Oameni care gândesc cu inima

Oamenii se definesc în funcție de mulți parametri, culoarea pielii, așezări geografice, valori de civilizație și cultură, dar cea mai radicală deosebire definitorie dintre ei este convingerea religioasă. Ea vine din străfundurile conștiinței și determină direcția și valorile vieții. Oamenii sunt ispitiți să intre în conflict din cauza părerilor diferite, dar numai convingerile religioase le sunt așa de adânci încât sunt gata să se martirizeze. Pentru păreri te cerți, dar pentru convingeri ești gata să mori. Convingerile religioase sunt cea mai fundamentală temelie a vieții. Când ele se clatină, viața se clatină. Când ele încetează viața nu mai are nici un rost. Religia dă sensul profund al ființei.

Un scop final comun

Pentru cei din afara lumii musulmane, atacurile și altercațiile dintre țările arabe sunt o enigmă. Teoretic, toate ar trebui să aibă ca țintă „califatul mondial“, adică un fel de venire a împărăției lui Alah pe tot pământul. Misiunea și destinul fiecărei țări musulmane trebuie să fie ca, prin convingere sau constrângere, să „cucerească toate națiunile și toate teritoriile pentru Califat“. Asta explică două lucruri bizare:

• Rapiditatea cu care s-a întins islamul în Orientul Mijlociu, în nordul Africii și în Spania europeană.
• Resemnarea medievală a populației musulmane. Ei nu doresc modernitatea confortului și nici conveniențele progresului, ci se îmbracă într-un negru de ciori și își jertfesc viața de acum în convingerea unei recompense cu sex și strălucire în viața viitoare.

Două ramuri care nu se iubesc

Practic însă, musulmanii sunt împărțiți în două fracțiuni: șiiți și sunniți. Este o problemă de acceptarea uneia sau alteia din succesiunile de autoritate după moartea lui Mahomed (Una curge pe linie de rudenie, alta pe linie de sânge. Nu are rost să ne complicăm încercând să o înțelegem).

Ca militantism pentru Marele Califat, șiiții sunt ca fermentul de drojdie care umflă plămădeala, în timp ce sunniții sunt mai reținuți și doar potențial agresivi. Unii nu pot înțelege viața fără luptă și fără cucerire (șiiții), alții pot conviețui într-o potențială stare de așteptare a clipei potrivite. Toți au un grad de fanatism, dar șiiții sunt adepții radicali ai necompromisurilor cu lumea. Unii vor să dea foc lumii „la foc mic“, iar alții vor să producă un incendiu nimicitor. Unii sunt gata de conviețuire cu nemulsumanii în așteptare, alții sunt gata să moară pentru cucerirea lor prin forță.

Agresivitatea musulmanilor se datorează convingerii că „apocalipsa lor“ trebuie pusă în mișcare de ei și de eforturile la care-i cheamă consacrarea lor, în timp ce în creștinism lăsăm venirea Împărăției în seama și sub inițiativa lui Dumnezeu („Vină Împărăția Ta“). În extremis, chemarea musulmanilor este să declanșeze haos și conflict mondial, pentru că numai atunci va veni din cer acel „mahdi“ (o imitație a lui Mesia) ca să așeze „califatul mondial“.

Geografic, Iranul, Pakistanul și alte câteva regiuni sunt locuite de șiiți. Celelalte țări musulmane ale Orientului Mijlociu sunt sunnite. Influența Iranului menită să „trezească“ militantismul musulman în țările sunnite este finanțată prin mișcări subordinate Iranului, Hutti în Yemen, Hamas în Israel, Isis sub granița Turciei, tot felul de miliții musulmane și, bineînțeles celebra Hezbollah din Siria și LIban.

Occidentul poate conviețui mai ușor cu țările sunnite, vaccinate și adormite, „castrate“ cum le numesc șiiții. Iranul însă și tentaculele lui de peste tot sunt sămânță de scandal.

Cu compromis sau fără compromis?

Înțelegeți acum de ce a atacat Iranul celelalte țări musulmane din Golf? Pentru că ele sunt vinovate și contaminate de acceptarea unor baze militare americane pe teritoriul lor. Dar de ce au acceptat țările sunnite aceste baze? Pentru că se tem de atacul Iranului. Unul din merele discordiei dintre Iran și Arabia Saudită este faptul că cele mai mari „locuri sfinte“ ale religiei lor, Mecca și Medina, se află în Arabia Saudită. Iranul plănuiește să le „elibereze“ printr-un eventual război.

Cele două ramuri ale Islamului dau naștere unui specataculos contrast. Iranul își ține populația fanatică în sărăcie și folosește finanțele doar pentru arsenalul militar. Este o îndatorire de crez și de consacrare. Arabia Saudită, Qatarul, Omanul și celelalte țări sunnite pe de altă parte (inclusiv Egiptul și Turcia), au devenit imense etalări ale bunăstării materiale. Populația lor nativă este minoritară (să zicem cam 10%), dar trăiește deja în prerogativele „califatului“. Mega construcțiile și luxul exorbitant de acolo nu întrețin un Las Vegas Mondial, ci ilustrează prerogativele urmașilor lui Mahomed, care sunt slujiți de oameni veniți din toată lumea. În limbaj biblic, „grăsimea Neamurilor“ a venit deja la ei, înlesnindu-le să trăiască drept un „neam ales“ și „o națiune de preoți“.

Exlicațiile de mai sus reprezintă contextul în care se poate explica de ce Egiptul nu-i primește pe musulmanii din Gaza, infectați cu lepra violențelor șiite și de ce șiiții din Gaza nu vor cu nici un chip să plece de acolo, oricât și orice li s-ar propune. Plecare ar însemna cedarea de pământ sfânt către dușmanii lor de moarte, evreii.

Cu cine se luptă America și Israelul?

Probabil că cea mai uzitată lozincă din lumea islamică este „Moarte Americii! Moarte lui Israel!“ Fiecare dintre cele trei mari religii monoteiste, iudaismul, creștinismul și Islamul, cred că va veni până la urmă Împărăția lor pe pământ. Ilustrativ parcă, creștinii se închină duminica, evreii sâmbăta, iar musulmanii vinerea. Dacă fiecare ar aștepta pașnic să li se împlinească speranțele, n-ar fi probleme, dar islamul se crede obligat să aducă Califatul cât de repede posibil, fie prin convingere, fie prin constrângere. Iată de ce, perspectiva ca Iranul să aibe bomba atomică răspândește panică în lumea celorlalte religii. Între tulburarea religioasă din islam și turbarea istorică extremistă care duce la terorism nu este câteodată decât o chestiune de nuanțe.

America și Israel nu au război cu Arabia Saudită, iar cu celelalte țări sunnite au intrat în genialul „acord Abrahamic“. Confictul armat de azi nu urmărește o „schimbare de regim“ în Iran, ci o schimbare de orientare. Iranul este o națiune foarte diversă, multietnică, compusă din peste o duzină de grupuri etnice distincte, perșii formând majoritatea la aproximativ 61%. Alte grupuri semnificative includ azeri (16-24%), kurzi (7-10%), lurs (6%) și arabi, baluchi și turkmeni (fiecare aproximativ 2%). Populația include și grupuri mai mici precum armenii, asirienii și Qashqai. Se estimează că în Iran există peste un milion de creștini. La începutul anului 2026, populația Iranului este de aproximativ 93 de milioane de oameni. Este a 17-a cea mai populată țară din lume, cu o rată ridicată de urbanizare de peste 73% și o vârstă medie de 34,5 ani. Populația a crescut de la aproximativ 90,6 milioane în 2023, reflectând o tendință ascendentă constantă.

Majoritatea migranților musulmani din lume sunt din categoria „militanților șiiți“ plecați să cucerească. Un eventual recul din partea europenilor îi va împinge spre martiraj. Nici o țară sunnită din Orient nu le deschide ușa, așa cum nici un om cu mintea întreabă nu i-ar lăsa pe niște vagabonzi cu foc în mâini să le intre în casă. „Frăția musulmană“ a pus la cale asasinate în Egipt. Nu-i de mirare că a fost desemnată drept o mișcare „teroristă“, interzisă acolo.

În politica contemporană, Europa și America, amândouă naive, cred că-i pot asimila pe musulmanii migranți prin cultura și prin confortul oferit. Invazia musulmană este însă un atac „civilizațional“ imposibil de asimilat. Oriunde ajung, ei vor să instaureze un mic califat. La o idee religioasă nu i se poate răspunde cu confort și cultură. Lor le-ar trebui un răspuns religios, pentru că o ideologie trebuie contrată cu o altă ideologie. Lumea occidentală a părăsit însă religia și a instaurat umanismul iluminat. Ea nu va reuși să-i convertească pe musulmani.

În absența unui răspuns religios, migranții musulmani se vor strădui să „colonizeze“ occidentul cu aceeași râvnă și devotament cu care „misionarii creștini“ din Portugalia, Spania, Franța, Olanda, Belgia și Anglia au „încreștinat“ cele două Americi și mari teritorii din Asia și Africa. Nu-i putem condamna atâta vreme cât și noi, creștinii, am făcut cam același lucru, la distanță de câteva secole.

Cine finanțează și încurajează invaziile musulmane?

Cum de se finanțează și încurajează atunci migrațiile majore de astăzi? Musulmanii vor să creeze haos și conflict în credința că atunci va veni Mesia al lor. Elitele speră să instaureze un haos imposibil de gestionat la nivel local și atunci se vor oferi „binevoitoare“ să se ofere ele ca unica soluție posibilă. Au și ei un „mesia“ al lor. Se lucrează la asta de foarte multă vreme. Este noua lor „ordine mondială“, o veritabilă pușcărie cu milioane de camere de supraveghere, cu reglementarea strictă a finanțelor și a libertăților individuale, așa cum vedem în experimentul instaurat deja în China.

N-am spus nimic în acest mic articol despre „măgarul sălbatic“, Ismael, care se va lupta cu toată lumea și toată lumea se va lupta cu el (Geneza 16:12). Acela este un alt studiu.

Categories: Articole de interes general

Tags: Daniel Branzai