Aseară, după ora noastră de studiu biblic, m-am dus în sala de mese să mulțumesc surorilor care se osteneau să pregătească masa de Thanksgiving de Duminică. Am găsit-o printre ele și pe mezina familiei Podea, care se străduia să așeze niște farfurioare pe masa la care abea ajungea cu năsucul. Doamnele o învățau pentru viitor.

Aveam în mâini o banană și un măr, așa că i-am spus: “Ție îți plac bananele?” Eram dispus să-i dau jumătate din porția pe care o primisem. Ea m-a privit dor cu coada ochiului și mi-a răspuns cu subînțeles: “Îmi plac bananele, dar îmi plac și merele.”

Toate femeile din sala de mese au izbucnit în râs. Știau ele ce știau … Micuța a fugit repede în brațele uneia dintre ele, iar eu, prins în cursa pe care mi-am întins-o eu însumi, am așezat și banana și mărul pe masă, făcându-i semn să vină și să le ia. Fusesem educat bine în anii mei de căsnicie …

Cu voce tare am spus însă vesel înainte să plec: “Nu știu ce o învățați voi, dar vai de bărbatul care va intra pe mâna ei …”

Categories: Amintiri

Tags: Daniel Branzai