L-am cunoscut prin intermediul familiei sitiei male. In 1958, Traian Ban fusese arestat cel dintai din grupul “moisitilor”, pentru “vina” de a fi participat la adunari de rugaciune care “subminau” regimul popular nou instaurat si pentru ca a primit spre pastrare o copie a manuscriselor lui Vasilica Moisescu.

L-am gasit ca pe un om vesnic vesel, foarte multumit in ciuda unei existente pline de privatiuni. Era intotdeauna gata sa faca parte vizitatorilor lui din comorile de descoperirie dumnezeiasca pe care le primise. Camera lui era plina de planse, care din care mai fascinante si mai misterioase. Am fost ca un copil care patrunde pe usa “Disneylandului”, cu ochii mari, deschisi larg sa inghita daca s-ar putea toate imaginile fabuloase dimprejur.

Rand pe rand, maestrul Moisescu mi-a deslusit “taina cifrei sapte” asezate si in culorile curcubeului si in notele gamei muzicale, in “septada” sarbatorilor din anul evreiesc si in … bratele de aur ale sfesnicului din Templul de la ierusalim.

Acest om cu o viata unica in dimensiunile ei nepamantesti a “plecat” acasa la Domnul intr-un mod la fel de singular. I-au gasit corpul, golit de suflarea inaltata duhovniceste spre cer, aplecat peste masa pe care lasase un petec de hartie cu acest epitaf autobiografic:

Voi care-mi plangeti despartirea,
De-ati sti cat de ferice sunt!
Nu piere floarea in Iubirea
Ce m-a mutat de pe pamant.

E dulce sa privesti lumina cese revarsa pe pamant,
Dar mai de pret imi e odihna
Ce-I Dincolo de-acest mormant.

V-am fost imprumutat o vreme
Ne-m bucurat si-am suferit
Ca si pe mine-o sa va cheme
Acel ce toate-a randuit.

Sunt sigur ca acest “post” va trezi alte amintiri in aceia care l-au cunoscut mai indelung si mai indeaproape. Le asteptam.

Categories: Uncategorized