Vă obosesc rar cu studiile noastre de la Bethel. Am însă o rugăminte: cu îngăduință, ascultați aceste trei episoade din studiul în cartea Faptele Apostolilor. Vă veți întâlni cu problemele unui misionar neînțeles și cu spinoasa problemă a ,,bisericii celor dintre cei tăiați împrejur“.

https://vimeo.com/134590108

https://vimeo.com/137064050

https://vimeo.com/137670756

Dacă sunteți în criză de timp, textul acestor studii pe capitole este, mai sistematizat și mai complect, acesta :

Capitolul 21-22  – Neînțelegeri pe care trebuie să le înțelegem!

Prima parte a capitolului 21 este un rămas bun care s-ar fi potrivit aparent mai bine în capitolul 20. Totuși, cel care a împărțit cartea pe capitole a vrut să ne spună că el trebuie luat împreună cu alte două evenimente care marchează un punct de cotitură în viața și activitatea apostolului Pavel. Grupându-le așa, capitolul 21 poate fi numit ,,capitolul neînțelegerilor“. Apostolul Pavel este neînțeles, rând pe rând, de colaboratorii săi, de biserica din Ierusalim și apoi de evreii din cetate. Haideți să vedem ce putem înțelege din aceste trei neînțelegeri.

Aș începe prin a spune că aceste neînțelegeri sunt parte integrantă din planul lui Dumnezeu cu Pavel. Nu vă mirați! Lucrările lui Dumnezeu sunt de multe ori neînțelese chiar de aceia prin care ele se împlinesc! Pavel va fi luat prin surprindere de evenimente, dar evenimentele nu-L vor lua prin surprindere pe Dumnezeu. El le știa și le hotărâse mai dinainte. Pavel și-a dat seama că Dumnezeu îl alesese din pântecele mamei lui (Gal. 1:15). În capitolul 9 al cărții, Luca ne spune că Dumnezeu i-a precizat lui Anania care vor fi cele trei etape ale lucrării pe care le va face prin Pavel:

,,Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales ca să ducă Numele Meu înaintea neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel; şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:15-16).

Pavel va trebui să ducă Numele Domnului (1) înaintea Neamurilor, (2) înaintea împăraților și (3) înaintea fiilor lui Israel. Până la capitolul 20, apostolul se dedicase evanghelizării Neamurilor. El făcuse foarte clară această misiune a sa cu ocazia Consiliului de la Ierusalim și cu ocazia întâlnirii (,,după patrusprezece ani“) pe care a avut-o cu stâlpii bisericii de la Ierusalim, Iacov, Petru și Ioan (Gal. 2:1-10).

,, … Căci Cel ce făcuse din Petru apostolul celor tăiați împrejur, făcuse și din mine apostolul Neamurilor“şi când au cunoscut harul care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire, ca să mergem să propovăduim: noi la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur“ (Gal. 2:8-9).

În capitolul 21 venise vremea celei de a doua și de a treia etape din destinul apostolului: să ducă Numele Domnului Isus înaintea împăraților și înaintea fiilor lui Israel. Așa cum am mai spus, Luca este foarte grijuliu să arate că Pavel a ajuns să fie judecat de împărații din imperiu numai și numai din cauza conflictelor religioase pe care le-a avut cu evreii. De acum și până la sfârșitul cărții, Luca ni-l va arăta pe Pavel învinuit de evrei și protejat de autoritățile romane.

I. Neînțeles de cei din echipa lui misionară.

Apostolul Pavel a trebuit să se smulgă din brațele presbiterilor din Efes, într-atât de

mare le-a fost dragostea. S-a urcat într-o corabie care l-a dus prin Cos, Rodos și apoi la Patara, trei porturi în trei zile. Obosit să meargă cu marfar care oprea în toate stațiile de pe coastă, apostolul a găsit acolo o corabie care mergea direct în Fenicia, o călătorie de aproximativ patru sute de mile sau 650 km (Luca folosește aici numirea romană pentru provincia în care se găseau Tirul și Sidonul).

Luca ține să menționeze două ocazii în care oameni din anturajul apostolului și prieteni din adunări pe care le-a vizitat au insistat pe lângă Pavel să nu se ducă la Ierusalim. Prima ocazie a fost vizita la ucenicii din Tir.

Este probabil pentru prima dată când apostolul Pavel ajunge în Tir, deși se prea poate ca adunarea de creștini de acolo să se fi format din cei care au fugit de persecuția dezlănțuită de el în Ierusalim (Fapte 11:19). Ce interesante trebuie să fi fost explicațiile pe care a trebuit să li le dea Pavel! Timp de șapte zile, cât s-a descărcat și să reîncărcat corabia, apostolul a stat cu acești creștini și între ei s-a creat o dulce părtășie. Nu numai atât, dar Domnul i-a trimis prin ei încă un avertisment lui Pavel:

,,Acolo am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim. Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat. Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alţii şi noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă“ (Fapte 21:4-6).

După ce corabia a ajuns în Tir, grupul lui Pavel a mers până la Ptolemaida, și de acolo, după o ședere de o zi, s-au îndreptat spre Cezarea, ultima lor oprire înainte de Ierusalim.

Aici, în Cezarea, este a doua ocazie în care prietenii lui Pavel insistă pe lângă Pavel și caută să-l înduplece să meargă mai departe. S-a întâmplat în casa lui Filip, diaconul/evanghelist (Fapte 6:1-6, 8:5-40).

,,A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el. El avea patru fete fecioare, care proroceau“ (Fapte 21:8-9).

Trecuseră cam douăzeci de ani de când Filip se așezase în Cezarea, după ce-l botezase pe famenul etiopian (Fapte 8:40). Este bine să ne aducem aminte că Filip a fost colegul lui Ștefan, în grupul primilor diaconi aleși în Biserică. Pavel (pe atunci Saul din Tars) se învoise la uciderea lui cu pietre și păzise hainele celor ce-l lapidau (Fapte 7:58). Ce interesantă trebuie să fi fost și această întâlnire a lui Pavel. Venită după aceea cu ucenici din Tir, ea părea o repetare a evoluției spirituale a marelui apostol. Vine o zi în care trebuie să ne întâlnim cu tot ce am făcut. Dumnezeu ne crează ocazii ca să mărturism schimbările făcute de El în viața noastră și mărturia noastră să-i întârească pe cei cărora le-am făcut rău odinioară.

Pe când se afla în casa lui Filip, apostolul Pavel primește vizita unei alte vechi cunoștințe, Agab, cu care lucrase împreună ca să adune ajutoare materiale pentru cei greu încercați de seceta din Iudeia:

,,În vremea aceea, s-au coborât nişte proroci din Ierusalim la Antiohia. Unul din ei, numit Agab, s-a sculat şi a vestit, prin Duhul, că va fi o foamete mare în toată lumea. Şi a fost, în adevăr, în zilele împăratului Claudiu. Ucenicii au hotărât să trimită, fiecare după puterea lui, un ajutor fraţilor care locuiau în Iudeea, ceea ce au şi făcut, şi au trimis acest ajutor la prezbiteri prin mâna lui Barnaba şi a lui Saul“ (Fapte 11:27-30).

Agab era deci un prooroc în care Pavel putea avea încredere. De data aceasta, Agab folosește un brâu ca să comunice în mod teatral mesajul primit de la Dumnezeu pentru Pavel:

,,Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc numit Agab s-a coborât din Iudeea şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: ‘Aşa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta şi-l vor da în mâinile neamurilor’” (Fapte 21:10-11).

Mesajul era foarte clar, dar interpretarea lui a fost diferită. Echipa lui Pavel l-a luat drept o avertizare. Pavel l-a primit însă doar ca pe o înștiințare, un fel de ,,Fi pe pace, îți spun dinainte ce are să se întâmple, ca să nu te pierzi cu firea. Eu, Domnul știu deja ce are să ți se întâmple. Am pregătit circumstanțele pentru tine și acum vreau să te pregătesc pe tine pentru circumstanțele care te așteaptă“.

Este foarte clar că, mânați de dragostea lor pentru Pavel, ci din anturajul lui au ajuns să nu-i mai înțeleagă încăpățânarea cu care dorea neapărat să ajungă la Ierusalim. Raționamentul lor părea să fie acesta: ,,Ce să cauți acolo? Îi au pe Petru, pe Iacov și pe Ioan! N-au nevoie de tine. Oricum, n-au fost niciodată prea încântați de mesajul pe care-l predici tu. Nu vor fi nici de data aceasta … N-ai de ce să te mai duci la Ierusalim! Acolo-i centrul misiuni printre cei tăiați împrejur. Tu ai primit misiunea de a merge la Neamuri. Centrul nostru misionar este Antiohia, nu Ierusalimul!“

Dacă veți citi cu atenție, veți descoperi că aceasta era și părerea lui Luca. Și el a fost unul din cei care au stăruit să-l înduplece pe Pavel. UItați-vă la acest ,,Dacă AM VĂZUT CĂ NU-L PUTEM împiedica“ din versetul paisprezece. Textul este o discretă autocritică a celui care scrie. Și el s-a lăsat tărât de sentimente și a vrut să-l oprească pe Pavel de la suferințe. La scară mai mică, ce au făcut Luca și ceilalți a fost un ecou al spuselor lui Petru, tot cam prin regiunea Cezareii:

,,Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu Ți se întâmple așa ceva!“ (Mat. 16:22).

Uneori, sentimentele noastre, chiar și cele mai alese, sunt mai degrabă șoapte ale diavolului decât mesaje din partea lui Dumnezeu. Până și cei mai buni prieteni ai noștri, sau chiar tocmai ei, pot fi folosiți ca să împiedice să facem până la capăt ,,voia Domnului“. Ca și Domnul Isus altădată, în ținutul Cezareii, Pavel a stăruit în chemarea sa, fiind gata să meargă până la capăt. Este clar că el primise mesajele prietenilor săi, nu ca pe avertizări să se întoarcă din drum, ci ca pe înștiințări despre condițiile drumului care se vor înrăutăți teribil. Iată reacția apostolului:

,,Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceţi de plângeţi aşa şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.” Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis: „Facă-se voia Domnului!” (Fapte 21:13).

Este ceva în această convingere a lui Pavel care seamănă cu duritatea de oțel a celor gata să calce pe urmele Domnului Isus. Întâmplată parcă simbolic la Cezareia, proclamarea lui Pavel este sigur ecoul cuvintelor Domnului Isus:

,,Atunci, Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga“ (Mat. 16:24-25).

II. Neînțeles de cei din biserica din Ierusalim

Este adevărat că Pavel a evitat Ierusalimul, dar aceasta este cel puțin a patru vizită pe care o face (Fapte 11:27-30; Fapte 15: Fapte 18:22). Este la fel de adevărat că, de data aceasta, toate înștiințările primite de curând îl anunțaseră că va avea mari probleme acolo. De la Cezareia la Ierusalim era cale de șaizeci și cinci de mile (105 kilometri), pa care oamenii o făceau în trei zile pe jos sau două zile, dacă mergeau pe măgari.

Prima zi a lui Pavel la Ierusalim a fost foarte bună. Psihologic, apostolul știa că de undeva, prin cineva, într-un fel sau în altul aveau să se reverse asupra lui suferințele. Ni-l putem închipui puțin prudent și îngrijorat, dar hotărât să meargă până la capăt. Luca nu ne dă amânunte despre această primă zi. Ar fi fost interesant să aflăm cum au primit cei din Ierusalim ,,strângerea de ajutoare“ adusă de Pavel din partea bisericilor dintre Neamuri. Nu ni se spune decât atât:

,,Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie“ (Fapte 21:17).

Necazurile au început doar a doua zi … , deși ziua începuse așa de bine …

,,A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo. După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul neamurilor prin slujba lui.Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu“ (Fapte 21:18-20a).

Dintre liderii bisericii din Ierusalim nu este pomenit cu numele decât, Iacov, fratele Domnului Isus, autorul epistolei care-i poartă numele. Se prea poate ca Petru și Ioan să nu fi fost la vremea aceea acolo. Dialogul dintre Pavel și cei din Ierusalim scoate repede în evidență diferențele dintre evanghelia pentru cei tăiați împrejur și evanghelia pentru cei dintre Neamuri. Deși au acceptat suveranitatea lui Dumnezeu în felul în care lucra printre Neamuri, cei din Ierusalim stăruiau pentru ei în râvna față de ,,Lege“ și de practicile lor strămoșești. Liderii de la Ierusalim i-au dat voie lui Pavel să vestească Evanghelia Neamurilor, dar nu au acceptat că asta îl absolvă pe el personal să fie evreu 100%. Este foarte clar că cei din biserica din Ierusalim nu i-au înțeles niciodată mesajul. Poate că ,,l-au tolerat“, dar nu l-au primit niciodată în întregime. Ce va face Pavel? Pentru a stinge zvonurile ajunse la Ierusalim, liderii creștini din Ierusalim l-au rugat să facă o demonstrație publică a loialității lui Față de Lege.

,,Apoi, i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege (s.n.). Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile. Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit. Deci, fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi, care au făcut o juruinţă. Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială şi păzeşti Legea. Cu privire la neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate şi de curvie”. Atunci, Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţirii, când se va aduce jertfă pentru fiecare din ei. (Fapte 21:8b-25).

A făcut apostolul un compromis ascultându-i ? Nu cred. Convingerile lui Pavel era clare, dar metodele lui au dovedit întotdeauna flexibilitate. Epistola către Galateni ne arată care a fost atitudinea lui Pavel față de ,,tăierea împrejur și de ținerea Legii“ ca lucruri necesare pentru salvarea oamenilor. În situații practice însă, ca să nu-i antagonizeze pe evrei, când a avut de a face cu ei, Pavel s-a purtat ca un evreu. Ni se spune că de aceea, l-a ,,tăiat împrejur“ pe Timotei, după ce acest copil dintr-o căsătorie mixtă i s-a alăturat pentru lucrare:

,,Pavel a vrut să-l ia cu el şi, după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur, din pricina iudeilor care erau în acele locuri, căci toţi ştiau că tatăl lui era grec“ (Fapte 16:3).

Lucrul acesta n-a fost o excepție, ci o parte integrală a strategiei misionare a apostolului Pavel:

,,Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi. Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Hristos), ca să câştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea“ (1 Cor. 9:19-23).

Pe deasupra, Pavel era el însuși un evreu evlavios și păstra, ,,ca bune“, unele din obiceiurile neamului său. Cererea celor din Ierusalim nu i-a părut exagerată. Practica ,,nazireatului“ nu-i era de loc străină:

,,Pavel a mai rămas destul de multă vreme în Corint. În urmă, şi-a luat ziua bună de la fraţi şi a plecat cu corabia spre Siria, împreună cu Priscila şi Aquila, după ce şi-a tuns capul în Chencrea, căci făcuse o juruinţă“ (Fapte 18:18).

Știind că vor începe de undeva suferințele, apostolul Pavel nu s-a grăbit să aibă un conflict deschis cu frații lui din Ierusalim. Atât cât a ,,atârnat“ de el, Pavel s-a străduit ,,să trăiască în pace cu toți oamenii“ (Rom. 12:18).

III. Neînțeles de poporul evreu

Cea mai dureroasă neînțelegere a lui Pavel n-a fost nici cu colegii săi din echipa misionară, nici cu liderii bisericii din Ierusalim, ci cu … poporul evreu. Restul capitolului 21 din faptele Apostolilor, capitolul 22 și primele 15 versete din capitolul 23 vorbesc despre aceasta.

Dacă tovarășii lui de misiune îl considerau un evreu încăpățânat, iar iudeii încreștinați se întrebau dacă el mai este sută la sută evreu, iudeii neîncreștinați îl declară de-a dreptul un apostat periculos, vrednic de moarte.

Necazul, prevestit de profețiile deja primite de Pavel, a început în cea de a șaptea zi de nazireat când Pavel a trebuit să se întoarcă la Templu. Iudeii din Asia, care erau turbați împotriva lui pentru că-l văzuseră având părtășie cu Neamurile în noua ,,Evanghelie“, au explodat când l-au văzut în Templu. Raționamentul lor a fost șciop și plin de ură. S-au gândit că unde este Pavel trebuie să fie și colaboratorii lui dintre Neamuri, așa că au început să strige în gura mare:

,,Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva locaşului acestuia, ba încă a vârât şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest locaş sfânt.”  În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim, Efeseanul, împreună cu el în cetate şi credeau că Pavel îl băgase în Templu“ (Fapte 21:27-29).

Dacă l-au recunoscut pe Trofim, efeseanul, se prea poate ca acești iudei să fi venit la Ierusalim tocmai din Efes. Strigătul lor a fost ca o scânteie care a aprins focul:

,,Toată cetatea s-a pus în mişcare şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel şi l-au scos din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată“ (Fapte 21:30).

Să stabilim contextul. În templu, separând Curtea neamurilor, de celelalte curți interioare era înălțat un ,zid de despărțire“ dincolo de care ne-evreii n-aveau voie să treacă (Efes. 2:14-16).

Pe acest zid de despărțire erau puse inscripții care interziceau pătrunderea ne-evreilor dincolo de porțile lui.

 Pe scurt: ,,Nici un străin n-are voie să pătrundă dincolo de acest zid despărțitor care înconjoară clădirea Templului. Oricine care o va face își va atrage asupra capului lui responsabilitatea pentru pedeapsa cu moartea“.

Nevrând să se amestece prea mult în problemele lor religioase, romanii îi autorizaseră pe evrei să-i omoare pe cei ce călcau această restricție. Evreii erau amărâți și revoltați că trebuiau să trăiasă sub stăpânire străină, așa că mânia lor îndreptată împotriva apstolului Pavel trebuie înțeleasă în contextul în care evreii făcuseră și așa destul de multe compromisuri cu ,,străinii“. Mulțimea nebună, stăpânită de fanatism, s-a năpustit asupra lui Pavel, așa cum o făcuse și în cazul uciderii lui Ștefan. Între aceste două situații există simetrii foarte subtile. Apostolul Pavel, pe atunci numit Saul din Tars, își dăduse acordul la acea crimă oribilă. ,,Roata se învârtește“, spune proverbul și cel care păzise odinioară hainele asasinilor lui Ștefan era în pericol el însuși să fie asasinat. Și ar fi făcut-o, dacă n-ar fi fost așa de ,,gălăgioși“. Zarva lor a trezit atenția căpitanului roman care veghea asupra Templului. În cetățuia Antonia, ridicată într-o aripă a construcției Templului erau găzduiți aproximativ două sute de soldați romani, oricând pregătiți să stingă orice revoltă stârnită de un elan patriotic religios.

Scena ne aduce aminte de alte situații asemănătoare prin care trecuse Pavel (Comparați Fapte 21:30 cu Fapte 19:29 și Fapte 21:34 cu Fapte 19:32 și veți vdea că atașamentul formal al evreilor față de Templu a ajuns la fel de idolatru ca și atașamentul efesenilor față de templul zeiței Diana). Capitanul, pe nume Claudius Lisias (Fapte 23:26), s-a speriat de zarva iscată și a coborât cu ostașii în curtea Neamurilor:

,,Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel. Atunci, căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut“ (Fapte 21:30-33).

Probabil, căpitanul a crezut că Pavel este ,,egipteanul“ căutat de romani pentru că instigase la răscoală și de aceea poruncise ca apostolul Pavel să fie imediat legat ,,cu două lanțuri“:

,,Nu cumva eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustie pe cei patru mii de tâlhari?” (Fapte 21:38).

,,Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat. Acesta a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Când au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel. Atunci, căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut. Dar unii strigau într-un fel, alţii într-alt fel prin mulţime. Fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie. Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi din pricina îmbulzelii norodului întărâtat, căci mulţimea norodului se ţinea după el şi striga: „La moarte cu el!” (Fapte 21:31-36).

Acesta este mai mult un studiu psihologic, decât unul teologic. Vreau să vă uitați puțin la Pevel. Apostolul fusese înștiințat de suferințele și lanțurile care-l așteaptă, dar nu știa cum și când vor veni. Acum, că le vedea împlinindu-se sub ochii lui, ne-am aștepta ca Pavel să se grăbească să se pună sub protecția Romei, ca cetățean roman. O va face mai târziu, dar deocamdată el nu se gândește la el, ci caută să le vorbească evreilor. Apostolul știe că destinul lui este să poarte o mărturie înaintea lor și folosește prilejul ca să o facă:

,,Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte? „Eu sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.” După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:…“ (Fapte 21:37,39-40).

Ceea ce urmează este o declarație de dragoste. Uitând de sine, Pavel li se adresează lor. Uitând de căpitanul roman, le vorbește în limba lor, limba aramaică. Dacă a sperat că, lăsându-l să le vorbească evreilor, Lisias va înțelege mai bine ce se întâmplase, s-a înșelat amarnic.

Apostolul Pavel ține unul din cele mai înflăcărate discursuri posibile. Glasul său este clar și inima lui este plină. Încercând să-l înțelegem, vom spune că el depune mărturie despre ce fusese înainte, despre întâlnirea supranaturală cu Dumnzeu în persoana lui Christos și despre misiunea primită prin care i se transformase întreaga viață.

El l-au învinuit de apostazie și de faptul că nu mai este demn să poarte numele de evreu. El a luat cuvântul ca să le arate că este evreu până la măduvă, dar un evreu salvat de Isus Mesia și trimis să vestească salvarea aceasta tuturor oamenilor din lume.

Foarte interesant, apostolul Pavel îi citează ca martori ai apărării pe marii preoți, care știuau ce fel de evreu plin de râvnă fusese el și-i dăduseră scrisori de împuternicire ca să meargă la Damasc și să-i prindă pe creștini, pe Gamaliel, învățătorul șef al lui Israel și pe ,,Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, și pe care toți Iudeii care locuiesc în Damasc, îl vorbesc de bine“.

Iată ce spune apsotolul Pavel despre ceea ce fusese el înainte de întâlnirea cu Christos:

„Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de voi!”

Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis:

„Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am pus în temniţă bărbaţi şi femei: marele preot şi tot soborul bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi“ (Fapte 23:1-5).

Punctul central al apărării lui Pavel este însă întâlnirea cu Isus Mesia, pe care Pavel li-L prezintă iudeilor ca ,,Dumnezeul părinților noștri, Cel neprihănit, ambele numiri legate de destinul mesianic al poporului Israel. Această întâlnire fusese experimentată parțial și de cohorta care-l însoțise pe Saul din Tars și care erau fără nici o îndoială încă în viață:

,,Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer. Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: ,,Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?“

,,Cine eşti, Doamne?“’ am răspuns eu. Şi El mi-a zis:,,Eu sunt Isus din Nazaret, pe care-L prigoneşti.“ 

Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat, dar n-au auzit glasul Celui ce vorbea. 

Atunci, am zis: ,,Ce să fac, Doamne?“

,,Scoală-te“, mi-a răspuns Domnul, ,,du-te în Damasc şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.“

Fiindcă nu puteam să văd nimic din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine m-au luat de mână, şi aşa am ajuns în Damasc. Şi a venit la mine un om numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu, după Lege, şi pe care toţi iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine“ (Fapte 22:6-12).

Fără nici o îndoială, pronunțarea numelui lui Isus din Nazaret și amintirea unei întâlniri reale cu El, după moartea din Ierusalim. era o proclamare răspicată a învierii Lui din morți și, prin implicații, a dumnezeirii Lui. Apostolul Pavel se pune la adăpostul acestui fapt de netăgăduit, văzut și de alții, urmat de consecințe asupra trupului său, dar și mai mult asupra sufletului său. Cum ar fi putut el să se împotrivească ,,vedeniei cerești“ ? Iată cum descrie el urmările evenimentului asupra vieții lui ulterioare:

,,El (Anania) mi-a zis: ,,Frate Saule, capătă-ţi din nou vederea!“ Chiar în clipa aceea, mi-am căpătat vederea şi m-am uitat la el. El mi-a zis: ,,Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui; căci Îi vei fi martor faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit. Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.“

Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească şi am văzut pe Domnul, care-mi zicea: ,,Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine.“ Şi am zis: ,,Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau.“ Atunci, El mi-a zis:,,Du-te, căci te voi trimite departe, la neamuri…”

Pavel descrie două experiențe prin care Dumnezeu i-a vorbit în mod direct, lângă zidurile Damascului și în Templul de la Ierusalim. Indirect, apostolul Pavel le spune că ceea ce făceau ei astăzi fusese deja profețit de Dumnezeu prin glasul Celui înviat din morți: ,,căci nu vor primi mărturisirea ta despre Mine“.  Împotrivirea lor ,,de azi“ nu făcea decât să confirme atotștiința Celui ce-i vorbise ,,atunci“.

Mintea lor a fost însă mult prea întunecată de ură ca să-l priceapă. Cel mai mult i-a deranjat afirmația că Dumnezeul părinților lor ar putea să-i abandoneze și să se ducă să se îndure de cei dintre Neamuri. Așa ceva ar fi un atac la destinul lor mesianic și la rolul preferențial pe care erau convinși că-l ocupă în istorie. Pentru ei, discursul lui Pavel n-a fost decât o confirmare că apostolul nu era decât un evreu apostat care nu mai merită să trăiască. Neînțelegând nimic din discursul lui Pavel, căpitanul l-a scos din mâinile lor, hotărât să cerceteze motivele pentru care îl urau ei așa de mult:

,,Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta. Dar atunci şi-au ridicat glasul şi au zis: „Ia de pe pământ pe un astfel de om! Nu este vrednic să trăiască!” Şi scoteau strigăte, îşi aruncau hainele şi azvârleau cu ţărână în văzduh. Căpitanul a poruncit să ducă pe Pavel în cetăţuie şi să-l cerceteze, bătându-l cu biciul, ca să afle din ce pricină strigau aşa împotriva lui“ (Fapte 22:22-24).

În fața perspectivei de a fi schingiuit în timpul interogatoriului, apostolul Pavel face, abia acum, uz de drepturile lui de cetățean roman:

,,Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutaşului care era de faţă:
„Vă este îngăduit să bateţi pe un roman care nu este osândit?”
La auzul acestor cuvinte, sutaşul s-a dus să dea de ştire căpitanului şi a zis:
„Ce ai de gând să faci? Omul acesta este cetăţean roman.”
Şi când a venit căpitanul, a zis lui Pavel:
„Spune-mi, eşti roman?”
„Da”, i-a răspuns el.
Căpitanul a zis: „Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.”
„Şi eu”, a zis Pavel, „sunt chiar născut roman.”
Numaidecât, cei ce aveau să-l cerceteze prin bătaie au încetat să-l mai necăjească, ba căpitanul, când a aflat că Pavel este roman, s-a temut pentru că-l legase“ (Fapte 22:25-29).

Momentul este foarte important. Lepădat de iudei ca ,,evreu adevărat“, Pavel se declară ,,cetățean roman sută la sută“! Este cartea de identitate pe care o va purta până la sfârșitul vieții, măcar că-i iubea pe iudei cu toată ființa și conștiința sa. ,,Apostolul Nemurilor“ se declară răspicat ,,cetățean al lumii“. Cu mărturia lui încredințată de Christos refuzată oficial de marii preoți și de poporul din Templu, Pavel își deplasează punctul de greutate al ființei spre cetățenia imperială. Va purta însă în suflet mereu durerea pentru neamul său și va căuta mereu să-i ajute să vadă adevărul. Ochii lui orbiți și luminați prin Christos putea fi, în nădejdea lui, o metaforă a ceea ce se putea și trebuia să se întâmple cu fiecare dintre iudei. Despre toate acestea însă … în capitolul următor.

+++++

Cap. 22 – Ce s-a întâmplat cu ramura creștină a celor ,,tăiați împrejur“?

În acest studiu delicat, aș vrea să vă provoc la o discuție despre evoluția ,,ramurii creștine a celor tăiați împrejur“. În primul rând vreau să vă arăt o absență condamnabilă.

Dacă ați fost atenți la cele întâmplate în curtea Templului cu Pavel nu se poate să nu fi observat absența celor care l-au pus pe Pavel să dovedească tuturor că încă mai este evreu. Probabil că acesta este cel mai dureros aspect din toată întâmplarea. Niciunul din liderii bisericii din Ierusalim nu l-a însoțit pe Pavel, niciunul n-a sărit să-i ia apărarea. N-au făcut-o acum și n-o vor face niciodată pe durata întemnițării lui. Niciunul din acele ,,mi de Iudei care au crezut“ n-a sărit să-i ia apărarea, niciunul! Nu vom găsi că au făcut o petiție pe lângă autoritățile romane. Nu vom citi că au venit să clarifice lucrurile și să depună mărturie în apărarea lui. Nu vom afla că un grup numeros a venit să-l însoțească în drumul periculos de la garnizoana romană din Ierusalim la temnița din Cezarea. Nu vom citi că l-au vizitat la Cezarea cu ajutoare. Nu vom citi că l-au căutat la Roma ca să-l ajute. Nici Petru, nici Ioan și nici Iacov … niciunul din ceilați presbiteri … nimeni, nicăieri … niciodată.

Probabil că și-au spus: ,,Și-a făcut-o cu mâna lui … A fost toată viața un ,,extremist periculos“ … noi l-am averitizat cât am putut, mai mult de atâta nu putem face. Și așa, poziția noastră în Ierusalim, printre evrei, este foarte șubredă și periculoasă. La urma urmei, dacă ne vom asocia cu el, apostolul Nemurilor, cum vom mai putea să-i câștigăm pe cei din neamul nostru? El cu ale lui și noi cu ale noastre … așa am și hotărât dealtfel împreună. N-a avut nevoie de noi când a străbătut lumea, n-are nevoie nici acum de ajutorul nostru …“

Nu pot spune că cei din Biserica din Ierusalim au gândit chiar așa, dar faptele mă îndreptățesc să cred că n-au fost dispuși să-și riște pielea și poziția lor ,,evreiască“ de dragul apostolului Pavel. Răsplata apostului Pavel pentru că a ascultat de liderii bisericii din Ierusalim a fost … abandonul și singurătatea. Este atitudinea din care se va naște mai târziu oftatul lui nemăsurat:

,,La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile. Şi am fost izbăvit din gura leului. Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin“ (2 Tim. 4:16-18).

Al doilea lucru pe care vreau să vi-l arat este o inexplicabilă dezvoltare diferită a celor două ramuri ale Bisericii primare. Ramura creștinilor dintre Neamuri, deși l-a avut doar pe Pavel ca apostol al Domnului, s-a dezvoltat extraordinar de mult, ajungând astăzi să împlinească profeția Domnului Isus:

,,.. şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului“ (Fapte 1:8)

Asta în timp ce ramura evreiască a celor tăiați împrejur, în care au activat Petru, Ioan, Iacov (fratele Domnului Isus) mulțimea de presbiteri s-a ofilit, s-a veștejit și a dispărut cu timpul … rămânând doar o ,,rămășiță“ (pund intended!). Bisericile înființate de apostolul Pavel în tot perimetrul Imperiul Roman au fost la început, mici, mititele și minuscule. Biserica de la Ierusalim, după mărturia din capitolul 21, număra câteva mii de persoane.

Biserica celor dintre Neamuri a trecut prin persecuții foarte mari și s-a dezvoltat în sufocanta atmosferă a idolatriei agresive. Biserica de la Ierusalim a fost umbrită de arșița persecuțiilor idolatre, de mediul steril al iudaismului istoric, al monoteismului favorabil, al spiritualității adunate în tomuri străvechi de teologie.

Cum se poate explica impasul celor din Ierusalim în contextul unui creștinism biruitor pretutindeni în Imperiu?

Explicația poate fi găsită tocmai în evenimentele din aceste capitole. Mărturia lui Pavel a fost direcționat de Cel înviat ,,înaintea Neamurilor“, ,,înaintea Împăraților“ și ,,înaintea fiilor lui Israel“. În evenimentele descrise în capitolele 21, 22 și 23 din cartea Faptele Apostolilor, asistăm împreună la o judecată în care Iudei se dovedesc ,,fără judecată“ , refuzând mărturia lui Pavel. Toate acestea s-au întâmplat simbolic în Templul din Ierusalim, înaintea mai marilor poporului, în arbitrajul imparțial al Imperiului Roman. Ca autor, Luca este foarte atent să arate că problemele căzute pe capul lui Pavel n-au fost produse de un conflict cu autoritatea politică a Romei, ci cu autoritatea religioasă a Ierusalimului.

Care a fost urmarea acestui refuz al Evangheliei petrecut în Templul de la Ierusalim?

Părerile sunt împărțite. Unii cred că tot planul profetic legat de evrei în Vechiul Testament a fost anulat, a intrat într-o stradă înfundată. S-a terminat astfel cu o religie națională și s-a trecut la una universală. Alții cred că toate profețiile legate de planul lui Dumnezeu cu Israelul sunt acum împlinite prin Biserică. Pentru aceștia, Israelul național a fost înlocuit cu Israelul spiritual al tuturor credincioșilor. Există și o altă părere ? Eu zic să-l ascultăm și pe Pavel și să aflăm părerea celui care a trecut el personal prin evenimentele de acolo. Ce ne spune Pavel cu autoritatea lui apostolică?

Poziția lui este foarte clar și solemn explicată în epistola adresată, în mod providențial, tocmai romanilor, a cetățenilor Imperiului care cuprindea atunci toată lumea. După ce a explicat în amănunt planul salvării prin Christos, apostolul Pavel are un apendice în care explică părerea lui despre soarta celor din Israel.

Primul lucru pe care-l aflăm este durerea necurmată pe care a purtat-o în suflet pentru iudei:

,,Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor că simt o mare întristare şi am o durere necurmată în inimă. Căci aproape să doresc să fiu eu însumi anatema, despărţit de Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele trupeşti. Ei sunt israeliţi, au înfierea, slava, legămintele, darea Legii, slujba dumnezeiască, făgăduinţele, patriarhii, şi din ei a ieşit, după trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!“ (Rom. 9:1-5).

Trebuie să luăm foarte serios aceste cuvinte ale lui Pavel. Observați cu câtă autoritate le îmbracă el: ,,Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor …“  Durerea apostolului este izvorâtă din durerea lui Dumnezeu.

Al doilea lucru pe care-l aflăm este că, pentru vremea credinței în făgăduința divină, Dumnezeu a suspendat diferența dintre Iudei și Neamuri:

,,Dar aceasta nu înseamnă că a rămas fără putere Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nu toţi cei ce se coboară din Israel sunt Israel şi, măcar că sunt sămânţa lui Avraam, nu toţi sunt copiii lui Avraam, ci este scris: „În Isaac vei avea o sămânţă, care-ţi va purta numele.” Aceasta înseamnă că nu copiii trupeşti sunt copii ai lui Dumnezeu, ci copiii făgăduinţei sunt socotiţi ca sămânţă. Căci cuvântul acesta este o făgăduinţă: „Pe vremea aceasta Mă voi întoarce, şi Sara va avea un fiu” (Rom. 9:6-9).

,,Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi popor al Meu pe cel ce nu era poporul Meu şi preaiubită pe cea care nu era preaiubită. Şi acolo unde li se zicea: ,,Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi fii ai Dumnezeului celui viu.” (Rom. 9:24-26).

,,Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el nu va fi dat de ruşine.” În adevăr, nu este nicio deosebire între iudeu şi grec, căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă. Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit“ (Rom. 10:10-13).

Al treilea lucru pe care-l aflăm dela Pavel este că salvarea Neamurilor rămâne un act de mare har. Neamurile au primit ce nu căutaseră, în timp ce Israelul, ca națiune, nu ca indivizi, care se lăuda că așteaptă împlinirea promisiunilor, a pierdut ceea ce s-a oferit acum Neamurilor:

,,Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea, şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; pe când Israel, care umbla după o Lege care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire şi o Stâncă de cădere, şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine” (Rom. 9:30-33).

Al patrulea lucru pe care-l aflăm este că toată râvna religioasă a Israeliților (ca națiune) a rămas doar o coajă uscată, goală de conținut vital. Râvna religioasă nu este un substitut pentru o relație reală cu Cel înviat. Isarelul s-a înecat în religie pentru că n-a crezut în Cel înviat. Ei n-au acceptat că Dumnezeu a venit ca să le rezolve problema păcatului și tot caută acum să și-o rezolve ei înșiși.

,,Fraţilor, dorinţa inimii mele, şi rugăciunea mea către Dumnezeu, pentru israeliţi este să fie mântuiţi. Le mărturisesc că ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere, pentru că, întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi şi nu s-au supus astfel neprihănirii pe care o dă Dumnezeu. Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El să poată căpăta neprihănirea“ (Rom. 10:1-4).

Al cincilea lucru pe care-l aflăm din declarația solemnă a apostolului Pavel este că neascultarea iudeilor nu l-a luat prin surprindere pe Dumnezeu, ci a fost dintotdeauna parte integrantă din planul Lui:

,,Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sunt trimişi? După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.

Dar eu întreb: „N-au auzit ei?” Ba da, căci „glasul lor a răsunat prin tot pământul şi cuvintele lor au ajuns până la marginile lumii”.

Dar întreb iarăşi: „N-a ştiut Israel lucrul acesta?” Ba da, căci Moise, cel dintâi, zice: „Vă voi întărâta la pizmă prin ceea ce nu este neam, vă voi aţâţa mânia printr-un neam fără pricepere.” Şi Isaia merge cu îndrăzneala până acolo că zice: „Am fost găsit de cei ce nu Mă căutau; M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine.” Pe când, despre Israel zice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un norod răzvrătit şi împotrivitor la vorbă” (Rom. 10:14-21).

Al șaselea lucru pe care-l aflăm dela Pavel este că această cunoaștere ,,mai dinainte“, care anticipează, i-a îngăduit lui Dumnezeu să-i iubească pe Iudei așa cum nu merită. El nu i-a ales pentru că știa că vor asculta, ci vor asculta din cauză că El i-a ales. Neascultarea lor ca neam și necredința lor nu este o cădere definitivă, ci doar o alunecare din care El personal îi va ridica. Mai mult, dacă au alunecat din poziția lor ca națiune, asta nu înseamnă că toți sunt necredincioși. Dumnezeu va avea grijă să existe întotdeauna câțiva evrei credincioși dintre evrei care vor fi o binecuvântare pentru lume:

,,Întreb dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin. Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: „Doamne, pe prorocii Tăi i-au omorât, altarele Tale le-au surpat; am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa?” Dar ce-i răspunde Dumnezeu? „Mi-am păstrat şapte mii de bărbaţi, care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal.”

Tot aşa, şi în vremea de faţă, este o rămăşiţă datorită unei alegeri prin har. Şi dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altminteri, harul n-ar mai fi har. Şi dacă este prin fapte, nu mai este prin har; altminteri, fapta n-ar mai fi faptă. Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat, pe când ceilalţi au fost împietriţi, după cum este scris: „Dumnezeu le-a dat un duh de adormire, ochi ca să nu vadă şi urechi ca să n-audă, până în ziua de astăzi.” Şi David zice: „Masa lor să li se prefacă într-o cursă, într-un laţ, într-un prilej de cădere şi într-o dreaptă răsplătire. Să li se întunece ochii ca să nu vadă şi spinarea să le-o ţii mereu gârbovită.”

Întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, s-a făcut cu putinţă mântuirea neamurilor, ca să facă pe Israel gelos; dacă, deci, alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor? V-o spun vouă, neamurilor: Întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii din ei. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţă din morţi? Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte.“ (Rom. 11:1-16).

Al șaptelea lucru pe care-l aflăm de la Pavel este că Neamurile nu trebuie să se îngâmfe pentru poziția de har pe care o au în locul Israelului, ca națiune, pentru că Dumnezeu îi poate lepăda și pe ei, cu mult mai ușor decât pe Israel. Apostolul Pavel contrazice categoric teoria ,,înlocuirii lui Israel de Biserică“:

,,Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.

Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.” Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti în măslinul lor?“ (Rom. 11:17-24).

Al optulea punct al doctrinei apostolului Pavel despre Israel, ca neam, este că va veni o zi în care Dumnezeu le va reda israeliților poziția lor privilegiată în planul mesianic. Asta se va întâmpla după ce ,,numărul deplin al Neamurilor“, o cifră finită, nu ca cea din Apocalipsa 7, se va împlini:

,,Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, după cum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.” În ce priveşte Evanghelia, ei sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru, dar în ce priveşte alegerea, sunt iubiţi din pricina părinţilor lor. Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Rom. 11:25-29).

Al nouălea lucru cu care încheie apostolul învățătura despre mântuirea lui Israel este că toată istoria salvării este în esență o istorie a harului nemeritat, așa că cei ce sunt salvați n-au motiv să se certe unul cu altul. Niciunul n-a meritat salvarea lui Dumnezeu. Așa că Pavel izbucnește într-o doxologie a harului și a înțelepciunii divine cu care este administrat oamenilor:

,,După cum voi odinioară n-aţi ascultat de Dumnezeu şi după cum prin neascultarea lor aţi căpătat îndurare acum, tot aşa, ei, acum, n-au ascultat, pentru ca, prin îndurarea arătată vouă, să capete şi ei îndurare. Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.

O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci! Amin“ (Rom. 11:30-36).

Ce-am mai putea adăuga la cele scrise de apostolul Pavel. Doar o mică și necesară observație: Spuneți și voi, nu este oare o tragică ironie că tocmai Biserica Romano Catolică se crede astăzi ,,înlocuitoarea lui Israel“? Oare n-a știut Dumnezeu că trebuie neapărat să-l pună pe Pavel să le scrie aceste cuvinte? Oare papa de la Roma și toți episcopii săi nu citesc ce le-a fost scris lor în mod expres în această epistolă Romani?

În anul 70, prin oștile împăratului roman Titus, providența divină a ras de pe fața pământului și cetatea Ierusalimului și clădirea Templului. Populația țării a fost alungată din teritoriul străvechi și împrăștiată în toate colțurile lumii. Pe unde au ajuns, membrii ramurii Bisericii celor ,,tăiați împrejur“ au continuat să stea lângă Evanghelie și să le vestească celor din neamul lor ,,credința“. Numărului lor a scăzut însă din ce în ce mai mult, până ce a devenit neglijabil. Alunecarea israeliților i-a prăbușit într-o împietrire din care nu vor mai ieși decât atunci când ,,numărul Neamurilor“ se va împlini.

Învățătura lui Pavel despre Israel confirmă că Iacov a avut dreptate la Consiliul dela Ierusalim:

,,Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul, şi a zis: ,,Fraţilor, ascultaţi-mă! Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul lor un popor, care să-I poarte Numele.  Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele proorocilor, după cum este scris: ,,După aceea, Mă voi întoarce, şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile, şi-l voi înălţa din nou: pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste cari este chemat Numele Meu, zice Domnul, care face aceste lucruri, şi căruia Îi sunt cunoscute din vecinicie” (Fapte 15:13-18).

Așezarea epistolelor în canonul creștin al Noului Testament respectă acest adevăr istoric, așezând epistolele adresate celor ,,tăiați împrejur“ într-o grupă distinctă, după epistolele adresate lucrătorilor din biserică. Ele încep cu ,,Epiatola către Evrei“ și continuă, așa cum ne și așteptam, cu scrieri ale lui Iacov (stâlpul Bisericii din Ierusalim, care i-a cerut lui Pavel să se ducă la Templu), Petru, Ioan și Iuda (un alt frate al Domnului). Citite cu atenție, ele cuprind fraze în care trădează că au fost scrise inițial doar israeliților:

,,Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate!“ (Iacov 1:1)

,,Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii cari trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!“ (1 Petru 1:1).

,,Prea iubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi; şi pentru străini totodată. Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor, într-un chip vrednic de Dumnezeu; căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva dela Neamuri. Este datoria noastră dar, să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul“ (3 Ioan 5).

Rădăcina măslinului care te poartă azi pe mine și pe tine, se va îndura, ,,la vremea Lui“, de Israel. O știa Iacov, o știa Petru și o știa mai ales cel care a scris Apocalipsa, Ioan. Apostolul Pavel a purtat însă cu el, toată viața, durerea pentru împietrirea celor din neamul lui.

Poate că avântul mișcării evreilor mesianici de astăzi, să fie începutul … sfârșitului. Este interesant că odată cu înmulțirea lor sunt reluate și tensiunile dintre cele două ramuri ale Bisericii. Cei dintre Neamuri ar vrea ca evreii să se încreștinească și să nu mai facă atâta caz de naționalitatea lor. Dar evrei nu vor în ruptul capului să se lase asimilați, preferând o existență distinctă și separată. Ei nici nu-și spun ,,creștini“, termen derivat din limba greacă pentru ,,Unsul“ (Christos), preferând să-și spună ,,evrei mesianici“, după numirea evreiască originală pentru ,,Unsul“ (Mesia).

„El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia” (care, tălmăcit, înseamnă: „Hristos”)“ – Ioan 1:41

„Ştiu”, I-a zis femeia, „că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile” – Ioan 4:25 

Dacă smochinul înfrunzește, spunea Domnul Isus, înseamnă că vremea finalului de istorie se apropie:

,,De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi“ (Mat. 24:32-33).

Categories: Studiu biblic