Nimic nou sub soare!

Cu cat lucrurile se schimba mai mult, cu atata raman asa cum au fost!

Este foarte greu sa fi mai intelept ca Solomon! Este si mai greu sa nu-i dai dreptate:

“Ce a fost, va mai fi, si ce s-a facut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. daca este vreun lucru despre care s-ar putea spune: “Iata ceva nou!” de mult lucrul acela era si in veacurile dinaintea noastra” (Eclesiastul 1:9-10).

M-a sunat azi (5 Iulie 2008 ) fratele Pavel Nicolescu de la New York sa ma intrebe daca as accepta spre pubicare in serialul meu “Amintiri cu sfinti” si marturia despre un sfant din secolul XI, care pentru ca a vorbit raspicat impotriva pacatelor imparatului a fost executat. Dupa “asasinarea” publica, imparatul s-ar fi cait si s-ar fi rugat in fiecare zi la mormantul sfantului ucis.

Ce-ati fi raspuns in locul meu?

Parerea mea este ca facem mult prea mult caz de “deosebirile” dintre bisericile evanghelice de azi si bisericile “istorice” din celelalte veacuri. La o privire mai atenta si mai … documentata vom vedea ca multe din relele si bunele care s-au manifestat in viata bisericilor de atunci se manifesta si in viata bisericilor de astazi, oricare le-ar fi numele sau … pretentiile. sa incepem cu cele rele:

1. Evanghelicii condamna vehement practica “acatistelor” din biserica ortodoxa, dar .. ce sunt acele teancuri imense de “scrisori” trimise impreuna cu “donatii” substantiale de catre “telespectatorilor” ? Oare “rugaciunile “teleevanghelistilor” peste mormanele acelea de hartie, pe care ei nici nu le citesc si nici nu le pun la inima, nu sunt la fel de “acatistice” ?

2. Evanghelicii protesteaza vehement impotriva “vanzarii de odoare sfinte” din “crucea Domnului Isus” sau din de mai miri ce brau al sfintei fecioare sau din ramasitele unor sfinti, dar … atunci de ce vand tele-vanghelistii ” fiole si sticlute cu apa din exact locul in care a fost botezat Christos” (si pe care nu-l stie inca nimeni) ?

3. Evanghelicii critica impartirea credinciosilor in hidoasa dihotomie a “cerului” si a “laicilor”, dar … oare n-au ajuns si ei sa faca, pe furis si incet-incet, exact acelasi lucru?
la suprafata, evanghelicii “ordineaza” nu pe cineva care a absolvit cursurile academice ale unor institutii teologice nu de putine ori cu caracter discutabil, ci oameni in care comunitatea locala de credinciosi recunoaste persoane “cu darul si harul” slujirii, chemate sa calauzeasca si sa dea invatatura. Ce se intampla insa cand Dumnezeu da acest “dar si har” unuia care n-a avut privilegiul (timpul si banii) sa mearga la scolile teologice? Cate biserici evanghelice au ca pastori astfel de oameni? Cate din activitatile “cultice” (acte cultice) mai sunt astazi practicate de “mirenii” nescoliti ai bisericilor evanghelice ?

4. Evanghelicii se fac ca nu accepta exagerata importanta care se da “preotului” si spiritului “parohial-regional” din bisericile istorice, dar … pretentia ca o filiala nu se poate considera pe drept cuvant Biserica decat atunci cand este instalat un pastor local nu seamana teribil de mult cu practica criticata? Nimic nu se misca in “parohie” fara stirea preotului! Ati incercat in ultima vreme sa faceti ceva in adunare fara sa stie … “fratele pastor”?  “Biserica in episcop sta” nu este doar o exprimare a bisericii istorice, ci si o realitate a multor adunari crestine evanghelice.

Lista este lunga si ar putea continua in multe directii si in multe privinte. Cine are ochi de vazut le vede repede si … sufera in tacere.

Exsiat insa si asemanari de care nu ne jenam si care ne fac cinste. Unele structuri si realitati ne sunt comune si ne fac mult bine:

1. Trinitatea “preot, dascal, cantor” se recunoaste foarte usor in simetria ei cu trinitatea “pastor, minister of education si minister of muzic (sau worship). Amandoua sunt verificate de timp, validate de scriptura si o mare binecuvantare cand sunt indeplinite de adevarati oameni ai lui Dumnezeu.

2. Comitetele bisericilor sunt la fel de importante in functionarea bisericilor istorice, ca si in cele evanghelice. Spiritul de echipa si “supravegherea” (sau “vegherea”) reciproca este benefica pentru toti cei care fac lucrarea lui Dumnezeu in trupuri care sunt inca “de carne”.

3. Rolul “cetechizarii” este la fel de important si in viata spirituala a bisericilor istorice, cat si in viata evanghelicilor care au preluat numele si practica de la ele.

4. Pocainta este scoaterea de sub pedeapsa si calea spre sfintire si in bisericile istorice si in cele evanghelice.

5. Miscarile produse de Duhul lui Dumnezeu prin oameni duhovnicesti de exceptie sunt la fel de necesare si in bisericile istorice si in cele evanghelice.

6. Accentul pus pe rugaciunea personala zilnica este fundamental in ambele tabere crestine.

7. Rugaciunea pentru cei bolnavi este la fel de necesara si de eficientasi la bisericile istorice si la cele evanghelice.

8. Dorinta de a-i vedea pe toti oamenii din apropiere si departare veniti la Christos si gazduiti in perimetrul Bisericii este laudabila si la unii si la altii, chiar daca ea naste confruntari. Aceste confruntari trebuie canalizate in directii constructive de lideri care-si dau seama ca nu poate fi vorba de competitie , ci de completare reciproca (in colaborare sau fara colaborarea reciproca).  Sfantul apostol Petru n-a fost intotdeauna de acord cu ce spunea si facea sfantul apostol Pavel, dara ceasta nu i-a impiedicat sa aiba respect si pareri bune unul despre altul (1 Corinteni 2:4-9 si mai ales Galateni 2:1-10).

9. Despartirea de lume este pretuita atat in “viata monahala” din bisericile istorice, cat si in viata fiecarui credincios din adunarile evanghelice.

10. Respectul pentru castitatea vietii de familie, pentru protectia fatului inca nenascut si pentru cei aflati la varsta batranetii sunt preocupari binecuvantate atat in bisericile traditionale, cat si in adunarile evanghelice.

11. Chiar si discutabila dorinta de a influenta “puterile acestui veac” sa intretina o societate cu valori crestine este la fel de vie si la bisericile istorice, cat si la cele evanghelice. “Lumea” nu poate fi increstinata, dar unii lideri ai bisericilor mai … persevereaza.

Daca ati avut rabdarea sa parcurgeti listele de “rele si bune” in care ne asemanam intre noi, cred ca veti avea bunavointa sa ascultati si parerea mea finala:

“Cu cat ni se par ca se schimba mai mult, cu atata lucrurile raman mai mult asa cu au fost!” Dumnezeu nu a inceput lucrarea de mantuire si sfintire a oamenilor doar odata cu aparitia adunarilor evanghelice si nici n-a renuntat la principiul care L-a calauzit in lucrarea Sa acum doua mii de ani:

“Ioan a luat cuvantul, si a zis: “Invatatorule, noi am vazut pe un om scotand draci in Numele tau, si l-am oprit, pentru ca nu merge dupa noi.”
“Nu-l opriti”, i-a raspuns Isus, “fiindca cine nu este impotriva voastra, este pentru voi.” (Luca 9:49-50).

Daca m-ati ascultat pana aici, dati-mi voie sa va intreb: “Ar fi acceptabil sa punem experienta unui crestin din secolul XI in clectia noastra de “sfinti evanghelici” ?



Categories: Amintiri, Articole de interes general

9 replies

  1. Spre deosebire de [prea alesul] teofil sunt un adept al doctrinei evanghelice. Si la fel ca si el sunt baptist din nastere. Dar sunt de-acord sa puneti exemplul sfintsilor catolici/ortodoxi sau protestantsi in rindurile evanghelicilor. La urma urmei, exista un singur Domn, una singura credintsa, un singur botez. Wurmbrand -pastor protestant- spunea ca cei mai mari sfintsi i-a vazut la catolici (sic). Cred ca si conceptia de sfint difera de la unii la altsii… Dar sunt convins- si-am cunoscut- mari oameni ai lui Dumnezeu printre Ortodoxi si Catolici… Cind e vorba de practica crestina, invatsatura (ba chiar doctrina) exista lucruri grave la istorici. Nu-mi place sa le rasolesc; imi place sa pomenesc doar lucrurile care ne aseamana si nu ne deosebesc. Totusi, cu Scriptura nu ne putem juca doar ca sa fim baietsi draguti.. Un lucu bun la noi este acela suntem mai degraba dispusi sa ne punem cenusa in cap decit confratii istorici. Si asta spune ceva…

  2. In legatura cu asemanarile “eclesiastice” dintre biserica istorica si bisericile evanghelice, adimir patrunderea cu care unii dintre voi au remarcat existenta unor identitati “formale”, fara garantarea existentei unor identitati la nivelul trairilor autentice.

    Cu alte cuvinte, inteleg eu, ne putem intalni in aparente, fara sa fim partasi acelorasi experiente. Aveti dreptate!

    Am spus intotdeauna ca adevaratii crestini sunt intotdeauna aceiasi, doar cei deformati se deosebesc unii de altii. Este o oglindire a sintagmei: adevarul este unul singur, doar minciunile sunt mai multe.

    De exemplu, diferentele dintre pentecostalii rai si baptistii rai sunt ca cei dintai ii spun lui Dumnezeu ce TREBUI sa faca, ‘n timp ce cei de la urma (aici doar lingvistic!!!), Ii spun lui Dumnezeu ce NU ARE voie sa faca. Pentecostalii buni si baptistii buni sunt tot aceiasi. Ei Il lasa pe Dumnezeu sa fie Dumnezeu si sa decida El ce trebuie sa faca. In adunarea acestor fratii in modestie si smerenie sunt si foarte multi reprezentanti ai tuturor celorlalte confesiuni din crestinismul mondial.

  3. Multumesc celor care au intervenit cu comentarii.
    Discutia este grea si perpetua …
    Calea de mijloc este calea duhovniciei. Ca intotdeauna, fartele Serban Constantinescu, cu patrunderea dansului ascutita, ne sugereaza o rezolvare a conflictelor inter-confesionale prin ridicarea lor la inaltimea trairii de “deasupra curcuneului>, unde toti sfintii stau la masa cu Dumnezeu.

    Pana atunci, ne ramane forfota nelamuririlor noastre de sub curcubeu.

    Cred si eu ca includerea unor episoade din trecutul indepartat ar schimba putin caracterul “contemporan” al amintirilor relatate in serial de persoane aflate acum in viata.

    Serialul “amintiri cu afinti” ar fi in aceasta restrangere o invitatie spre lecturarea unor alte carti asemanatoare cu marturiile altor persoane din veacurile trecute.

  4. Folosind cuvantul “amintiri” in titlu ati vrut sa creati o legatura directa cu generatiile inca in viata si “gigantii” spirituali despre care scrieti? Daca da, atunci raspunsul ar fi evident, in volum intra numai amintiri cu oameni pe care si despre care am/ati auzit. Bineinteles sunt o gramada care sunt exclusi de aceasta interpretare a titlului, dar linia trebuie trasa undeva.
    Imi place paralela ce ati facut-o intre ortodoxism si “evagelicalism.”

  5. Sunt dintre cei care nu se prosternează cu încântare în fața doctrinei evanghelice. Deși baptist… din naștere.
    Cred că decizia de care vorbeați e mai degrabă o chestiune de procedură decât una de doctrină. Trebuie găsită o justificare metodologică pentru ca un creștin din veacul XI să-și găsească loc într-o colecție de „sfinți evanghelici”. Oricum, această sintagmă este un oximoron teologic (pentru evanghelicii fundamentaliști) după câte știu eu, dacă nu chiar la limita acceptabilității.
    Presupun că acest creștin a fost pomenit deja în vreo scriere ortodoxă sau catolică. Asta înseamnă că povestea lui ar fi doar reluată. Nu? Dacă e totuși o descoperire de dată recentă, atunci ar fi păcat să nu fie publicată. Cultul martirilor era o deprindere pe care și mult invocata (între evanghelici) Biserică Primară a avut-o. Există și un precedent evanghelic: Petru Popovici – Lumini peste veacuri.
    Dar revin la metodologie. Dacă titlul colecției e „amintiri”, e greu să intre o „amintire” din secolul XI, în măsura în care amintirea ține de o experiență nemijlocită. Însă e adevărat că ne amintim și de personajele din romane, și de personajele istorice.
    Așadar, din noul la metodologie. Odată deschisă această perspectivă, s-ar putea să se modifice percepția asupra colecției. Dacă textul nu va rămâne singular, colecția va deveni una eterogenă doctrinar. Cei mai mulți s-ar putea să nu fie deranjați, dat fiind că vă creditează pe dvs. Însă alții, mai habotnici sau mai destupați, vor observa modificarea și vor decide în consecință (vizavi de cărțile astea și de autorul/autorii lor).
    Cel mai tare mă tem de trivializare. Evanghelicii au o mare capacitate în această privință.

    PS: D-l Mateescu avertiza că ar fi o mare pierdere renunțarea la SOLA SCRIPTURA. Cineva traducea astfel acest principiu: fiecare cu Scriptura lui. Și cred că a nivel practic exact asta se întâmplă. Altfel cum s-ar putea explica puzderia denominațiunilor evanghelice și ușurința cu care se fărâmițează bisericile locale. Există la evanghelici un principiu mai înalt: autoritatea individuală în tandem cu raționalismul.

  6. Un raspuns simplu, la ultima intrebare (fie ea retorica sau nu): de ce NUMAI un sfant din secolul XI? De ce nu mai multi?

    Am crescut in mediul evanghelic. Eu insumi am scris despre ceea ce am numit “clerul evanghelic” – o realitate care se bate cap in cap cu doctrina noastra… Poate ca este timpul sa acceptam ca, pe langa originile noastre istorice, avem “in spate” si marturiile multor sfinti ai Bisericii, din ale caror exemple si daruire in umblarea intru Christos putem invata ENORM.

    Am invatat sa nu mai dispretuiesc traditia. Pentru ca nu traditia in sine este rea, ci traditionalismul, accentul exagerat si gresit pus nu pe fond, ci pe forma. Am invatat sa nu ii mai privesc de sus pe altii, doar pentru ca citesc “vietile sfintilor”, in loc de Biblie. Biblia, la urma-urmei, este Cartea ale carei principii le vom gasi aplicate, de multe ori, in nenumarate situatii si aspecte concrete din “vietile sfintilor”.

    Poate ca acesta este un inceput. Un inceput al unei noi carti. O carte care sa ne aduca noua, evanghelicilor, valorile incontestabile ale unor oameni care au lasat in urma lor, cu multe secole inaintea noastra, o mireasma placuta. O mireasma a lui Christos.

    Cu apreciere,
    Emanuel Adrian SARBU

  7. Or fi ele asemanari fratilor intre bisericile istorice si cele evanghelice, dar sa ne fereasca Dumnezeu sa mergem atat de departe cu asemanarea, incat sa renuntam la principiul SOLA SCRIPTURA, si sa ajungem sa punem si noi pe langa Scripturi nesfintele noastre traditii.
    In fapt formele de inchinare si intreg ritualul practicat in bisericile istorice este rodul influentelor istorice, caci 2000 de ani chiar inseamna istorie, pe care acestea le-au acceptat in functie de cat de puternica a fost presiunea externa pusa pe ele.
    Poate ar fi o intrebare interesanta si aceasta: “Cat de mult a influentat Bisericile romanesti Evanghelice, perioada de dictatura comunista din Romania?”
    Si probabil ca ar fi un exercitiu bun de imaginatie acela de a ne zugravi, in noi insine, un chip pe care l-ar putea avea asa-numitele biserici evanghelice, dupa 2000 de ani de istorie.

  8. o viata de sfant este viata de sfant indiferent de secol.
    Pe de alta parte, asemanarile mentionate in primele puncte (negative) chiar daca pot fi adevarate, totusi, in cultele evanghelice ele nu sunt sustinute de doctrine, cum este in cazul bisericilor numite traditionale…

  9. Afirmatia lui Solomon cu privire la faptul cå “nu este nimic nou sub soare”, se referå la viata de sub soare, dar nu la viata de de-asupra soarelui. Un crestin adevårat – se spune la 2 Corinteni 5 “este o fåpturå nouå, cele vechi s-au dus, cåci toate au devenit noi.” Ce întelegem prin asta? Crestinul adevårat are o naturå nouå. de obârsie divinå, si câtå vreme este “în trup” tråieste “sub soare” – unde – vorba lui Eminescu- “toate-s vechi si nouå toate”, si totusi are privilegiu se a experimenta prospetimea comuniunii cu Cristos si astfel de a nu fi aståzi cel (cea) ce era ieri, nici mâine ce a fost aståzi. Pårtasia cu Tatål si cu Fiu despre care vorbeste Apostolul Ioan la 1 Ioan 1:3 se comunicâ tuturor credinciosilor, prin pårtâsia cu apostolii, cu alte cuvinte prin pårtasia cu Sfintele Scripturi. Asa a fost în toate veacurile erei crestine, si în secolul 1 si în secolul 11 si – in filiera sinuoaså a timpului, pâna iatå-ne påsind în al treilea mileniu (secolul 21). In toata acestå duratå, crestin adevårat a fost numai cineva care Il are pe Domnul Isus Cristos ca Mântuitor personal. Orice crestin adevårat este membru al Bisericii, si va fi manifestat ca atare la venirea Domnului Isus Cristos. Asa va fi considerat si “dincolo de soare”. Scriptura si experienta atestå cå sunt posesori (tråitori) ai credintei si profesori ai credintei (unii care mårturisesc credinta doar cu buzele); nu e ceva nou: asa a fost în toate vremurile, nu este nimic nou sub soare. Dar n-a fost perioadå a istoriei în care så nu fi existat credinciosi adevårati. nici chiar pe teritoriul cunoscut sub Romani cu numele Dacia Felix. må bucur så cred cå un frate Ortodox care a crezut si crede în Domnul Isus si Il iubeste, este mântuit nu prin ceremoniile specifice ritualului ortodox, ci pentru marea faptå mântuitoare a Domnului Isus la Cruce, pentru harul nemårginit de mare al lui Dumnezeu.
    Dacå o istorie din trecutul îndepåratat este pilduitoare pentru credinciosii adevårati din ziua de azi, n-as vedea nicio piedicå nici doctrinalå nici editotialå så poatå fi publicatå. Cred cå este la latitudinea autorului serialului “Amintiri cu sfintii” så decidå asupra acestui lucru. De ce spun asta?
    “Amintirile” reprezintå, pe câte îmi dau seama, experiente de momorie spiritualå personalå, ori relatarea propusa de fratele Pavel este, mai ales Istorie: o istorie demnå de a fi cunoscutå, si – dacå este posibil imitatå, Includerea istoriei în “amintiri” va solicita abilitatea Dvs. stilisticå si ideaticå. va cere efort intelectual si spiritual, dar cred câ meritå så faceti acest efort, tinând seama cå îl faceti la propunnerea unui frate stimat si iubit.

    Cu deosetitå consideratie,

    Serban Constantinescu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: