(de la Știri creștine.ro)

18 decembrie 2025  Niciun comentariu  Doina Bejenaru

La început de an, am dat peste cartea lui John Stott, The Incomparable Christ (Incomparabilul Cristos), o carte care te face să cazi pe genunchi înaintea Celui venit în lume pentru mântuirea noastră. În ea am descoperit felul în care Stott înțelege Întruparea, acest centru absolut al credinței creștine, locul unde se întâlnesc măreția lui Dumnezeu și fragilitatea omului într‑un singur „da” rostit lumii.

Ea nu este doar începutul unei povești emoționante de Crăciun, ci gestul decisiv prin care Dumnezeu intră definitiv în istoria umană pentru a o mântui dinăuntru.​ Toate citatele pe care le voi menționa în eseul acesta provin din această carte.

Stott rămâne uimit de caracterul paradoxal al Întrupării și scrie: 

• „Paradoxul este uimitor.
• Creatorul și‑a asumat fragilitatea umană a creaturilor sale.
• Cel veșnic a intrat în timp.
• Cel atotputernic s‑a făcut vulnerabil.
• Cel preasfânt s‑a expus ispitei. Și, în cele din urmă,
• Cel nemuritor a murit.” 

Acest paradox arată cât de radicală este coborârea lui Dumnezeu: nu o simplă adaptare de limbaj, ci o reală împărtășire a condiției noastre omenești.

John Stott insistă că, la Întrupare, Dumnezeu nu ne-a făcut pur și simplu o vizită: „Nu a fost o vizită, ci o întrupare. El a devenit o ființă umană în Isus din Nazaret.” Dumnezeu nu vine doar ca un Mesager care pleacă din nou, ci se unește cu umanitatea într‑un mod ireversibil. Asta înseamnă că în Isus Dumnezeu ne întâlnește nu „de sus”, ci ca Om adevărat, împărtășind din interior ceea ce înseamnă să fii om.

A treia idee pe care am întâlnit-o în carte este unicitatea mântuirii care izvorăște din această unicitate a lui Cristos: „Mai mult, pentru că Isus este unic în nașterea, moartea, învierea și înălțarea Sa, mântuirea Sa este, de asemenea, unică… nu există niciun alt Mântuitor, deoarece nimeni altcineva nu deține calificările Lui.”Întruparea nu este doar un eveniment minunat, ci condiția posibilității mântuirii: numai Cel care este și Dumnezeu și om poate mijloci împăcarea dintre Dumnezeu și oameni.​

Stott înțelege Întruparea prin prisma Cuvântului întrupat, auto‑revelația supremă a lui Dumnezeu: „Acest Cuvânt personal și veșnic a fost, de asemenea, agentul creației… Acest Cuvânt al lui Dumnezeu, expresia perfectă a ființei Tatălui, a devenit într‑o zi trup și a locuit pentru o vreme printre noi.” Întruparea face vizibil cine este Fiul din veșnicie, nu schimbă identitatea Sa, ci o arată în mod concret și istoric.​

În fine, Stott vede Întruparea ca model al slujirii smerite, mai ales în scena spălării picioarelor, unde arată că Isus „și‑a scos hainele de deasupra… așa cum își lăsase deoparte gloria… și‑a înfășurat un ștergar… așa cum luase asupra Sa natura de rob.” Gestul exterior explică în imagini însăși logica Întrupării: gloria care se goleşte pe sine în slujire. Pentru Stott, creștinismul autentic înseamnă să transformăm teologia Întrupării într‑un stil de viață: coborâre, dăruire de sine, disponibilitate de a sluji.​

Astfel, pentru John Stott, Întruparea nu este un capitol printre altele, ci firul roșu care leagă Eternitatea de Cruce, revelația de mântuire și teologia de etică. Dumnezeu făcut om înseamnă atât unicul Mântuitor, cât și unicul model al unei vieți cu adevărat creștine. De aceea, în viziunea lui Stott, Crăciunul nu poate fi redus la un sezon festiv, ci devine invitația de a ne lăsa atinse viața și etica de acest mister al lui Dumnezeu făcut om.

Autor: Dorin Rus

Categories: Articole de interes general