Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui care aduce vești bune, care vestește pacea, care aduce vestea bună, care vestește salvarea!
Isaia 52.7
Predica de la zăbrelele închisorii
În iarna anului 1940, pastorul german Wilhelm Busch (1897‑1966) era din nou prizonier al Poliției Secrete. Stătea în celula lui. Era rece și liniște și îi era groază de noaptea lungă fără somn. Dintr‑odată a auzit: „Hei, tu, cel nou! Suie‑te la fereastră și șoptește ceva acolo, ca să putem vorbi“.
Busch a împins deci masa în dreptul ferestrei, a pus pe ea un scaun și s‑a suit pe ele. Stând astfel pe vârfuri, putea ajunge la gratiile geamului de la subsol. Dacă se trăgea în sus și vorbea în șoaptă pe fereastră, putea fi auzit de ceilalți prizonieri, deoarece la mică distanță de geam se afla un zid care reflecta sunetele. Așa a aflat cine erau tovarășii lui de închisoare: o mulțime amestecată. A auzit despre necazurile lor, despre temerile și disperarea lor. Noapte de noapte, el le spunea evanghelia: a făcut un fel de turn pe care se urca și apoi se trăgea în sus de bare. În timp ce stătea agățat acolo ca o maimuță‑păianjen, el le predica. După un verset din Biblie urma o scurtă explicație, a cărei lungime depindea de cât putea sta atârnat acolo, pentru că, după un timp, era nevoit să dea drumul la gratii, pentru a‑și reveni. Erau predici de o lungime rezonabilă; în amintirile lui a consemnat: „Nu vedeam pe niciunul dintre ascultătorii mei, dar puteam simți că ei se străduiau să asculte“.
Bine‑cunoscuta lucrare „Isus, Destinul nostru“ se bazează pe o compilație a discursurilor radio ale lui Wilhelm Busch. Publicată după moartea sa, tradusă în toate limbile de circulație internațională, cartea a atins o distribuție mondială de câteva milioane de exemplare.
Barzilaiendan 
Leave a comment