Cred ca v-am spus minunea!
Dupa moartea mamei mele, Vasile Branzei a redevenit poet. Are acum mai mult de 300 de poezii scrise.

Spun a “redevenit” pentru ca prima poezie a lui am recitat-o in biserica pe la varsta de cinci anisori:

Ca un fulger coborat-a ingerul de sus
Aducand solia sfanta: S-a nascut Isus!

In ultima vreme, datorita suferintelor mari, tatal meu a slabit mult si nu mai scrie poezii (cel putin asa cred eu …).

Aseara, mi-am deschis cartea cu Voiculescu si am descoperit o “perla” pe care am sa i-o duc astazi sa o citeasca. Pana atunci, vi-o arat si voua. Nu de alta, dar durerea este si va fi parte integranta din viata fiecaruia dintre noi (“Durere, dalta dulce a devenirii mele …).

PIATRA AURIFERA

Ma pregatesc de-acum sa te sfaram, durere,
Ca pe o piatra-n care zac vine-ntregi de aur,
Ce-atat mai grea atarna, strivind mai cu putere,
Cu cat in ea cuprinde, ascuns, mai mult tezaur.

Din ocnita vietii, in lespezi te voi scoate
Si muntii tai scurmandu-I adanc in maruntaie
Cara-voi la lumina namestiile toate
De blocuri tari, ce firul de aur le strataie.

Copaie cu copaie, in pive maruntita.
Toti grunjii macinandu-ti, in praf te voi preface
Vor bate pisaloage si apa-nvinetita
Pe jgheaburi largi de suflet va curge fara pace.

S-o duce toata huma netrebnica din tine …
Spalata-n mii de ape, pe socuri vanturata
Sa-ti lasi domol pe fundul ulucului din mine
Nisipul tau de aur, Durere sfaramata …

Durerea este ultima incursiune pe care tatal meu o face in sine insusi. Vad in fiecare zi cum iese din el … aur.

Categories: Amintiri