La ce este bună săptămâna Paștelor?

By barzilaiendan on April 7, 2026 • ( 0 )

Cina Domnului o luăm de mai multe ori pe an. Paștele sunt o singură dată. Serbarea a fost împământenită în Biserică nu de la început, ci doar după mai mult de o sută de ani de la eveniment.

Cred că motivația a fost obiceiul evreiesc al Paștelor anuale. Și azi, în lumea catolicismului și a protestantismului vestic, Paștele se suprapun aproximativ serbării evreiești.

Ca esență, creștinii țin prima zi a săptămânii ca sărbătoare a învierii Domnului. Sărbătoarea anuală are însă o istorie mai complicată.

Se crede că Paștele au început în mijlocul secolului al II-lea d.Hr. ca festival anual formal, deși primii creștini probabil comemorau Învierea săptămânal (duminica) aproape imediat după evenimentul din cca. 30 d.Hr.

Cronologia istorică a începuturilor Paștelui

Era apostolică (cca. 30–100 d.Hr.): Primii creștini, mulți dintre ei evrei, au continuat să sărbătorească Paștele evreiesc, dar le-au dat un nou punct central: moartea și învierea lui Isus. Apostolul Pavel s-a referit la Hristos ca fiind „mielul nostru de Paște” în jurul anului 50 d.Hr.
Festival anual (mijlocul secolului al II-lea): Primele mențiuni istorice definitive ale unui festival anual „Paște” apar în această perioadă. O predică a lui Melito din Sardes (cca. 160 d.Hr.) sugerează că sărbătoarea era deja bine stabilită.
Controversa cvartodecimană (sfârșitul secolului al II-lea): O dispută majoră a apărut între bisericile din Asia Mică (care sărbătoreau pe 14 Nisan, ziua Paștelui) și cele din Roma (care insistau să sărbătorească duminica) .
Conciliul de la Niceea (325 d.Hr.): Acest conciliu a standardizat sărbătoarea, hotărând că Paștele trebuie ținut duminica și nu ar trebui să mai depindă de calendarul evreiesc. Acesta a stabilit regula „sărbătorii mobile” folosită astăzi: prima duminică după prima lună plină sau după echinocțiul de primăvară.

De ce cred eu că este bine să sărbătorim Paștele?

Pentru mine, ziua aceasta este unică în însemnătatea și aplicarea ei la lucrarea pe care o face Dumnezeu în mine. Apostolul Pavel m-a învățat lucrul acesta. Iată care spune el că este esența sărbătorii:

“Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moștenirii Lui în sfinţi și care este faţă de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi și L-a pus să șadă la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor.
El I-a pus totul sub picioare și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile Bisericii. (Efeseni 1:17-22)

Există (1) o nădejde a chemării mele, un scop precis stabilit de Dumnezeu pentru mine, (2) o bogăție a moștenirii Lui în mine, o dimensiune din realitatea ultimă în care voi ajunge și (3) o putere nemărginită care a lucrat în învierea lui Isus și care lucrează acum în mine și mă propulsează deasupra tuturor puterilor și autorităților din veacul acesta și din cel viitor.

Iată ce sărbătoresc eu dincolo de ouă vopsite, iepuri, drop de miel, mese de familie și toate celelalte elemente aferente bucuriei la nivelul terestru al firii.

Avem un Christos cosmic, ce a coborât pentru o vreme la noi, a trecut prin starea noastră smerită și prin moartea noastră, pentru ca apoi să fie înălțat de Dumnezeu ca un înainte mergător al tuturor celor ce îl urmează. Paștele, dincolo de exodul din Egipt, marchează exodul Lui și al nostru spre lumea minunată de dincolo de toate zăgazurile și limitările robiei noastre în păcat:

“Și iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise și Ilie, care se arătaseră în slavă și vorbeau despre sfârșitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim” (Luca 9:30-31).

Moise prefigurase lucrarea lui Isus prin exodul din Egipt, iar Ilie prin ridicarea la cer.

 Moise și Ilie apar în glorie în timpul Schimbării la Față pentru a discuta despre „plecarea” viitoare a lui Isus (greacă: exodos). Ei vorbesc în mod specific despre moartea, învierea și înălțarea lui, pe care era pe cale să le împlinească la Ierusalim, marcând un exod spiritual care eliberează oamenii din lumea de păcat.

Există o REALITATE de deasupra realității care se vede, o supra-realitate din care a venit și în care s-a întors Isus. Ea este destinația noastră finală. AVEM NEVOIE de Paște pentru a ne gândi la ea în mod special, cu duhul nostru, mai mult decât cu sufletul și trupul nostru. Avem nevoie să ne uităm DINCOLO de lumea aceasta care se clatină la lumea stabilă a eternității, la casa noastră care ne așteaptă.