Impresia artistică și meritul tehnic

Eram la Suceava, în ultima seară a misiunii mele în Moldova. De data aceasta eram într-o biserică creștin după evanghelie. Clădirea era ticsită de entuziaști ai lucrării și de prieteni de demult. După studiu și după sesiunea de întrebări și răspunsuri, ne-am luat rămas bun, târziu, spre ora zece. La urmă au rămas prietenii pentru ceva extraîmbrățisări. Ba nu! La urmă a rămas acea perpetuă reîncarnare (ca într-un film științifico-fantastic) a nei ființe care mă însotește cu râvnă și o nedorită credncioșie pe oriunde merg. Eu îl numesc “Ghita contra”, spinul din coastă, pârâșul și eternul nemulțumit.

De data aceasta a venit la mine sub chipul uni barbat cam de vârsta mea. Așteptase cu stoicism să fie cel din urmă (ca să lase urme probabil). Când l-am văzut, deși nu-l cunoșteam la înfățișare, l-am presimțit în duh. I-am zâmbit și am aplecat capul a capitulare, parcă zicând: “Loveste …”

“Mi-a plăcut cam tot ce ai zis și a fost corect. Un singur lucru însă n-ai avut, expunerea ta a șchiopătat dintr-un singur punct de vedere”.

Am tăcut resemnat. Gazdele mele tăceau și ele stingherite. Nu-l cunoșteau așa cum îl cunoșteam eu și se mirau că a stat în frig până la urmă doar ca să mă critice.

“Ți-a lipsit verva! N-ai avut vervă. Se vede că ai fost obosit. N-ai avut verva necesara.”

Am vrut să-i spun ceva, dar m-am răzgândit. N-am vrut să lovesc cumva în vasul de care se folosea de data aceasta. Aș fi vrut să-i spun o frază pe care o coc de mult și n-am rostit-o încă niciodată.

Aș fi vrut să-i spun: “Înțeleg că am notă mare la conținutul artistic, dar că am picat la impresia artistică.”

Așa ca la patinaj … Unii din biserică sunt convinși că sunt chemați să fie arbitrii care să ne dea, neputincioși ei înșiși să patineze, note pentru evoluțiile noastre pe aluneacoasa gheață a lucrării.

Sunt acum acasă și este luna Ianuarie, luna adunărilor generale. Un coleg pastor mi-a spus că a fost votat cu numai 87 %, de un altul aflu că a reuțit să ajungă la 90%. Sunt campionatele noastre parohiale anuale. Arbitrii își fac cu strășnicie datoria, lăsîndu-i pe unii cu lacrimi în ochi, pe alții gata să se lase de patinaj, pe foarte puțini cu lauri la gât. Nu ne mai rămâne nouă, păstorilor, decât să ne adunăm la întrunirile noastre de primăvară ca să vedem ce notă a luat fiecare; să ne lăudăm puțin sau să ne consolăm și să ne încurajăm reciproc.

Sunt fericit că la Bethel nu mai avem campionate dintr-acestea și mă gândesc că ar trebui să spună cineva răspicat că ele nu sunt nici necesare și nici n-aduc bine lucrării. Ele trebuie păstrate doar pentru vremurile de adâncă și adevărată criză, când vrem să aflăm cine trebuie să rămână și cine trebuie să plece. Ar fi necesar ca cineva să le explice celor din biserică mecanismul și menirea unui asemenea eveniment.

Cine pune un păstor la vot nu-i apreciează de fapt lucrarea, ci trebuie să se gândească și să exprime doar un singur lucru: dacă fratele trebuie să stea sau dacă există undeva deja pregătit un altul și el rebuie să plece.

În lipsa acestei clarificări, ne vom confunda mereu cu un campionat de patinaj în care unii vor da note pentru evoluția artistică și meritul tehnic, dar votații vor înțelege greșit că cei care n-au fost 100% îi vor de fapt să plece. După astfel de campionate, unui păstor îi rebuiesc câteva luni bune ca să-și revină, să înțeleagă ce anume s-a votat și să se reîndrăgostească de lucrare.

Providențial, mi-a sosit azi în E_mail un mesaj din care extrag pasajele următoare:

One of my mentors used to make me smile when he explained why a football game reminded him of most churches:

“Down on the field are 22 people playing their hearts out, who are desperately in need of rest . . . and they’re surrounded by thousands of spectators doing nothing but watching, who are desperately in need of exercise!”

It’s a little amusing when you think of it like that, but it’s true! In life, the number of passive spectators is in the millions, compared to those who are passionately engaged in the action. Just look around. All this reminds me of a statement I heard years ago that was made by some university president:

I divide the people of the world into three categories:

the few who make things happen,

the many who watch things happen,

and the vast majority who have no idea what is happening!

Cineva ar trebui însă să o spună. Cineva …



Categories: Amintiri, Articole de interes general

10 replies

  1. Fr. Daniel:
    Frumos spus si intselept:.
    Citeva chestii mi-au venit in minte:
    1-Am fost si eu post de arbitru , Domnul sa ma ierte. Nu chiar atit de inrait ca sa stau in frig. Daca n-am ajuins la rind in 2-3 minute am renuntsat. M-am vindecat? Probabil ca nu..de vreme ce iti scriu.
    2-Desi sunt de-acord cu exemplele triste scrise de tine si de ceilalti, sa nu uitam de Corinteni: 2-3 sa predice si restul sa judece..
    3-Succes si tie si celrlalti pastori de pe bloguri in luna alegerilor.

    Doru Radu
    PS: noi nu ne-am votat pastorul de 15 ani…

  2. Draga frate Valeriu

    Noi doi scriem, altii citesc si speram sa facem impreuna un bine lucrarii.
    Pastorul dictator a existat inca din vremea Noului testament, in 3 Ioan. Numele lui a fost Diotref. Ioan n-a recomandat sa fie pus la votul adunarii. Metoda cu votul nu poate fi imaginata in lucrarea lui Pavel, Tit, Timotei sau Ioan, Petru si Iacov.

    Exista o eclesiologie bazata pe autoritate apostolica si pe maturitate spirituala recunoscuta de Biserica. Nu sunt primul care observa ca la Eclesiologie, noi, baptistii, suntem mult inapoia altor culte crestine.

    Pastorii dictatori sunt una din cele mai mari plagi ale bisericilor baptiste contemporane. Nici o disputa cu acest adevar. Cei care se cred un fel de conducatori de unitate trebuie trimisi la alimentara sau la companii personale.

    Am admirat spiritul de echipa pastorala care exista in bisericile baptiste din Moldova. N-ar strica sa existe totusi si un pastor-senior.

    Intre Biserica si pastor, autoritatea si ultimul cuvant trebuie sa-l aibe intotdeauna … Cuvantul. El este Constitutia acestei teocratii supranaturale. Biserica trebuie sa vegheze ca nu cumva pastorul sa-si dea parerile lui drept voia Domnului. In astfel de cazuri, nu exista nici un fel de ungere care sa-l ridice deasupra celorlalti din adunare.
    remarcam intr-un studiu ca exista doua feluri de epistole in Noul Testament:

    – unele adresate direct adunarilor, de parca n-ar fi avut in vremea aceea pastori (Romani, Efeseni, Corinteni, Filipeni, Galateni, etc.). Oare care din pastroii de azi ar accepta ca eu sa scriu o epistola adresata, peste capul lui, bisericii pe care o pastoreste el?

    – altele adresate lucratorilor, de parca n-ar fi fost limitarile unora inghesuiti in structuri de autoritate bisericeasca (Tit, Timoetei, Filimon). Oare care dintre bisricile de azi ar accepta libertatea si autoritatea unor conducatori spirituali lasati de Pavel in urma ca sa randuiasca dupa cum trebuie, nu dupa cum voteaza membrii lor?

    Undeva intre limitele tensiunii din aceste doua pozitii trebuie sa evoluam si in bisericile de azi.

  3. Ma gindeam ca Domnul Isus a fost cel care a chemat si a trimis “paste oitele mele…mieluseii mei”…La El m-am gindit cind am vorbit de cineva cu Autoritate…

    Cit despre “ce se intimpla pe la noi…suna cite “cineva” din fluier citeodata de dor…de durere…de jale…”

  4. Frate Daniel,
    Multumesc de raspunsul prompt si extins pe care l-ati dat. Imi pare bine ca in linii mari suntem pe aceleasi pozitii. Sigur ca s-ar putea sa votam pastorul odata la 4 ani. De fapt, pentru urmatorul Congres al Uniunii noi vom face o asemenea propunere pentru amendarea statutului bisercilor locale.
    Aveti dreptate, e un pic de amaraciune, dar deja imi trece.
    Mi-au placut mult imaginile cu familia si turma. Mi se par mult mai biblice decat cea cu patinajul. Totodata, cred ca un pastor nu trebuie sa uite ca si el este o oaie in raport cu Pastorul cel Bun.
    Probabil, ca opiniile sunt diferite pentru ca noi venim de pe pozitii diferite. Pe mine, dupa 8 ani de zile de lucrare la Uniune ma cam ingrijoreaza atitudinea unor pastori tineri veniti in lucrare, care cred ca ei au “fir rosu”, adica legatura directa cu Dumnezeu si ignora totalmente opinia adunarii. Cred ca trebuie sa existe un echilibru. Asa cum ati spus, pulsul trebuie luat in fiecare zi, dar daca un pastor nu vrea sa tina cont de acest puls, cred ca trebuie sa existe si un mecanism prin care el sa fie nevoit sa accepte acest lucru.
    In ce priveste teocratia, ca teorie suna bine, dar intrebarea este cine este reprezentantul lui Dumnezeu? Eu cred in decizia adunarii, dar ea trebuie sa fie bazata pe autoritatea suprema a Cuvantului lui Dumnezeu. Deci nu-i vorba de-o democratie bazata doar pe majoritate, ci pe una bazata pe Cuvant.

  5. LogiK
    Si eu care credeam ca stau bine cu logica! Vad ca am lacune si la geografie. Ai dreptate.
    Pe de alta parte, eu stiam numai de unirea celor trei principate, nu de patru. Sa fi ramas Bucovina pe afara?

    Glumesc, bineinteles. Familia tatalui meu a plecat din Bucovina, de langa Suceava. Negreni este satul pe care l-au colonizat dupa razboiul cu turcii, deasupra Botosanilor.

  6. O singura precizare, daca nu va suparati. Suceava e in Bucovina, nu in Moldova. Multumesc frumos.

  7. Draga Rodica
    Nu stiu ce se intampla la voi. Normal este ca oile sa fie pastorite bine. Numai cine este urmat de oile care-i cunosc glasul este un bun pastor. Nu cred ca exista pastor delegat.

    Sergiu
    Tine-o tot asa si fi atent la ceea ce-ti spune Marele Pastor al oilor, antrenorul tau. In functie de calitatea lucrari tale de aici va fi si marimea slujirii tale dincolo.

    Frate Valeriu
    In democratia americana, nici macar presedintele nu se pune la vot in fiecare an, doar la patru. Observ o urma de amaraciune ramasa dupa citirea jurnalului meu. O sa treaca.
    Pastorii nu sunt infailibili si nu asta am scris eu. (Va cunosc pe prea multi si ma stiu destul de bine ca sa nu accept aceasta dogma).
    Relatile si interactiunea lor cu turma nu trebuie insa sa se faca printr-un Vot Anual, ci printr-o comunicare continua si sincera. La urma urmei, de ce ar trebui cineva sa astepte un an ca sa va spuna ce parere are despre dumneavoastra?
    Adevarata democratie il coboara pe pastor in randul oilor in fiecare zi a anului, nu doar in ziua adunarilor generale. El nu trebuie sa afle pulsul lucrarii in ziua fatidica, ci sa-l ia in fiecare zi.
    Adevarul este ca biserica este mai mult o familie decat o institutie democrata, iar in familie autoritatea vine pe pozitie si pe maturitate, nu pe pricipiul popularitatii. Daca hotararile s-ar lua in familie pe principiul votului majoritar am manca numai inghetata si nimeni nu s-ar mai spala pe dinti.
    Iertati-ma daca v-am lasat impresia ca am acceptat premiza comentariului dumneavoastra: Biserica este o teocratie bazata pe ascultarea de Christos, nu o democratie bazata pe dictatura celor multi. Nici in Vechiul testament si nici in Noul Testament, poporul lui Dumnezeu nu a functionat pe pricipiul democratiei. Nu cred ca Dumnezeu s-a razgandit intre timp.

    In general, m-am asteptat ca acest post sa nasca reactii virale. In aceasta problema, extremele se ating in eroare. Exista insa o linie de mijloc in care pastorul implica in slujire oile, iar acestea se duc de buna voie dupa glasul lui. Pastorul hraneste si calauzeste, iar oile slujesc fiecare in dreptul ei. Oile nasc oi, nu pastorii.
    Gresit este si cand pastorul este singurul care slujeste si-i transforma pe ceilalti doar in arbitrii gata sa dea note, gresit este si cand oile isi schimba pastorul dupa plac, dandu-si invatatori dupa poftele lor.
    Dar, despre acest subiect vom mai avea ocazia sa scriem …

  8. Cred ca in mare aveti dreptate cu “Ghita contra”. Fiecare pastor il experimenteaza intro forma sau alta. Pe de alta parte, si noi ca pastori ne pomenim uneori in acest rol. Am avut impresia ca unele note critice legate de Moldova au avut acest iz.
    Dar ceea ce de fapt m-ar ingrijora in aceste reflectii este incercarea de a oferi pastorilor un statut de “infailibilitate papala” sau de “imunitate pastorala”. Bisericile evanghelice, in special cele baptiste, au crezut totdeauna in autoritatea adunarii sau a bisericii ca trup al lui Cristos. Forma democratica de guvernare a bisericii a demonstrat in mare ca-i o forma sanatoasa. Sunt un pic mirat sa aud aceste ganduri de la un pastor dintro tara democratica cum este America, si pe care pe drept o dati exemplu in multe privinte in raport cu tradtiile europene “plictisite” si invechite. De aceea, nu cred ca unui pastor ii strica daca sta in fata bisericii ca sa dea socoteala. Este si un bun exercitiu, avand in vedere ca vom sta cu totii in fata Marelui Pastor ca sa dam socoteala pentru toata lucrarea. Mult har in lucrare!

  9. In ultima vreme tot citesc … mai mult citesc decat scriu … de placere … dar si de nevoie. Sunt un pastor tanar, fara prea multa experienta. La “patinaj” sau la “fotbal” imi dau toata silinta. Pentru ca, in scurta mea experienta pastorala am observat ca nu conteaza “uralele” sau “huiduielile”. Da, ele lovesc sau inalta dar ceea ce conteaza este acel simtamant duhovnicesc, tainic, interior, pe care il traiesc la sfarsitul “jocului”. Atunci cand intalnesc din nou Antrenorul care poate uneori mustra si indreapta, dar care intotdeuna incurajeaza si motiveaza “jucatorul” pentru urmatoarea “experienta a jocului”

  10. La ultima conferinta a oilor la care am participat, Pastorul fusese deja ales si trimis de cineva cu Autoritate indiscutabila sa pasca oile…
    Pastorul si-a luat turma in primire si a ales pasunea, iar noi oile …sintem preocupate…si aici e o treaba foarte dezorganizata…noroc ca un ciine ragusit tot latra pe margini…ca e o zbenguiala nemaipomenita…nu stim precis care smoc de iarba e mai bun…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: