Ieri m-am repezit cateva minute de-acasa pana la cladirea bisericii. Am deschis poarta cea mare a parcarii si m-am dus inauntru. Pe geam, am vazut cum o masina trage si ea in parcare si m-am gandit ca iar va trebui sa stau ca alta data dupa cine stie cine plecat cine stie unde dupa cine stie ce si ori n-am sa pot incuia parcarea la loc, ori va trebui sa incui masina inauntru si sa astept sa fiu iar chemat de acasa.
Ca sa nu se intample asa ceva, m-am dus repede sa-i spun ca nu poate lasa masina acolo decat cateva minute. Am stat langa masina o vreme pentru ca femeia dinauntru vorbea la celular si nici nu m-a bagat in seama. Pana la urma a lasat geamul jos si mi-a spus repezit: “Sti cine sunt eu? Sunt un “probation officer” (un ofiter de politie). Ce vrei? Vrei sa-ti arat legitimatia?”
Rautatea ei a trezit in mine rautatea mea si in loc sa-i mai spun ceea ce venisem sa-i spun, i-am replicat: “Asta nu va da dreptul sa parcati aici! Este o parcare privata. Va rog sa plecati.”
Am lasat-o acolo si m-am intors inapoi spre biroul biseriicii. In drum, am simtit ca am facut ceva necaracteristic si nepotrivit. M-am dus in birou, am luat o foarfeca si am taiat cel mai frumos trandafir din cei care ne impodobesc curtea. Curatandu-l de spini, m-am dus inapoi spre acea necaracteristica masina de politie. Am gasit-o pe doamna politai in picioare, langa masina, cu legitimatia intinsa spre ochii mei, ca sa ma impresioneze. Ocupat cu curatirea spinilor i-am spus doar: “Nu trebuie … N-am nevoie de ea …”
“Unde este numarul 326 pe strada asta?”, m-a intrebat rastit.
Am priceput ca-i este rusine sa recunoasca faptul ca se ratacise si am tacut o vreme, pana ce am terminat cu toti spinii, apoi i-am intins trandafirul spunandu-i: “Este pentru dumneavoastra. Ca sa va faca ziua mai frumoasa”.
Surprinsa, a zambit si odata cu asta a lasat jos si masca profesionala pe care o avea in dotare de la “institutie”.
Cand ne-am despartit, am plecat amandoi multumiti: eu ca descoperisem in ea femeia creata de Dumnezeu, ea cu impresia placuta ca se intalnise cu un “om al lui Dumnezeu”.
Era cat pe ce sa ratam fiecare aceasta intalnire …
Categories: Amintiri
Super:) M-a facut sa zambesc ….si m-am simtit pur si simplu incurajata! Nu de mult am avut o experienta asemanatoare… Ce bine ca Dumnezeu traieste in noi si ne invata sa reactionam potrivit Lui… si nu ne lasa prada instinctelor firii noastre pacatoase:)
Minunata povestea…si cite din astea nu ratam…zilnic…