Peștele se-mpute dela cap!

„Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli, şi i-a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul: „Nu M-am descoperit Eu casei tatălui tău, când erau în Egipt, în casa lui Faraon? Eu l-am ales dintre toate seminţiile lui Israel, ca să fie în slujba Mea, în preoţie, ca să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia, şi să poarte efodul înaintea Mea; şi am dat casei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc şi aduse de copiii lui Israel. Pentru ce călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele, cari am poruncit să se facă în locaşul Meu? Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, ca să vă îngrăşaţi din cele dintâi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?“ (1 Samuel 2:27-29).

Textul ne pune înainte o întâlnire foarte interesantă între „un om al lui Dumnezeu“ și Eli. Oare de ce nu este numit și Eli „un om al lui Dumnezeu“? Doar era preot?

La înmormântarea unui înalt demnitar al Bisericii Anglicane, un prieten al decedatului, el însuși om însemnat în ierarhia eclesiastică, a rostit câteva fraze rămase în istorie:

„Slujirea în biserică cunoaște trei feluri de oameni: oameni ai uniformei, oameni ai sistemului și oameni ai lui Dumnezeu. Oamenii uniformei sunt cei pe care-i face sfinți numai purtarea unei uniforme clericale. Când n-o poartă, ei devin oameni la fel ca toți oamenii, păcătuind în rând cu păcătoșii, trăind mult sub demnitatea chemării care le-a fost făcută. Oamenii sistemului sunt oameni strict necesari Bisericii ca organizație umană, nu ca organism spiritual. Ei sunt „funcționarii“ muncii din birouri, persoanele „unse cu toate alifiile“, care știu să ungă roțile sistemului și să-l facă să funcționeze foarte eficient. Sistemul este la început necesar, dar poate deveni o pacoste, născând funcționari superdotați, dar lipsiți de orice urmă de spiritualitate. Oamenii sistemului sunt oameni „de specialitate“, nu neapărat de spiritualitate.

Cea de a treia categorie de slujitori ai Bisericii sunt „oamenii lui Dumnezeu“.

Un om al lui Dumnezeu funcționează înăuntrul sistemului atâta vreme cât sistemul funcționează pentru cele două scopuri pentru care există: spre slava lui Dumnezeu și în folosul oamenilor. Când sistemul funcționează de dragul lui însuși și pentru slava omenească, un om al Lui Dumnezeu își ridică glasul și corectează sistemul. Când nu este ascultat, omul lui Dumnezeu iese în afara sistemului, devenind un contestatar, un dezident, un profet. El este îmbrăcat cu Christos și poartă hainele smereniei autentice.

În această zi solemnă, despre prietenul meu plecat de curând să stea în fața Stăpânului său pot spune cu siguranță că, deși a purtat uniforma eclesiastică și a lucrat în sistemul Bisericii, a fost cu mult mai mult decât acestea, a fost cu adevărat „un om al lui Dumnezeu“.

Îmi aduc aminte cuvintele britanicului ori de câte ori citesc despre întâlnirea pe care a avut-o Eli, preotul cu „un om al lui Dumnezeu“.

Ce a însemnat Eli pentru Samuel?

În primul rând, Eli a fost omul căruia i-a fost încredințat Samuel ca să fie „nazireat“ pentru toată viața (Numeri 6:2,2), ca și Samson (Judecători 13:7).

Micuțul copilaș al Anei a rămas cu mama sa până în ziua în care a fost înțărcat și adus la Silo, ca să rămână acolo în slujba Domnului:

„Când i s-au împlinit zilele, Ana a rămas însărcinată, şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Samuel (Dumnezeu a ascultat), ,,căci” a zis ea, ,,dela Domnul l-am cerut.“ Bărbatul său Elcana s-a suit apoi cu toată casa lui, să aducă Domnului jertfa de peste an, şi să-şi împlinească juruinţa. Dar Ana nu s-a suit, şi a zis bărbatului ei: ,,Când voi înţerca copilul, îl voi duce, ca să fie pus înaintea Domnului şi să rămână acolo pentru totdeauna.“ Elcana, bărbatul ei, i-a zis: ,,Fă ce vei crede, aşteaptă până-l vei înţerca. Numai împlinească-Şi Domnul cuvântul Lui!” Şi femeia a rămas acasă, şi a dat ţâţă fiului ei, până l-a înţercat. Când l-a înţărcat, l-a suit cu ea, şi a luat trei tauri, o efă de făină, şi un burduf cu vin. L-a dus în casa Domnului la Silo: copilul era încă mic de tot. Au junghiat taurii, şi au dus copilul la Eli. Ana a zis: ,,Domnul meu, iartă-mă! Cât este de adevărat că sufletul tău trăieşte, domnul meu, atât este de adevărat că eu sunt femeia aceea care stăteam aici lângă tine şi mă rugam Domnului. Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului“ (1 Samuel 1:20-28).

Eli a îngăduit mamei lui Samuel să continue să-și arate grija ei pentru Samuel cu ocazia fiecărei vizite de peste an:

„Samuel făcea slujba înaintea Domnului; şi copilul acesta era îmbrăcat cu un efod de in. Mamă-sa îi făcea pe fiecare an o mantie mică, şi i-o aducea când se suia cu bărbatul ei ca să aducă jertfa din fiecare an“ (1 Samuel 2:18-19).

Eli a fost cel care a cerut Domnului ca mama lui Sameul să fie răsplătită pentru sacrificiul ei:

„Eli a binecuvântat pe Elcana şi pe nevastă-sa, şi a zis: ,,Să dea Domnul să ai copii din femeia aceasta, cari să înlocuiască pe acela pe care l-a împrumutat ea Domnului!” Şi s-au întors acasă. Când a cercetat Domnul pe Ana, ea a rămas însărcinată, şi a născut trei fii şi două fiice. Şi tânărul Samuel creştea înaintea Domnului“ (1 Samuel 2:20-21).

Casa lui Eli n-a fost însă un loc cu influențe bune pentru Samuel. Atmosfera instaurată de copiii lui Eli, preoți și ei, la cortul întâlnirii a pus înaintea ochilor acestui copil tot felul de exemple rele:

„Fiii lui Eli erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul.  Și iată care era felul de purtare al acestor preoţi faţă de popor. Când aducea cineva o jertfă, venea sluga preotului în clipa când se ferbea carnea. Ţinând în mână o furculiţă cu trei coarne, o vâra în cazan, în căldare, în tigaie sau în oală; şi tot ce apuca cu furculiţa, lua preotul pentru el. Aşa făceau ei tuturor acelora din Israel cari veneau la Silo. Chiar înainte de a arde grăsimea, venea sluga preotului şi zicea celui ce aducea jertfa: ,,Dă pentru preot carnea de fript; el nu va lua dela tine carne fiartă, ci vrea carne crudă”. Şi dacă omul zicea: ,,După ce se va arde grăsimea, vei lua ce-ţi va plăcea”, sluga răspundea: ,,Nu! dă mi acum, căci altfel iau cu sila”. Tinerii aceştia se făceau vinovaţi înaintea Domnului de un foarte mare păcat, pentrucă nesocoteau darurile Domnului“ (1 Samuel 2:12-17).

„Eli era foarte bătrân, şi a aflat cum se purtau fiii lui cu tot Israelul; a aflat şi că se culcau cu femeile cari slujeau afară la uşa cortului întâlnirii. El le-a zis: ,,Pentru ce faceţi astfel de lucruri? Căci aflu dela tot poporul despre faptele voastre rele. Nu, copii, ce aud spunându-se despre voi, nu este bine; voi faceţi pe poporul Domnului să păcătuiască. Dacă un om păcătuieşte împotriva altui om, îl va judeca Dumnezeu; dar dacă păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” Totuş ei n-au ascultat de glasul tatălui lor, căci Domnul voia să-i omoare“ (1 Samuel 2:22-25).

Ținând seama de acești factori de influențe negative este o minune că Samuel a crescut fără să se ia după exemplele rele pe care le vedea în fiecare zi. Nevrând să atragă prea mult atenția asupra lui în această cronică autobiografică, Samuel ne relatează faptele fără să facă nici un comentariu:

„Tânărul Samuel creştea mereu, şi era plăcut Domnului şi oamenilor“ (1 Samuel 2:26).

Există, ne spun pedagogii, un fel de „educație prin repulsie“. Probabil că dezgustul pentru decadența fiilor lui Eli a fost motivația pentru ca el să aleagă o cu totul altfel de viață. Fără nici o îndoială, această hotărâre a fost întărită de perspectiva pedepsei aplicate de sfințenia divină casei păcătoase a lui Eli:

„De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: ,,Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble totdeauna înaintea Mea”. Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar ceice Mă dispreţuiesc, vor fi dispreţuiţi. Iată că vine vremea când voi tăia braţul tău şi braţul casei tatălui tău, aşa încât nu va mai fi niciun bătrân în casa ta. Vei vedea un protivnic al tău în locaşul Meu, în timp ce Israel va fi copleşit de bunătăţi de Domnul; şi nu va mai fi niciodată nici un bătrân în casa ta. Voi lăsa să rămână la altarul Meu numai unul dintr-ai tăi, ca să ţi se topească ochii de durere şi să ţi se întristeze sufletul; dar toţi ceilalţi din casa ta vor muri în floarea vârstei. Şi iată semnul celor ce se vor întâmpla celor doi fii ai tăi Hofni şi Fineas: amândoi vor muri într-o zi. Eu Îmi voi pune un preot credincios, care va lucra după inima Mea şi după sufletul Meu; îi voi zidi o casă stătătoare, şi va umbla totdeauna înaintea Unsului Meu. Şi oricine va mai rămâne din casa ta va veni să se arunce cu faţa la pământ înaintea lui, pentru un ban de argint şi pentru o bucată de pâine, şi va zice: ,,Pune-mă, te rog, în una din slujbele preoţiei, ca să am o bucată de pâine să mănânc“ (1 Samuel 2:30-36).

Profeția aceasta urma să se împlinească pe vremea împăratului Solomon:

„Împăratul a zis apoi preotului Abiatar: ,,Du-te la Anatot la moşiile tale, căci eşti vrednic de moarte; dar nu te voi omorî azi, pentru că ai purtat chivotul Domnului Dumnezeu înaintea tatălui meu David, şi pentru că ai luat parte la toate suferinţele tatălui meu. Astfel Solomon a scos pe Abiatar din slujba de preot al Domnului, ca să împlinească cuvântul rostit de Domnul asupra casei lui Eli în Silo“ (1 Regi 2:26-27).

Eli a însemnat pentru Samuel o pildă de cum „nu“ trebuie făcută lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a comunicat acestui copil că pentru fapte ca acelea săvârșite de familia lui Eli nu există nici scuză și nici iertare:

„Atunci Domnul a zis lui Samuel: ,,Iată că voi face în Israel un lucru care va asurzi urechile oricui îl va auzi. În ziua aceea voi împlini asupra lui Eli tot ce am rostit împotriva casei lui; voi începe şi voi isprăvi. I-am spus că vreau să pedepsesc casa lui pentru totdeauna, din pricina fărădelegii de care are cunoştinţă, şi prin care fiii lui… s-au făcut vrednici de lepădat, fără ca el să-i fi oprit.  De aceea jur casei lui Eli că niciodată fărădelegea casei lui Eli nu va fi ispăşită, nici prin jertfe, nici prin daruri de mâncare“ (1 Samuel 3:11-14).

Eli a pierit sub ochii lui Samuel, copilul văzând astfel asprimea judecății divine și grozăvia pedepsei:

„Un om din Beniamin a alergat din tabăra de bătaie şi a venit la Silo în aceaş zi cu hainele sfâşiate, şi cu capul acoperit cu ţărână.  Când a ajuns, Eli, aştepta, stând pe un scaun lângă drum, căci inima îi era neliniştită pentru chivotul lui Dumnezeu. La intrarea lui în cetate, omul acesta a dat de veste, şi toată cetatea a strigat. Eli, auzind aceste strigăte, a zis: ,,Ce însemnează zarva aceasta?“ Şi îndată omul a venit şi a adus lui Eli vestea aceasta. Şi Eli era în vârstă de nouăzeci şi opt de ani, avea ochii întunecaţi şi nu mai putea să vadă.

Omul a zis lui Eli: ,,Vin de pe câmpul de bătaie, şi din câmpul de bătaie am fugit astăzi“.

Eli a zis: ,,Ce s-a întâmplat, fiule?“  Cel ce aducea vestea aceasta, ca răspuns, a zis: ,,Israel a fugit dinaintea Filistenilor, şi poporul a suferit o mare înfrângere; şi chiar cei doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, au murit, şi chivotul Domnului a fost luat.“

Abea a pomenit de chivotul lui Dumnezeu, şi Eli a căzut de pe scaun pe spate, lângă poartă; şi-a rupt ceafa şi a murit, căci era om bătrân şi greu. El fusese judecător în Israel patruzeci de ani.  Noru-sa, nevasta lui Fineas, era însărcinată, şi sta să nască. Când a auzit vestea despre luarea chivotului lui Dumnezeu, despre moartea socrului ei şi despre moartea bărbatului ei, s-a înconvoiat şi a născut, căci au apucat-o durerile naşterii.  Când trăgea să moară, femeile cari erau lângă ea i-au zis: ,,Nu te teme, căci ai născut un fiu!“ Dar ea n-a răspuns şi n-a luat seama la ce i se spunea.

A pus copilului numele I-Cabod! (Nu mai e slavă), zicând: ,,S-a dus slava din Israel!“ Spunea lucrul acesta din pricina luării chivotului lui Dumnezeu, şi din pricina socrului şi bărbatului ei.  Ea a zis: ,,S-a dus slava din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat“ (1 Samuel 4:12-22).

Deși narațiunea biblică nu menționează aici că filistenii ar fi fost distrus și Șilo, existe alte locuri în care o face (Ieremia 7:12, 14; 26:6,9, Psalmul 78:60). Șilo încetează să mai apară ca centru de închinăciune după capitolul 4 din 1 Samuel.

Trei dovezi de putere

Samuel introduce aici în narațiune trei episoade care dovedesc că nu neputința lui Dumnezeu, ci nevrednicia celor din Israel au provocat această teribilă înfrângere. Primul este lupta nevăzută dintre Iehova și Dagon:

„Filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu, şi l-au dus din Eben-Ezer la Asdod. După ce au pus mâna pe chivotul lui Dumnezeu, Filistenii l-au dus în casa lui Dagon (Zeul peşte) şi l-au aşezat lângă Dagon. A doua zi, Asdodenii, cari se sculaseră dis de dimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului. Au luat pe Dagon, şi l-au pus înapoi la locul lui. Şi a doua zi, sculându-se disdedimineaţă, au găsit pe Dagon întins cu faţa la pământ, înaintea chivotului Domnului; capul lui Dagon şi cele două mâini ale lui erau tăiate pe prag, şi nu-i rămăsese decât trunchiul. De aceea, până în ziua de azi, preoţii lui Dagon şi toţi ceice intră în casa lui Dagon, la Asdod, nu calcă pe prag“ (1 Sam. 5:1-5).

Victoria filistenilor nu trebuie interpretată ca o dovadă că Dumnezeul evreilor a fost mai slab ca Dagon, dumnezeul filistenilor. Filistenii n-au biruit pentru că au fost mai buni, ci doar pentru că evreii au fost mai răi. În luptă unu la unu, Dagon nu are nici un fel de șansă să stea în picioare în fața lui Iehova.  Cât de caraghioasă este atitudinea filistenilor? În loc să se convertească la credința în Iehova, sărbătoresc căderile lui Dagon!

Al doilea eveniment este pedepsa filistenilor:

„Mâna Domnului a apăsat asupra celor din Asdod, şi i-a pustiit; i-a lovit cu bube… la şezut, atât în Asdod cât şi în ţinutul lui. Când au văzut că aşa stau lucrurile, oamenii din Asdod au zis: ,,Chivotul Dumnezeului lui Israel să nu rămână la noi, căci mâna Lui apasă asupra noastră şi asupra lui Dagon, dumnezeul nostru.” Şi au trimes şi au adunat la ei pe toţi domnitorii Filistenilor, şi au zis: ,,Ce să facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel?” Domnitorii au răspuns: ,,Să se ducă la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel.” Şi au adus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.”

Dar după ce a fost dus acolo, mâna Domnului a apăsat asupra cetăţii, şi a fost o mare groază; a lovit… pe oamenii cetăţii dela mic până la mare, şi au avut o spuzenie de bube la şezut. Atunci au trimes chivotul lui Dumnezeu la Ecron. Când a intrat chivotul lui Dumnezeu în Ecron, Ecroniţii au strigat: ,,Au adus la noi chivotul Dumnezeului lui Israel, ca să ne omoare, pe noi şi poporul nostru.” Şi au trimes şi au strâns pe toţi domnitorii Filistenilor, şi au zis: ,,Trimeteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel; să se întoarcă la locul lui, ca să nu ne omoare, pe noi şi poporul nostru.” Căci în toată cetatea era o groază de moarte, şi mâna lui Dumnezeu apăsa cu putere.  Oamenii cari nu mureau, erau loviţi cu bube la şezut, şi ţipetele cetăţii se înălţau până la cer.

Chivotul Domnuluui a fost şapte luni în ţara Filistenilor. Şi Filistenii au chemat pe preoţi şi pe ghicitori, şi au zis: ,,Ce să facem cu chivotul Domnului? Arătaţi-ne cum trebuie să-l trimetem înapoi la locul lui.” Ei au răspuns: ,,Dacă trimeteţi înapoi chivotul Dumnezeului lui Israel, să nu-l trimeteţi cu mâna goală, ci aduceţi lui Dumnezeu o jertfă pentru vină; atunci vă veţi vindeca, şi veţi şti… pentruce nu s-a îndepărtat mâna Lui de peste voi.” Filistenii au zis: ,,Ce jertfă pentru vină să-I aducem?” Ei au răspuns: ,,Cinci umflături de aur şi cinci şoareci de aur, după numărul domnitorilor Filistenilor, căci aceeaş urgie a fost peste voi toţi şi peste domnitorii voştri. Faceţi nişte chipuri după umflăturile voastre şi nişte chipuri după şoarecii voştri cari pustiesc ţara, şi daţi slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Şi apese mâna peste voi, peste dumnezeii voştri, şi peste ţara voastră. Pentruce să vă împietriţi inima, cum şi-au împietrit inima Egiptenii şi Faraon? Nu i-a pedepsit El şi n-au lăsat ei atunci pe copiii lui Israel să plece? Acum, faceţi un car nou de tot, şi luaţi două vaci tinere cari dau ţâţă şi cari n-au tras la jug; înjugaţi vacile la car, şi mânaţi înapoi acasă viţeii lor cari se ţin după ele. Să luaţi chivotul Domnului, şi să-l puneţi în car; să puneţi alături de el, într-o ladă, lucrurile de aur pe cari le daţi Domnului ca dar pentru vină; apoi să-l trimeteţi, şi va pleca. Să-l urmăriţi cu privirea; şi dacă se va sui pe drumul hotarului său spre Bet-Şemeş, Domnul ne-a făcut acest mare rău; dacă nu, vom şti că nu mâna Lui ne-a lovit, ci lucrul acesta a venit peste noi din întâmplare.“

Oamenii au făcut aşa. Au luat două vaci cari alăptau, le-au înjugat la car, şi le-au închis viţeii acasă. Au pus în car chivotul Domnului, şi lada cu şoarecii de aur şi chipurile umflăturilor lor. Vacile au apucat drept pe drum spre Bet-Şemeş; au ţinut mereu acelaş drum, mugind, şi nu s-au abătut nici la dreapta nici la stânga. Domnitorii Filistenilor au mers după ele până la hotarul Bet-Şemeşului“ (1 Sam. 5:6 – 6:12).

Ce vizitiu nevăzut a avut carul care căra chivotul și ofrandele filistenilor! Numai Dumnezeu a putut să despartă niște veci care fătaseră de curând de vițeii lor flămânzi. Una din concluziile ironice ale întâmplării este că Dumnezeu poate duce cu forța vacile, dar a ales să nu-i forțeze pe oameni. Acesta este privilegiul nostru, dar și prilejul nostru de cădere.

Cel de al treilea eveniment care dovedește extraordinara putere a lui Dumnezeu este uciderea celor care au îndrăznit să privească în chivotul sfințeniei divine. Chiar dacă erau o cetate de leviți (Iosua 19:22, 38), oamenii aceștia s-au dovedit total lipsiți de evlavie:

„Locuitorii din Bet-Şemeş secerau grânele în vale: au ridicat ochii, au zărit chivotul, şi s-au bucurat când l-au văzut. Carul a ajuns în câmpul lui Iosua din Bet-Şemeş, şi
s-a oprit acolo. Acolo era o piatră mare. Au despicat lemnele carului, şi vacile le-au adus ca ardere de tot Domnului. Leviţii au pogorât chivotul Domnului, şi lada de lângă el în care se aflau lucrurile de aur, şi le-au pus pe toate pe piatra cea mare. Oamenii din Bet-Şemeş au adus Domnului în ziua aceea arderi de tot şi jertfe.

Cei cinci domnitori ai Filistenilor, dupăce au văzut lucrul acesta, s-au întors la Ecron în aceeaş zi. Iată umflăturile de aur pe cari le-au dat Domnului Filistenii, ca dar pentru vină; una pentru Asdod, una pentru Gaza, una pentru Ascalon, una pentru Gat, una pentru Ecron. Erau şi nişte şoareci de aur, după numărul tuturor cetăţilor Filistenilor, cari erau ale celor cinci căpetenii, atât cetăţi întărite cât şi cetăţi fără ziduri. Lucrul acesta îl adevereşte piatra cea mare pe care au pus chivotul Domnului, şi care este şi astăzi în câmpul lui Iosua din Bet-Şemeş.

Domnul a lovit pe oamenii din Bet-Şemeş, când s-au uitat în chivotul Domnului; a lovit (cincizeci de mii) şapte zeci de oameni din popor. Şi poporul a plâns, pentrucă Domnul îl lovise cu o mare urgie. Oamenii din Bet-Şemeş au zis: ,,Cine poate sta înaintea Domnului, înaintea acestui Dumnezeu sfânt? Şi la cine trebuie să se suie chivotul, dacă se depărtează dela noi?“ Au trimes soli la locuitorii din Chiriat-Iearim, ca să le spună: ,,Filistenii au adus înapoi chivotul Domnului; pogorâţi-vă şi suiţi-l la voi“ (1 Sam. 6:13-21).

Lipsa de respect în lucrurile sfinte se plătește amarnic. Oamenii din Bet-Semeș au fost curioși și s-au năpustit să se uite în chivot. Probabil că moartea nu a fost instantanee și foarte mulți au ajuns să privească până cei cei dintâi au început să moară.  Moartea celorlalți a venit apoi la fel de sigură și de inevitabilă. Ce panică trebuie să fi fost în cetate! Ce freamăt și ce tulburare! Ceea ce n-au înțeles ei sau n-au vrut să înțeleagă a fost că prezența chivotului nu a fost o binecuvântare pentru ei nu din pricina lui, ci din pricina lor și a obrăzniciei de care au dat dovadă. În loc să se pocăiască, locuitorii din Bet-Șemeș au ales să scape de chivot. Au trimis vorbă celor din Chiriat-Iearim să vină și să-l ia, iar aceștia, bucuroși, l-au luat și l-au tratat cu respectul care I se cuvine:

„Locuitorii din Chiriat-Iearim au venit, şi au suit chivotul Domnului; l-au dus în casa lui Abinadab, pe deal, şi au sfinţit pe fiul său Eleazar ca să păzească chivotul Domnului“ (1 Sam. 7:1).

Chivotul avea să stea acolo, într-o relativă obscuritate, timp de aproximativ douăzeci de ani, până ce poporul, influențat de lucrarea neobosită a lui Samuel, a început să dea semne de pocăință. Plânsul lor a însemnat că Dumnezeu se poate întoarce. Smerirea lor putea pune iarăși în acțiune atotputernicia lui Dumnezeu:

„Trecuse destulă vreme din ziua când fusese pus chivotul în Chiriat-Iearim. Trecuseră douăzeci de ani. Atunci toată casa lui Israel a plâns după Domnul. Samuel a zis întregei case a lui Israel: ,,Dacă din toată inima voastră vă întoarceţi la Domnul, scoateţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi Astarteele, îndreptaţi-vă inima spre Domnul, şi slujiţi-I numai Lui; şi El vă va izbăvi din mâna Filistenilor“ (1 Samuel 7:1-3).

Ce a  însemnat Samuel pentru Eli?

Samuel a însemnat pentru Eli o mângâiere, un avertisment și o confirmare a pedepsei. Fără îndoială, minunea întâmplată cu Ana, mama lui Samuel, i-a adus mângâiere bătrânului preot și i-a confirmat că Dumnezeu era încă pe aproape, gata să răsplătească pe cei care-și pun viața la dispoziția Lui.

Faptul că Dumnezeu a ales să I se descopere copilului și nu lui, care dormea la doar câteva perdele de pânză depărtare a însemnat pentru Eli un avertisment. Gestul divin marca supărarea lui Dumnezeu pe Eli.

Convins de această realitate, Eli a știut că mesajul divin nu-i va fi binevoitor. Totuși, Eli a vrut să-l afle:

„Samuel a rămas culcat până dimineaţa, apoi a deschis uşile casei Domnului. Samuel s-a temut să istorisească lui Eli vedenia aceea. Dar Eli a chemat pe Samuel, şi a zis: ,,Samuele, fiule“! El a răspuns: ,,Iată-mă!“ Şi Eli a zis: ,,Care este cuvântul pe care ţi l-a vorbit Domnul? Nu-mi ascunde nimic. Dumnezeu să Se poarte cu tine cu toată asprimea, dacă-mi ascunzi ceva din tot ce ţi-a spus!“ Samuel i-a istorisit tot, fără să-i ascundă nimic. Şi Eli a zis: ,,Domnul este acesta, să facă ce va crede“ (1 Samuel 3:15-18).

În Samuel, bătrânul preot a văzut din partea Domnului ceea ce ar fi trebuit și ceea ce ar fi putut să fie băieții lui, dacă Eli nu i-ar fi răsfățat peste măsură, ci i-ar fi crescut „în mustrarea și învățătura Domnului“ (Efes. 6:4).

Eli a fost un om al sistemului, priceput la mecanica slujirii, dar lipsit de spiritualitatea necesară unei slujiri demne de Dumnezeu. Copiii lui Eli au fost doar niște simpli „oameni ai uniformei“, intrați în slujire datorită poziției, nu a unei chemări personale. Samuel, prin contrast cu ei, este prototipul unui adevărat „om al lui Dumnezeu“, născut prin minune, crescut prin minune și cu o viață care poate fi socotită în întregime o minune divină printre oameni obișnuiți.

Categories: Samuel, Studiu biblic, Uncategorized