Bineînțeles că americanii știau …

Bogdan Tiberiu Iacob: Raport în congresul SUA, acuzații grave: Comisia Europeană și-a ”scos” în România președintele preferat

DE BOGDAN TIBERIU IACOB  /   ȘTIRI   /   Publicat: Marţi, 03 februarie 2026, 19:15   /   Actualizat: Marţi, 03 februarie 2026, 19:28  

Foto: Administrația Prezidențială

 Foto: Administrația Prezidențială

ARTICOLE RELAȚIONATE

ascultă articolul

Comisia Juridică a Camerei Reprezentanților din congresul SUA a dat azi publicității un raport care prezintă campania de cenzurare a discursului american desfășurată de Comisia Europeană timp de un deceniu. În document se vorbește de imixtiunea nepermisă a Comisiei în alegerile din mai multe în state, inclusiv România, unde alegerile s-au anulat fără probe și s-au elimiant candidați pentru a ieși președinte ”candidatul preferat de establishment”.

Ce scrie în raport legat de România:

”Comisia Europeană a presat platformele (sociale) să cenzureze conținutul înainte de alegerile naționale din Slovacia, Olanda, Franța, Moldova, România și Irlanda, pe lîngă alegerile UE din iunie 2024. De cînd DSA(Regulamentul privind serviciile digitale) a intrat în vigoare în 2023, Comisia Europeană s-a angajat împotriva platformelor și le-a presat să cenzureze agresiv conținutul înainte de alegerile naționale din Moldova, Olanda, Franța, Irlanda și România.

Comisia a activat sisteme de răspuns rapid înainte de alegerile legislative franceze din 2024, alegerile prezidențiale moldovenești din 2024, alegerile prezidențiale românești din 2024-2025 și alegerile legislative germane din 2025.

Comisia a luat cele mai agresive măsuri de cenzură în timpul alegerilor prezidențiale românești din 2024. 

 Primul tur al alegerilor prezidențiale românești din 2024 a avut loc pe 24 noiembrie 2024. 

Candidatul populist independent Călin Georgescu a obținut o victorie surpriză, avansînd în turul doi împotriva candidatei centriste Elena Lasconi. Totuși, între primul și al doilea tur de scrutin, Curtea Constituțională a României a anulat alegerile după ce serviciul de informații al României a susținut că Rusia a promovat campania lui Georgescu pe rețelele sociale, în special printr-o campanie coordonată pe TikTok implicînd o presupusă rețea de 25.000 de conturi.

 Pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a României a anulat primul tur și turul doi pe baza afirmației Serviciului Român de Informații că Rusia a desfășurat o campanie pe TikTok pentru a crește artificial sprijinul pentru Georgescu. SRI s-a plîns că, deși TikTok a blocat accesul vizual la anumite postări de pe teritoriul României, acestea rămăseseră vizibile în alte state și puteau fi distribuite.

Documente interne TikTok și comunicări cu C.E. și autoritățile române subminează narațiunea interferenței ruse. 

Echipele interne de informații ale TikTok au evaluat constant că Rusia nu a desfășurat o operațiune coordonată de influență pentru a promova campania lui Georgescu și au împărtășit în mod repetat această evaluare cu C.E. și autoritățile române. TikTok a informat C.E. că „nu a găsit și nu i s-a prezentat nicio dovadă” care să susțină principala acuzație a autorităților române privind interferența rusă.

În trimiteri către C.E., TikTok a declarat că a detectat trei operațiuni coordonate de influență (CIO) pe platformă în perioada alegerilor românești – niciuna provenind din Rusia. Doar una dintre aceste CIO a căutat să promoveze campania lui Georgescu; ea opera din România și a strîns mai puțin de 2.000 de urmăritori. TikTok a remarcat „activitate suspectă în jurul unor videoclipuri de promovare politică plătită nedezvăluită” legate de Georgescu, dar nu a legat acest lucru de Rusia.

Pe 28 noiembrie, la patru zile după alegeri și pe măsură ce acuzațiile de influență rusă începeau să apară, TikTok a informat regulatorul media român despre măsurile sale de integritate electorală.

Pînă la sfîrșitul lunii decembrie 2024, rapoarte media citînd dovezi de la autoritatea fiscală a României au constatat că presupusa campanie de interferență rusă a fost, de fapt, finanțată de un alt partid politic român.

Totuși, rezultatele alegerilor românești nu au fost niciodată reinstituite, iar în mai 2025, candidatul preferat de establishment (sistem, structură de putere în traducere liberă n.n.) a cîștigat președinția României în alegerile reprogramate. Autoritatea electorală română i-a interzis lui Georgescu să mai candideze la reluarea alegerilor din mai 2025.

Înainte de alegerile anulate, autoritățile române împuternicite în temeiul DSA au lucrat pentru a reduce la tăcere conținutul care sprijinea candidați populisti și naționaliști, inclusiv prin ordine de eliminare globală a conținutului. Înainte de alegerile din 2024, autoritățile române au făcut în mod repetat cereri de eliminare a conținutului în afara procesului formal DSA, folosind interpretări expansive ale propriei puteri pentru a impune eliminarea conținutului politic.

Autoritățile române au cerut TikTok „să elimine conținutul pe motiv că era „lipsit de respect și insulta partidul PSD” – un partid de stînga care făcea parte din coaliția de guvernare din parlamentul României la acea vreme. Între primul tur al alegerilor și anularea lor, ordinele românești au fost și mai agresive: regulatorii au transmis TikTok că „toate materialele care conțin imagini cu Călin Georgescu trebuie eliminate”.

Aceste acțiuni – reducerea la tăcere a criticilor unui candidat și a susținătorilor altuia – sunt profund anti-democratice. Aceste cereri agresive de eliminare au inclus chiar și o dispoziție globală de eliminare pentru anumite conținuturi pro-Georgescu.

Autoritățile române au susținut puterea de a emite dispozițiile globale de eliminare. Eliminările globale încalcă suveranitatea Statelor Unite și a oricărei alte țări de pe pămînt, permițînd judecătorilor și regulatorilor străini să cenzureze conținutul acolo unde nu au jurisdicție.

După alegeri, pe măsură ce acuzațiile neîntemeiate de interferență rusă începeau să circule, Comisia a acționat rapid, o investigație formală DSA privind practicile de moderare a conținutului politic ale TikTok.

Pe 17 decembrie, Comisia Europeană a deschis o investigație formală a DSA împotriva TikTok pentru că nu a cenzurat agresiv conținutul înainte și după alegerile românești.

ONG-urile împuternicite de Comisia Europeană să facă cereri prioritare de cenzură – fie ca Trusted Flaggers DSA, fie prin Sistemul de Răspuns Rapid al Comisiei – au făcut cereri de eliminare a conținutului cu părtinire politică. Observatorul Bulgaro-Român al Media Digitale, finanțat de UE, a trimis TikTok foi de calcul cu sute de cereri de cenzură în zilele de după primul tur al alegerilor inițiale.

În mod similar, verificatorul de fapte român Funky Citizens a semnalat cel puțin 334 de videoclipuri TikTok pentru a fi eliminate în noiembrie și decembrie 2024. Cel puțin 153 dintre acestea au fost eliminate global pentru încălcarea regulilor de moderare a conținutului TikTok, în timp ce alte videoclipuri au fost blocate. Conținutul semnalat includea discurs politic despre anularea alegerilor românești, cum ar fi acuzații „că alegerile au fost anulate pentru că establishment-ul nu a vrut să devină președinte candidatul Călin Georgescu pentru că asta le oprește planurile de a începe războiul”.

Acuzațiile de interferență rusă pervasive în alegerile prezidențiale românești din 2024, care au fost anulate după ce un candidat populist a cîștigat primul tur de vot, sunt subminate de documente interne ale platformei” se mai arată în documentul congresului american. (Traducere și adaptare B.T.I.)



Categories: Articole de interes general

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.