Iata cateva extrase la care putem medita impreuna cu acest omdeosebit:

Teologie fundamentală

Credinţa

• «Credinţa este o pregustare a cunoaşterii care ne va face fericiţi în viaţa viitoare» (Compendium theologiae, 1, 2).
• “A crede este un act al intelectului care aderă la adevărul dumnezeiesc, la porunca voinţei puse în mişcare de Dumnezeu prin har” (Summa theologiae II-II, q. 2, a. 9).
• “Nu putem sesiza despre Dumnezeu ceea ce El este, ci numai ceea ce nu este şi cum se situează celelalte fiinţe în raport cu El” (Summa contra Gentiles, 1, 30).
• “Certitudinea pe care o dă lumina divină este mai mare decât aceea pe care o dă lumina raţiunii naturale” (Summa theologiae II-II, q. 171, a. 5, ob. 3).

Sfânta Scriptură

• “Inima lui Cristos desemnează Sfânta Scriptură care ne face cunoscută Inima lui Cristos. Această inimă era închisă înainte de Pătimire, căci Scriptura nu era limpede. Dar Scriptura a fost deschisă după Pătimire, pentru ca aceia care de atunci înainte au început să o înţeleagă, să privească şi să discearnă în ce fel trebuie interpretate profeţiile” (Expositio in Psalmos 21, 11).

Atotputernicia lui Dumnezeu

• “În Dumnezeu, puterea şi esenţa, voinţa şi inteligenţa, înţelepciunea şi dreptatea sunt unul şi acelaşi lucru, astfel că nimic nu poate exista în puterea divină care să nu poată exista în dreapta voinţă a lui Dumnezeu ori în înţeleapta sa judecată” (Summa theologiae I, q. 25, a. 5 ad 1).

Creaţia

• “Cheia iubirii a fost aceea care i-a deschis mâna [lui Dumnezeu] pentru a da la iveală făpturile” (In II Sententiarum, prol.).

Păcatul strămoşesc şi răscumpărarea

• «Nimic nu se împotriveşte ca natura umană să fi fost destinată unui scop mai înalt după păcat. Dumnezeu permite, într-adevăr, ca relele să fie săvîrşite pentru a scoate din aceasta un bine mai mare. De unde şi cuvintele Sfîntului Paul: “Acolo unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul” (Rom 5, 20). Şi cîntarea Exultet: “O, fericită vină, care ai avut parte de un Răscumpărător atît de mare!”» (Summa theologiae III, q. 1, a. 3, ad 3).

Rolul mirenilor în Biserică

• “A învăţa pe cineva pentru a-l aduce la credinţă este sarcina fiecărui predicator şi chiar a fiecărui credincios” (Summa theologiae III, q. 71, a. 4, ad 3).

Împărtăşirea Sfinţilor

• «Deoarece toţi credincioşii formează un singur trup, bunul unora este împărtăşit celorlalţi. (…) Trebuie aşadar să credem că există o comuniune de bunuri în Biserică. Dar membrul cel mai important este Cristos, pentru că e Capul (…). Astfel, bunul lui Cristos este comunicat tuturor mădularelor şi această comunicare se face prin sacramentele Bisericii» (Expositio in Symbolum apostolicum, 10).

Sacramentele (Tainele) în general

• «Sacramentul e semn ce rememorează ceva precedent, şi anume pătimirea lui Cristos; e semn ce pune în evidenţă ceea ce se săvîrşeşte în noi prin pătimirea lui Cristos, şi anume harul; e semn profetic ce prevesteşte Mărirea ce va să vină» (Summa theologiae III, q. 60, a. 3).
• “Sacramentul nu este realizat de sfinţenia omului care îl da sau care îl primeşte, ci de puterea lui Dumnezeu” (Summa theologiae III, q. 68, a. 8).

Mirul

• “Cel miruit primeşte puterea de a mărturisi public credinţa creştină, ca o misiune” (Summa theologiae III, q. 72, a. 5, ad 2).
• “Vîrsta trupului nu condiţionează sufletul. Astfel, chiar în copilărie, omul poate primi desăvîrşirea vîrstei spirituale despre care vorbeşte Înţelepciunea (4, 8): «Bătrîneţile cinstite nu sînt cele aduse de o viaţă lungă, nici nu le măsori după numărul anilor». De aceea mulţi copii, prin puterea Duhului Sfînt pe care l-au primit, au luptat curajos şi pînă la sînge pentru Cristos” (Summa theologiae III, q. 72, a. 8, ad 2).

Preoţia

• “Cristos este singurul preot adevărat, ceilalţi nefiind decât slujitorii lui” (In Ad Hebraeos, 7, 4).
• “Cristos este izvorul oricărei preoţii: căci preotul din legea veche era figura lui Cristos, iar preotul din legea nouă acţionează în persoana lui Cristos” (Summa theologiae III, q. 22, a. 4).

Morală

Moralitatea actelor umane

• “Nu se poate justifica o faptă rea făcută cu o intenţie bună” (Collationes in decem praeceptis, 6).

Evaluarea gravităţii păcatului

• “Cînd voinţa se îndreaptă spre un lucru care este în sine contrar iubirii prin care sîntem orientaţi spre scopul ultim, atunci păcatul, prin însuşi obiectul său, are de ce să fie de moarte (…), fie că este împotriva iubirii de Dumnezeu, cum ar fi blasfemia, sperjurul etc., fie că este împotriva iubirii de aproapele, ca omuciderea, adulterul etc. (…) În schimb, atunci cînd voinţa păcătosului se îndreaptă uneori spre un lucru care cuprinde în sine o dezordine, dar nu este totuşi contrar iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, cum ar fi cuvintele deşarte, rîsul nepotrivit etc., astfel de păcate sînt veniale” (Summa theologiae I-II, q. 88, a. 2).

Autoritatea

• “Legislaţia umană nu dobîndeşte caracter de lege decît în măsura în care se conformează dreptei raţiuni; de aici se vede că ea îşi are puterea de la legea veşnică. În măsura în care ea s-ar îndepărta de raţiune ar trebui declarată nedreaptă, căci nu ar corespunde noţiunii de lege; ar fi mai degrabă o formă de violenţă” (Summa theologiae I-II, q. 93, a. 3, ad 2).

Legea morală

• “Legea naturală nu e nimic altceva decât lumina inteligenţei puse în noi de Dumnezeu; prin ea cunoaştem ce trebuie să facem şi ce trebuie să evităm. Această lumină sau această lege Dumnezeu a dăruit-o creaţiei” (Collationes in decem praeceptis, 1).
• “Legea este poruncă a raţiunii în vederea binelui comun, promulgată de cel care are în grijă o comunitate” (Summa theologiae, I-II, q. 90, a. 4).
• “Au existat (…), sub regimul Vechiului Legămînt, oameni care aveau iubirea şi harul Duhului Sfînt şi aspirau înainte de toate la făgăduinţele spirituale şi veşnice, lucru prin care ţineau de Legea cea nouă. Dimpotrivă, există sub Noul Legămînt oameni trupeşti încă îndepărtaţi de desăvîrşirea Legii celei noi: pentru a-i îndemna la faptele de virtute au fost necesare teama de pedeapsă şi anumite făgăduinţe vremelnice, chiar sub Noul Legămînt. În orice caz, chiar dacă Legea veche prescria iubirea, ea nu-l dăruia pe Duhul Sfînt, prin care «iubirea lui Dumnezeu s-a revărsat în inimile noastre» (Rom 5, 5)” (Summa theologiae I-II, q. 107, a. 1, ad 2).

Cultul icoanelor

• “Cultul nu se adresează imaginilor ca realităţi în sine, ci le priveşte sub aspectul lor propriu de imagini care ne îndreaptă spre Dumnezeu cel întrupat. Mişcarea care se adresează imaginii nu se opreşte la ea, ci tinde la realitatea pe care ea o reprezintă” (Summa theologiae II-II, q. 81, a. 3, ad 3).

Legitima apărare

• “Acţiunea de apărare atrage un efect dublu: unul este păstrarea propriei vieţi, iar celălalt, moartea agresorului (…). Numai primul este voit; celălalt, nu” (Summa theologiae II-II, q. 64, a. 7).
• “Dacă pentru apărare se exercită o violenţă mai mare decît e nevoie, aceasta va fi ilicită. Dar dacă se respinge violenţa cu măsură, aceasta va fi licită (…). Şi nu este necesar pentru mîntuire să se omită acest act de apărare măsurată pentru a evita uciderea celuilalt; căci avem obligaţia de a veghea mai mult la propria viaţă decît la a altuia” (Summa theologiae II-II, q. 64, a. 7).

Exigenţa adevărului

• “Oamenii n-ar putea trăi laolaltă dacă nu ar avea încredere reciprocă, adică dacă nu şi-ar manifesta adevărul” (Summa theologiae II-II, q. 109, a. 3, ad 1).

Spiritualitate

Rugăciunea Tatăl nostru

• “Rugăciunea domnească este cea mai desăvîrşită dintre rugăciuni (…). În ea nu numai că cerem ceea ce putem dori cu dreptate, dar şi în ordinea în care se cuvine să dorim. Astfel, această rugăciune nu numai că ne învaţă să cerem, dar ne şi modelează întreaga afectivitate” (Summa theologiae II-II, q. 83, a. 9).

Categories: Maxime si cugetari