Dragă frate Daniel,
Am pus în scris câteva gânduri ce contrastează cele două ideologii în concurență. Dacă găsiți de bine, publicați acet eseu minuscul.
Am auzit că suntem sub aceeași osândă.
Cu cele mai alese urări! God bless!
Daniel Chiu
18 mai 2025: Noi cu cine votăm?
Duminică în principal e ziua alegerilor pentru președinția României…
S-a făcut multă vorbă, dar puțini văd deslușit care este alternativa.
Dacă ambii candidați sunt la fel de ușori din punct de vedere moral, totuși există o diferență categorică între cei doi, ce nu e a fost expusă cu claritate de cei mai mulți „aflați în treabă”.
Unul este globalist, celălalt – după terminalogia curentă, este suveranist.
Care sunt diferențele? Mari și serioase.
Globaliștii vor să unească lumea sub un singur sceptru politic și să desfințeze suveranitatea națiunilor, ca astfel popoarele să nu mai aibă un cuvânt de spus în privința intereselor lor naționale… Totul se va decide la centru! Adică la Davos și Bruxelles: parlamentarii Europei Unite în cârdășie cu elita globalistă.
De exemplu, centrul globalist a decis destabilizarea și islamizarea societății vestice! De aceea dă o luptă constantă împotriva patriotismului și a culturii creștine fie ea evanghelică sau tradițională. Suveraniștii vor să mențină coloraturile etnice și cultura creștină, de aceea se opun globalizării și implicit islamizării!
Globaliștii vor ca deciziile medicale ce te privesc pe tine să fie făcute nu de medicul tău personal, ci de Organizația Mondială a Sănătății, care și-a arătat compasiunea (colții) față de cetățeni în timpul crizei Covid. Această Organizație luptă să impună politica ei de reducere a populației, prin orice mijloc: avort, vaccinuri, infanticid legalizat, eutanasia, etc.
Globaliștii urăsc familia deoarece este una din reminiscențele unei societăți stabile. De aceea promovează sexualizarea copiilor, ideologia de gen, sodomia și practicile adiacente acesteia, transgenderismul (mutilarea sexuală a copiilor) etc. Suverniștii văd pericolul sexualizării copiilor, a disforiei create intenționat de propagandiști și se opun vehement acestui trend.
Globaliștii vor o lume fără bariere politice sau o lume în care barbarii se pot mișca în orice direcție fără a fi stânjeniți sau limitați… Cosmopolitismul (cu instabilitatea lui) a fost dorința universală a spiritului anti-christic din toate epocile. Suveraniștii vor să mențină distincțiile etnice așezate și încurajate de Dumnezeu (cf. Deuteronom 33:3; Fapte 17:26; Apocalipsa 5:9, 21:24-26).
Globaliștii promovează marxistmul cultural (cenzura, cancel culture) și au raliat intereselor lor marile platforme de informare. Suveraniștii vor libertatea presei. Ura viscerală împotriva lui Trump se explică și prin faptul că el a expus cenzura și falsitatea sau partinazatul informațiilor aruncate pe piața de idei de către instituțiile ce pretind că informează și de către marile agenții de știri.
Pe lângă marxismul cultural globaliștii promovează complexul DEI (Diversity – citește „a pune pe cei incompetenți dar loiali ideologic în poziții importante”, controlul companiilor și a societății; Equity – citește „societate socialistă” unde toți sunt egali, de aceea se va lua (furt legal) de la antreprenori și se va da celor leneși; Inclusion – citește „intoleranță” față de oricine nu e de acord cu propaganda LGBTQ).
Globaliștii vor să distrugă economia fiecărei țări ce manifestă autonomie față de idealul și politica lor. Popoarele pământului sunt pregătite să fie nu națiuni suverane, ci scule obidiente (sărăcite economic și deposedate de inițiativă și independență) în mâna inginerilor globaliști (care urmează cu fidelitate planul social, politic, religios al elitei). România a fost înfeudată în mare parte intereselor globaliste de aceea cetățeanul se simte tot mai agresat și mai siluit de legile adoptate în ultima vreme.
Globaliștii își pregătesc dinainte faliții și îi pivotează prin niște funcții politice pregătitoare (primari, de exemplu) pentru a-i ridica apoi în atenția unei națiuni. Suveraniștii apar spontan, ca reacție la amenințarea globalistă. De aceea nu sunt totdeauna cei mai pregătiți sau potriviți pentru slujba ce o caută. E posibil ca unii suveraniști să fie demagogi (globaliștii sunt prin definiție și formare) care să fi observat direcția vântului naționalist (anti-globalist) și se prevalează de această situație ca să strângă acest vânt în pânzele ambarcațiunii lor.
Oricum, cu globaliștii știm precis unde se ajunge. La sexualizarea copiilor, la urâciunile Sodomei, și la mânia lui Dumnezeu; la o societate înrobită în totalitate unei elite luciferice. Nici o șansă de bine. Cu suveraniștii mai există câte o șansă să dăm peste vreun om integru, care să acționeze după cum promite: cu frică de Dumnezeu în interesul neamului său.
Să exemplificăm pe înțelesul tuturor:
Biden a fost globalist și toată politica lui a fost subsumată acestei ideologii. Președinția lui a fost o catastrofă pentru societatea americană din punct de vedere moral, economic, social, educațional… Societatea națiunii americane a fost invadată de imigranți și supusă unui viol fără precedent:Interesele poporului american au fost puse pe ultimul loc în noua ordine globalistă. De aceea toți cei ce au mai avut „common sense” au votat pentru Trump.
Trump este suveranist, de aceea pune interesele naționale și ale individului înainte de interesele globaliste, lucru pentru care e urît și discreditat de globaliști. În timp de doar patru luni sub președinția lui actuală au fost efectuate schimbări radicale în bine din punct de vedere moral, cultural, religios… Pentru că acestea sunt de cea mai mare importanță. Vor urma efectele benefice în plan economic, social, educațional etc.
Alegerea românilor pe data de 18 mai este între globalism și suveranism. Suveranismul nu e o crimă, nici o idelogie degenerată, ci este o virtute în contextul în care globalismul asaltează moralitatea individului, a familiei și a societății de orientare creștină. A-ți iubi neamul nu este o vină, ci un lucru plăcut lui Dumnezeu.
Categories: Articole de interes general
Fiți binecuvântat de Domnul Dumnezeu, frate Daniel…Domnul să trezească spiritul românilor!