(Acesta este un articol care va fi neînțeles de mulți. Citiți-l însă cu bunăvoință)

Poți fi un ucenic al Domnului Isus doar cu botezul lui Ioan?

,,Boboteaza“ de anul acesta ne-a prilejuit reîntâlnirea cu problema botezului pocăinței practicat de Ioan. Foarte puțini băgăm însă de seamă că același botez a lui Ioan a fost practicat un timp și de Domnul Isus și ucenicii Săi ! Domnul Isus și-a adunat ucenici prin practicarea botezului pocăinței practicat de Ioan Botezătorul ! Pentru o vreme cel puțin botezul pocăinței a fost asociat direct și cu popularitatea și lucrarea Domnului Isus. Iată textele:

,,După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza. Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape, şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.“ …

,,Au venit deci la Ioan şi i-au zis: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan şi despre care ai mărturisit tu iată că botează şi toţi oamenii se duc la El” …

,,Domnul a aflat că fariseii au auzit că El face şi botează mai mulţi ucenici decât Ioan Însă Isus nu boteza El Însuşi, ci ucenicii Lui.“ (Ioan 3:22-23; 26; 4:1-2).

Nu este de mirare deci că, mulți ani după aceste evenimente, apostolul Pavel a întâlnit în Efes niște ,,ucenici“ care nu cunoșteau decât botezul pocăinței, asociat cu lucrarea lui Ioan:

,,Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici, a întâlnit pe câţiva ucenici şi le-a zis:
„Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?”
Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt”.
„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” le-a zis el.
Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan”.
Atunci, Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus”.
Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei şi vorbeau în alte limbi şi proroceau. Erau cam doisprezece bărbaţi de toţi“ (Fapte 19:1-7).

De ce fac atâta caz de problema aceasta?

De la depărtare, din curtea altori denominații creștine, evanghelicii din România seamănă foarte mult cu practicanții botezului pocăinței, chiar dacă ei au venit la Isus Christos. Le place vchiar să li se spună ,,pocăiți“, făcând din aceasta o decorație de merit, o faptă meritorie, o virtute la care au ajuns doar cu greu …

Oricât de importantă ar fi pocăința însă, ea nu rămâne decât o ,,treaptă“ care trebuie depășită. Oricât de necesară ar fi ea, pocăința trebuie completată cu lucrarea transformatoare a lui Christos.

Pocăința ,,ne golește“ de conținutul rău din noi, dar numai lucrarea Duhului Sfânt ,,ne umple“ cu conținut ceresc, maturizând în noi un caracter după chipul și asemănarea Fiului lui Dumnezeu.

V-ați gândit vreodată ce deosebiți au fost, în comportamentul lor social, Ioan Botezătorul, propovăduitorul pocăinței, și Domnul Isus, propovăduitorul împărăției cerurilor? Primul a fost ,,omul pustiei“, îmbrăcat în haină aspră din păr de cămilă, încins cu brâu de curea și mâncând lăcuste și miere sălbatică. Cel din urmă a fost ,,omul oamenilor“, invitat la nunți, transformându-le apa în vin, un prieten al vameșilor și al prostituatelor, vindecându-le boalele, neputințele și înviindu-le morții. Care dintre cei doi vi se pare că a fost mai după placul liderilor din bisericile evanghelice de astăzi?

,,Cine are urechi de auzit să audă (adicî nu oricine aude va pătrunde adevărul acestor cuvinte!).

Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu nişte copilaşi, care şed în pieţe şi strigă la tovarăşii lor: ‘V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit.’

Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: ‘Are drac!’ A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: ‘Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!’

Totuşi Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei (în Luca: ,,a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei“).”(Mat. 11:15-19).

,,Boboteaza“ ne aduce aminte că ,,toată plăcerea“ Tatălui este în Fiul Său prea iubit. N-a mai rămas nimic pentru noi, oricât de ,,merituoși“ ne-am crede noi în mândra noastră pocăință!

Unii dintre noi își cam petrec toată viața alături de Ioan în Iordanul pocăinței, într-un păgubos și repetat ,,ad-infinitum“ ciclu de păcat-pocăință, păcat-pocăință și iar păcat-pocăință. Ei susțin, fără să-și dea seama, că poți fi un ucenic al Domnului Isus doar cu botezul lui Ioan (!!!)

Sfințenia, adevărata sințenie nu este însă lucrarea noastră, ci lucrarea Duhului Sfânt în noi, infinit superioară lucrării pocăinței vestite de Ioan:

,,Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, şi eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc“ (Matei 3:11).

Chair și cel mai reușit exemplar uman al generației apostolice, din punct de vedere al nerpihănirii obținute prin puterile proprii, Saul din Tars, a trebuit să învețe că nu pocăința, ci identificarea cu Christos este singura cale pentru a intra în ,,plăcerea Tatălui“. Numai în El, în Isus, își găsește Tatăl TOATĂ plăcerea Sa. Umplerea cu Christos, identificarea cu El în experiențele spirituale este singura cale spre ,,desăvârșire“:

,,Măcar că eu aş avea pricină de încredere chiar în lucrurile pământeşti. Dacă altul crede că se poate încrede în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult; eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei; în ceea ce priveşte Legea, fariseu; în ceea ce priveşte râvna, prigonitoral Bisericii; cu privire la neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană.

Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare alcunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu.

Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu prin credinţă.

Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşiasuferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui; ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morţi. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajunsdesăvârşit, dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus.

Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta dar să ne însufleţească pe toţi care suntem desăvârşiţi; şi, dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă“ (Filipeni 3:4-15).

Un avertisment necesar

Aș vrea să închei aceste câteva gânduri cu o avertizare specială. Mesajul vestit de Ioan, mesajul pocăinței, este foarte important, dar insuficient. Mesajul lui Christos este că exponentul pocăinței, Ioan Botezătorul, este ,,cel mai mare“ dintre cei născuți în firea pământeascî, dar este în același timp ,,mai mic“ decât oricare dintre cei născuți din nou în urma lucrării Duhului Sfânt și făcuți părtași împărăției cerurilor:

,,Vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi cel mai mic în Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el“ (Luca 7:28).

Acesta nu este un avertisment care să încurajeze păcatul sau trăirea în firea pământească. Nu! Dimpotrivă! El este o chemare spre calea ,,adventului“ împărăției viitoare, într-o totală lepădare de poftele și pornirile firii pământețti:

,,Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi. Căci v-am spus de multe ori şi vă mai spun şi acum, plângând: sunt mulţi, care se poartă ca vrăjmaşi ai crucii lui Hristos. Sfârşitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele şi slava lor este în ruşinea lor şi se gândesc la lucrurile de pe pământ.

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile“ (Filipeni 3:17-21).

Facă Domnul ca, la venirea Sa, să fim găsiți fiecare din voi ,,în Christos“ și Christos să fie găsit în noi:

,, .. când va veni în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut …“ (2 Tesal. 1:10).

Categories: Articole de interes general