Fratele Ghiță

By barzilaiendan on January 8, 2010 • ( 2 )

Am primit o frumosă evocare a timpurilor grele din viașa credincioșilor moldoveni:

De demult mă duceam cu gîndul să fac o istorie care să împrospăteze aducerea aminte a unei Biserici, şi nu e singura, care au rezistat prin vremurile grele ale comunismului.
Chiar dacă autorul nu a trăit aceste vremuri în totalitate, el le-a experimentat în perioada 1960-1990. Dacă voi aminti unele evenimente, sau oameni, este datorită faptului că au mai rămas unii din cei care îşi mai amintesc. Este mîna lui Dumnezeu vădită, căci puterea omului, şi înţelepciunea lui pălesc, cînd e vorba de o luptă cu un „balaur”, şi încă roşu… Poate că e o palidă imagine a textului din Apoc. 12. Copilul a fost urmărit ca să fie nimicit …
Doresc să amintesc doar cum Cel ce a păstorit această turmă mică a ales şi oamenii potriviţi pentru vremuri dificile. Alte amănunte sînt în mai multe detalii într-o lucrare specială cu denumirea „Istoria Bisericii Baptiste din satul Colibaşi, judeţul Cahul, Rep. Moldova.”
Din anul 1922 cînd a început mişcarea baptistă în Colibaşi, peste biserica Domnului au venit multe lovituri Au mai încercat pe timpul lui Antonescu şi preoţii sa-i boteze, dacă nu pe maturi, măcar copii aceştora şi aşa să-i aducă înapoi la biserica de unde au ieşit.

Ştiu că fratele Nicolae Ruşulischii a refuzat să boteze copiii şi a fost judecat, apoi inchis. Nu ştim cît timp a stat închis în Galaţi. Apoi puterea sovietică le ia clădirea bisericii cu greu construită, ca din ea să facă club.

Urmează perioada războiului, foametea, tifosul. Toate acestea şi-au lăsat amprentele. Între anii 1947-1959 biserica se înmulţeşte şi creşte. Între timp presbiterul Toader Iaconi, din pricina bătrîneţii, este înlocuit cu fratele Ştefan Florea (1948).

În 1952 într-o seară se pomenesc cu un lacăt la uşa bisericii. Fraţii Stelian Roşca şi Zberea Gheorghe strică lacătul şi adunarea continuă. Proprietarul casei este persecutat şi constrîns să nu mai adăpostească pe baptişti în casa lui. Un alt frate mai curajos hotărăşte să se construiască casa de rugăciune în ograda dânsului. Până acum tot acolo a rămas, dar reconstruită de mai multe ori.

În anul 1959 vrăjmaşii bisericii au răsuflat uşuraţi crezînd că această lovitură va fi ultima. Douăzeci şi patru de membri cu păstorul în frunte trec ca membri la biserica Adventistă. Rîvna unora dintre ei, ştiind că e mult mai uşor de rupt din grămadă decît să aduci din lume, au provocat o mare turburare între fraţi.

A durat o bună bucată de vreme, cînd în post şi rugăciuni adunarea cerea de la Domnul un om pentru a fi păstor. În cîteva rînduri au căutat fraţii din Chişinău să rezolve problema, însă s-au confruntat cu alta. Dintre toţi fraţii propuşi să preea funcţia de păstor nimeni nu se puteau hotărî, ori aveau motive de a se retrage. Ca uşier in adunare ducea slujba un frate mai puțin văzut, (fusese jandarm pe cînd Basarabia era în statul Român). Acest frate, membru din anul 1947, a fost cercetat de Domnul şi se ruga pentru rezolvarea problemei. Mânat de Duhul se scoală din spate şi zice: „Fraţilor, eu de bună voie doresc să iau această sarcină şi, dacă adunarea aprobă, sînt gata să o duc cu ajutorul Domnului“.

Aşa sa pus capăt acestui val de turburare. Nu trece mult şi vine un altul. De data aceasta din partea puterii sovietice, să facă ei reguli în biserică. În frăţietatea baptistă este cunoscut anul 1961 cu scrisorile ce veneau din Moscova, unde se impunea ca copii să nu fie aduşi la adunare, tineri sub 18 ani să nu frecventeze, oaspeţii să fie reclamaţi autorităţilor, la înmormîntări să nu se predice pe stradă. Alte şi alte restricţii şi porunci privitoare la mersul de slujire în biserică.

Cînd a apărut scrisoarea şi în mîna fraţilor din biserica din Colibaşi, presbiterul, fratele Ghiţă (aşa-l numeau fraţii), împreună cu fratele casier pe atunci Stelian Roşca, au hotărît să nu o mai vadă nimeni. Unii, curioşi să ştie ce au făcut cei doi cu scrisoarea, au tot pus întrebări. Neprimind răspunsul pe care-l doreau ei, au început a-si dea cu părerile, ceea ce şi pînă azi nu pot să uite.

Cele trei decenii ce urmau să vină au dovedit cât de serios au atîrnat fraţii faţă de acest plan demonic. Copii, (unul dintre ei era pe atunci şi autorul), nici odată nu am fost opriţi de a merge la adunare, am devenit adolescent, şi nu-mi aduc aminte ca cineva să-mi spună „nu veni la adunare“, sau, și mai rău, să stea cineva la uşă şi să nu ne lase să intrăm. Acest lucru îl confirmă şi soţia, dar şi mulţi alţii de aceaş vîrstă cu noi.

Sigur că eram supravegheaţi de profesorii din şcoală, care se ocupau cu educaţiea marxist-leninistă, şi voiau să scoată afară tot ce au pus părinţii în noi. Ne-au pus cu sila insigna de octombrel, apoi cravata roşie de pioner, însă în inimă nu au izbutit să ne-o introducă. La orice înmormîntare pregăteau cîte o surpriză, pentru că fraţii nu au renunţat la obiceiul bun de a cînta, şi de a predica oamenilor pe stradă. Ştiind lucrul acesta fratele Ghiţă era pregătit a doua zi de drum. Chemat la „raiispolcom” nu se putea să scape fără o ameninţare, şi o amendă. Aşa au păţit şi alţi fraţi care îndrăzneau să predice cuvîntul.

Fratele Ghiţă, de cînd a acceptat să ducă pe umeri responsabilitatea de păstor nu a mai lucrat o zi la colhoz, deacea nu avea nici prea mulţi bani, de pensie nici vorbă. Cînd a fost vorba de pensie s-a spus: „Eşti popă la baptişti, să te plătească ei“.

Pe de altă parte unde auzea că cineva este bolnav, sau are vreo problemă, fratele Ghiță imediat era present. Nu acoperea cheltuielile din casa bisericii, ci lucra cu mîinile lui acasă. Cultiva porunm pentru mălai şi făcea mături. Dacă avea comenzi, făcea şi opinci pentru ciobeni. Cu toate acestea, pentru că biserica era destul de numeroasă, (pe atunci ajunsese la 200-300 de lembri), nu lipsea de la nici una din evenimentele din viaţa bisericii. Mai mult, el a avut o mare influenţă şi în regiunea de sud a Moldovei. Până azi, de unde nu te aştepţi, poţi auzi lucruri bune despre fratele Ghiţă, păstorul din Colibaşi.

Biserica însăşi a căpătat o reputaţie precum că are o disciplină de invidiat. Recent în anul care scriu, 2007, m-am întîlnit în Seatle cu un frate bătrîn, cînd a aflat din ce biserică provin a zis: „ Aaa … din biserica de unde toată lumea iese în rind cite unul … ?“

Cei din familia Zberea a fratelui Ghiţă îşi amintesc cum prin anii 1975-1978, pe cînd era nevoie de reconstrucţie din pricina încăperii neîncăpătoare, trebuea autorizaţie. Atunci el a făcut zeci, chiar sute de drumuri la raion, la Chişinău. A ajuns până și la Moscova.

Odată, pe seamă că se săturaseră de el, l-au ameninţat cu pistolul spunîndu-i: -„Îţi vor putrezi oasele în Siberia“.
Probabil că era deja pregătit pentru o așa soartă că le-a răspuns blând: „Voi fi mai aproape de Domnul. Eu sunt gata, dar mâine vin la voi 300 de membri. Ce veţi face cu ei?“
De atunci sora Ana, nevasta fratelui, i-a pregătit hainele necesare să le aibă gata, pentru orişice eventualitate … Până la urmă, “judecătorul nedrept” a cedat. În timpul construcţiei, fratele Ghiță a dus şi greul administrării celor necesare.

Autorul îşi aduce aminte de unele întîlniri personale cu fratele Ghiţă. În anul 1979 am fost borezat de dînsul. Mai tîrziu, pentru că Biblia era o carte rară, şi mult dorită, cît şi Sionul (Cîntările Evangheliei de azi), el m-a întreabat: -„Ai Carte?“ Zic: „Nu“. Atunci mi-a dat o Biblie şi o carte de cîntări noi. Nici pînă azi nu ştiu de unde le avea, dar efectul pe care la avut acest gest, nu-l voi uita nici în veşnicie.

Altă dată, prin toamna lui 1982, tocmai ne mutasem în casa noastă neterminată. Ne trezim cu fratele Ghiţă în prag. Pe atunci eram doar nevasta şi eu, şi am avut aşa mare bucurie de parcă a fost primul oaspete în casa noastră. Ne-a zis scurt: „Haideţi să facem o rugăciune în casă nouă“.

După aceasta au mai urmat multe alte vizite. Una din ele a produs un impact deosebit fiicei noastre care avea vreo 3-4 anişori. După ce a plecat fratele Ghiţă, ea ne-a întrebat: „Cînd mai vine Isus la noi?“
Altădată, tot cam pe atunci, nevastă-mea s-a îmbolnăvit şi a fost internată în spitalul din Cahul. Una din paciente vine şi-i spune: „A venit un moş şi vrea să te vadă“. Cine credeţi că putea să fie? Tocmai fratele Ghiță. Asemenea mărturii pot spune și multe alte familii.

Din anul 1958 pînă în 1984 a fost o perioadă de timp cînd, în ciuda persecuţiilor, biserica Domnului a fost condusă de un om cu caracter, statornic în credinţă şi cu lepădare de sine. Fratele Ghiță a trăit în simplitate, dar i-a îmbogăţit pe mulţi. A acceptat să fie el lovit, ca să apere pe alţii.

La vîrsta de 88 de ani, în anul 1998, a trecut la cele veşnice. La înmormîntare unul dintre fraţi a spus printre altele: „A fost omul potrivit pentru vremea lui şi la locul lui“. Așa l-am cunoscut și noi.

Nicolae Dragomir, Noiembrie 2007 Spokane WA