemați, căci ați fost rânduiți să moșteniți binecuvântarea. Oridecâteori spui cuiva: „Bună dimineața! Bună ziua! Bună seara! Noapte bună! An nou fericit| Casă de piatră!“ rostești fără să iei în seamă o binecuvântare. Obiceiul este străvechi și face parte din cultura țărilor civilizate. Există și celălalt folclor, obișnuit și el din păcate, mai ales la români. Obiceiul înjurăturilor/blesteme … Dar nu despre el vreau eu să vă vorbesc acum.

Binecuvântările din Biblie au fost și sunt mult mai mult decât niște „vorbiri de bine“, de urări pline de bunăvoință. În Sfânta Scriptură, binecuvântările au fost comunicarea unor revelații primite de la Dumnezeu, transmiterea unor destine prestabilite în planul divin.

Iacov cunoștea foarte bine valoarea binecuvântării. Tânjise după ea, trișase pentru ea, mințise pentru ea, se asociase cu mama lui ca să fure binecuvântarea părintească rânduită pentru fratele lui mai mare, Esau. Țineți minte scena? Vă aduceți aminte de plânsul zadarnic al fratelui mai mare, nevrednic pentru că-și vânduse pe o ciorbă dreptul de întâi născut … Acum i se luase și binecuvântarea.

„Esau a zis: ,,Da, nu degeaba i-au pus numele Iacov; căci m-a înşelat de două ori. Mi-a luat dreptul de întâi născut, şi iată-l acum că a venit de mi-a luat şi binecuvântarea!“ Şi a zis: ,,N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine?“  Isaac a răspuns, şi a zis lui Esau: ,,Iată, l-am făcut stăpân peste tine, şi i-am dat ca slujitori pe toţi fraţii lui, l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug: ce mai pot face oare pentru tine, fiule?“ Esau a zis tatălui său: ,,N-ai decât această singură binecuvântare, tată? Binecuvintează-mă şi pe mine, tată!“ (Gen. 27:36-38).

Așa cum stătea înconjurat de familia lui, bătrânul patriarh știa că nu există decât o singură binecuvântare, o singură revelație din partea unui Unic Dumnezeu, un singur destin prestabilit. Citiți cuvintele/profeții rostite în dreptul fiecărui fiu, în capitolul 49.

Eu vreau să vă duc spre o revelație mai mare, mai cuprinzătoare și mai ascunsă, plasată în adâncimi neajunse de privirile oamenilor de suprafață: binecuvântarea dintr-un mormânt.

Reduse la un rezumat chintesențial, cuvintele patriarhului Iacov către fiii lui sunt acestea: „Nu sunt un om bogat. N-am ce să vă las. Am venit aici în Egipt mai cu mâinile goale și, dacă n-ar fi fost grija lui Dumnezeu purtată de noi prin Iosif, am fi murit toți de foame în Canaan. Egiptul nu este al nostru. Știu, aici îl aveți pe Iosif și împreună cu el puteți să vă bucurați de tot ce oferă Egiptul. Nu se compară cu ceea ce ați lăsat în Canaan. Aici casele sunt mai bune, hainele sunt mai bune, drumurile sunt mai bune, lumea este mai civilizată, viața este mai ușoară și mai bună. Uitați-vă însă bine la mine și pricepeți cuvintele binecuvântării mele. Locul vostru nu este în Egipt. Să nu cumva să rămâneți asimilați în această țară. Există un alt drum pentru familia noastră. Punctul lui de plecare, moștenirea de la care trebuie să începeți nu este aici, ci în altă parte. Ea este ascunsă într-un mormânt aflat într-o peșteră din Canaan.

La trei generații după Avraam, poporul promisiunii nu primise încă nici o palmă de pământ din țara promisă și erau în … Egipt. Singurul loc care le aparținea ca familie, era în Canaan. Nu fusese primit, ci cumpărat cu bani ca loc de îngropăciune. Ce multă dreptate are autorul epistolei către Evrei:

„Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.  Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într-o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, cari erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.      … În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ“ (Evrei 11:8-9; 13).

Din privilegiile „plăcerilor de o clipă“ ale Egiptului, Iacov vrea să-și îndrepte copiii spre vadul mesianic al promisiunilor legate de Avraam:

,,Eu am să fiu adăugat la poporul meu; deci să mă îngropaţi împreună cu părinţii mei, în peştera care este în ogorul Hetitului Efron, în peştera din ogorul Macpela, care este faţă în faţă cu Mamre, în ţara Canaan. Acesta este ogorul, pe care l-a cumpărat Avraam de la Hetitul Efron, ca moşie de înmormântare. Acolo au îngropat pe Avraam şi pe Sara, nevasta lui; acolo au îngropat pe Isaac şi pe Rebeca, nevasta lui; şi acolo am îngropat eu pe Lea. Ogorul şi peştera care se află acolo au fost cumpărate dela fiii lui Het“ (Gen. 49:29-32).

În Egipt pentru o vreme, dar fără să se considere vreodată egiptean, Iacov le atrage atenția urmașilor săi că viitorul lor este ascuns într-o binecuvântare aflată în mormântul dintr-o peșteră întunecată. Acum câțiva ani, luat de entuziasmul curajos al prietenului meu, Nelu Gug, și împotriva tuturor avertismentelor și a interdicției primite din partea ghidului, am coborât și eu în acea peșteră ca să privesc, prin gaura unui capac așezat deasupra, luminița încă licărind a binecuvântării destinului mesianic al urmașilor lui Avraam.

Iacov a murit în Egipt, dar nu a fost în evidența poporului egiptean. Textul ne spune foarte clar unde a plecat el să fie ținut în evidență:

„Când a insprăvit Iacov de dat porunci fiilor săi, şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său“ (Gen. 49:33).

De ce v-am scris toate acestea? Pentru că și destinul nostru, al creștinilor, este circumscris acestei metafore. Binecuvântarea noastră este și ea tot dincolo de Egiptul acestei lumi, în altă parte, închisă în taina unui mormânt mesianic, lângă Calvar, din care va răsări dincolo de înviere adevărata noastră moștenire.

„Veniţi binecuvîntaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită dela întemeierea lumii“ (Mat. 25:34).

Categories: Amintiri, Studiu biblic, Uncategorized