Principii pentru interpretarea Bibliei (4)

By barzilaiendan on August 14, 2015 • ( 1 )

Capitolul 4
Aplicarea principiului “de la general la particular” în cazul interpretărilor eronate

Exemple:

Matei 16:28 “Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea pînă nu vor vedea pe Fiul omului venind în împărăţia Sa.”

Interpretare greşită:

Acest verset este interpretat ca şi când unii din timpul Domnul Hristos nu au murit niciodată şi trăiesc încă nu se ştie unde, aşteptând venirea Domnului Hristos. Alţii, pur şi simplu, sunt blocaţi.

Interpretare corectă se face ţinând seama de contextul apropiat:

Aşa cum vedem în fraza de mai sus, interpretarea se face în contextul apropiat, şi anume, primul verset care urmează relatează: “După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui şi i-a dus la o parte pe un munte foarte înalt.” (Matei 17:1) Expresia “după şase zile” face legătura cu versetul pe care îl discutam. Să vedem că ne spun luate împreună? Ele afirmă că venirea Fiului Omului în Împărăţia Sa înseamnă de fapt tot episodul schimbării la faţă, care ocupă prima parte a capitolului 17. Aceasta fiind o exemplificare a felului în care Fiul omului v-a veni în împărăţia Sa.

Matei 25:1-13 „Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare, cari şi-au luat candelele, şi au ieşit în întîmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, şi cinci înţelepte. Cele nechibzuite, cînd şi-au luat candelele, n’au luat cu ele untdelemn; dar cele înţelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele şi untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au aţipit toate, şi au adormit. La miezul nopţii, s’a auzit o strigare: ,Iată mirele, ieşiţi-i în întîmpinare!` Atunci toate fecioarele acelea s’au sculat şi şi-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înţelepte: ,Daţi-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele.` Cele înţelepte le-au răspuns: ,Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vînd untdelemn şi cumpăraţi-vă.` Pe cînd se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata, au intrat cu el în odaia de nuntă, şi s’a încuiat uşa. Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare, şi au zis: ,Doamne, Doamne, deschide-ne!` Dar el, drept răspuns, le-a zis: ,Adevărat vă spun, că nu vă cunosc!` Veghiaţi dar, căci nu ştiţi ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului.”

Interpretare greşită:

Din perspectiva multor evanghelici cele zece fecioare reprezintă

Biserica. În desfăurarea acestei pilde, cele cinci fecioare neînţelepte rămân în afara nunţii, adică în afara împărăţiei lui Dumnezeu. Concluzia care se trage este că la răpire o parte din Biserică nu va fi luată, ci va rămâne pentru judecată, fără a beneficia de mântuire.

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul culural

În cazul de faţă, pentru o interpretare adecvată, va trebui să apelăm la cunoştinţe ce ţin de obiceiurile evreieşti în ce priveşte nunta. O nuntă evreiască are un ritual mai lung, dar pentru aplicaţia noastră vom nota următoarele lucruri:

Mireasa aştepta sosirea Mirelui însoţită de alte fecioare.
Este o singură Mireasă şi mai multe fecioare însoţitoare
Mirele, însoţit de alaiul lui, vine să o ia pe mireasă la orele serii, deoarece ziua la evrei începea după asfinţitul soarelui.
Câteodată, mirele sosea chiar foarte târziu, după miezul nopţii.
Ceremonialul nunţii putea să dureze chiar şi trei ore, de aceea era nevoie ca fecioarele să aibă rezerve de ulei pentru candelele lor. Ele rămâneau aprinse în aşteptarea mirelui, dar, aşa cum am văzut, acest timp se putea prelungi, astfel încât cele care nu aveau rezervele necesare să rămână fără lumină.

Fecioarele din această pildă sunt totuna cu domnişoarele de onoare de la nunţile de azi. Ele au rolul de însoţitoare ale miresei. Aici este confuzia multor credincioşi care consideră că cele zece fecioare înseamnă acelaşi lucru cu ceea ce este mireasa. Cine este numită mireasă în Noul Testament? Biserica este numită In Noul Testament „Mireasa lui Hristos”. (Ioan 3:29, Efeseni 5:23-27, Apocalipsa 22:17).Ea nu poate semnifica în acelaşi timp şi mireasa, şi fecioarele. Aşadar, mireasa este una singură, iar Biserica este simbolizată de ea. Despre aceasta nu se spune nimic, pentru că scopul scrierii are în vedre Israelul. Biserica ar trebui să înveţe din această pildă.

În Noul Testament este arătat într-un mod foarte clar faptul că Biserica şi Israel sunt două comunităţi diferite care poartă nume distincte. Ori de câte ori s-a neglijat rolul lui Israel în planul lui Dumnezeu, s-au creat confuzii. Aşa cum am văzut, avertismentul din pasajul pe care îl tratăm acum, se adresează în primul rând Israelului. În viitor, acesta trebuie să fie gata pentru a doua venire a lui Hristos. El va reveni la Ierusalim, pe muntele Măslinilor, la sfârşitul Necazului cel Mare, ca să-l scape din mâna lui Anticrist. Mai convingător este în acest sens contextul capitolelor în care se află pasajul nostru. Pilda celor zece fecioare o găsim în capitolul 25. În pasajul dinainte, Domnul descrie atât începutul, cât şi desfăşurarea Necazului cel Mare. Aşadar, îndemnurile la veghere sunt în primul rând pentru poporul ales. Şi Biserica, la rândul ei, veghează şi aşteaptă pe Hristos. Aştepatera acesteia este însă diferită, fiind orientată pe răpire, mai exact, pe venirea lui Hristos în slavă, nu la Ierusalim.

„Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvîntul Domnului: noi cei vii, cari vom rămînea pînă la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuş Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trîmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întîi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întîmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mîngîiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (I Tes. 4:15-18)

În concluzie, Hristos vine întâi pe nori să răpească Biserica, iar la un interval de timp (după Necazul cel Mare), vine pentru Israel, pe muntele Măslinilor, la Ierusalim. Fecioarele din pildă reprezintă Israelul.

1Ioan 3:6 „Oricine rămîne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.”

Interpretare greşită:

Credincioşii nu mai păcătuiesc, ei doar greşesc, iar greşeala nu este păcat, spun unii. Alţii, spun despre credincioşi că sunt perfecţi sau că vor ajunge la perfecţiune şi nu vor mai păcătui. Anumiţi fraţi îi avertizează pe tineri că nu vor merge în cer dacă nu vor atinge starea de a fi fără păcat. Promotorii acestor idei ştiu bine că încă mai păcătuiesc în viaţa personală, chiar dacă în viaţa publică, după ani îndelungi de experienţă, reuşesc să-şi controleze reacţiile.

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul literar

În cazul de faţă un răspuns îl primim din contextul epistolei lui Ioan. Sunt demne de semnalat două versete: 1 Ioan 1:8, 2:1 „Dacă zicem că n’avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit.” Acestea ne arată că omul credincios mai păcătuieşte şi că orice greşeală este considerată tot păcat. Se contrazice oare Dumnezeu în această epistolă, spunând în cap. 1 că noi mai păcătuim, iar în cap. 3 că nu mai păcătuim? Nicidecum! Răspunsul final este dat de gramatica versetului pe care îl studiem (1 Ioan 3:9) care într-o traducere literală sună aşa: „Oricine a fost născut din Dumnezeu nu practică păcatul (greacă: hamartian ou poiei).” Aşadar, omul credincios mai păcătuieşte, dar acesta nu este dominant în viaţa lui. Să ne amintim că însuşi apostolul Pavel afirmă că nu a ajuns desăvârşit (Filipeni 3:12), iar Petru, şi el apostol, cade în păcatul ipocriziei (Galateni 2:11-13). Desigur că cei care au Duhul lui Dumnezeu, citind această interpretare, se bucură că în Noul Legământ este har şi astfel avem şansa de a creşte. Dacă însă cititorul se bucură că poate să păcătuiască, atunci el nu are Duhul Sfânt, şi deci nu este mântuit!

Apocalipsa 7:4 “Şi am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiţi: o sută patru zeci şi patru de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.”

Interpretare greşită:

Acest număr este interpretat de Martorii lui Iehova ca reprezentând elita organizaţiei lor. Adventiştii spun că cei 144.000 sunt biserica adventistă, iar alţii pur şi simplu nu-i cunosc semnificaţia şi sunt uşor prinşi de cele două teorii arătate mai sus.

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul Vechiului Testament

În primul rând, observăm versetul 4, care menţionează că cei pecetluiţi sunt din toate seminţiile lui Israel. Citim mai departe, în context, şi observăm că între versetele 5 şi 8 sunt menţionate cele 12 seminţii ale poporului ales, începând cu Ruben şi terminând cu Beniamin. Niciodată Biblia nu acordă un spaţiu special enumerării triburilor acestui neam fără ca această enumerare să nu fie legată de el. De asemenea, trebuie să observăm că aceste versete fac parte din capitolul şapte al cărţii Apocalipsa. Acesta implică desfăşurarea acestor lucruri în viitor, deoarece începând cu capitolul 4, cartea în cauză vorbeşte numai de lucruri care urmează să aibă loc. Deci, Apocalipsa 7:4-8 se referă strict la poporul evreu şi nu are de-a face cu neamurile. De ce însă şi creştinii fac interpretări eronate? Pentru că există unii teologi care neagă viitorul ţării sfinte, dispreţuind proorociile (1 Tes 5:20 „Nu dispreţuiţi proorociile.”)

2 Împăraţi 2:9 „Dupăce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: „Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit dela tine.” Elisei a răspuns: „Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!””

Interpretare greşită:

În acest verset Elisei poate fi acuzat de lipsă de smerenie.

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul religios

În acord cu Deuteronom 21:17, primul născut al familiei primea o porţie dublă în moştenire. Elisei îi spune, cu alte cuvinte, lui Ilie că vrea să devină succesorul său legal şi înaintea lui Dumnezeu. În domeniul spiritual, Dumnezeu ne cheamă să dorim lucruri mari „Dacă vrea cineva să fie episcop, doreşte un lucru bun”

Romani 14:14; „ Eu ştiu şi sînt încredinţat în Domnul Isus, că nimic nu este necurat în sine, şi că un lucru nu este necurat de cît pentru cel ce crede că este necurat.”

Interpretare greşită:

Unii oameni tind să extindă acest verset la majoritatea aspectelor vieţii, făcând din el un pretext pentru a păcătui. Desigur, nu cred că oamenii născuţi din nou fac acest lucru.

Interpretare corectă se face ţinând seama de contextul apropiat:

Şi de această dată interpretarea se face ţinând seama de contextul apropiat. Versetul următor este introdus de conjuncţia „dar” care face legătura între cele două. În acest al doilea verset ni se arată că tema din versetul 14, dezvoltată în următorul, o repezintă consumarea de alimente care îi fac să se poticnească pe evreii credincioşi, şi nimic altceva.

Coloseni 1:15 „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întîi născut din toată zidirea.”

Interpretare greşită:

Acest verset, argumentează martorii lui Iehova, ne arată că Domnul Hristos este o fiinţă creată, şi deci nu este Dumnezeu. Mulţi creştini nici măcar nu dau atenţie acestui detaliu, în timp ce alţii, în subconştient, acceptă erezia martorilor lui Iehova.

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul literar şi gramatical

În versetul 15, Pavel foloseşte un cuvânt care în limba greacă nu spune că cineva este întâiul născut, ci că acea persoană este moştenitor. Acesta este „prototokos” . Dacă Pavel ar fi vrut să se refere la Domnul Isus ca întâi născut dintr-o generaţie de oameni, atunci l-ar fi numit „protoktisis”, însă apostolul nu foloseşte niciodată acest cuvânt cu privire la persoana Mântiutorului. Dacă privim în context, chiar în versetul 15, vedem că El este chipul Dumnezeului cel nevăzut, sau, în greacă, „imaginea lui Dumnezeu.” În cazul în care cititorul încă mai are dubii, se poate uita mai jos, în versetul 18, unde se foloseşte aceeaşi expresie „cel întâi născut” dintre cei morţi, iar în versetele următoare se explică ce înseamnă aceasta, adică „ca să aibă întâietatea peste toate lucrurile.” Deci, El este suprem peste creaţie, peste moarte şi peste cei morţi, în acest fel având autoritate absolută peste toate departamentele universului. (Până la Golgota, Satan avea puterea morţii.) Lucrul acesta ne este confirmat şi de cartea Apocalipsa unde ni se spune „El este cel dintîi npscut dintre cei morţi,” (Apoc. 1:5) şi „El ţine cheile morţii şi ale locuinţei morţilor” (Apoc.1:18) adică are autoritate peste moarte şi peste Şeol.

Matei 13:31-32 „Isus le-a pus înainte o altă pildă, şi le-a zis: ,,Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un grăunte de muştar, pe care l-a luat un om şi l-a sămănat în ţarina sa. Grăuntele acesta, în adevăr, este cea mai mică dintre toate seminţele…“”

Interpretare greşită:

A greşit Domnul Hristos afirmând că cea mai mică sămânţă este cea de muştar?

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul natural

În acest text Domnul Hristos are dreptate, spunând că este cea mai mică sămânţă dintre seminţele cunoscute în Palestina la acea vreme. Astăzi, noi cunoaştem că există şi unele mai mici decât cea de muştar, cum ar fi sămânţa de orhidee. Domnul îşi ilustrează pildele cu exemple din viaţa oamenilor de pe vremea Sa. El le vorbea în primul rând lor, şi apoi nouă. Ca să-I înţelegem la fel de bine mesajul, suntem chemaţi să facem o incursiune retrospectivă, în ideea evaluării obiceiurilor şi culturii de atunci. Este minunat că Dumnezeu ne-a vorbit în mod clar, dar pentru anumite porţiuni din Sfânta Scriptură ne-a lăsat privilegiul de a descoperi noi singuri anumite lucruri din trecut.

Marcu 2:1-12 v.4: „Fiindcă nu puteau să ajungă pînă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi, după ce l-au spart, au pogorît pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.”

Interpretare greşită:

Acest pasaj pune în dificultate pe mulţi cititori care îşi imaginează ce dificilă este desfacerea unui acoperiş, inclusiv spargerea tavanului, pentru a coborî o targă pe care zace un om culcat.

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul cultural:

În picturile Evului Mediu, multe din scenele biblice au fost imaginate de artişti şi redate în acord cu costumaţia şi arhitectura specifică acelei epoci. Astfel, casele din Orientul Apropiat erau zugrăvite ca şi cele europene, cu poduri înalte. Această greşeală se face şi astăzi când se interpretează acest verset, deoarece mulţi îşi închipuie edificiile de pe vremea Domnului Isus, din Palestina, la fel ca pe cele de acum, din Europa. La ora actuală, în Orientul Apropiat, cele mai multe case au acoperişul plat şi le lipseşte podul. Practic, acoperişul este ca o terasă. De fapt, o parte din familie dormea sus, pe terasa casei, din cauza căldurii prea mari. Aşadar, în momentul în care acei oameni au dorit cu tot dinadinsul să îl aducă pe bolnav înaintea Domnului Isus, au desfăcut acoperişul care juca şi rol de tavan şi l-au coborât pe cel bolnav cu frânghiile în faţa Domnului Hristos. În acest fel se explică corect, în acord cu contextul arhitectonic al secolului I, acest pasaj.

Utiati-va si la pasajul din F.A. 10:9,10

Ioan 13:23 “Unul din ucenici, acela pe care-l iubea Isus, stătea la masă culcat pe sînul lui Isus.”

Interpretare greşită:

Pentru unii cititori acest gest pare ireverenţios, mai ales că stând pe scaun, în imaginaţia noastră, este greu să îţi pui capul pe pieptul celuilalt.

Interpretarea greşită se face ţinând seama de contextul cultural:

Din nou folosim acelaşi exemplu, de data aceasta al pictorilor Renaşterii, care au ilustrat „Cina cea de taină.” Cea mai cunoscută este în acest sens lucrarea lui Leonardo da Vinci. În opera rmenţionată, Domnul şi ucenicii stau la o masă mare, pe nişte scaune înalte, cu speteze, specifice grandorii artistice a epocii respective. O mare parte dintre noi luăm această prezentare ca atare, fără să verificăm dacă aşa stăteau lucrurile şi pe vremea Domnului Isus. În acel timp, casele erau destul de mici, o cameră mare era doar la etajul unu, în cazul familiilor mai bogate. Nu se prea foloseau scaune, iar oamenii stăteau mai mult pe jos, în jurul unei mese joase, din cauza căldurii şi lipsei de spaţiu. În cazul Cinei celei de taină, având în vedere înălţimea camerei de sus, masa era compusă din mai multe segmente, formând astfel un corp lung şi jos. Şi pentru că cina Domnului era instituită în cadrul sărbătorii pascale, invitaţii trebuiau să stea în jurul ei câteva ore bune. Atât pentru cei din Palestina, cât şi pentru romani, o masă oficială constituia de fapt un pretext pentru discuţii de natură politică, teologică sau filosofică. Revenind la Domnul şi ucenicii Săi, pentru că ei sărbătoreau Paştele într-un mod special, trebuie să spunem că au cinat împreună nu stând pe scaun, cum am văzut în exemplul menţionat anterior, ci pe nişte paturi simple, dispuse radial în jurul mesei lungi şi joase. (Aceste paturi pe care se stătea lungit pe partea dreaptă, erau de înălţimea ei) . Toată mâncarea era aşezată pe întreaga suprafaţă, iar fiecare se servea după nevoie. În ocazii festive, de faţă era gazda, care ajuta când era cazul, şi o audienţă mai numeroasă. Unii dintre musafiri nu mâncau, dar se mulţumeau să asiste (în picioare sau jos) la discuţii. La Cina cea de taină însă, erau prezenţi doar Domnul Hristos şi ucenicii lui, iar patul pe care Ioan stătea culcat şi mânca se afla lângă cel pe care stătea Învăţătorul. În timpul mesei, Ioan, cel mai devotat dintre ei, s-a simţit foarte aproape de Stăpânul său, de aceea şi-a lăsat capul pe pieptul Lui. Trebuie să adăugăm la acestea că Ioan era mult mai tânăr, aproximativ 18 ani, de aceea gestul pe care l-a făcut, ca un frate mai mic, nu ascunde nici o urmă de impoliteţe. Aşa se explică versetul menţionat.

Dacă ţinem seama de cele explicate, vom întelege corect şi gestul Mariei, care nu a intrat sub masă, cum îşi închipuie unii, ca sa ungă picioarele Domnului Hristos. ( Ioan 12:3)

Luca 10:4 “Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte, şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum.”

Interpretare greşită:

Oare în acest verset Domnul Hristos ne învaţă să nu fim politicoşi şi să nu dăm ziua bună?

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul cultural:

În cadrul societăţii evreieşti din secolul I, când oamenii se întâlneau şi se opreau să se salute, se desfăşura un întreg ritual: se făceau anumite gesturi şi se schimbau diferite formule de salut (pe unele dintre ele le găsim în Psalmul 129:8). Se făceau plecăciuni reciproce. Unul dintre trecători spunea: “Binecuvântarea Domnului să fie peste voi”, iar celălalt răspundea: “Vă binecuvântăm în Numele Domnului.” Apoi se discutau treburile zilnice ale fiecăruia. De aceea Domnul Hristos le spune să nu întrebe pe nimeni de sănătate pentru că astfel, ei s-ar fi implicat în discuţii care i-ar fi împiedicat să ajungă la îndeplinirea scopului misiunii lor. Amintiţi-va de omul lui Dumnezeu din 1 Imp. 13:8,9

Daniel 5:7 “Împăratul a strigat în gura mare să i se aducă cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Apoi împăratul a luat cuvîntul şi a zis înţelepţilor Babilonului: „Oricine va putea citi scrisoarea aceasta şi mi-o va tâlcui, va fi îmbrăcat cu purpură, va purta un lănţişor de aur la gât, şi va avea locul al treilea în cârmuirea împărăţiei.””

Interpretare greşită:

Nu trebuia oare ca Daniel să primească al doilea loc în împărăţie, în loc de al treilea?

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul istoric:

Beltşaţar ar fi trebuit ca, în mod normal, să îi ofere locul doi în împărăţie dar, aşa cum ştim din istorie, Beltşaţar avea al doilea rang în imperiu, deoarece tatăl lui, Nabonidus, era autoritatea numărul unu. În timpul acestor evenimente descrise în Daniel 5, Nabonidus era plecat din Babilon pentru o perioadă mai lungă de timp.

Evrei 10:26 „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămîne nici o jertfă pentru păcate, ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.”

Interpretare greşită:

Unii aşa-zişi credincioşi, atunci când citesc acest verset, spun că nu mai există iertare pentru ei, deoarece au păcătuit cu voia, şi, în consecinţă, abandonează viaţa de credinţă. Alţii, spun că aceasta este o dovadă a faptului că mântuirea se poate pierde, uitând că nu este persoană credincioasă pe pământ (afară de Hristos) care să nu fi păcătuit cu voia. Dacă am accepta argumentul celor care susţin că mântuirea se poate pierde, înseamnă că în cer va fi doar Domnul Hristos, pentru că fiecare dintre noi, după întoarcerea la Dumnezeu, am mai păcătuit voit. Acest verset luat în afara contextului garantează că toţi credincioşii vor merge în iad.

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul religios:

În primul rând, trebuie să stabilim ce fel de păcat este acesta „care este făcut cu voia” şi care duce direct la judecată. Aşa cum am stabilit, ne vom uita în context şi vom vedea că versetul 26 este legat de 25 prin cuvântul „căci.” Această conjucţie ne arată că cele două versete reprezintă un tot unitar şi că păcatul cu voia menţionat în versetul 25 înseamnă părăsirea adunării. Este oare părăsirea unei adunări un păcat capital ? Sunt oameni care părăsesc o biserică pentru a frecventa o alta. Sau sunt oameni care părăsesc o sectă pentru a merge la o biserică adevărată. Ce anume adunare are în vedere autorul aici? Răspunsul îl primim când ne uităm în contextul larg al epistolei şi ne reamintim că este adresată credincioşi evrei, care l-au primit pe Hristos ca Mesia: acesta este titlul şi acesta este şi conţinutul. Chiar versetul de început al misivei este adresat evreilor: „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.” Evrei 1:1-2. Ar fi cu totul nelegitim să spunem că Dumnezeu a vorbit strămoşilor noştri: tracii şi dacii. El a vorbit unui singur popor în vechime, şi acesta este poporul evreu, cu care a făcut legământul mozaic.

Aplicând reguli de interpretare corecte la această epistolă, ne dăm seama că ea se adresează în primul rând evreilor, iar pentru noi are mai degrabă rol de aplicaţie, deci nu ne putem considera destinatarii ei de drept. În lumina acestor lucruri, ne dăm seama că părăsirea adunării însemna abandonarea bisericii creştine şi întoarcerea la iudaism a evreilor care îmbrăţişaseră creştinismul. Reprimirea în sinagogă a unuia dintre ei care se creştinase (în vremea aceea) presupunea ca acesta să blasfemieze jertfa Domnului Hristos şi pe Duhul Sfânt. „Cu cît mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pîngări sîngele legămîntului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?” Evrei 10:29. Cuvântul ne arată, în Evanghelia după Matei, că blasfemia împotriva Duhului Sfânt este un păcat care nu se iartă. Iată deci ce înseamnnă păcatul făcut cu voia, păcat ce are, în consecinţă, doar judecata înfricoşătoare. Mulţi lucrători evanghelici, şi sectele, au manipulat pe membrii lor pentru a-i ţine cu forţa în bisericile lor.

1 Cor. 7:17; “Incolo, fiecare să rămînă în starea în care l-a aşezat Domnul, şi în care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rînduiala pe care am aşezat-o în toate Bisericile.”

Interpretare greşită:

Acest verset avea o mare vogă în trecut, printre fraţii mai simpli, care nu aveau dorinţa să progreseze în nici un fel. Se spunea, în diferite Biserici, că dacă erai strungar, să zicem, aplicarea acestui verset însemna rămânerea pe viaţă la această meserie sau dacă erai locuitor al unui sat, acolo trebuia să stai pentru totdeauna.

Interpretare corectă se face ţinând seama de contextul apropiat:

Acest verset nu prezintă dificultăţi de interpretatre. Explicaţia o găsim în textul relatat imediat după aceea, care arată că a rămâne în starea în care te-a aşezat Domnul înseamnă pentru convertitul netăiat împrejur să-şi accepte condiţia, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru cei tăiaţi împrejur, sau pentru cel ce era sclav. Extrapolat, acest verset s-ar putea referi la unii oameni cărora Dumnezeu le spune să nu părăsească localitatea unde s-au născut, să practice în continuare aceleaşi meserii, în timp ce altora le trasează alt plan (chemare pentru misiune, şcoală etc.) Pasajul se aplică strict la felul cum mântuirea ia gasit pe cei care sunt legaţi de problema tăierii împrejur, sau de condiţia servilă a acestora.

Matei 5:29-30 „Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.”

Interpretare greşită:

În acord cu aceste versete, luate în afara contextului, toţi creştinii autentici, ar trebui să fie ciungi şi chiori. Dacă cineva argumenteză că ochiul nu l-a făcut niciodată să cadă în păcat, minte!

Interpretarea corectă se face ţinând seama de contextul literar:

Acest text este unul dintre cele mai dificile. Atât cât se ştie, nu au existat cazuri de automutilare din cauza lui în toată istoria Bisericii, şi nici în timpul Domnului Isus. Contextul apopiat nu ne ajută cu nimic, în acest caz trebuie să ne uităm în contextul foarte larg al Noului Testament. Unul dintre lucrurile de bază specifice acestuia este că învăţătura fundamentală a harului este expusă de Domnul Isus în evanghelii. Apostolii reiau aceste lucruri şi le detaliază în epistole, aşa că, dacă în evanghelii nu ni se clarifică un lucru, atunci îl vom găsi explicat aici. Aşadar, faptul că, în epistole, pentru păcatul preacurviei nu există pedeapsa cu scoaterea ochiului sau tăierea mâinii, ne face să credem că Domnul Hristos foloseşte un limbaj figurat. De fapt, avertismentul Domnului Hristos este următorul: păcatul preacurviei este printre cele mai grave şi cel mai greu de reprimat. Pentru a preveni căderea în acest fel, suntem chemaţi să luăm cele mai radicale măsuri care echivalează cu automutilarea. Nimeni, sper, nu va înţelege că sugerez automutilarea ca fiind soluţia, ci dacă televizorul tău, prin programele expuse, face ca ochiul tău să te ducă la gânduri de curvie sau preacurvie – şi sigur te face – păstrează-ţi ochiul şi aruncă televizorul! Dacă folosind computerul, nu rezişti sa nu te conectezi la porno-internet, atunci cumpăra un filtru sofisticat, nu e nevoie să îţi tai mâna.