Păcatul înstrăinării de Dumnezeu prin păcat a fost tratat de Dumnezeu prin apariția profeților. Prin minunile săvârșite de ei, Dumnezeu a arătat celor din poporul ales că El le este încă aproape, gata să pună la dispoziția celor ce-L ascultă resursele și puterea Lui. În cele mai întunecate vremuri, Ilie și Elisei au fost ca două faruri strălucind în noapte. Încastrată în edificiul lucrării lui Dumnezeu prin profetul Elisei se află și această întâmplare extraordinară a Sunamitei, femeia fără nume din Sunem, pe care o vedem trăind la intersecția dintre natural și supranatural.

Ca introducere, să observăm câteva caracteristici unice.

Mai întâi, AUTORUL Bibliei alege să nu ne dea numele acestei femei. Știm numele unei alte sunamite, Abișag, care a fost adusă lângă David la bătrânețe (1 Regi 1:3). De fapt, nu ni se dă nici numele bărbatului femeii din Sunem și nici măcar al copilului lor cu care s-a săvârșit o mare minune, un eveniment rar îi istorie. Oare de ce această omisiune? Vom reveni în final la această problemă.

Apoi, cu totul neobișnuit, în familia femeii din Sunem, bărbatul este trecut în plan secund, pomenit așa, doar ca referință, în timp ce femeia, nevasta lui, este persoana principală, actorul de prim plan, omul de acțiune și inițiativă.

Și încă ceva, derularea evenimentului nu ne este redată linear, ca o acțiune cu desfășurare continuă, cu început și sfârșit, ci ne este relatată fragmentar, în trei episoade aparent de sine stătătoare, dar interdependente și care curg inexorabil unul în celălalt.

Am putea numi această piesă în trei puncte, „Sunamita, o dovadă că nici un bine nu rămâne vreodată nerăsplătit.”

Cele trei acte sunt tot atâtea minuni: Minunea unui copil născut la bătrânețe, minunea învierii copilului și minunea sincronizării din care se naște binecuvântarea. Să le luăm pe rând …

Răsplata unei femei ospitaliere.

Primul act se găsește în 2 Regi 44:8-17. Sunamita, o femeie căsătorită cu un soț prea bătrân ca să mai poată avea copii, arată o ospitalitate ieșită din comun față de profetul Elisei. Aceasta vrea să o răsplătească și, la sugestia slujitorului Ghehazi, îi dă din partea lui Dumnezeu, printr-o minune, un băiețaș.

„Într-o zi, Elisei trecea prin Sunem. Acolo era o femeie bogată. Ea a stăruit de el să primească să mănânce la ea. Şi ori de câte ori trecea, se ducea să mănânce la ea.“

Sunem se afla la aproximativ douăzeci de mile nord-vest de Abel-meholah, orașul natal al lui Elisei și douăzeci și cinci de mile sud sau
deci dincolo de Sunem era Muntele Carmel (vezi v. 25). Cu mers obișnuit făceai cincisprezece până la douăzeci de mile pe zi, așa că Sunem se afla exact la jumătatea drumului pe care-l făcea Elisei ori de câte ori mergea la Muntele Carmel să se roage. Muntele Carmel era un loc foarte special datorită lucrării lui Ilie.

„Ea a zis bărbatului ei: „Iată, ştiu că omul acesta care trece totdeauna pe la noi este un om sfânt al lui Dumnezeu. ¹⁰ Să facem o mică odaie sus, cu ziduri, şi să punem în ea un pat pentru el, o masă, un scaun şi un sfeşnic, ca să stea acolo când va veni la noi.” ¹¹ Elisei, întorcându-se la Sunem, s-a dus în odaia de sus şi s-a culcat acolo. ¹² El a zis slujitorului său Ghehazi: „Cheamă pe sunamita aceasta!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit înaintea lui. ¹³ Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Spune-i: ‘Iată, pentru noi tu ţi-ai făcut toată tulburarea aceasta. Noi ce putem face pentru tine? Trebuie să vorbim pentru tine împăratului sau căpeteniei oştirii?’ ” Ea a răspuns: „Eu locuiesc liniştită în mijlocul poporului meu.” ¹⁴ Şi el a zis: „Ce să fac pentru ea?” Ghehazi a răspuns: „Ea n-are fiu şi bărbatul ei este bătrân.” ¹⁵ Şi el a zis: „Cheam-o!” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la uşă. ¹⁶ Elisei i-a zis: „La anul, pe vremea aceasta, vei ţine în braţe un fiu.” Şi ea a zis: „Nu, domnul meu, omule al lui Dumnezeu, nu amăgi pe roaba ta!” ¹⁷ Femeia a rămas însărcinată şi a născut un fiu chiar pe vremea aceea, în anul următor, cum îi spusese Elisei. (2 Regi 4:8-17)

A, doilea act al piesei este tot în 2 Regi 4, dar apare după un anumit de timp, măsurat în ani. Ni se spune doar că „băiatul a crescut”, dar nu ni se precizează la ce vârstă ajunsese.

O moarte din care crește intensitatea vieții. Criza care dă pe față intensitatea încrederii sunamitei. O experiență mijlocită de un profet este ridicată la rangul unei experiențe personale cu Dumnezeu.

„Copilul s-a făcut mare. Şi, într-o zi, când s-a dus pe la tatăl său la secerători,¹⁹ a zis tatălui său: „Capul meu! Capul meu!” Tatăl a zis slujitorului său: „Du-l la mamă-sa!” ²⁰ Slujitorul l-a luat şi l-a dus la mamă-sa. Şi copilul a stat pe genunchii mamei sale până la amiază şi apoi a murit. ²¹ Ea s-a suit, l-a culcat pe patul omului lui Dumnezeu, a închis uşa după ea şi a ieşit. ²² A chemat pe bărbatul ei şi a zis: „Trimite-mi, te rog, un slujitor şi o măgăriţă; vreau să mă duc în grabă la omul lui Dumnezeu şi apoi mă voi întoarce.” ²³ Şi el a zis: „Pentru ce vrei să te duci astăzi la el? Doar nu este nici lună nouă, nici Sabat.” Ea a răspuns: „Fii pe pace!” ²⁴ Apoi a pus şaua pe măgăriţă şi a zis slujitorului său: „Mână şi pleacă, să nu opreşti pe drum decât când ţi-oi spune.”²⁵ Ea a plecat deci şi s-a dus la omul lui Dumnezeu pe muntele Carmel. Omul lui Dumnezeu a văzut-o de departe şi a zis slujitorului său Ghehazi: „Iată pe sunamita aceea! ²⁶ Acum, aleargă dar înaintea ei şi spune-i: ‘Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?’ ” Ea a răspuns: „Bine.” ²⁷ Şi, cum a ajuns la omul lui Dumnezeu pe munte, i-a îmbrăţişat picioarele. Ghehazi s-a apropiat s-o dea înapoi. Dar omul lui Dumnezeu a zis: „Las-o, căci este tare amărâtă şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.” ²⁸ Atunci, ea a zis: „Am cerut eu oare domnului meu un fiu? N-am ziseu: ‘Nu mă amăgi’?” ²⁹ Şi Elisei a zis lui Ghehazi: „Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate şi, dacă te va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa copilului.”³⁰ Mama copilului a zis: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.” Şi el s-a sculat şi a mers după ea. ³¹ Ghehazi le-o luase înainte şi pusese toiagul pe faţa copilului, dar n-a dat nici glas, nici semn de simţire. S-a întors înaintea lui Elisei, i-a spus lucrul acesta şi a zis: „Copilul nu s-a trezit.” ³² Când a ajuns Elisei în casă, iată că murise copilul, culcat în patul lui. ³³ Elisei a intrat şi a închis uşa după ei amândoi şi s-a rugat Domnului. Ce urmează este o copie la indigou. Elisei face exact la gel cu ceea ce l-a văzut pe Ilie făcând într-o situație asemănătoare (1 Regi 17)  ³⁴ S-a suit şi s-a culcat pe copil; şi-a pus gura pe gura lui, ochii lui pe ochii lui, mâinile lui pe mâinile lui şi s-a întins peste el. Şi trupul copilului s-a încălzit.³⁵  Elisei a plecat, a mers încoace şi încolo prin casă, apoi s-a suit iarăşi şi s-a întinspeste copil. Şi copilul a strănutat de şapte ori şi a deschis ochii. ³⁶ Elisei a chemat pe Ghehazi şi a zis: „Cheamă pe sunamita.” Ghehazi a chemat-o şi ea a venit la Elisei, care a zis: „Ia-ţi fiul!” ³⁷ Ea s-a dus şi s-a aruncat la picioarele lui şi s-a închinat până la pământ. Şi şi-a luat fiul şi a ieşit afară“.”

Am fi putut crede că asta a fost toată istoria cu sunamita, dacă ea n-ar mai apare, nu numai după câțiva ani, ci și după câteva capitole. Actul al treilea se desfășoară în capitolul 8 din cea dea a doua cartea a Regilor.

O bogată sărăcită este reașezată providențial în belșug.

„Elisei a zis femeii pe al cărei fiu îl înviase: „Scoală-te, du-te, tu şi casa ta, şi locuieşte pentru o vreme unde vei putea, căci Domnul va trimite o foamete de şapte ani peste ţară, şi foametea a şi început.” ² Femeia s-a sculat şi a făcut după cuvântul omului lui Dumnezeu: a plecat, ea şi casa ei, şi a locuit şapte ani în ţara filistenilor. ³ După şapte ani, femeia s-a întors din ţara filistenilor şi s-a dus să roage pe împărat pentru casa şi ogorul ei. ⁴ Împăratul stătea de vorbă cu Ghehazi, slujitorul omului lui Dumnezeu, şi zicea: „Istoriseşte-mi, te rog, toate lucrurile mari pe care le-a făcut Elisei.” ⁵ Şi, pe când istorisea împăratului cum înviase pe un mort, tocmai a venit femeia pe al cărei fiu îl înviase Elisei să roage pe împărat pentru casa şi ogorul ei. Ghehazi a zis: „Împărate, domnul meu, iată femeia şi iată fiul ei pe care l-a înviat Elisei.” ⁶ Împăratul a întrebat pe femeie, şi ea i-a istorisit faptul. Apoi împăratul i-a dat un dregător, căruia i-a zis: „Vezi să se dea înapoi tot ce este al femeii acesteia, cu toate veniturile ogorului, din ziua când a părăsit ţara şi până acum!” (2 Regi 8:1-6).

Ce coincidență! Sunamita a sosit exact când împăratului i se vorbea despre ea! În spatele a ceea ce se vede este Dumnezeu care sincronizează timpul și spațiul ca să binecuvânteze un suflet scump. Aduceți-vă aminte de Haman și Mardoheu din cartea Estera. Și astfel, sunamita care a dat cu bucurie ceva din averea ei pentru omul lui Dumnezeu a primit acum înapoi tot ce avusese înainte de secetă. Ba încă și mai mult!

Trei acte distincte dintr-o piesă unică. Ea ne spune că Dumnezeu răspunde cu resurse supranaturale atunci când noi facem în domeniul natural tot ce putem mai bine și mai frumos pentru Domnul. Adaugă apoi că cei ce fac ceva pentru că respectă un om al lui Dumnezeu este răsplătit să aibă o experiență personală cu Dumnezeu însuși. Concluzia finală este că Dumnezeu mișcă cerul și pământul când este vorba să-și demonstreze dragostea infinită pentru aleșii Lui.

De ce nu ne este dat numele femeii din Sunem? De regulă, acesta este un îndemn să pui numele tău în dreptul personajului, ca în cazul lui Toma „zis Geamănul“. Geamănul cui? Care era numele geamănului. Este o invitație să fi tocmai tu acela.

În 1857, David Livingstone a ținut următorul discurs la Universitatea Cambridge: „Oamenii vorbesc despre sacrificiul pe care l-am făcut petrecând atât de mult timp din viață în Africa. Departe de mine gândul acesta și perspectiva aceasta! În mod categoric, nu este un sacrificiu! Aș spune că mai degrabă a fost un privilegiu! Anxietatea, boala, suferința sau din când în când pericolul, împreună cu renunțarea la confortul obișnuit și la binefacerile acestei vieți, ne pot face să ne oprim și să facem duhul să șovăie și sufletul să se scufunde; dar numai pentru o clipă. Toate acestea sunt nimic în comparație cu gloria care va fi descoperită în noi și pentru noi. Nu am făcut niciodată un sacrificiu!” Când Îl slujești pe Domnul, întotdeauna primești înapoi mai mult decât lucrurile la care renunți. Și dacă primești înapoi mai mult decât dai, ai sacrificat cu adevărat ceva?

Singurele regrete pe care le vei avea la sfârșitul vieții vor fi că nu L-ai căutat și nu L-ai slujit pe Dumnezeu mai mult, și că nu L-ai căutat și nu l-ai slujit mai devreme!

Categories: Articole de interes general