Sunt acasă de două zile. Încet, încet, impresiile din Moldova devin mai clare. Detașarea ajută. Observ însă ceva interesant. Mă îndrăgostesc iar de America. Oare de ce ni se pare America așa de frumoasă după o vizită în Europa?

Profitând de întreruperea de opt ore în Frankfurt, am plecat împreună cu Leo să vedem orașul. Am lăsat bagajele la aeroport. Am luat trenul subteran (sau metroul) și am plecat spre centru. Îi vorbisem așa de frumos despre Germania experiențelor mele anterioare…

Vara, orașul este plin de turiști. Surprinzător, centrul a fost suspect de murdar, oamenii cu totul neremarcabili. La ușa masivă a uneia din uriașele clădiri de biserici medievale, un rom-român cerșea. Era îmbrăcat în costum, gata parcă să cânte ca lăutar la o nuntă. Stătea cu mâna întinsă și cerea bani de la fiecare om care trecea pragul bisericii. Vorbea în germană. Când am ajuns suficient de aproape, i-am spus în limba română: „Bună ziua”.

Credeam că se va simți și îi va fi rușine. Da de unde!

Când am ieșit afară mi-a cerut iar bani, de data aceasta în limba română. M-am apropiat de el, l-am privit în ochi și i-am zis: „Dumneata ești mai bogat ca mine”.

Mi-a răspuns repede și sincer: „Da, sunt”.

Mi-am dat seama că omul este mândru de meseria lui și am plecat. De data aceasta eram eu cel nedumerit și cumva jignit.

Îmi plac în America străzile largi și netede. După hurducăturile de pe șoselele moldave, mașinile de aici parcă plutesc pe nori. Îmi plac peluzele de flori și iarba frumos tăiată, magazinele curate și pline de oameni politicoși. Îmi place aerul răcoros și blând al înserării din Los Angeles. Cel mai mult însă îmi place să fiu cu familia mea. Soția, fetele și ginerii, nepoții, toți mi-au spus că le-a fost dor de mine. Cele unsprezece zile petrecute departe au măsurat plăcerea noastră de a fi împreună, privilegiul de a ne avea unii pe alții aproape.

Au început să zbârnâie telefoanele, am citit și șters 2038 de mesaje primite pe Internet. Mi-au spus că pregătirile pentru VBS (Vacation Bible School) la Bethel sunt gata. Ieri am fost la un priveghi. Azi a fost o înmormântare. Seara ne-a vizitat o tânără pereche care se pregătește de nuntă. Totul reintră în „normal”. Aici este locul meu. Aici mă simt „acasă”.

Voi continua însă să mă rog pentru cei din Moldova. De data aceasta mai informat și mai interesat ca altădată.

Categories: Amintiri