Intrebare: “Frate Daniel, sotia ta poarta podoabe? La tine in Biserica se poarta inele, cercei si lantisoare?”
Raspuns: Foarte multe din deprinderile care ne caracterizeaza viata noastra crestina sunt preluate fara nici un fel de contestare de la parintii nostrii. Faptul ca “la noi asa se face” a fost suficient pentru a hotari si a pune capat oricarei dispute.
Veniti in America (lumea libera), crestinii romani au fost confruntati cu peisajul unui crestinism evanghelic in care multe din lucrurile “tabu” de acasa, erau solutionate si practicate “altfel”. Printre aceste practici controversate este si purtarea bijuteriilor. Pragmatismul nostru social a facut ca multi crestini evanghelici romani sa adopte practica “americana”. Schimbarea nu s-a datorat unor schimbari de convingeri bazate pe un studiu biblic, ci pe faptul ca sotiile marilor “personalitati” din lumea evanghelica americana poarta astfel de bijuterii. Pentru romanul incorsetat acasa de tot felul de interdictii, faptul ca sotiile lui Billy Graham, John MacArthur, Jack Smith si altii poarta podoabe a fost suficient ca sa se “elibereze” si “emancipandu-se” sa se poarte “ca americanii.” Ce-i de facut ?
In loc sa ne sfasiem unii pe altii prin certuri fara sfarsit, eu va propun o incursiune pe paginile Bibliei. Care este adevarul biblic despre aceasta practica?
1. Perspectiva vesniciei
Prima intrebare pe care trebuie sa ne-o punem: care este pozitia aurului, argintului si pietrelor scumpe in economia cerului, in realmul eternitatii?
Foarte interesant, din acest punct de vedere, prezentul se afla incadrate intre doua vesnicii (trecuta si viitoare) in care Dumnnezeu aseaza podoabele la loc de cinste:
a. In eternitatea trecuta
Una din putinele “ferestre” prin care putem privi spre eternitatea trecuta este pasajul din Ezechiel 28:11-15
“Cuvantul Domnului mi-a vorbit astfel: “Fiul omului, fa un cantec de jale asupra imparatului Tirului, si spune-i: “Asa vorbeste Domnul, Dumnezeu: ajunsesei la cea mai inalta desavarsire, erai plin de intelepciune, si desavarsit in frumuseta. Stateai in Eden, gradina lui Dumnezeu, si erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald, si cu aur; timpanele si flautele erau in slujba ta, pregatite pentru ziua cand ai fost facut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile intinse; te pusesem pe muntele cel sfant al lui Dumnezeu, si umblai prin mijlocul pietrelor scanteietoare. Ai fost fara prihana in caile tale, din ziua cand ai fost facut, pana in ziua cand s-a gasit nelegiuirea in tine.”
Este clar ca ideia de purtare de podoabe nu este aici asociata cu pacatul. Textul ne spune: “Ai fost fara prihana in caile tale”
b. In eternitatea viitoare
O fereastra inspre eternitatea viitoare ne ofera cartea Apocalipsei. Iata ce citim acolo despre viata in Noul Ierusalim:
“Zidul era zidit de iaspis, si cetatea era din aur curat, ca sticla curata. Temeliile zidului cetatii erau impodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintai temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smarald; a cincea de sardonix: a sasea, de sardiu; a saptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douasprezecea, de ametist. Cele douasprezece porti erau douasprezece margaritare. Fiecare poarta era dintr-un singur margaritar. Ulita cetatii era din aur curat, ca sticla stravezie” (Apocalipsa 21:18-21)
Una din istorioarele menite sa stimuleze in noi anticiparea cerului, vorbeste despre un om bogat care, incapabil sa se deslipeasca macar in ceasul mortii de averea sa, a adunat tot aurul sau si s-a prezentat cu el inaintea portii raiului. Vazandu-l impovarat si incovoiat sub acea “pretioasa” povara, portarul de la trecerea spre Noul Ierusalim l-a intrebat: “Bine ma, neínteleptule! Cu asta vii tu aici ? Cu “asfalt” ? N-ai citit inca in Biblie ca pe aici toate drumurile sunt “de aur” ?”
Din aceste doua priviri aruncate spre eternitatea trecuta si spre eternitatea viitoare se vede clar ca aurul, argintul si pietrele scumpe au fost si vor fi prezente in lumea lui Dumnezeu, ocupand chiar locuri de cinste in ierarhia realitatilor “de dincolo”. Este evident ca aceste podoabe sunt direct asociate in eternitate cu ideia de frumos si cinste.
Cantitatile enorme in care se vor gasi aceste podoabe in Noul Ierusalim ne face sa ne intrebam chiar unde sunt acum aceste uriase depozite si zacaminte de metale si pietre pretioase. Faptul ca ele vor fi in cantitati asa de mari pe pamantul “innoit”, ne duce cu gandul la ideia ca Dumnezeu a prabusit lumea de acum intr-o “uratenie” in care trebuie sa scotocim bine in adancul pamantului pentru a mai putea gasi ceva din “cioburile” unei realitati slavite, care a facut si va mai face inca o data parte din anturajul copiilor lui Dumnezeu. Daca lucrurile stau asa, atunci am putea spune impreuna cu poetul Costache Ioanid ca ne aflam in prapastia dintre doua varfuri de munte, cazuti in umbra unor realitati pe care nu le pot gusta plenar decat cei care au fost si vor fi iarasi “in lumina”:
“Inainte a fi ceea ce suntem
Am fost aceea ce vom fi,
Caci moartea nu-i o nimicire,
Ci-i noaptea inspre-o noua zi.”
2. Prohibitia apostolica
Avand in vedere pozitia podoabelor in eternitatea trecuta si in eternitatea viitoare, normal ar fi ca ele sa fie parte recomandata si din realitatea copiilor lui Dumnezeu de astazi! La urma urmei, daca vom umbla pe strazi de aur in Noul Ierusalim, n-ar trebui sa ne familiarizam inca de pe acum cu o astfel de situatie ? Si daca vom intra pe porti de pietre pretioase in cetatea de atunci, n-ar trebui sa ne obisnuim inca de pe acum cu o asemenea impodobire ?
Cum se poate explica atunci prohibitia clara si raspicata pe care o intalnim in scrierile apostolice ?
“Tot astfel, nevestelor, fiti supuse si voi barbatilor vostri; pentruca, daca unii nu asculta Cuvantul, sa fie castigati fara cuvant, prin purtarea nevestelor lor, cand va vor vedea felul vostru de trai: curat si in temere.
Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule din aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia neperitoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Astfel se impodobeau odinioara sfintele femei, care nadajduiau in Dumnezeu, si erau supuse barbatilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam, si-l numea “domnul ei”. Fiicele ei v-ati facut voi, daca faceti binele fara sa va temeti de ceva.” (1 Petru 3:1-5)
“Vreau, de asemenea, ca femeile sa se roage imbracate in chip cuviincios, cu rusine si sfiala; nu cu impletituri de par, nici cu aur, nici cu margaritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun ca sunt evlavioase.” (1 Timotei 2:9-10).
Ce este cu aceasta interdictie apostolica ? De ce noi, care ne vom desfata in aur, argint si pietre scumpe in eternitatea viitoare, n-avem voie acum sa atingem aceste lucruri ? Este oare adevarat ca in Biserica primului secol purtarea de podoabe era pedepsita ?
3. Practica crestina din prima biserica
Desi pare de mirare pentru unii, Noul Testament ne vorbeste despre instante in care cei care purtau bijuterii nu numai ca nu erau condamnati in adunare, ci erau chiar respectati si tratati preferential. Iata ce ne scrie apostolul Iacov, frate al Domnului si stalp al bisericii din Ierusalim:
“Fratii mei, sa nu tineti credinta Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, cautand la fata omului. Caci, de pilda, daca intra in adunarea voastra un om cu un inel din aur si cu o haina stralucitoare, si intra si un sarac imbracat prost; si voi puneti ochii pe cel ce poarta haina stralucitoare, si-i ziceti: “Tu sezi in locul acesta bun!” si apoi ziceti saracului: “Tu stai acolo in picioare!” sau: “Sezi jos la picioarele mele!” Nu faceti voi oare o deosebire in voi insiva, si nu va faceti voi judecatori cu ganduri rele?
Ascultati, prea iubitii mei frati: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt saraci in ochii lumii acesteia, ca sa-i faca bogati in credinta si mostenitori ai imparatiei pe care a fagaduit-o celor ce-L iubesc? Si voi injositi pe cel sarac! Oare nu bogatii va asupresc si va tarasc inaintea judecatoriilor? Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtati?
Daca impliniti Legea Imparateasca, potrivit Scripturii: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” bine faceti. Dar daca aveti in vedere fata omului, faceti un pacat, si sunteti osînditi de Lege ca niste calcatori de lege (Iacov 2 :1).
Este evident ca, cel putin in bisericile carora le scrie Iacov (“Catre cele douasprezece semintii care sunt imprastiate” – Iacov1:1), problema combatuta de apostol nu era vinovatia purtarii de podoabe, ci cinstea nemeritata si tratamentul preferential care le erau acordate celor ce, in bogatia lor, purtau “inel de aur si haina stralucitoare.” Iacov nu combate purtarea de podoabe, ci lipsa de discermanant spiritual care-i caracteriza pe liderii bisericilor de atunci. in loc sa-i trateze pe toti crestinii la fel, ei acordau celor care purtau “inel si haina stralucitoare” o prea mare importanta, dispretuind in acelasi timp pe cei mai saraci din adunari.
O alta instanta in care ne intalnim cu purtarea podoabelor este in pilda fiului risipitor. De data aceasta, initiativa “impodobirii” ii apartine chiar lui Dumnezeu:
“Dar tatal a zis robilor sai: “Aduceti repede haina cea mai buna, si imbracati-l cu ea; puneti-i un inel in deget, si incaltaminte in picioare. Aduceti vitelul cel ingrasat, si taiati-l. Sa mancam si sa ne veselim; caci acest fiu al meu era mort, si a inviat; era pierdut, si a fost gasit.” Si au inceput sa se veseleasca” (Luca 15: 22-24).
Este clar din context ca Domnul Isus asociaza ideia de bucurie a tatalui din pilda cu initiativa lui de a restaura aspectul si pozitia fiului intors acasa. Cum sa le spunem copiilor nostri ca n-au voie sa poarte haine frumoase si inel in deget cand insusi Domnul Isus vorbeste de acestea ca depsre elemente ale bucuriei din sanul unei familii fericite ?
4. Practica evreilor
Vechiul Testament nu asociaza purtarea podoabelor cu pacatul, ci cu ideia de frumos. Acest lucru iese si mai mult in evidenta din pasaje in care Dumnezeu insusi ilustreaza grija Sa pentru Israel printr-o metafora a “impodobirii”. Dumnezeu s-a purtat cu Israelul tot asa cum se purta in mod obisnuit un sot cu sotia lui.
“Cand am trecut Eu pe langa tine, M-am uitat la tine, si iata ca iti venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am intins peste tine poala hainei Mele, ti-am acoprit goliciunea, ti-am jurat credinta, am facut legamant cu tine, zice Domnul Dumnezeu, si ai fost a Mea! Te-am scaldat in apa, te-am spalat de sangele de pe tine, si te-am uns cu untdelemn. Ti-am dat haine cusute cu fir, si o incaltaminte din piele de vitel de mare, te-am incins cu in subtire, si te-am imbracat in matasa. Te-am impodobit cu scule scumpe, ti-am pus bratari la mana, si o salba la gat; ti-am pus o veriga in nas, cercei in urechi, si o cununa minunata pe cap.
Astfel, ai fost impodobita cu aur si cu argint, si ai fost imbracata cu in subtire, cu matasa si cusaturi cu fir. Ai mancat floarea fainei, miere si untdelemn. Erai de o frumuseta desavarsita, ba ajunsesei chiar imparateasa. Ti s-a dus vestea printre neamuri, pentru frumusetea ta; caci era desavarsita de tot, datorita stralucirii cu care te impodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.
Dar te-ai increzut in frumusetea ta, si ai curvit, la adapostul numelui tau celui mare; ti-ai revarsat curviile inaintea tuturor trecatorilor, si te-ai dat lor. Ai luat si din hainele tale, ti-ai facut inaltimi pe care le-ai impodobit cu toate colorile, si ai curvit pe ele: asa cum nu s-a intamplat si nici nu se va mai intampla vreodata. Ti-ai luat pana si minunatele tale podoabe din aur si din argint pe care ti le dadusem, si ti-ai facut niste chipuri de barbati, cu care ai curvit. Ti-ai luat si hainele cusute la gherghef, le-ai imbracat cu ele si ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu si tamaia Mea (Ezechiel 16:1-18).
Aceasta “impodobire” in exterior poate insa scoate in evidenta si mai mult uratenia interioara. Dumnezeu nu lauda si nu tolereaza un aspect de sarbatoare care vrea sa ascunda lipsa de vitalitate si sanatate launtrica:
“Domnul zice: “Pentru ca fiicele Sionului sunt mandre, si umbla cu gatul intins si cu priviri pofticioase, pentru ca pasesc maruntel, si zornaesc cu verigile de la picior, Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul le va descopri rusinea”.
In ziua aceea, Domnul va scoate verigile care le slujesc ca podoaba la picioare, si sorisorii si lunisoarele, cerceii, bratarile si mahramele; legaturile de pe cap, lantisoarele de la picioare si braiele, cutiile cu mirosuri si baierele descantate; inelele si verigele de la nas; hainele de sarbatoare si camasile cele largi, mantiile si pungile; oglinzile si camasile subtiri, turbanele si mahramele usoare. Si atunci in loc de miros placut va fi putoare; in loc de brau, o funie; in loc de par incretit, un cap plesuv, in loc de mantie larga, un sac stramt; un semn de infierare, in loc de frumuseta. Barbatii tai vor cadea ucisi de sabie si vitejii tai in lupta. Portile fiicei Sionului vor geme si se vor jeli; si ea va sedea despoiata pe pamant” (Isaia 3:16-26).
Acest pasaj este important ca baza de studiu pentru cei ce vor sa afle cum se impodobeau “la moda” femeile din vremea lui Isaia. Chiar si “femeia ideala” prezentata in ultimul capitol din cartea Proverbelor isi are si ea garderoba ei de lux, care o duce dincolo de hainele obisnuite de fiecare zi:
“Ea isi face invelitori, are haine de in subtire si purpura” (Prov. 31:22)
In perioadele in care decadenta poporului evreu trebuia vindecata printr-o pocainta adanca si adevarata, Dumnezeu si-a indemnat poporul la o totala lepadare a podoabelor. Smerenia launtrica trebuia insotita de o smerenie a aspectului exterior:
“Dumnezeu i-a zis lui Iacov: “Scoala-te, suie-te la Betel, locuieste acolo si ridica acolo un altar Dumnezeului care ti S-a aratat cand fugeai de fratele tau Esau.” Iacov a zis casei lui si tuturor celor ce erau cu el: “Scoateti dumnezeii straini care sunt in mijlocul vostru, curatiti-va si schimbati-va hainele, ca sa ne sculam si sa ne suim la Betel; caci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat in ziua necazului meu si care a fost cu mine in calatoria pe care am facut-o. Ei au dat lui Iacov toti dumnezeii straini, care erau in mainile lor, si cerceii pe care-i purtau in urechi. Iacov i-a ingropat in pamant sub stejarul de langa Sihem” (Geneza 35:1-4).
5. Pozitia noastra
Imi aduc aminte ca un tanar pornit pe cearta m-a intrebat odata de ce am ceva impotriva podoabelor. I-am spus atunci ca asa am citit in Biblie. El mi-a replicat: “Dar in Biblie scrie numai de podoabe scumpe din aur, argint si pietre scumpe. inteleg ca n-aveti nimic impotriva unor “podoabe” facute … din lemn sau din … plastic … Luat foarte repede, n-am stiut ce sa-i raspund. Mi-am dat insa seama ca problema este mult mai complicata si mai adanca decat pare la prima vedere.
Eu cred ca si cei care nu poarta podoabe pentru ca “asa este la noi” si cei care poarta podoabe pentru ca “asa este in America” sunt la fel de gresiti si de condamnabili.
Singura reglementare in acest domeniu trebuie sa vina dintr-o convingere personala, bazata pe un temeinic studiu biblic. Ce am descoperi in urma unui astfel de studiu biblic?
Probabil ca unii am fi socati sa descoperim ca Sara, modelul dat noua de Petru ca exemplu de comportament si modestie, a fost o femeie care a purtat ea insasi podoabe (!). la fel ca si Rebeca … la fel ca si Estera …
Imi aduc aminte ca atunci cand mi-am exprimat indignarea in fata aspectului femeilor din biserica lui John MacArthur, unul din prietenii mei pastori de acolo m-au luat deoparte si m-au intrebat:
“De unde vine ideia asta a ta ca femeile n-au voie sa poarte podoabe?”
Sigur de mine si de convingerile mele biblice, eu i-am deschis repede Biblia la textul din epistola lui Petru:
“Tot astfel, nevestelor, fiti supuse si voi barbatilor vostri; pentruca, daca unii nu asculta Cuvantul, sa fie castigati fara cuvant, prin purtarea nevestelor lor, cand va vor vedea felul vostru de trai: curat si in temere.
Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule din aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie omul ascuns al inimii, in curatia neperitoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Astfel se impodobeau odinioara sfintele femei, care nadajduiau in Dumnezeu, si erau supuse barbatilor lor; ca Sara, care asculta pe Avraam, si-l numea “domnul ei”. Fiicele ei v-ati facut voi, daca faceti binele fara sa va temeti de ceva.” (1 Petru 3:1-5)
Plin de blandete, el m-a intrebat: “Si de aici ai tras tu concluzia ca Sara, sotia lui Avraam, n-a purtat podoabe?”
I-am raspuns: “Bineinteles! Dumneavoastra intelegeti altfel?”
Nu mi-a raspuns, dar m-a rugat sa deschidem impreuna la Geneza 24 si sa citim relatarea despre petirea unei fete a lui Betuel ca sotie pentru Isaac, fiul Sarei. M-a rugat sa ma opresc putin la versetele 22, 30 si 47. Toate trei vorbeau despre o veriga de pus in nas si despre doua bratari de aur in greutate de zece siclii, pe care robul lui Avraam le-a daruit Rebecii.
“De unde crezi tu ca avea robul lui Avraam aceste bijuterii ?” m-a intrebat prietenul meu. “Crezi ca le-a cumparat de pe drum sau le-a adus direct din casa lui Avraam? Si daca a impodobit-o pe Rebeca astfel pentru Isaac nu crezi ca asa se purtau femeile in casa lui Avraam ? Oare nu cumva aceste bratari si aceasta veriga fusesera purtate odinioara chiar de Sara, nevasta lui Avraam si trebuiau acum sa treaca drept mostenire la nora lui Avraam?”
Am tacut o vreme si n-am stiut ce sa raspund. Stiam acum ce zice textul, dar imi era greu sa ma despart de o interpretare pe care o dadusem atatia amar de ani textului din 1 Petru. Ca sa fie si mai clar, prietenul meu a continuat:
“Am fost la voi la biserica si n-am inteles un alt lucru. Interdictia purtarii de podoabe, atat cat exista ea, se afla in acelasi verset care vorbeste si despre interdictia purtarii de haine scumpe. Sa ma ierti, dar doamnele romance erau imbracate ca la o veritabila parada a modei! Iar de palarii, ce sa mai zic? Nu cred ca erau palarii prea ieftine! Cum de ati ales doar o jumatate a versetului si o lasati neimplinita pe cealalta ?”
N-am stiut ce sa-i raspund. I-am promis insa ca ma voi gandi mai atent la aceasta problema spinoasa. Asa am si facut, dar pentru o vreme mi-a fost foarte greu sa inteleg cum de a putut sa ne dea Petru drept exemplu o femeie care purta podoabe …
Sa fie oare vorba nu despre o “prohibitie”, ci doar despre o “preferinta prioritara” a apostolilor, un fel de “podoaba voastra sa nu fie (asa de mult) podoaba de afara, care sta in impletitura parului, in purtarea de scule din aur sau in imbracarea hainelor, ci sa fie (mai mult) omul ascuns al inimii, in curatia neperitoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu ” ? Sa aiba oare dreptate C.C Ryrie, profesor de teologie sistematica la Seminarul Teologic din Dallas, Texas, atunci cand scrie ca “acest verset nu interzice purtarea oricaror podoabe; daca ar fi fost asa, el ar interzice si purtarea oricaror haine! Textul condamna abuzurile ostentative si recomanda modestia si smerenia in comportament si imbracaminte” ?
Dumnezeu mi-a aratat insa si textul din 1 Timotei si acolo nu se vorbeste despre nici o Sara ! Deci, interdictia podoabelor sta in picioare! (… daca nu cumva si acest text este tot un manifest impotriva exceselor la care erau predispuse femeile din adunarile crestine … ).
Care a fost oare cauza pentru care exista aceasta “prohibitie apostolica” ?
Fara sa dogmatizez, eu cred ca am ajuns la cateva justificari:
I. Starea de decadere a lumii de acum. Cand s-a intrupat, Domnul Isus s-a facut una cu mizeria si cu saracia acestei lumi. Traim acum sub blestemul pacatului si locuim in ceea ce Pavel numeste “trupul starii noastre smerite”:
“Dar in lucrurile in care am ajuns de aceeasi parere, sa umblam la fel. Urmati-ma pe mine, fratilor, si uitati-va bine la cei ce se poarta dupa pilda pe care o aveti in noi. Caci v-am spus de multe ori, si va mai spun si acum, plangand: Sunt multi, care se poarta ca vrajmasi ai crucii lui Hristos. Sfarsitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pantecele si slava lor este in rusinea lor, si se gandesc la lucrurile de pe pamant. Dar cetatenia noastra este in ceruri, de unde si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul starii noastre smerite, si-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-si supune toate lucrurile” (Filipeni 3:16-21).
Aurul, argintul si pietrele pretioase, altadata atat de abundente se gasesc acum doar pe alocuri, ca niste ramasite, ca niste tandari dintr-o realitate care s-a spart prin pacat. S-ar putea ca apostolii sa ne spuna ca nu este inca vremea “impodobirii”, traim inca in smerirea pedepsei care apasa peste lume si trebuie sa o acceptam cu supunere.
II. Gadilarile firii pamantesti. Expresia aceasta nu-mi apartine. Este creionata de pana iscusita a lui Pavel. In intelegerea apostolului, interdictiile exterioare ale ritualurilor si datinilor religioase trebuiesc abandonate. Ele n-au nici un efect asupra unei probleme mult mai adanci, natura noastra pacatoasa pornita intotdeauna spre rau:
“Nimeni, deci, sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura sau cu privire la o zi de sarbatoare, cu privire la o luna noua sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos. Nimeni sa nu va rapeasca premiul alergarii, facandu-si voia lui insusi printr-o smerenie si inchinare la ingeri, amestecandu-se in lucruri pe care nu le-a vazut, umflat de o mandrie desarta, prin gandurile firii lui pamantesti, si nu se tine strans de Capul din care tot trupul, hranit si bine inchegat, cu ajutorul incheieturilor si legaturilor, isi primeste cresterea pe care i-o da Dumnezeu.
Daca ati murit impreuna cu Hristos fata de invataturile incepatoare ale lumii, de ce, ca si cum ati trai inca in lume, va supuneti la porunci ca acestea: “Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” Toate aceste lucruri, care pier odata cu intrebuintarea lor, si sunt intemeiate pe porunci si invataturi omenesti, au, in adevar, o infatisare de intelepciune, intr-o inchinare voita, o smerenie si asprime fata de trup, dar nu sunt de nici un pret impotriva gadilarii firii pamantesti.” (Coloseni 2:16-23).
Este convingerea mea ca nimeni n-a purtat inca podoabe ca sa fie mai … duhovnicesc! Cred ca, desi suntem mantuiti in duhul, trebuie inca sa ne purtam aspru cu trupul nostru si sa-l tinem in stapanire:
“Nu stiti ca cei ce alearga in locul de alergare, toti alearga, dar numai unul capata premiul ? Alergati, deci, in asa fel ca sa capatati premiul! Toti cei ce se lupta la jocurile de obste, se supun la tot felul de infranari. Si ei fac lucrul acesta ca sa capete o cununa, care se poate vesteji: noi sa facem lucrul acesta pentru o cununa, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca si cum n-as sti incotro alerg. Ma lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveste in vant. Ci ma port aspru cu trupul meu, si-l tin in stapanire, ca nu cumva, dupa ce am propovaduit altora, eu insumi sa fiu lepadat” (1 Corinteni 9:24-27)
Cred ca este mai bine sa nu purtam podoabe. Firea noastra pamanteasca are si asa destule motive de … mandrie.
III. Saracia celor din jur. Cred ca fiecare podoaba pe care o purtam este un cap de acuzare la tribunalul dreptatii divine. Tineti minte ca apostolul Iacov ii punea pe cei ce purtau podoabe scumpe in randul acelora care “va asupresc si va tarasc inaintea judecatorilor” (Iacov 2:6). Cei care lupta pentru avere nu sunt printre cei mai desavarsiti in caracter:
“Daca invata cineva pe oameni invatatura deosebita, si nu se tine de cuvintele sanatoase ale Domnului nostru Isus Hristos si de invatatura care duce la evlavie, este plin de mandrie, si nu stie nimic: ba inca are boala cercetarilor fara rost si a certurilor de cuvinte, din care se naste pizma, certurile, clevetirile, banuielile rele, zadarnicile ciocniri de vorbe ale oamenilor stricati la minte, lipsiti de adevar si care cred ca evlavia este un izvor de castig. Fereste-te de astfel de oameni.
Negresit, evlavia insotita de multumire este un mare castig. Caci noi n-am adus nimic in lume, si nici nu putem sa luam cu noi nimic din ea. Daca avem, deci, cu ce sa ne hranim si cu ce sa ne imbracam, ne va fi de ajuns. Cei ce vor sa se imbogateasca, dimpotriva, cad in ispita, in lat si in multe pofte nesabuite si vatamatoare, care cufunda pe oameni in prapad, si pierzare. Caci iubirea de bani este radacina tuturor relelor; si unii, care au umblat dupa ea, au ratacit de la credinta, si s-au strapuns singuri cu o multime de chinuri” (1 Timotei 6:3-10)
IV. Lipsa de resurse de pe campul de misiune. Avem nevoie sa ni se aduca mereu aminte ca lupta nu s-a sfarsit inca! Suntem inca in plin razboi! Tot ce avem si tot ceea ce suntem este “rechizitionat” de Cel care “ne-a inscris la oaste.”
“Nimeni nu se incurca cu treburile vietii, daca vrea sa placa celui ce l-a inscris la oaste” (2 Timotei 2:4).
La una din Conventiile Asociatiei bisericilor baptiste din Statele Unite si Canada, Beniamin Cocar a facut prezentarea colectei pentru caseria misionara. El a sugerat tuturor celor care se plang ca nu au bani destui ca sa contribuie cum se cuvine la o asa strangere de ajutoare sa se gandeasca bine si sa puna la colecta toate obiectele de aur si din pietre pretioase pe care le poarta. Numai asa vom scapa de ipocrizie si vom arata cerului ca suntem trup si suflet preocupati sa implinim pasiunea Dumnezeului nostru, castigarea sufletelor pierdute.
Apostolul Pavel ne mai spune ca bogatia materiala nu este neaparat un semn de bogatie spirituala, iar acumularea de avere este condamnabila in contextul lipsurilor prin care trec unii din jurul nostru:
“Indeamna pe bogatii veacului acestuia sa nu se ingamfe, si sa nu-si puna nadejdea in niste bogatii nestatornice, ci in Dumnezeu, care ne da toate lucrurile din belsug, ca sa ne bucuram de ele. Indeamna-i sa faca bine, sa fie bogati in fapte bune, sa fie darnici, gata sa simta impreuna cu altii, asa ca sa-si stranga pentru vremea viitoare drept comoara o buna temelie ca sa apuce adevarata viata” (1 Timotei 6:16-19).
In conditiile noi din America si chiar si din Romania, fiecare crestin ar trebui sa-si reevalueze pozitia fata de purtarea podoabelor si sa faca dupa cum va avea “incredintare”. Biblia spune ca “tot nu vine din incredintare este pacat” (Romani 14:23).
Trebuie sa spunem insa ca in viata bisericii primare si in viata bisericilor care au existat de atunci, problema podoabelor nu si-a gasit o rezolvare unica si constanta. Cred ca si ea marcheaza gradul nostru de crestere spirituala si de consacrare crestina. Nu suntem toti la fel si nu facem toti aceleasi lucruri. De aceea nu vom fi nici toti judecati la fel si nici nu vom lua toti aceiasi … rasplata.
Categories: Raspunsuri la intrebari
Faptele apostolilor din Epistola către Romani 
barzilaiendan.com 
Frati scumpi, cmentatori dragi……uitati un singur aspect…Pavel ii cerea lui Timotei sa invete femeile sa se roage imbracate cuviincios (traducerea din originalul grecesc: cu haina lunga si larga), cu rusine si sfiala, nu cu margaritare, aur, pietre scumpe (pretioase). Oare pentru noi nu mai este valabil? Eu sunt femeie si, mai mult decat un barbat, am fost foarte interesata de subiect, datorita dorintelor firii de a ma evidentia. Astfel am cercetat si am inteles ca Dumnezeu vrea ca eu sa fiu smerita, cuviincioas (nu decenta ci duhovniceasca), sa nu dau prilej diavolui sa ma acuze de faptul ca as putea fi un prilej de pacatuire pentru vreounul dintre micutii Domnului sau de poticnire pentru careva. Chiar daca as avea libertatea de a purta bijuterii, nu as face-o. Daca mancarea mea face pe fratele meu sa pacatuiasca atunci nu o mananc. Pocainta inseamna si incadrarea in liniile Scripturii dar si privgherea asupra celor din jur. Asadar, surori dragi, MARE ATENTIE, nu cumva slobozenia unora sa fie caderea altora…!!!! Hristos sa ne fie luminia!
Pt fratele care vb despre haina Luis Hristos: era o haina cu care fusese imbracat de soldati in batjocura……..apoi au tras la sorti pentru ea…..
Draga feli_live4ever
Faci presupuneri si spui despre Domnul Isus lucruri nescrise. Scriptura ne spune ca a purtat o haina fara nici o cusatura, dintr-o bucata. S-ar prea putea sa fi fost un articol de lux. In plus, Apocalipsa ni-L descrie in toata abundența podoabelor.
Reblogged this on ARMONIA MAGAZINE – USA.
Podoaba este ceea ce iese in evidenta, atrage atentia.Daca nu ai bijuterii de aur automat caracterul devine “poadoaba” ta ? Chiar daca lasa de dorit acel carecter ? Nu ! Poti sa porti bijuterii şi ceea ce iese in evidenta sa fie caracterul tau , atunci podoaba ta este acel caracter ! Cine işi neglijeaza exteriorul inseamna ca automat şi-a infrumusetat interiorul ? Nu !
Thanks a ton for utilizing time to post “Problema podoabelor | B a r z
i l a i – e n – D a n”. Many thanks yet again ,Roberta
Parerea mea este sa NU purtam bijuterii!ca daca nu le purtam nu ni se intampla nimic din cauza asta.de ce iti trebuie bijuterii sa te faci mai frumos?pt Domnul???Daca DOMNUL SE UITA LA INIMA,atunci cui vrei sa-i placi???LUMII cumva?Nu luati exemple de la niciun om,chiar fiind din biblie!Il avem pe Insusi Domnul ca exemplu!EL NU a purtat podoabe si nici haine scumpe!
Da, eu port bijuterii …Si nu ma simt nici parasita si nici abandonata de Dumnezeu din aceasta cauza.Relatia mea cu Tatal este la fel, cu bijuterii sau fara bijuterii. In Bisericile din Romania, mai putin legaliste, se poarta bijuterii finute si discrete, care sa se asorteze toaletelor. Si ce-i cu asta? Poti fi aproape de Dumnezeu cu un inel pe mana si un lantisor la gat , si poti foarte departe de EL, chiar daca fusta este pana la pamant si baticul este nelipsit de pe cap.
Nu acesta este FONDUL. Cred ca trebuie sa renuntam la a-i mai judeca pe oameni dupa exteriorul cel cuminte ( nu spun ca-i rau ) , Domnul SE uita la INIMA. De-acolo , din cel mai adanc labirint al ei, ne vin toate, bune sau rele.
Eh, la partea cu verighetele, depinde de cine le poarta si de cine le vede.
Pentru mine este trist sa vad ca pocainta este adesea definita in termenii acestia ai evitarii podoabelor. Am auzit aprecieri de genul: “Ce pocaita este sora cutare!” “De ce?” “Are intotdeauna batic pe cap si nu poarte nici o bijuterie…”.
Ca sa nu mai vorbim de verighete, ca atunci chiar suntem in ceata …
De pest 40 de ani invat mereu lucruri noi si lucruri vechi.Am fost binecuvintat cu o sotie scumpa si credincioasa ,cu care discutam mereu lucruri din Sfinta Scriptura.In peste aproape 4 decenii de castorie am vorbit si despre acest subiect.Un lucru este sigur ca noi,ca si copii ai lui Dumnezeu invatam din Cuvintul lui Dumnezeu cel mai mult despre viata de umblare cu Domnul dar mai invatam(uneori din pacate) de la altii. Zic aceasta in cazul in care invatatura(a se intelege poate “indoctrinarea”)nu este in cel mai adinc sens al Bibliei si mai ales in felul in care a voit Dumnezeu s-o intelegem.
Sotia mea spune ca dorinta de impodobire(o vede si in ea) este una pe care simplu o identifica venind din firea paminteasca. Ori Biblia ne invata ce sa facem cu lucrurile(in cazul nostru dorintele)firii pamintesti.
Este interesant de observat doua cazuri pe care le cunosc personal.
Unul este sora mea mai mare,care s-a intors la Domnul la 54 de ani.In dimineata in care dragostea lui Dumnezeu a coplesit-o,acolo linga patul,unde se prabusise literalmente in hohote de plins,acolo dupa ce s-a linistit s-a “despodobit” de toate podoabele de aur cu care era impodobita.
Al doilea caz.Parintii mei fusesera in statiune la Sinaia.In sala de mese stind la masa impreuna cu o ospatarita venita ca si ei la odihna,tatal meu i-a marturisit pe Domnul Isus.Dupa citeva zile aceasta femeie a primit pe Domnul Isus in inima ei.In camera de hotel unde era cazata,dupa predarea ei Domnului a luat toate bijuteriile ce le avea si a vrut sa le arunce in gunoi.(Vorbind cu tatal meu a inteles ca nu-i nevoie sa le arunce in gunoi,ci le poate vinde si cu banii sa ajute pe cineva nevoias).
Aceste doua femei nu fusesera la nici-o caticheza.Nu ascultase predici despre “impodobire”.De unde au stiut sa faca lucrul acesta. Foarte simplu;au trait versurile unei cintari pe care o auzeam pe mama cintind adesea cind eram copil si care spuneau:
“Tu esti Comoara care-ai fost,
de mine mult cautata.
Deaceea nu Te-as mai lasa,
nici pentru lumea toata”.
Cind ai pe Domnul Isus comoara cea mai de pret nu mai pretuiesti lucrurile sclipitoare ale lumii.
Inca un lucru auzit cu peste 20 de ani dela un frate scump care a plecat la Domnul.Eram in biserica din Portland.Acest frate(destul de tinar) era bolnav in ultimele saptamini .A voit sa mai aiba o intilnirte cu tineretul bisericii.El a spus atuni ceva referitor la impodobirea exterioara:”Bagati voi de seama un lucru.Cu cit mai gol de prezenta Domnului Isus este cineva pe dinlauntru, cu atit este mai impodibit pe afara.Si aceasta fiindca omului nu-i place sa fie anonim”.
Doamne Te rog umple-ne de Tine si fa-ne tot mai mult dupa chipul Domnului Isus si atunci stim ce si cit sa punem pe noi in exterior.
ma bucur de pozitia frumoasa pe care ai adus-o in fata lui dumnezeu vis-a-vis de acest subiect biblic,caci unii inca n-au inteles sa nu treaca peste ce este scris.domnul isus sa ne binecuvinte sa tanjim sa calcam pe strazi de aur caci prea multi cu semnul legamantului care n-au inteles inca ca nu verigheta este acest semn ci copii cf Maleahi.curaj caci domnul vine cu rasplata
Va multumesc foarte mult pentru explicatia data. Domnul sa binecuvinteze sotiile noastre..
Multa binecuvantare. Tim
Nu a fost intentzia mea sa jignesc pe cineva.Am foarte mare respect fatza de autor si ceilaltzi vizitatori.Eu am dat cateva versete din Biblie,imi pare rau daca v-am jignit cu aceasta.Cercetatzi totul si pastratzi ce este bun.
Cu dragoste in El,
Cristina
Daca nu este cu suparare, fara a fi partinitor, atunci cand vreti sa spuneti ceva, aveti respect fata de autor si fata de ceilalti vizitatori ai blog-ului. Cautati sa nu jigniti. Nu spun sa nu spuneti adevarul, dar adevarul trebuie spus in dragoste ! Imi vine in minte primul vers al unui cantec : “Doamne da-ne intelepciune …”
Amin !
“caci Cel ce facuse din Petru apostolul celor taiatzi imprejur,facuse si din mine apostolul Neamurilor”Galateni2:8
Sa facem si diferentza:scrisorile (Evanghelia)lui Pavel sunt adresate neamurilor,din care facem si noi parte,iar scrisorile lui Petru sunt adresata celor taiatzi imprejur(evreilor).
La 1Petru3:3,4 nu scrie nicaieri ca podoabele sunt interzise zice “Podoaba voastra sa nu fie podoaba de afara”,”ci sa fie omul ascuns al inimii”.Eu intzeleg ca nu trebuie sa se puna accent pe ce se vede.
“Toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nu toate sunt de folos;toate lucrurile imi sunt ingaduite,dar nimic sa nu puna stapanire pe mine.”1 Corin.6:12
“Fratzilor,voi atzi fost chematzila slobozenie.Numai nu facetzi din slobozenie o pricina ca sa traitzi pentru firea pamanteasca,ci slujitzi-va unii altora in dragoste”.Gal.5:13
“din pricina fratzilor mincinosi ,furisatzi si strecuratzi printre noi,ca sa pandeasca slobozenia ,pe care o avem in Hristos Isus,cu gand sa ne aduca la robie”;Gal.2:4
cu dragoste in Isus Hristos,fiul Preaiubit al Lui Dumnezeu,pe care il asteptam sa vina
Cristina
Fratele meu…si cind mai stiu cite ceva la un subiect fac greseli, darmite cind nu ma pricep prea mult? Astept si eu sa scrie altii mai priceputi ca sa invat cite ceva. Multumesc de indemn…dar nu confidenta imi lipseste…
Mai toti avem confidenta…self esteem…curaj…dar ne lipseste mult… Adevarul. Parerile noastre ale tuturor sint multe. Adevarul este insa numai unul singur. De El avem nevoie.
rb.
bine spus ,sora rb[??]–…mai ales ultimul paragraf.
Acum ,daca tot ati facut constatarea ,sper sa vedem comentaruiile dv si la alte articole.
CURAJ.
Am citit cit am putut de atenta ce s-a scris mai sus. M-am gindit ca motivul discutiei …ideea in general ar fi …sfintenia. Dar dupa parerea mea sfintenia este o floare atit de fragila, incit numai daca cineva se uita incruntat la ea o poate vestejii.
Mintea nu m-a ajutat sa inteleg suficient cum infatisarea cuiva poate duce la sfintenie, din moment ce o multime de procese interne facute in cel mai curat si perfect laborator, pot crea aceea podoaba sfinta…si nu invers. Si cum acel proces este imposibil pentru noi cei de pe pamint…ca nu putem nici doi pasi sa facem fara sa pacatuim…!!!???
M-am gindit la darnicie. M-am gindit ca daca darnicia e facuta din obisnuinta, din fala, din alte motive , oricare ar fi ele, si nu e facuta cu bucurie…toata afacerea devine mai degraba o paguba, adaugind lacomiei un pic de fatarnicie, de mindrie, si alte urite pacatele…
Cel putin o data pe luna sintem convocati la o analiza interna, personala…si in afara de pacatele capitale, constiinta , ne genereaza cu generozitate o lista intreaga de lucruri pe care trebuie sa le sortam si sa actionam in acord cu lumina care ne este data de Cuvintul Lui Dumnezeu.
Daca nu avem intelegere suficienta este pentruca n-o cautam. Dar pentru anumite lucruri, cred ca ni s-a permis sa ne judecam si singuri…cit mincam, de pilda…ca si asta aduce lacomie si lacomia este pusa in aceeasi lista de pacate bine cunoscute de noi toti…si cu toate astea mai rar auzim de la amvon…”fratilor…nu v-ati cintarit de mult…vedeti ca se vede pe voi …stiti voi ce…’
Napoleon zicea ca de la ridicol pina la sublim nu este decit un pas. Nu cred ca podoabele fizice trebuie sa inlocuiasca podoabele spirituale. Domnul Isus isi vrea mireasa impodobita…
Mi-am mai amintit ca …undeva chiar inainte de podoabe trebuie sa ne gindim ce facem cu haina. Intr-un loc ni se spune ca daca cineva ne cere haina sa ii dam si camasa. Pentru mine , in intelesul acestor versete gasim ceea ce poate devenii acel ridicol despre care am vorbit mai sus. Daca linga mine cineva sufere de frig, si eu am ceva valoros la care nu pot renunta ca sa schimb situatia fratelui meu, a strainului care are nevoie de ajutorul meu…atunci cu siguranta haina mea sau podoabele mea mele ma duc de ripa.
Cind eram in liceu, parintii m-au lasat sa stau o vara la mare la una dintre surorile mamei. Ea avea turisti in gazda.
Am admirat la una dintre turistele ce le avea, un sirag de margele facut din cristale. La plecare doamna draguta, mi-a atirnat siragul la git , si mi-a multumit pentru serviciile ce i le facusem. L-am primit cu atita bucurie…ca apoi sa ma gindesc dezamagita ca nu va fi cu putinta sa ma bucur de el. Cu nici un chip, mama mea care era foarte atenta la orice aspect al vietii mele, ma va lasa sa-l port. Ea stia regulile din biserica si cum trebuie sa fie tinuta femeii. Tatal meu insa a fost inventator, si invatasem devreme in viata ca orice problema trebuie sa aiba si o solutie. Asa ca mi-am crosetat un plovar dragut, am desfacut siragul de margele si l-am folosit pina la ultima bobita de cristal. Am facut nasturi si o brosa frumoasa, si le-am purtat fara sa aud altceva decit…”ce plovar dragut…de unde il ai?”.
Copil inca fiind, mi-am pus deseori intrebarea…cum poate fii pacat acelasi lucru doar pentruca e insirat intr-o secventa diferita? La urma urmei daca aveam nasturi de lemn si cineva ar fi avut mai mare nevoie de ei decit mine, si nu i-as fi oferit…ar fi fost tot un pacat… Si acum ca sint mai batrina, ma intreb…oare faptul ca mi-au placut nasturii aia, si am purtat plovarul ala cu placere…este un pacat? Daca imi place o mincare si maninc des din ea ca-mi face placere…este asta un pacat? Daca ceva e frumos, si mi se lumineaza fata de bine cind ma uit la acel ceva…un tablou…o vaza…o floare…trebuie oare sa renunt la orice bucurie sau sa cintaresc mai degraba orice bucurie care vine peste mine?
Am mai citit inca odata ce am scris…marturisesc ca am fost tentata sa scriu ceva de cind a aparut articolul prima data…Si chiar am scris si apoi am sters…Si sint sigura ca am facut greseli in ceea ce am spus…ca e imposibil sa nu gresesti vorbind…dar acum daca tot am inceput…Si asta nu e nici pe departe cea mai mare gresala ce am facut-o in viata.
M-a surprins inca un lucru…faptul ca sint subiecte asa de importante si care si a caror intelegere ar avea un impact mai mare in viata noastra…ca zilele sint scurte de-acuma…si sfirsitul poate fi miine…si totusi nu participa la discutie nimeni…stau pe blog…fara comentarii…dar la subiectul asta ne-am gasit toti partasi…Oare de ce?
Avem noi romanii o vorba…”casa arde si…baba…”
Apreciez spiritul in care a fost scris materialul ! Cu respect !
Draga frate Dumitrascu
Multumesc pentru dorinta de a imbunatati acest material. Cred ca ati reusit.
Nu mi-a fost niciodata mai usor sa spun “Amin” dupa un articol citit ca dupa acesta scris de Marinel.
Deci, Amin!
Sa-mi fie cu iertare, dar modul in care se discuta despre problema podoabelor in bisericile crestine de astazi mi se pare a fi una dintre cele mai mari ipocrizii aflate intr-o disputa ce pare fara sfarsit! De ce spun acest lucru? Voi aduce in atentie cateva considerente de care trebuie tinut cont cand se discuta despre “cu poadoabe sau fara”, pentru ca mai apoi sa imi permit si cateva comentarii (im)pertinente!
1. In baza lecturarii ATENTE (nu superficiale sau cu prejudecata!) a textelor biblice am convingerea ca problema nu este “cu sau fara” ci mai degraba “de ce” si “ce efect are”. Daca smerenia este o caracteristica a crestinului, fara indoiala ca purtarea unor podoabe intr-o societate “saraca” nu poate fi o dovada de smerenie. Dar intr-o societate in care doar valoarea podoabei poate indica gradul de smerenie, mai poate fi podoaba in sine un pacat? Sa ma explic: daca intr-o biserica saraca de la tara, ca femeie, port cercei de aur, inele si lantisor, toate valorand cat vaca sau calul care constituie singura avere a fratelui de langa mine, fara indoiala ca podoabele mele vor fi o ispita pentru el! Aceleasi podoabe pot insa trece absolut neobservate intr-o biserica din Anglia, Franta sau America! Si daca ele nici macar nu sunt din metale sau pietre pretioase ci doar niste pandative menite sa infrumuseteze un chip frumos de femeie, care e problema? Dar ce facem cand la poarta aceleiasi biserici opreste un Mercedes SLK al pastorului invitat sa predice, masina care valoreaza nu doar cat vaca si calul, ci poate cat intregul venit de o viata al fratelui de langa mine, atunci cum stam cu smerenia? Deci, care e problema de fapt, inelul, cercelul, masina sau smerenia? Am trait zilele trecute o experienta cu un substrat superb! O adevarata lectie de la un frate simplu dar extrem de onest! Ma aflam intr-o vizita intr-o localitate mica si am fost invitat sa am un cuvant la biserica din localitate. Fiind in interes de servici acolo, eram cu masina firmei, una scumpa! Sambata, am fost sa am o discutie cu pastorul bisericii despre programul de a doua zi. Parcasem masina in curte. Cand, dupa vreo ora, am iesit sa-mi iau masina sa plec, am gasit-o spalata si lustruita! Am fost socat! Ma temusem ca prezenta unei asemenea masini sa starneasca mai degraba invidii. Am intrebat cine a facut acel gest pentru a-i multumi macar. Am aflat ca era fratele care se ocupa de curatenie. M-am dus imediat sa-i multumesc. Replica lui a fost un monument de lectie biblica! Mi-a spus: “Ar fi fost pacat ca o masina asa de frumoasa sa ramana murdara! Si, mai mult, eu stiu ca daca in biserica sau in curtea ei intra ceva murdar, de aici trebuie sa plece curat!”
2. Ce facem cu “anticele” discutii despre “cu ceas pe mana sau fara”, “ cu cravata (care are varful indreptat in jos, adica spre iad! – sic!) sau fara”, “cu batic sau cu capul acoperit” (apropo, discutiile s-au dus atat de departe incat s-a pus in dicutie si daca baticul trebuie sa aiba nod sub barbie sau e suficient la spate, argumentul pentru nodul sub barbie fiind ca la rapire sa nu existe riscul ca ingerii sa ramana doar cu baticul in mana!!!!)? Ne dam seama cat de caraghiosi suntem in discutiile noastre? Oare de ce ma duc toate aceste nesfarsite discutii la replica Domnului Isus din Matei 23:13-29 (nu ma refer doar la “carturari” ci la toti cei care fac din acest subiect o MARE DISPUTA teologica!)
3. Nu cu foarte multi ani in urma era considerat a fi un pacat purtarea cravatei (vezi argumentatia de mai sus!), acum este o “indecenta” sa predici fara cravata la gat si fara sacou (chiar daca dupa terminarea predicii esti ud pe spate, ca nu e aer conditionat si clima asta…). Daca intri fara batic pe cap, te opreste pastorul si-ti reproseaza ca “ii pui babele in cap”, dar nu stiu cum se face ca “babele” n-au nici un fel de problema cu palaria de 150 dolari a sotiei pastorului! Deh, poate ca nu cunosc valoare de piata a palariilor, important e principiul acoperirii, nu al smeririi! As fi curios cum ar reactiona oamenii daca i-as pune pe cap sotiei un joben! E capul acoperit? E!
Ma opresc aici, caci nu vreau sa fiu malitios sau rautacios! Nu voi aduce in discutie amanuntita nici vilele luxoase ale multor “propovaduitori” ai smereniei (caci ele sunt binecuvantari, nicidecum valori materiale!), nici masinile luxoase care umplu parcarile bisericilor (vai!mi-e groaza ce ar fi daca un frate ar zgaria cu ghidonul bicicletei BMW-ul din coltul parcarii!), nici costumele cumparate la ultimul periplu american in interes de “master in divinity”. Voi spune doar ca smerenia nu are de-a face cu valoarea mirului cu care au fost spalate picioarele Mantuitorului, ci cu valoarea lacrimilor folosite atunci!
Cu podoabe sau fara? Am o prietena in SUA care dintr-o credinta extraordinara si dintr-o dragoste fara masura a facut mai mult bine decat as fie eu in stare sa fac daca as trai doua vieti! Poarta podoabe! Nu foarte scumpe, caci nu e foarte bogata, dar nici putine sau din plastic! Eu nu port podoabe! Urasc cravata, caci imi pare ca ma sufoca, dar o port caci nu vreau sa fiu “indecent” in biserica in care sunt membru! Dar ma intreb, cand ne vom infatisa in fata Mantuitorului, caruia dintre noi ii va spune El mai repede: “Căci am fost flamand, şi Mi-aţi dat de mancat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de baut; am fost strain, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-ati imbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost in temnita, si ati venit pe la Mine.” Si oare va spune: „Pacat ca le-ai facut si aveai cercei la urechi si lantisor la gat”, sau „degeaba, daca n-ai avut cravata!”….
Doamne, ai mila si adu-ne aminte ce e cu adevarat SMERENIA!
Draga frate Daniel,
Nu stiu de ce a ajuns comentariul meu “OBRAZNICUT” (aldinele va apartin). Daca tonul meu nu a fost inteles bine imi cer iertare, dar ceea ce vreau in final este sa incercam amandoi sa atacam problema, nu persoanele.
Cred, asa cum am sustinut pana acum, ca avem nevoie de o hermeneutica comprehensiva, clara si cinstita a podoabelor (si a imbracamintii) din punct de vedere biblic. Ar trebui continat cu incadrarea problemei in cultura si societatea de astazi (de exemplu: Cum se poate arata smerenia practic astazi?) si probabil sa incercam sa vedem unde a dus modelul actual din punctul de vedere al rezultatelor care le culegem acum in bisericile romanesti.
Stiu ca este mult mai usor sa critici decat sa creezi. Nu vreau in nici un caz sa fiu prea negativist, incerc doar sa ajut in perfectionarea materialului care l-ati prezentat.
Frate Daniel,
Sotia mea la un moment dat a hotarit sa isi puna cercei tocmai pentru a-i arata unei colege de servici ca pocainta nu inseamna in principal schimbarea semnelor exterioare, ci schimbarea inimii. Asa ca, dupa parerea mea, se poate si in sensul celalalt: purtare a podoabelor ca semn al sfinteniei.
— You don’t have a Soul. You are a Soul. You have a body. – C.S.Lewis
Intre Luther si Spener
Am citit toate interventiile pe care le-au scris cei ce iau parte la aceasta analiza a unui subiect delicat din bisericile noastre. Materialul scris de Daniel Branzai a cautat sa integreze intr-o traditie ca a noastra, argumente din partea unor frati pe care ii respecta (pastorul de la Grace C.C.). Daca ne dam un pas inapoi si citim de la ‘distanta’ tot materialul se poate observa, la rece, ca partea a doua a lui vine sa intareasca, desi mult mai nuantat, pozitia noastra clasica in ce priveste eliminarea bijuteriilor. Am apreciat incercarile de a duce la sfarsit un argument.
In aceasta discutie exegetic-hermeneutica putem vedea rolul covarsitor pe care il are universul cititorului, de aceea asteptarile de a ajunge la o concluzie diferita decat starea de acum din bisericile noastre, sunt limitate. Este greu sa ne asezam pe alte coordonate. Nu este imposibil insa.
Titlul pe care l-am dat acestei interventii este ‘Intre Luther si Spener’; aceasta este realitatea teologica in care s-a format si se formeaza miscarea din care facem parte, miscarea baptista romaneasca. Ne miscam intre o teologie a harului si una a pietatii. Ambele au extremele lor, dar in ce ne priveste suntem, de cele mai multe ori, in detrimentul nostru, la dreapta lui Spener. Aceasta este una dintre cauzele principale pentru care ne-am inchis, si stagnam. Tensiunea din dialogul despre podoabe din orice biserica baptista romaneasca tradeaza accentul disproportionat pus pe exterior. Noi stim cu totii care sunt roadele pe care le culegem: duplicitatea, intransigenta, si lipsa de consecventa (suntem aspri cu aurul, dar nu cu imbracamintea). Si harul si sfintenia au pericolele lor; ceea ce vreau sa spun este ca atunci cind nu le tinem pe amble strans legate intr-un echilibru care trebuie sa tinda spre perfectiune, derapam si iesim in decor, adica ajungem sa pacatuim mai mult pentru ca harul sa se inmulteasca, sau ajungem sa strecuram tantarul si sa inghitim camila. Nu este adevarata sintagma: ‘prea multa sfintenie niciodata nu strica.’ Daca accentuam sfintenia in detrimentul harului ajungem niste farisei mandri care cad din har, iar daca accentuam harul in detrimentul sfinteniei ajungem niste libertini care traiesc dupa firea pamanteasca.
In generatia noastra putem doar pregati o eventuala dezmortire si o eliminare a tensiunii din orice discutie despre lucruri exterioare (podoabe, impletituri ale parului, haine) pentru ca ele la momentul de fata sunt parte integranta a modului in care ne-am construit identitatea. Lucru evident deplasat si extrem, pentru ca pune in pericol centralitatea lui Cristos (care la vremea lui s-a imbracat in tunica si manta, avea barba si parul mai lung). Meritul materialului scris de Daniel Branzei acesta este: a cautat sa deschida orizontul pentru a se putea discuta fara patima despre aceste lucruri.
As vrea sa am o introducere mai captivanta, insa nu cred ca aici este locul pentru asa ceva; de acea o sa trec direct la un gand care il am sa il impartasesc cu cei care cred ca le-ar putea fi intr-o oarecare masura benefic.
Ca tot venii vorba de podoabe si de semnificatia purtarii sau a lepadarii lor, asa cum cei de mai sus si-au spus parerea, o sa indraznesc sa o impartasesc si eu pe a mea.
Sunt fascinat de ideea ca totusi dupa sute de ani de zile, nenumarate studii biblice, stiind ca totusi cautam sa aflam Voia Celui care ne-a creat, avand o inima sincera, dornica de a afla raspuns la ceva care de multe ori aduce atata dezacord si dezbinare in Trupul lui Cristos, parca si acum tot batem pasul pe loc.
Imi pare rau sa va dezamagesc prin lipsa unui raspuns concis, insa cred din toata inima ca Domnul nostru Isus il are pregatit pentru fiecare dintre noi, numai sa il cerem si sa il cautam cu smerenie si sinceritate.
Vreau sa fac referinta la articolul de mai sus, si mai specific la puntul 4: “Cand am trecut Eu pe langa tine, M-am uitat la tine, si iata ca iti venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am intins peste tine poala hainei Mele, ti-am acop[e]rit goliciunea”, samd. Sunt in prag de a ma casatorii, si cu atat mai mult inteleg si pot sa apreciez dragostea Lui Dumnezeu fat(z)a de mine, fat(z)a de noi; imaginea este coplesitoare pentru mine, stiind cu ce nemarginita dragoste ma/ne infasoara, neconditionat. Dumnezeu ne-a impodobit, ne-a facut de cunoscut ca suntem ai Lui, iar el a DAT, a sacrificat pentru Mireasa Lui. Urmatoarea idee nu este justificarea mea pentru purtarea podoabelor, (vorbind ca si viitor sot), insa ceea ce eu ii voi da sotiei mele este darul meu pentru ea; indiferent ca asta reprezinta un inel sau un diamant. Noi, copii Lui nu ne mandrim cu darul care l-am primit prin Jertfa de pe cruce….? Nu vrem noi sa aratam ca da, suntem Ai Lui? Tot asa, eu vreau sa ii aduc aminte (viitoarei mele sotii) ca eu am ales-o, este a mea, asa cum si noi am fost alesi, si suntem Ai Lui. Eu o sa vreau sa stiu ca ea se poate mandrii ca este a mea, asa cum foarte asemanator cred ca Lui Dumnezeu I-ar place sa stie ca noi ne mandrim sa fim Ai Lui. Darurile mele pentru ea este doar un mod de a-i arata ce simt pentru ea … presupun sa stiti unde ‘bat’.
Participarea mea la acest ‘blog’ este pur si simplu din dorinta de a aduce poate inca o idee la cele discutate, cu speranta ca poate sa fie de folos cuiva. A fost mentionat mai sus ca Dumenzeu prin Duhul Sau Cel Sfant poate inspira pe cei in cautarea unui sincer raspuns pentru viata lor cu raspunsul potrivit lor(parafrazat). Dumnezeu ne vrea frumosi pentru El, nu cu podoabe, ci cu vieti sfinte, insa nu stiu cum poate fi acest lucru posibil cand noi ne impiedicam de podoabe, fie ele de “fildes”, sau de “aur”, fie ca unele costa “1 euro” sau chiar 2. Cand esti in RELATIE PERSONAL cu El, vei stii daca purtarea de podoabe este sau nu placut Lui Dumnezeu, iar daca raspunsul este da, atunci vei stii si cat “ai voie” sa platesti pentru ele.
Inca o data, intentia mea este de a-L reflecta pe El, Domnul meu Isus, sperand ca va pot fi dumneavoastra de folos.
Teo
Stimate Daniel,
Cu toate ca respect foarte mult ideile si pozitia dvs., iau indrazneala sa afirm ca ceea ce ar putea sa influenteze moral si spiritual viata credinciosului, nu este altceva decat atitudinea noatra fata de bijuterii, haine, moda si proprietati. Aurul in sine nu e pacatos , e doar un lucru existential, un fel de materie minerala mai frumos organizata care nu are de-a face cu morala fiintelor umane. Insa cand omul , care desi e cazut , corupt, are de-a face cu acest lucru atunci, el se relationeaza, se posteaza intr-o anumita stare care ii poate influenta viata. La urma urmei si masina, casa, banii, cartile, cititul,calculatorul si altele -caci lista ar putea fi lunga- poate deveni ceva care sa ‘innabuse”, sa “dilueze” , sa franga viata spirituala daca crestinul pretuieste acestea si fac prioritati din ele. Sunt oameni care iubesc foarte mult sportul, si deci fac orice ca sa nu scape sau sa nu rateze nici un meci important. Sportul in sine nu e pacatos, si nici cel care il practica ci mai degraba felul si relationarea pe care crestinii o au fata de acest lucru.
Problema aceasta a infrumusetarii corpului omenesc ( cu toate ca Paul foloseste aceasta frumoasa analogie intr-un scop diferit !)este dezbatuta de Paul in scrisoarea Corintenilor spre a aduce un argument al unitatii iar pe de alta parte descurajeaza schismele si framantarile in Templul lui Dumnezeu. Deci Paul avea o anumita intelegere asupra aurului, si bijuteriilor, un fel de convingere personala si nici nu incearca a le exemplifica crestinilor corinteni un fel de sablon al “puritanismului” atat de laudat intre evanghelicii romani.
Referitor la “exegeza” cred ca si dvs., sunteti destul de intelept sa realizati ca intraga biblie luata in ansamblu , nu interzice bijuteriile ci mai degraba corecteaza problema relatiei fata de acestea .
Problema exegezei textului o vom dezbate probabil, cu o alta ocazie.
Draga Iorga Isaiahu
Nu doar romanii s-au restrans de la purtarea podoabelor. Cand este analizat in plan mondial, crestinismul romanesc baptist (de exemplu) este clasificat “puritan” in atitudinea fata de bijuterii si imbracaminte. Probabil ca cea de a doua parte a acaracterizarii nu este adevarata …
Pentru o mare categorie de crestini, mai ales pentru cei produsi de Reforma si de intoarcerera la Biblie, problema podoabelor nu a fost in nici un caz una “culturala”, ci una legata de “ascultarea” de textul inspirat. Chiar daca le contesti exegeza, nu poti sa le contesti dorinta de conformare la “ceea ce este scris”!
Aceiasi dorinta de “scripturizare” i-a facut sa se intalneasca duminica dimineata la “ceasul al noulea” (ca in Fapte 3), desi o exegeza corecta ar pune ora aceea din contextul evreiesc cam pe la ora 3 dupa amiaza …
Deci problema nu este neaparat culturala, cat naturala pentru cei care citesc “textul” si vor sa asculte de Dumnezeu din tot cugetul lor.
Draga George Dumitrascu
Pentru ca veni vorba de Sara lui Avraa, data ca exemplu in Noul testament, dupa moartea ei, robul lui Avraam ajuns in casa rudelor din Mesopotamia, cand a inteles ca Rebeca v-a fi sotia lui Isaac, a scos (de unde?) o veriga de aur, de greutatea unei jumatati de siclu si doua bratari, grele de zece sicli de aur” si i le-a dat (geneza 24:22,30). De unde le avea? De ce i le-a dat? Nu este clar ca fusesera ale lui Sarah si trebuiau primite ca dar de nunta, ca bijuteriile transmise din generatie in generatie? Crezi ca robul le luase de undeva de pe drum, fara stirea lui Avraam?
Desigur ca putem “teologiza” problema bijuteriilor insa sa nu uitam ca e o chestiune pur culturala. Bijteriile, hainele , impletitul parului nu au nimic contagios, demonic sau imoral in ele insele ci sunt aspecte care din punct de vedere moral nu ne fac sa fim mai sfinti sau mai nesfinti. Aceeasi situatie a constiintei personale, a aparut si in biserica din Corint cand Paul da raspuns cu privire la carnea sacrificata idolilor. Problema nu era carnea in sine, care era tot carne, ci constiinta individului fata de acea carne, iar cei care aveau o constinta mai slaba judecau pe ceilalti care avea libertatea in constiinta lor de a manca acea carne. Ca si crestini, ar trebui sa intelegem ca sunt triburi in Africa care isi exprima modestia si apartenenta sociala fata de tribul respectiv prin a purta bijuterii frumos modelate din fildes . Cl care nu poarta este socotit a fi un fel de ” intrus” sau unul separat de viata tribului. Daca in contextul acela am veni si am predica o evanghelia si le-am spune ca bijuteriile sunt pacatoase , probabil ca nu am avea success. Ma intreb daca bijuteriile de “aur si argint” sunt intterzise sa acceptam macar cele de fildes autentic care pot fi mult mai scumpe decat cele din metale pretioase.
Putem daca doriti sa cream un nou ordin religios , asa cum multe ordine catolice s-au nascut -precum Franciscanii si sa facem un “soi” de lagamant ca vom trai in cea mai mare saracie ca sa ii ajutam pe altii si nu ca nu ar fi rau insa nu acesta este accentul Vestii Bune a Regatului lui Dumnezeu. Oare evanghelia este o evanghelie de tip social ? Traim egali, muncim egal, castigam egal, ne imbracam la fel fara bijuterii etc.
Sa fie oare aceasta masura unui crestinism autentic ? Oare nu devenim si noi asemena fariseilor incercand sa curatam partea de afara si ocupandu-ne mai mult de acest aspect decat de ceea ce este inauntrul nostru ?
Desigur ca vom spune frumos ca ceea ce este in interior se manifesta in exterior insa noi romanii trecand prin vremuri economice grele , am creat un fel de “noua credinta evanghelica” un fel de sablon al nasterii de sus. Astfel evaluam omul in functie de imbracaminte, bijuterii, casa si alte proprietati insa nu e matur sa gandim in felul acesta. Au fost oameni bogati asemenea trezorierului din Etiopia insa Filip evanghelistul nu a predicat altceva decat esenta mantuirii si acesta a raspuns pozitiv.
Deci libertatea si constiinta nu sunt la fel la nimeni si sa nu devenim asemenea fariseilor care se ocupau de lucrurile exterioare si nu de ceea ce este in suflet.
Oare toti cei care sint asa de preocupati cu exteriorul, au terminat cu schimbarile si corectarile interioare? Oricine isi schimba doar exteriorul o face din fatarnicie daca nu si-a terminat lucrul pe dinauntru …vizaviz de curatirea blidului, pe dinauntru sau pe dinafara!!! Cindva cravata si ceasul de mina devenisera probleme pentru bunicii nostrii. Se pare ca in fiecare generatie apare fenomenul asta.
Imi aduc aminte de mincarea jertita idolilor…si care n-avea absolut nici o putere asupra nimanui care nu credea in idoli si n-o facea ca sa le aduca idolilor cinste…ci minca de foame. Mincarea aia devenise problema doar cind unii mai “slabi” au facut-o o problema…
In urma cu 20-30 ani era o traditie prin bisericile din Romania ca barbatii “cu adevarat spirituali” sa se tunda zero.Era in plina epoca hyppy(cred ca am scris corect).
Azi este la moda tunsoarea la o.Asta e traditia se mai schimba, ce este scris este scris si daca intelegen in contextul biblic intelegen corect.Vor fi mereu pareri si pareri .
Incredintarile noastre ar fi bine sa tina cont de cei SLABI
daca poti “esti tare” daca nu tot slab.
E vorba si de prioritati .
cu drag Teo
Sunt unul care vine de acolo de unde de unde doar D-zeu te mai putea salva si scapa.Am venit bogat pe aceasta lume …comoara avind-o in pieptul meu ,era sufletul pentru care D-l Isus spune ca aceasta comoara este cea mai de pret, de valoare si citeodata de neimaginat de stralucitoare ptr.gindirea,trairea si simtirea noastra.Pastram aceasta comoara in mine …eram un vas de lut si un vas de lut nu atrage intotdeauna privirile, nu aveam stralucire si nici macar apreciere pentru a primi vreun titlu vreo medalie , un nume s-au chiar respect in aceasta lume in care m-am nascut.M-am nascut bogat si tot ce am este ascuns in mine ….ca sa mor sarac oricite lucruri as stringe si agonisi.La ce mi-ar folosi sa cistig toata lumea dar mi-as pierd sufletul incercind sa modific [adaug] sa infrumusetez ceva la vasul meu de parca D-zeu m-ar fi lasat neterminat ! Oare Isus aprecia valoarea sufletului s-au valoarea pe care noi o dam pisicii noastre , a contului personal ,a cailor putere ,a metrilor patrati care oricum ar trebui sa aiba cit mai multe zerouri la sfirsit ptr. a putea sa aratam ca avem o colivie extraordinara , un lantisor , un inel…O opera de valoare este data de cel de valoare care a creat-o si semnat-o…ce-ar fi o sculptura fara semnatura lui Michelangelo,o sticla de Coca Cola fara eticheta marcii sau Aida fara Verdi ? Sufletul nostru a fost creat si semnat de insusi Marele Creator si asta da valoare sufletului nostru si inca nu am gasit in biblia tradusa de Cornilescu ce valoare ar trebui sa aiba o podoaba , sau ca o podoaba m-ar apropia mai mult de El, sau ca ex. Sarei sa fie asimilat de celelalte de dupa ea …si ma bucur ca in creatie D-zeu i-a creat pe Adam apoi pe Eva fara podoabe exterioare ….si mai cred ca Adam a placut-o pe Eva nu ptr. ce punea pe ea chiar daca situatia s-a mai schimbat pina astazi. Cind eram in lume am fost unul care aveam mai multe podoabe decit ar crede cineva care iubeste lucrurile acestea .Erau ca niste d-zei ptr. mine : imi umpleau timpul, erau cu mine peste tot , ma bucuram ca-i aveam, aveam grija de ei si le acordam o atentie aparte ….intr-un fel ma inchinam lor. A venit insa ziua sa fac si eu ce facuse Iacov …si de-aici ar trebui citit si predicat mai des , sa ingrop totul , dumnezei , cercei si inele… Dar asta nu ajuta prea mult daca nu le si arzi asa cum Moise a dat foc vitelului. Nu ajuta sa uiti de ele sa le pui deoparte trebuie sa te scapi de ele . Avem dorinta sa le ingropam ptr. a ramine in credinta dar dupa ce focul trezirii a trecut avem dorinta dezgroparii.
Am gasit , purtat si vazut aceste podoabe in lume ….si le gasesc si vad in bisericile noastre cind nu mai sunt in lume .
Libertinism ,toleranta,acceptare, flexibilitate spirituala , extremism sau legalism ptr. altii ….
Traim in lume incercind a nu mai fii lumesti
Traim la limite si in limite facute de noi
Traim fara bucurie ptr. ca nu avem motivatia eternului.
Un suflet care crede ca nu v-a fii mai bine dar are speranta in bine .
Draga Daniel,
Problema podoabelor este o problema de caracter pentru unii, iar de ipocrizie pentru altii. UN om a lui Dumnezeu care traieste sub calauzirea Duhului Sfant intelege si traieste in lumina. Podoaba pe care o are nu il face mai mare sau mai mic, nu il ajuta sa cistige sau sa-si faca vazuta bogatia spirituala.
Pentru un ipocrit (om al firii), o bretara sau o palarie nu sunt decit niste manifestari firesti, prin care isi arata starea si nivelul social la care crede ca a ajuns.
Problema podoabei este un discurs a bunului simt in ce ma priveste. Pe cind in bisericile noastre avem batrini care traiesc din pensi de mizerie (de la o zi la alta), avem inaintasii nostri firesti care ne defileaza in fata ochilor in podoabele nesimtiri.
NU aurul si podoabele pe care le poarta ii face firesti, ci trairea si manifestarile materialiste prin care vor sa fie cintariti. Tratezi un subiect greu pe care multi il ocolesc, insa care merita sa fie discutat si analizat in prisma ochilor spirituali.
Coram Deo!
Caius Obeada
dar sa nu uitam ca Sara a fost credinciosa Domnului si relevanta culturii !!!
Hello
Great book. I just want to say what a fantastic thing you are doing! Good luck!
G’night
pace !
va salut asa cu speranza ca veti incerca sa ma interpretati in mod corect , adica macar in acel mod in care gindesc si nu exagerat in modul in care voi scrie.
nu vreau sa spun ca in biserica trebuie sa existe comunismul , traiasca capitalismul ! dar trebuie sa fim sinceri cu noi insine si in fata lui Dumnezeu in mod special in lucrurile care ne lasa interpretari sau spatiu la prea multe discuzii.
nu am sa ma leg de texte biblice in mod special ca nu sint in stare , dar cred ca o buna educatie in biserica si o experienta macar tangenta cu Dumnezeu nu ma lasa sa ma impodobesc cu lucruri prea costisitoare .
si aici problema de care spunea fr. daniel care este limita ???
italienii folosesc un termen interesant : limita decentei – care inseamna ca esti la un pas de indecent dar macar ti-a trecut prin cap ca poti sa exagerezi trecind de limita .
la cati dintre noi ne trece prin cap in momentul in care achistionam de exemplu o masina de 40.000 de euro ca tatalui nostru sau fratelui nostru , sau mai stiu eu cui din cunoscutii si dragii nostri l-ar prinde bine una care sa coste 7000 mii ?
cred ca a ma gindi si la cei din jurul meu este un gind placut inaintea lui Dumnezeu .
cred ca sa ami cumpar un ceas important de 10.000 de euro elvetian pot face un lucru gresit cind pot gasi unul la fel de bun si daca vreti tot elvetian la 300 de euro.
si aici vorbind de cifre , putem fi judecati …..care este limita ?
cred ca avind o buna relatie cu cel pe care multi il numesc Tata , (altii mai spun si scump ) se poate ajunge si la ideea ca tot ce avem , banii ,lucruri etc daca le folosim numai pentru noi in mod egoist nu ne dau nici macar satisfactie terestra ca sa nu ne mai si gindim la o rasplata dincolo pentru cum am gestionat ceea ce am avut aici pe pamint.
nu cred ca ar trebui sa punem limite , dar sint sigur ca daca ar exista , miar place sa stau mult sub aceste limite de frica sa nu pacatuiesc.
sau poate in biserici a cunoaste limitele ar fi mai usor , am reusi cu ajutorul cunoasterii sa eschivam , sa fim tot timpul la limita ( a indecentei ? ) ???
sau poate va fi mai usor sa fim siguri de aceste lucruri decit sa avem teama de Dumnezeu ?
nu credeti ca teama de El ar putea sa ne conduca spre sfintire ?
ami cer iertare daca am gresit cuiva cu ceva .
va salut cu respect,
gigi l.
Frate Daniel,
Abordarea mi se pare cinstita doar din anumite puncte de vedere… Sa ma explic.
Modul in care ati decis sa renuntati la 1 Petru 3 concentrandu-va doar pe 1 Timotei ma face sa ma intreb daca nu cumva ati avut o idee preconceputa pentru care ati cautat justificare biblica. O abordare echilibrata dupa parerea mea ar trebui sa socoteasca si texte ca cele din 1 Petru 3, 1 Timotei, chiar si Sara si alte modele ale personalitatilor credinciosilor primului secol.
Doar in urma unui astfel de studiu ar trebuie sa ajungemsa intelegem principiul care trebuie sa guverneze modul in care ne imbracam.
Probabil ca ceea ce vrea sa ne spuna ap. Pavel peste veacuri este acelasi cu modelul lui Iacov: o inima dedicata lui Dumnezeu, prea putin preocupata cu lucrurile lumii si concentrata asupra “lucrurilor de sus”.
Multe biserici romanesti discutand la nesfarsit probleme ca acestea au ignorat adevaratul sens al evangheliei. A ajuns sa ne doara mai mult cu ce se imbraca persoana de langa mine decat daca este mantuita si este dedicata lui Dumnezeu.
Nu cred ca este datoria pastorilor sa numere cerceii, lantisoarele si baticurile cimai degraba sa se preocupe de adevarata schimbare a mentalitatii de la una a lumii, la cea a lui Dumnezeu in spiritul lui Romani 12.
Cu dragoste,
George
Raspuns: Am lasat acest comentariu sa treaca la afisare desi este cam OBRAZNICUT. Nu este semn de buna purtare sa ataci caracterul cuiva sau sa-l banuiesti de cine stie ce idei ascunse doar pentru ca nu ti-a placut calitatea unui anumit mesaj. Meteahna este destul de raspandita pe Internet, printre romani,a sa ca am lasat-o ca exemplu de “neurmat”.
Incolo, nu cred ca am militat vreodata pentru discutii “la nesfarsit” pe teme neimportante. Raman alte probleme in care, se pare, ca suntem amandoi deficitari ….
Apreciez mult acest post. Dupa parerea mea este echilibrat si nepartinitor si subliniaza clar unde este vorba de o parere personala sau de un principiul infailibil si imuabil.
Eu unul nu am gasit nicaieri in acest mesaj ca este bine sau gresti, per se, sa porti podoabe. Am gasit insa principiul biblic al incredintarii.
Cred ca sunt momente, situatii in care smerenia trebuie manifestata prin renuntarea la podoabe. O vorba romaneasca spune: “Nu haina il face pe om” Nici daca este ieftina nici daca este scumpa, as completa eu.
E drept ca atunci cand hainele si podoabele tale sunt scumpe exista pericolul mandriei si ca smerenia este de dorit, dar ce mandru poti sa fii ca esti mai smerit decat altii si renunti la podoabe… Am vazut oamenii smeriti in ceea ce priveste podoabele si hainele scumpe, dar plini de mandrie si lipsiti de dragoste, la fel cum am vazut si oameni bogati, impodobiti, dar smeriti in duh.
Problema pacatului, indiferent care este el, tine mai mult de inlauntrul omului decat de exteriorul sau.
Inca o data va multumesc.
Narcis Grama
Stimate domn, sunt perfect de acord cu articolul expus de dv.
Purtarea bijuteriilor de catre femei nu are nici un suport biblic. Mai rau e faptul ca in multe biserici din Romania a patruns acest spirit negativ al lumii. In loc sa iesim noi in lume sa evanghelizam , am adus lumea in biserica. Si atunci ne mai miram de ce atatea certuri, probleme nerezolvate, mandrie, idolatrie, neascultare si cate si mai cate sunt intre noi… Nu port “scule” de aur desi imi plac foarte mult (cand eram mica ma jucam mereu cu lantisoare si bratari) – poate din traditia familiei. Dar am ales sa nu port pentru a nu fi o pricina de poticnire pentru aproapele meu. Poate in biserica se aseaza un nou venit langa mine care nu a avut ce manca sau nu are ce sa dea la copii de mancare in acea zi…si eu cum m-as simti cu aceste podoabe atarnand pe mine…(chiar si de 1 euro – isi poate lua un corn si o paine).
Sa nu mai vorbim de disimularea care se face in America si chiar in biserici crestine. Stiu un caz in care mama unui tanar cestin roman, care urma sa se casatoreasca ii spune norei sale sa-si dea jos cerceii ca daca o vede socrul ei e de rau… Ca ea e cerstina sau ce e?! Totul bun si frumos dar ce ziceti ca acesti autonumiti crestini – socrul si soacra ei – romani, plecati de mult in America au cumparat un munte (da, ati citit bine) si si-au construit pe varful lui o vila ca in paradis, cu tot felul de jacuzzi si piscine in aer de munte si multe alea. In timp ce fiul ei abia traieste de pe azi pe maine – si multi altii din biserica lor de acolo sau din Romania nici nu au ce pune pe masa la copii (cum spuneam mai sus). Sa fim rationali – facem totul de fatada? Vopsim peste rugina? Suntem crestini doar cu numele…???
Adelina
mie mi’a placut mult mesajul si il gasesc extrem de biblic. cand am inceput sa citesc articolul aveam impresia ca sunteti de acord cu podoabele. apreciez ca v’ati documentat si ati gasit motive plauzibile pentru care purtarea podoabelor este gresita. asadar, io nu il consider pe fratele legalist, ciun cercetator al Evangheliei, care a cautat Adevarul. De apreciat e faptul ca nu a judecat pe cei care poarta podoabe. La fel ca si dansul si io consider ca la fel de vinovati ca si cei care se impodobesc sunt si cei care nu poarta podoabe dar ii judeca pe altii.Sa ne ajute Domnul sa ne privim cu dragoste unii pe altii si sa traim in smerenie.
Author : Maria Goron E-mail : maria_goron@yahoo.com
Comment:
Mi se pare o abordare foarte ipocrita. De unde aceasta alergie/prejudecata la niste biete podoabe, ce costa 10 dolari sau 100 de dolari. Probabil ca prin ele o femeie isi exprima sensibilitatea pentru frumos. Probabil ca dau unor sarmane femei o oarecare incredere, femei care nu isi parmit o masina scumpa, o casa luxoasa, ce costa sute de mii de dolari.
Adevarul ca nu am intalnit o abordare mai ipocrita si mai lipsita de suport biblic. Este abordarea legalistului, care plin de mandrie si prejudecati face din legalism o unealta a manipularii celorlalti
Raspuns:
Draga sora Maria Goron
Imi dau seama ca mesajul meu precedent poate parea abrupt.
Nu m-am considerat legalist pana la atentionarea dumneavoastra.
Am cautat sa evoluez in echilibrul normalului dintre extremele oferite de legalism si libertinaj.
Vorbeati de femei care-si cumpara podoabe de 10 sau 100 de dolari. Ce facem cu cei care cumpara un inel de $14.000 sau un ceas barbatesc de $20,000 ?
Cine stabileste suma limita la care trebuie sa ne oprim?
Ce facem cu barbatii care dau o mie de dolari pe un costum de haine?
Sigur, la toate intrebarile de mai sus se poate raspunde cu: “Treaba lor. Nu-i treaba bisericii. Fiecare cum isi poate permite.”
Intreb atunci: “Cum isi permite ce?” Si vom gasi impreuna ca radacina acestor “cumparaturi” este concurenta si etalarea superioritatii. Cat de compatibile sunt acestea cu lepadarea de sine si cu rastignirea firii pamantesti ramane sa ne gandim fiecare.
Raman la convingerea ca TOATA Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos … Ce facem cu textele care contin interdictiile apostolice? Consideram acele texte “depasite”, ipocrite, demodate, sau le scoatem din textul inspirat?
Aveti o explicatie a lor sau le ignorati cu un sentiment de superioritate?
Va sfatuiesc sa mai cititi inca o data materialul afisat si poate ca veti gasi de data aceasta mai mult echilibru in el.
Cu pretuire, Daniel Branzai