Biblia susţine că la început a fost Cuvântul şi cuvântul,conventum în limba Latină, era la Dumnezeu. Cu cine vorbea însă Dumnezeu? L-a creat pe Adam, l-a binecuvântat, o-a dezlegat limba si l-a învăţat să folosească verbele  şi vorbele. Fiecare cuvânt învăţat a aprins o nouă scânteie în mintea şi spiritul lui Adam şi Adam trăieşte în fiecare dintre noi. Deci, cât timp trăim trebuie să învăţăm să folosim cuvinte, să transmitem idei şi să ne exprimăm simţămintele. 

Creatorul comunica cu toţi oamenii prin gânduri şi prin limbi, iar cu noi, românii, vorbeşte româneşte. El le-a împărţit tuturor ceva din spiritul lui divin. Anglo-saxonilor, de exemplu, le-a dat soul şi vorbeşte cu ei englezeşte. În noi romanii, Dumnezeu a suflat şi ne-a dat suflet. Ce alt popor mai are acest cuvânt plin de rezonanţă şi semnificaţie? De atunci, noi românii, avem şi suflet şi suflu divin şi le vom avea până la judecata din urmă. În limba noastră cea românăne-a binecuvântat Dumnezeu din ceruri şi ne-a vorbit Eminescu prin poeziile lui nemuritoare aici pe pământ. 

Cuvintele ne lărgesc orizontul, ne adâncesc trăirile şi ne apropie de adevăr. Iar când reuşim să cuprindem tot adevărul, ne eliberăm şi ajungem în cercul divin. Se poate ajunge acolo şi fără cuvinte pentru că la destinaţie, se comunică telepatic, dar până ajungem acolo trebuie să cuvântăm.

Nu se ştie când şi cum au apărut primele limbi, dar se crede că limbile Indo-Europene au apărut acum aproximativ şapte mii de ani. Ele s-au născut după ultima glaciaţiune, într-o arie care se întindea de la nord de Marea Caspică şi Marea Neagră până în ţara noastră. Noi Românii, urmaşii Dacilor şi ai Tracilor, suntem astfel printre primii cuvântători ai continentului…

     Aceste pagini reprezintă evoluţia cunoştinţelor mele lingvistice şi efortul de a înţelege şi învăța limba engleză. Chiar dacă e vorba de o scriere incompletă şi imperfectă, veţi putea găsi câte ceva bun în aceste rânduri. Conform unui adagiu American chiar şi un ceas defect arată ora exactă de două ori pe zi. Vă invit deci să citiţi aceste pagini atunci când ceasul arata ora exactă!  

Când am sosit în America în martie 1968 aveam 32 de ani, aveam noţiuni minime de limba engleză, dar vorbeam destul de bine franceza, binişor germană şi aveam ceva cunoştinţe de limba rusă. Deabia când am aterizat la New York mi-am dat seama de marea greşeală pe care o făcusem neglijând limba engleză. De atunci şi până azi tot fac eforturi să o perfecţionez, eforturi cu care mi-aşi fi făcut încă trei doctorate. 

Şi îmi amintesc un episod din primele mele zile la New York, unde mi-am găsit de lucru la serviciul de ambalare al unui magazin de îmbrăcăminte. Într-o pauză de prânz am luat o declaraţie scrisă a unui grup de demonstranţi din apropierea magazinului în care aceştia explicau de ce manifestau. Şi m-am apucat s-o citesc. Văzând că citesc fără să ştiu să vorbesc, şeful secţiei m-a întrebat prieteneşte. Nick, înţelegi cea ce citeşti? Spre surprinderea mea, înţelegeam o treime din cuvinte şi o bună parte din idei. Erau cuvinte de origine franceză sau latină similare celor româneşti. Pronunţarea lor era însă diferită de cea românească şi în unele cazuri, semnificaţia unor cuvinte era deasemenea diferită.

​Generalităţi

Limba Engleză este cea mai bogată limbă din lume. Ea a preluat 50 la sută din vocabularul clasic latin şi 30 la sută din vocabularul clasic grec. Preluarea s-a făcut direct din latină or indirect prin intermediul limbii franceze. Să nu uităm că Franţa a dominat Anglia câteva sute de ani, iar latina a fost limba oficială a bisericii Catolice, deci şi a Angliei. În acelaşi timp, latina a fost limba de comunicare scrisă a oamenilor de ştiinţă din evul mediu occidental. Galilei şi Newton şi-au scris cărţile în limba latină.

Conform lui Dan I. Slobin (Psycholinguistics, London: 1974), nimeni nu ştie exact când şi de ce au apărut limbile. Oricum, în opinia sa, vorbitul, şi de ce nu, vorbăria, este tangibilă şi măsurabilă, dar mecanismul intim al limbajului este intangibil. În ce priveşte însuşirea limbii, copiii sunt predispuşi să înveţe repede şi uşor limba mediului în care se nasc şi cresc, dar adulţii întâmpină mari greutăţi la învăţarea altor limbi. Am simţit-o pe pielea mea. De ce adulţii şi bătrânii nu mai pot învăţa o nouă limbă precum o învaţă copiii? Cred că se întâmplă ceva „intangibil” pe scoarţa cerebrală. Ceva se osifică şi creierul îşi pierde flexibilitatea. Şi e foarte curios că chinezii adulţi nu pot pronunţa anumite sunete, ca de exemplu litera „R”. Pentru ei, România e Lomania. Un copil chinez crescut însă în Europa nu are această problemă. De ce?

Pe de altă parte, engleza este grea prin bogăţie lexicală şi prin expresii şi în acelaşi timp, e relativ uşoară prin gramatică. Fiecare persoană o învaţă mai repede sau mai încet în funcţie de cunoştinţele lingvistice anterioare, de înclinaţii, de vârstă şi de profesie. Ca orice altă naţiune, englezii comunică prin cuvinte, prin expresii, idiomurişi prin semnificaţii contextuale. 

Majoritatea celor care învaţă engleza, pornesc de la vocabularul de bază al limbii, dar cuvintele sunt ca paharele cu apă. Niciodată nu ştii cât sunt de pline sau cât sunt de goale. În plus, ele sunt doar simboluri codificate ale lumii exterioare ori ale ideilor şi emoţiilor noastre interioare. Cuvintele sunt deasemenea flexibile şi au înţelesuri şi nuanţe specifice fiecărei limbi şi culturi. În plus, odată cu trecerea timpului, cuvintele îşi schimbă de multe ori semnificaţia, iar în traduceri, cuvintele şi expresiile trebuie decodificate. Fiecare popor îşi defineşte însă propriile concepte în funcţie de experienţa sa istorică. 

Expresiile la rândul lor, sunt propoziţii relativ simple care păstrează doar parţial semnificaţia elementelor componente, dar cu nuanţe care trebuie interpretate. Expresiile idiomatice, sunt şi mai complicate. Ele au pierdut sensul iniţial al cuvintelor componente şi au căpătat un subînţeles cunoscut doar de cei care s-au format lingvistic în societatea respectivă. Englezii şi americanii folosesc multe asemenea expresii. De exemplu, its pooring cats and dogs!(plouă cu câini şi pisici). La noi umblă câinii cu covrigi în coadă! Şi îmi amintesc când după mai multe exerciţii fizice m-am plâns unui coleg american de febră musculară (tradus de mine ca muscular fever). Colegul a râs de s-a prăpădit. În limba engleză, simptomele de febră musculară se numesc charlie’s horse! Ce avea calul șiCharlie cu muşchii mei…?

​Percepţii, înţelegere şi comunicare

Ceace vedem fiecare dintre noi, ceace înţelegem, percepeam or simţim, depinde de cunoştinţele şi experienţele noastre anterioare. La rândul lor şi pentru a complica înţelegerea dintre diferite societăţi, percepţiile sunt de multe ori ambigue şi depind de contextul cultural în care s-au format. Ce înseamnă, de exemplu, cuvântul masacru? La “masacrul” din Boston, care a contribuit mult la declanşarea revoluţiei Americane, trupele engleze au împuşcat cinci colonişti. Dacă ce s-a întâmplat la Boston în 1775 a fost un masacru, cum putem numi ceace a făcut Pol Pot în Cambogia, unde comuniştii au ucis un sfert din populaţia ţării?

De multe ori oamenii înţeleg ceace au fost condiţionaţi să înţeleagă, or cred ceace le dictează aşteptările şi interesele. Se spune chiar că oamenii au pervertit limbile ca să se poată minţi între ei şi multe cuvinte şi expresii moderne conduc la asemenea concluzii. De pildă, pentru a-i umfla preţul, un nou gen de cort militar a fost numit de fabricant …strucură mobilă locuibilă. Nimeni nu cunoştea semnificaţia asociaţiei de cuvinte, dar armata americană a achiziţionat noile corturi. Oricum, perceperea cuvintelor şi ideilor determină atitudinea şi comportarea noastră.​

Oamenii percep lumea prin trei simţuri proxime: miros, gust şi pipăit şi prin două simţuri distante: vedere şi auz. Percepţiile diferă însă foarte mult de la persoană la persoană şi de la o cultură la alta. În plus, oamenii nu au vocabular adecvat pentru fiecare nuanţă percepută şi numeroase cuvinte nu se pot traduce şi comunica decât prin parafraze. De exemplu, vechii azteci din Mexic aveau un singur cuvânt pentru zăpadă, ghiată şi frig, pentru că în mediul lor tropical nu aveau nevoie de asemenea diferenţieri. În acelaşi timp, eschimoşii din Alaska au 14 cuvinte pentru zăpadă deoarecesupravieţuirea lor depinde de înţelegerea mediului înconjurător care e permanent înzăpezit. Pe de altă parte, tot eschimoşii disting şi au cuvinte diferite pentru foarte puţine culori, pentru că mediul lor natural este mai mereu alb ca zăpada. Şi mă întreb, cum ar fi comunicat aztecii şi eschimoşii în secolul 19 dacă s-ar fi întâlnit? 

​Referitor la culori, acestea există într-un spectru continuu cu o multitudine de nuanţe percepute diferit de populaţii din medii diferite. În regiunile tropicale şi luxuriante, oamenii percep sute de nuanţe de culori în timp ce în regiunile arctice populaţiile indigene percep foarte puţine culori. Pentru indigenii din nord, culorile trebuie explicate, dar în final semnificaţia lor rămâne ambiguă iar traducerea şi înţelegerea rămâne imperfectă. Unele culori, de exemplu, poarta nume de flori, dar ce faci dacă nu ai văzut nici odată acele flori? Altfel, în ştiinţa spectrografiei culorile sunt exprimate prin numere… Va spune ceva culoarea Nr. 3476 H?

Percepţia diferă deasemenea de la persoana la persoană. În industria de coloranţi, un specialist distinge cu ochiul liber peste o sută de nuanţe de culoare neagră. În industria de parfumuri, un nas rafinat percepe o mie de mirosuri, iar degustătorii de vinuri pot constata dintr-o sorbire originea şi calităţile unui vin. Din aceste motive, specialiştii se pot înţelege numai între ei. Oamenii de rând se limitează la un vocabular de bază care reprezintă cultura generală în care s-au format.

În cadrul cursurilor mele de comunicare lingvistică între diferite culturi şi popoare, ofeream un exemplu hazliu şi fiecare înţelegea imediat ce înseamnă percepţia. Îi întrebam pe studenţi cum cântă cocoşul în limbile lor materne? Şi începea distracţia: Kikirikiki, Cocoricoco, Cucurucucu, Cockledoodledo, şi bine înţeles, Cucuriguuu! Tare deştept trebuie să fie cocoşul nostru să cunoască atâtea limbi!

​În ce priveşte dialogul între culturi şi între naţiuni care vorbesc limbi diferite, fiecare dintre noi porneşte de la premiza că interlocutorul său are în minte aceiaşi semnificaţie a cuvintelor. Este greşit, pentru că înţelesurile sunt diferite şi pe deasupra apar şi intenţiile şi interesele personale. Chiar şi în cele mai bune condiţii şi fără scopuri ascunse ne putem lovi de obstacole neaşteptate. 

Şi am să ofer câteva exemple din limbile romană şi engleză. Pentru cuvântul românesc deget, engleza are două cuvinte: finger(degetul mâinii) şi toe (degetul piciorului). Engleza are şi cuvântul digit, dar acesta înseamnă cifră. În schimb, americanii au un singur cuvânt, painter, pentru ceace limba romana are trei cuvinte: pictor, vopsitor şi zugrav. Un alt exemplu ilustrativ este cuvântul românesc nepot pentru care Americanii au două cuvinte: grandson şi nephew, ceace înseamnă că în traducere trebuie specificat: nepot de bunici său nepot de frate şi soră. În schimb, noi înţelegem foarte bine ce înseamnă nepotismul pentru că ştim de unde provine din punct de vedere lingvistic. Americanii îi cunosc semnificaţia, dar nu cunosc originea cuvântului.

Să nu ne facem totuşi iluzii. În timp ce engleza are un vocabular de peste un milion de cuvinte, limba română, o limbă dezvoltată şi bogată de altfel, are circa 200 de mii. Majoritatea oamenilor folosesc însă în mod activ doar câteva mii de cuvinte. Restul pot fi recunoscute atunci când le citim or le auzim, sunt cuvinte dormante, sau sunt folosite doar de specialişti. Nici un om, cât ar fi el de savant, nu cunoaşte toate cuvintele din dicţionar. Oricum, vocabularul se schimbă relativ repede, în timp ce culturile şi mentalităţile se schimbă foarte lent. 

Şi acum ceva încurajator. Specialiştii au calculat că ar fi nevoie de circa trei mii de cuvinte pentru a înţelege 80 la sută din limba engleză modernă. E vorba de cuvintele de bază ale oricărei limbi şi probabil de neologismele epocii. Care sunt însă cele trei mii de cuvinte de bază? Dacă le identificaţi, vă rog să mi le comunicaţi, dar grăbiţi-vă. Până ajung la mine se pot schimba!

Limba engleză este deci şi rămâne cea mai bogată şi cea mai studiată limba din lume. Şi e bogată pentru că a păstrat o mulţime de cuvinte din limbile care au creat-o şi pentru că a rămas deschisă multor cuvinte provenite din limbile popoarelor pe care le-au întâlnit englezii. Astfel, engleza a adoptat cuvinte din aproape toate limbile, inclusiv din română. Mă refer la cuvântul horă, care în dicţionar este menţionat ca fiind israelian. Este şi israelian pentru că evreii l-au împrumutat de la noi, dar e românesc pentru că îl moştenim de la Traci.

Câteva curiozităţi anglo-lingvistice

Conform lucrării American Heritage Dictionary (Boston, NY: Haughton Mifflin Co. 1992) cel mai frecvent cuvânt în limba engleză este ‘a’ tradus în româneşte cu ‘un’ (un bărbat), sau ‘o’ (o femeie). Urmează articolul definit the, echivalent în limba romana cu articolul pus la sfârşitul substantivelor şi adjectivelor (Om-ul; Femei-a). Altfel, cele mai frecvente cuvinte englezeşti cu înţeles propriu sunt Say (a spune, a vorbi) şi Man (cu înţeles generic de om).                                                                                                                                                                      De alta parte, din punct de vedere statistic, 26 la sută din vocabularul limbii engleze e alcătuit din substantive şi 18 la sută din verbe. 

Şi pe o notă personală, când eram închis la securitatea din Timişoara, după ce fusesem prins la graniţa cu Iugoslavia, aveam în celulă un afiş cu regulamentul de comportare al celor arestaţi. Citind şi studiind regulament, am constatat că limba noastră are mai multe consonante decât vocale. Adevărul este însă că în timp ce limbă orală reprezintă o codificare a realităţii, limba scrisă este o re-codificare arbitrară a primei codificări. Revenind la semnificaţie şi la codificări, dacă cuvintele reprezentând obiecte fizice sunt uşor de tradus în alte limbi, ideile abstracte, gândurile, emoţiile, sunt mult mai greu de exprimat in cuvinte şi de tradus…

Recent, am văzut un documentar filmat de un grup de antropologi Americani care au studiat unul din puţinele triburi din savana africană, care încă mai trăieşte din vânat. Când antropologii i-au întrebat dacă sunt fericiţi, aceştia nu au putut să răspundă pentru că în cultura lor nu există un asemenea cuvânt. Antropologii le-au explicat că fericirea este o stare de mulţumire totală, o stare de extaz. Atunci, membrii tribului au răspuns că în acest caz pentru ei o asemenea stare înseamnă să mănânce carne de baboon şi să aibă la discreţie miere de albine şi apă de băut. 

Apropo! În limba chineză pictograma pentru fericire arată un cuplu cu un copil şi cu un acoperiş deasupra capului. Mă întreb ce înseamnă fericirea pentru milardarii de azi! E posibil ca în lumea lor să nu existe un asemenea cuvânt! Sau poate, parafrazându-l pe Rockefeller, un miliardar e fericit atunci când mai face câţiva dolari în plus pe lângă ce are!

Lămurire: O bună parte din informaţiile din acest articol le-am cules din adnotările pregătitoare pentru cursul universitar ”Cross-Cultural-Communication,” curs pe care l-am ţinut iniţial la şcoala militară americană J.F. Kennedy din Carolina de Nord. Multe alte informaţii sunt selecţionate din manuscrisul meu intitulat “Despre limba engleză.” Amatorilor de curiozităţi le pot trimite manuscrisulla cerere.

Prof. Dr. Nicolae Nicholas Dima, Septembrie 2025

Categories: Articole de interes general