Prietenul meu, Sorin Covaci, pastor la biserica baptista din Detroit, m-a intebat despre un articol aparut in presa crestina pe care nu-l citisem. Este vorba despre Simon Chan, un pastor pentecostal din Singapor, Filipine, care pledeaza pentru reintroducerea liturghiei in serviciile de inchinare ale Bisericii. Puteti citi un interviu cu el aici .

I-am raspuns partial trimitandu-i un material dezordonat, adunat de-a lungul vremii. Iata-l aici:

Draga Sorin, sper ca-ti va raspunde si Liviu Percy si te rog sa citesti raspunsul lui cu mai multa atentie decat pe al meu. Nu sunt pregatit sa abordez competent un astfel de subiect. Imi dau doar cateva pareri in documentul atasat
Cu dragoste, Daniel Branzai

O incercare de raspuns pentru Sorin Covaci

Am sa incep prin a spune ca Dumezeu este suveran in problemele de functionare si manifestare din adunarilor locale ale copiilor Sai. Din acest considerent, recunosc ca valabile si potrivite TOATE manifestarile din cele douazeci se secole scurse in istoria bisericii. Este usor sa-i critici pe oameni, este mult mai greu sa critici providenta divina. Eu cred in manifestarea providentei divine in toate aspectele vietii crestine din istorie, asta neinsemnand neaparat ca Dumnezeu a initiat sau aprobat tot si toate cate s-au intamplat.

Vorbind acum despre aspectul slujirii in comunitatea crediciosilor, aspectul liturgic al comuniunii, iata un mic articol scris de mine in urma cu cativa ani:

SACRU SI SACRAMENTAL

Introducere: De curind, in dorinta de a stabili un dialog intre reprezentantii Bisericii istorice romane ortodoxe si “noii venitii” neoprotestanti, cineva m-a rugat sa cladesc un capat de pod pe care sa putem incepe o discutie. Cererea s-a suprapus cu o rugaminte a unui frate baptist nemultumit cu atmosfera de “distractii” din Biserica de a-i defini conceptul de “sacru” in caracterizarea Bisericii. Am citit citeva lucrari si am asternut pe hirtie un scurt “cuvint introductiv” la o discutie pe care cititorii acestor rinduri o pot face mai larga si mai interesanta. Va invit deci la lectura si la … complectari.

1. Caracterul sacru al Bisericii se manifesta in citeva aspecte distincte. Biserica este “sacra” (in sensul de colectivitate pusa de o parte pentru Dumnezeu) prin:

– alegerea ei in Christos
– comportamentul ei deosebit de al lumii
– atitudinea ei de respect in relatiile cu divinitatea din timpul serviciilor de inchinaciune.

Aspectul “sacru” al serviciilor de inchinare.

Probabil ca cel mai semnificativ aspect al Bisericii “sacre” este atitudinea membrilor ei atunci cind se afla in comunitatea celor care se inchina lui Dumnezeu. Biserica primelor veacuri a avut de ales intre doi termeni din limba greaca care descriu specificul slujirii din Biserica.

a. Primul termen este “litughia” si se refera la slujirea celor prezenti inaintea lui Dumnezeu (tot ce se face este pentru Dumnezeu).

b. Al doilea termen este “latreia” si se refera la slujirea celor prezenti fata de cei prezenti (tot ce se face este pentru binele si multumirea oamenilor prezenti, “entretaiment”).

Este clar din istoria Bisericii ca, timp de secole, Biserica a avut “slujbe liturghice”, unele dintre ele desfasurate chiar la miezul noptii, in absenta multimii, dar in plinatatea prezentei lui Dumnezeu.

Intr-o disputa cu reprezentantii protestanti si neoprotestanti, un reprezentant al Bisericiii istorice traditioanale a spus: “Cred ca diferenta dintre noi se vede cel mai bine in pozitia pe care o ocupa preotul in timpul slujbei dumnezeiesti. La noi preotul slujeste cu fata spre Dumnezeu (altar) si cu spatele spre oameni, la domniile voastre, preotul serveste cu fata spre oameni si cu spatele spre Dumnezeu (locul altarului).”

In aspectul liturgic, activitatea preotului este indreptata spre Dumnezeu. Oficiantul este un intermediar care-i duce pe oameni la Dumnezeu (de aici aspectul de solemnitate celesta, de iesire din lumea cotidiana, de atemporal, de transcendenta).
Spre deosebire de preotii istorici, predicatorii neoprotestanti activeaza preponderent spre oameni cautind sa-L aduca pe Dumnezeu la ei (de aici aspectul de evanghelizare, de chemare la credinta si la pocainta).

Necazul cu ambele feluri de slujire este ca amindoua pot degenera in formalism sau in mahalagism.
“Sacrul” din atmosfera Bisericii istorice poate fi atit de lipsit de preocuparea pentru cei prezenti incit Biserica poate tolera forme aberante, ca anii in care liturghia s-a rostit in Romania in limba slavona, total neinteleasa de cei prezenti la slujbele Bisericii. In astfel de cazuri, oamenii resimt doar o frica pagina, geamana cu sentimentul religios din toate religiile lumii.

“Sacrul” protestant preocupat excesiv de ceea ce simt oamenii poate degenera si el in spectacole de amuzament sau distractii ieftine, la care nu este chiar asa de sigur ca participa si Dumnezeu. Stacheta admisibilului este coborita foarte jos din dorinta de a acomoda toti noi venitii si a le inlesni sa se simta “ca acasa”. Se uita ca acest “ca acasa” trebuie sa insemne in ultima instanta “ca acasa la Dumnezeu”!

Unde se poate trage linia dintre admisibil si inadmisibil? Cum sa reusim sa tinem in balans si cinstirea lui Dumnezeu (“worship”) si bucuria oamenilor (“partasia”) ?
Cred ca aici este rolul si responsabilitatea celor care sunt asezati in fruntea Bisericii. Vai de cei ce fac ce place poporului si uita de placerea Domnului! La fel de vai si pentru aceia care umbla asa de sus cu capul prin nori, ca nu mai au picioarele pe pamint!

Eu marturisesc nevrednicia si nepriceperea cu care am trecut de multe ori peste linia aceasta fina de demarcatie. Ma pocaiesc pentru ocaziile cind L-am uitat pe Dumnezeu cautind sa plac oamenilor, si de ocaziile in care, mindru in spiritualitatea mea, i-am dispretuit pe cei din jurul meu.

2. Cateva adaugiri la acest articol

I. Ca sa rezum evolutia liturghiei de-a lungul istoriei cred ca as putea remarca:

– Etapa bisericii din case si din … catacombe.
– Etapa bisericii statale (imperiul roman) in care crestinismul s-a “adaptat” la folosirea templelor devenite biserici si la doctrina amilenista a bisericii ca Imparatie a lui Dumezeu.
– Etapa Reformei si incercarea de a reveni la biserica din case sau cel putin la adunarea cu aspect de intimitate din casa.
– Etapa contemporana cu adaptarea la sali devenite sau sali de sedinte, scoala, conferinte sau sali de spectacole, plus incercarea de a revitaliza aspectul interpersonal prin “emergent church”, prin adunarile de cartier pe grupe mici, etc.

II. Lipsa unui tipar in textul epistolelor lui Pavel (in afara putinelor sfaturi din 1 Corinteni 14), ne face o educatie “in absentia”, lasandu-ne sa intelegem preferinta pentru adaptabilitate la conditii locale si contemporane, mai degraba decat la stabilitatea unor liturghii permanente, prestabilite si mandatorii.

III. Mi-e teama de propunerile lui Chan. Liturghia, ca forma de manifestare a inchinarii nu poate si nu trebuie sa ajunga “One size fits all” (una pentru toti si toate). Forma nu poate produce viata, oricare ar fi ea. Viata hotaraste forma si o modeleaza continuu.

IV. Cred ca trebuie a existe o diversitate de liturghii pentru o diversitate psihologica a participantilor si nu in ultimul rand pentru o diversitate de maturizare a credinciosilor. Sunt situati in care oameni duhovnicesti fac lucruri care n-ar avea nici un sens pentru credinciosii incepatori sau firesti. Imitarea mecanica a acestor manifestari n-ar produce maturizare, ci ipocrizie.

V. Cred ca fiecare adunare locala are o personalitate colectiva (modelata mult si de personalitatea pastorilor locali) si ca ea trebuie sa se manifeste conform acestei personalitati. Astazi, as privi cu severitate pe cineva care ar mazgali peretii salii in care ne adunam. Totusi, sunt gata sa platesc mii de dolari ca sa ma duc la Roma sa vad mazgaliturile si zgarieturile “crestine” din catacombe !!!

3. Un adaos evreiesc

Cred ca n-ar strica deloc sa ne amintim ca “liturghia” ca forma de inchinare colectiva nu a inceput cu … Noul Testament. Cred ca o incercare de analiza a ei doar pe perioada ultimelor douazeci de secole de crestinism intre Neamuri, fara a lua in considerare si inchinarea copiilor lui Dumezeu dintre evrei, asa cum este ea descrisa in Vechiul Testament ar fi schioapa, incompleta si periculoasa. La urma urmei, in VT si pentru evrei, inchinarea liturgica a fost reglementata de Dumnezeu insusi! El nu i-a lasat sa inventeze o liturghie sau sa preia una de la alte neamuri sau religii !!! Ca ei au fost mereu inclinati sa faca asa este o cu totul alta poveste (vezi imprumutarea “altarului” asirian de la 2 Regi 16:10-18).

Vorbind despre inchinarea evreilor, cel mai surprinzator lucru la tiparul dat de Dumezeul pentru liturghie este existenta unui (Cort) Templu in care ei … n-aveau voie sa intre !!! Dumnezeu n-a dorin un neam care sa I se inchine “liturgic”, la templu, ci un popor ascultator care sa-si traiasca impreuna cu El viata de fiecare zi, acolo unde o traiau ei.

Intrarea in Templu ar fi putut duce foarte repede la idolatrie si Dumezeu i-a scutit de aceasta ispita. Nu stiu pe nimeni intre evrei care sa fi luat acasa o furculita folosita la altarul din “Templu” si sa o considere drept odor cu puteri minunate. Nu exista “cultul moastelor” vreunui preot sau profet. Niciun imparat nu a fost canonizat ca “sfant”. Existenta chivotului n-a fost sarbatorita prin raspandirea de copii ale lui in casele oamenilor. Templul Domnului n-a fost o sursa de venit pentru “argintarii” idolatrii ca cei care au facut comert cu machetele templului Dianei, “coborat din cer” (Fapte 19:21-41).

Templul si inchinarea evreilor la Templu n-a avut valoare speciala pentru Dumnezeu si n-a reusit niciodata sa-L faca sa le treaca cu vederea pacatele:

,,Şezi la poarta Casei Domnului, vesteşte acolo cuvîntul acesta, şi spune: ,Ascultaţi Cuvîntul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda, cari intraţi pe aceste porţi, ca să vă închinaţi înaintea Domnului!“
3 ,,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Îndreptaţi-vă căile şi faptele, şi vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta.
4 Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicînd: ,Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!`
5 Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii,
6 dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sînge nevinovat în locul acesta, şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră,
7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat -o părinţilor voştri, din vecinicie în vecinicie.
8 Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, cari nu slujesc la nimic” (Ieremia 7).

Evreii trebuiau sa se infatiseze “in corpore” inaintea Domnului la Templu pentru sarbatorile majore, “cu pelerinaj”, dar acestea au fost intotdeauna simple si “nereglementate liturgic”. Stiu, Solomon a facut o impresie grozava cand s-a asezat inaintea Domnului in genunchi in curtea templului, dar nu ni se spune nicaieri in alta parte a Scripturii ca Marele Preot a trebuit sa faca sau a facut dupa aceea acelasi gest liturgic (2 Cronici 6:12-13).

Lipsa unor liturghii spectaculoase i-a facut adeseori pe evrei sa mearga dupa alti dumnezei si sa ajunga sa se inchine cu fata la ei si cu “dosul” (cum spune profetul) la Templu. Liturghiile elaborate au gadilat intotdeauna firea pamanteasca si au imbolnavit-o de “religie”. Religia este foarte placuta firii pamantesti. Dumnezeu nu da insa doi bani pe ea.

“Şi mi-a zis: ,,Intră, şi vezi urîciunile cele rele, pe cari le săvîrşesc ei aici!“
10 Am intrat şi m’am uitat; şi iată că erau tot felul de chipuri de tîrîtoare şi de dobitoace urîcioase, şi toţi idolii casei lui Israel, zugrăviţi pe perete de jur împrejur.
11 Înaintea acestor idoli stăteau şaptezeci de oameni din bătrînii casei lui Israel, în mijlocul cărora era Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea o cădelniţă în mînă şi se înălţa un nor gros de tămîie. Şi El mi -a zis: ,,Fiul omului, vezi ce fac în întunerec bătrînii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: ,Nu ne vede Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!“` (Ezechiel 8:9-12).

“Şi m’a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit. (Ezechiel 8:16)

Dumezeu a trimis mereu profeti la evrei ca sa-i intoarca la o viata de ascultare. Nu absenta liturghiei L-a deranjat pe Dumezeu, ci absenta ascultarii de Cuvantul Lui. Liturghia placuta lui Dumezeu era viata traita frumos zi cu zi, in circumstantele cotidiene (Isaia 58 – “Iata postul placut Mie …”).

Ceva din felul de inchinare al copiilor lui Dumnezeu din Vechiul si Noul Testament s-a pastrat in functionare sinagogilor si “templelor” evreiesti de azi. O vizita la una dintre ele ar reprezenta o foarte utila documentare pentru acest subiect. Cei care se vor duce insa acolo sa asiste la elaborate procesiuni liturghice vor ramane foarte dezamagiti.

4. O Concluzie

Istoric vorbind, liturghiile bisericesti au aparut odata cu maritisul dintre Biserica si Imperiul Roman. Ele au fost justificate in doua feluri:

a. Biserica este o Imparatie a lui Dumnezeu si trebuie sa se comporte ca atare, cu fastul si maretia caracteristica celei mai mari si mai importante imparatii de pe pamant (vezi liturghiile care se fac si astazi la Vatican).

b. Biserica este o reprezentare a cerului pe pamant si “liturghia” ei trebuie sa copieze ceva din inchinarea cereasca. Bisericile istorice isi bazeaza aceasta practica pe expresia “slujba dumnezeiasca” din Rom. 9:4 si Evrei 9:1.

Daca Chen propune prin liturghie o intrare in atmosfera cerului si daca el vede intrunirea bisericii ca pe o avanpremiera a starii pe care o vom trai dupa inviere, dincolo de limitarile pamantesti, cred ca el greseste. Liturghia cereasca trebuie sa ramana doar atat … “cereasca”. Noi nu trebuie sa credem ca suntem chemati sa o duplicam pe pamant. In cer nu exista pereti pe care sa zgariem ceva si nici … telefoane celulare.

Pana vom ajunge in cer, trebuie sa dam mai putina importanta formei si sa ne concentram asupra motivatiei, spritului si calitatii inchinarii. Ea trebuie sa fie “in duh si in adevar”, caci astfel de inchinatori doreste Tatal! (Ioan 4:23).

****

Astazi am gasit un articol care ilustreaza unul din punctele mele de vedere. Vi-l supun atentiei si va invit sa faceti comentarii:

Discovering and Escaping Liturgy
Worship trends among the young are more complicated than you realize.
Dan Kimball

For years I served on the staff of a megachurch with a very contemporary style of worship. We had a state-of-the-art sound system, large video projection screens, pop-rock music, and a sophisticated lighting system. The worship services were programmed to the minute: predetermined transitions, upbeat intro songs, announcements backed with PowerPoint slides, sermons crafted with felt-need application points, and abundant video clips.

The church was growing as several thousand people connected with the presentations each week. But at the same time the church was thriving with one generation, I began to notice that younger adults were not engaging as well as their parents. So I began listening to these young people to discover why they were not resonating with this way of doing church.

I repeatedly heard that they were longing for something less “programmed.” At the same time, I began hearing questions about “liturgy,” a word I’d never heard before. I was not raised in the church, and my only church experiences at the time had been at an organ-led Baptist church and the megachurch where I was on staff. Even in seminary, I had never been taught about liturgy (literally, the “work of the people”) or ancient forms of worship. And ministry conferences I attended only seemed concerned with the newest, cutting-edge trends.

One young man left our church to become part of a small Orthodox congregation. I was curious enough that I decided to visit. It was unlike anything I had ever experienced. From the quietness and sense of history to the use of incense and chanting—I was intrigued.

All of this led me to study the history of worship. I was suddenly made aware of the myriad ways the church has worshipped throughout history, and I decided to experiment with some of these forms in the young adult ministry I led. It sounds cliché now, but we started by darkening the room and lighting candles and incense. We began singing some hymns and the Doxology. We also recited readings and prayers from The Book of Common Prayer. One of the elders at the church was concerned. He asked me, “Are you going Roman Catholic on us?”

The older generation may have been confused, but the younger adults found the changes refreshing. All they had known in church was pop bands and video screens. The introduction of ancient practices helped them feel grounded and rooted to something bigger than themselves.

Then I spoke at a conference about our rediscovery of liturgy and tradition. The room was packed—by that time liturgy had become a very hot topic. During my presentation, a leader raised his hand and commented in a very disappointed tone.

“I don’t understand,” he said. “You’re telling us that young adults are drawn to liturgy and ancient worship forms, but I serve at a liturgical church and our young people want to get away from liturgy and traditions. They think it’s boring. I came to this conference to learn new ideas from contemporary churches. I want to move forward, not back.”

I realized that worship trends among the young were complicated. Those raised in contemporary churches found practicing liturgy and following the church calendar refreshing and meaningful. But some who had grown up in traditional and liturgical churches saw these same practices as lifeless or routine. They were eager to incorporate more contemporary forms. One group wanted to rediscover the past, and the other was trying to escape it.

Several years later I worked with a team of young people to plant a new church. We decided that it would not help our goal of reaching the lost if our worship pretended it was stuck in A.D. 800. But we also did not want to dismiss the rich history and depth of ancient practices. So on any given Sunday our young congregation sings a mix of contemporary choruses and traditional hymns. We now celebrate Advent each year with candles, responsive readings, and benedictions. We draw from liturgical elements in ancient worship and prayer books. But we also display modern art, project videos, and use a variety of 21st century worship elements.

We have found that the goal shouldn’t be to maintain the past or to always be on the cutting edge. Our goal is to worship in a way that represents our community to God and God to our community. That means contextualizing worship for today, but not forgetting the family of God throughout history to which we belong.

Dan Kimball is the pastor of Vintage Faith Church in Santa Cruz, California.

********

Pentru cei care doresc, iata un studiu mai sistematizat, cu linkurile de rigoare:

Worship

The origin of our English word worship lies in ‘worth-ship’. It is to express the value or worth, that we place on something. We were created to worship…

Worship in Church
When we talk about church we will often use the title ‘worship service’. Or during the service we attend, we may here the person up the front suggest that now we are going to ‘worship God’. …

Body, Soul and Spirit
The Bible’s teaching is that we are made up of soul, body and spirit. Various philosophers have sort to promote one part over the others over the years, and some of their beliefs are still seen in our beliefs today, yet the Bible sees us as whole beings. …

Unacceptable Worship
God is not interested in what our worship looks like, he is interested in what is going on in our hearts. We can easily get carried away with the ‘art’ of worship, and lose track of what is meant to be going on in our hearts. …

Steps to Acceptable Worship

Repentance. The first thing is repentance. In chapter 1:16 of Isaiah it says, “Wash and make yourselves clean, take your evil deeds out of my sight, stop doing wrong.”…

Who is performing? Worship is not a noun, it’s a verb. It’s not a matter of art, but a matter of heart. There’s one good illustration here that helps us see the difference. And it begins with this question: In worship, who is the performer? …

Worship at Home and at Work
Worship demands our whole life. It cannot be confined to Sunday, but must enter into everything that we do.

Categories: Articole de interes general, Studiu biblic