Barbarie si civilizatie: Despre 11 septembrie, nihilism si anti-americanism

Exista momente traumatice, fracturi existentiale, pe care nu le uiti pana in ultima clipa a vietii. Era intr-o marti, o zi de septembrie cu un cer de un albastru orbitor, o zi promitatoare si senina. Am aflat despre agresiunea terorista de la radio, s-a intrerupt emisiunea de muzica clasica, au inceput anunturile panicate. Lume pe strada, ambulante, rumori, o atmosfera post-apocaliptica, deruta, perplexitate. Adam era la scoala, implinise sase ani la sfarsitul lui august. Dupa ce m-am asigurat ca totul este OK cu el si Mary, am plecat la universitate. M-am tot gandit despre ce sa le vorbesc studentilor, tineam un curs despre ascensiunea si caderea comunismului. Am decis sa urmez sfatul Monicai Lovinescu dat in cateva randuri si le-am vorbit despre “demonii” lui Dostoievski, despre ce inseamna nihilismul modern, despre ura viscerala impotriva acelor valori pe care adeseori le consideram de la sine intelese si despre cat de usor se poate descinde dinspre civilizatie catre opusul ei. Nu fusese aceasta marea teama a batranului Freud?

La zece ani după “revanşa barbarilor” (cum am numit, intr-un articol aparut in revista “22″, scris chiar in seara acelei zile, atacul din 11 septembrie 2001 asupra turnurilor din Manhattan, dar si asupra Pentagonului si, in fapt, asupra proiectului istoric american al libertatii civice), se impun o serie de reflectii cat mai putin (restul aici)

Categories: Articole de interes general