Cura noastră montană se încheie azi. Ne mai așteaptă alintul călătoriei prin Vail, Austria Americii, dar de la Denver vom călători printr-un relief ca palma întinsă, plat și plictisitor. Diseară vom înnopta la North Platte, în Nebraska cea înregimentată pe nedrept în tabăra luptătorilor pentru teoria evoluției din maimuță.

Ne despărțim deci de Steamboat Springs, orășelul montan unde trudesc fermierii și minerii, vizitați de alintații sporturilor de iarnă. Am căutat un loc în care să mâncăm ca omenii locului și am găsit. Am comandat două specialități locale, unul cu carne de vită, iar celălalt cu carne de bizon. Bizonul a fost mai scump cu cinci dolari, dar s-a meritat din plin.

Să vedem ce facem acum cu caloriile ingurgitate. Le depunem sau le investim?

Chelnerul tinerel care ne-a servit a văzut ceva deosebit la noi, nu știu ce și nu mă întrebați că dau în mândrie.

„De câți ani sunteți împreună?” a întrebat el, cu prudența celui deprins să nu folosească în public termenul „căsătorie”. Colorado este unul dintre statele liberale ale Americii. Aici s-a legalizat prima dată marijuana.

„De 47 de ani” i-a răspuns repede Daniela, știind că eu stau cam prost cu matematica de familie.

„Felicitări!” a comentat el cu ochi invidioși.

„Normal” m-am grăbit eu să-l corectez pastoral.

„Nu este foarte comun și la modă astăzi” s-a justificat el.

„La noi este”, am insistat eu. „Părinții noștri au fost la fel și la fel de normali au fost și părinții părinților lor.

A tăcut și n-a insistat. La plecare, Daniela i-a spus: „Să-ți dea Dumnezeu și ție o soție cu care să-ți petreci apoi tot restul vieții.”

„Asta da!” a răspuns el cu o bucurie mai mare decât bacșișul pe care i l-am lăsat.

Ne-am dus să vedem distracțiile de pe râu, modeste ca și oamenii de pe aici.

Spre seară am revizitat un Thrift Store, iar apoi am mâncat la un restaurant cu nume italian, inundat de o muzică americană asurzitoare. Ca să nu mă păcălesc, eu am comandat o piță „americană”. Daniela a ieșit însă mult mai bine cu comanda ei.

Părăsim această semi sălbăticie verde în pădurile căreia domnește ursul. El este gazda tuturor. Un afiș la vedere ține să ne avertizeze despre normele de etichetă strict necesare:

Ne-am întâlnit și cu gălăgioasa și răutăcioasa pica-pica, coțofana românească numită aici Magpie. E spaima iepurilor care nu poartă ochelari și teroarea cuiburilor cu ouă sau puișori.

Lui Paolo, unul din nepoții noștri, îi plac păpădiile. A învățat să sufle în ele și să facă parașute. Am descoperit în Steamboat o variantă gigantică. Păcat că nu i-o pot duce acasă.

Șarpele șoselei coboară serpentinele unduitoare ale oceanului de verdeață.

De asta îmi era dor. De asta ducem noi lipsă in Los Angeles. Nimeni, nicăieri și niciodată nu le poate avea pe toate.

Californian uscat și prăfuit, mi-aș dori și niște ploaie. Vorbesc însă doar în gând ca nu cumva să mă audă nuntașii din Cleveland.

Categories: Amintiri

Tags: Daniel Branzai