(Pentru rude și prieteni) Am adunat pe o sinugă pagină jurnalul croazierei noastre.

Marți 22 Octombrie 2024 

Acum 10 ani, când am împlinit amândoi 60 de ani, am fost prima dată într-un cruise, împlinindu-ne dorința de a vedea Alaska. 

Anul acesta am împlinit 70 de ani și copiii ne-au făcut să mergem cu vaporul înspre coasta de vest a Mexicului. 

În Alaska, deși era luna Iulie, era frig. În Mexic, deși este Octombrie, e cald. 

Prima zi este cea a impresiilor. N-am să vă plictisesc cu date și cifre. Suficient să vă spun că mergem, 1346 gazde și 3560 musafiri, pe un oraș plutitor cu 17 etaje, plus mansardă de observare. (Pentru detalii citiți aici: https://www.princess.com/en-us/news/backgrounders-and-fact-sheets/majestic-princess-fact-sheet)

Am obosit încercând să dăm o raită de familiarizare … 

Cât privește pasagerii, în luna Octombrie și pentru 10 zile, au venit cei care nu au copii la școală și au depășit vârsta concediului de o săptămână. Asta face vaporul un fel de azil de bătrâni într-o zi de duminică a vizitelor.  

Toate locurile în care se servește mâncare, și sunt foarte multe, au fost deschise. Mulțimea s-a năpustit nerăbdătoare spre ele de parcă eram refugiați dintr-o zonă bântuită de foamete, nu oameni răsfățați din America. Ne-am plimbat cam prin toate și nu cred că ai putea să-ți dorești ceva care să nu fie aici. Ba da! Era să uit. N-am găsit încă lapte bătut. Mi-ar fi trebuit să-mi aline apăsarea din stomac și greața ghiftuielii. Poate găsesc mâine …

Retrași strategic în cameră am descoperit tot felul de senzori care aprind lumina exact acolo unde ești. Eu m-am opărit la deget căutând să reglez temperatura apei. M-am prins prea târziu că numerele de pe robinet marcau gradele …

Miercuri 23 Octombrie

Personalul vaporului este un eșantion de la Turnul Babel. Căpitanul este un englez care visase în tinerețe să se facă pilot. Matrozii cu care am stat la masă erau tineri din sudul Italiei. Restul … s-au străduit să învețe limba engleză peste limbile lor asiatice sau africane. Încă n-am dat de nici un român. Bravo lor. 

Dimineața, sub cerul noros, apa oceanului este un albastru încruntat; încă un semn ca pământul este dependent de ceea ce se întâmplă în înaltul altor sfere. 

Nici o boare de vânt. Vasul uriaș nu se clatină, nu se leagănă. Singură, vibrația motoarelor se face simțită din când în când. Cum o fi când este furtună? Sper să nu aflăm în drumul acesta. 

Mâncarea și băutura sunt “la foc continuu”, cele două fiind domenii în care omul își poate fi propriul său dușman. Bine că am studiat cartea Proverbe:

“Dacă stai la masă la unul din cei mari, ia seama ce ai dinainte: pune-ţi un cuţit în gât, dacă ești prea lacom” (Proverbele 23:1-2)

Tentația omului sărac este să ia cu el în cameră ceva mâncare “pentru mai târziu“. Te lecuiești după prima zi când vezi că standurile realimentate continuu sunt doar “la un lift distanță”. 

Ce fac oamenii într-o croazieră pe ocean? Majoritatea stau tolăniți pentru o cură de vitamina D. Sunt sclavii soarelui. 

Alții caută mesele de la umbră și joacă tot felul de jocuri, mai puțin sau mai mult “de noroc”.

Nu puțini stau la murat în bazine, asemenea unor gogoșari multicolori. 

Aseară, pe un ecran imens, cinefilii au putut vedea în aer liber un film de aventuri. 

Într-una din sălile de spectacole, un baschetbalist de culoare fără voce, cânta zgomotos și se contorsiona dizgrațios. Între melodii, se lăuda incredibil că este absolvent a două facultăți, din păcate nici una legată de muzică. Am ajuns târziu și am ochit două scaune peste un cuplu decent care stătea la margine. “Așteptați puțin. Noi plecăm când se termină melodia asta”, mi-a șoptit purtătorul de păr alb. Au plecat și am plecat și noi după ei. Altfel de clasă …

 Nu ne merge televizorul din cameră. O binecuvântare ascunsă? Daniela își ține obiceiul ei de acasă cu citirea Bibliei și rugăciuni îndelungate, iar la răstimpuri, rebus. Eu, cum mă știți și mă vedeți, tot cu scrisul …

A ieșit soarele și s-a înseninat. Albastrul oceanului s-a înveselit și el. Azi vom fi tot pe apă. Mâine ancorăm în Cabo San Luca. 

Toate plăcuțele cu inscripții și indicații de pe vas sunt în limba engleză și în chineză. Nu am decât trei explicații: (1) vaporul acesta a fost făcut în China și face croaziere și acolo, (2) vaporul a anticipat foarte mulți turiști din China și (3) realitatea aceasta este un semnal subtil că trebuie să învățăm și noi limba superputerii în devenire. 

Prima noastră săptă-lună de miere a fost acum 46 de ani la Marea Neagră. Aceasta este la oceanul Pacific. De care ne vom aduce aminte cu mai multă plăcere? Prima a avut de partea ei bonusul tinereții. Aceasta are de partea ei maturitatea unei iubiri îndelungate, plină de aventuri și împliniri personale. În prima ne gândeam numai la noi înșine, fascinați să ne descoperim unul pe celălalt. Aceasta este nostalgică după fetele și mai ales după nepoții pe care i-am lăsat în urmă. Dacă ne va mai da Domnul timp și bani, vrem neapărat să facem o croazieră împreună; poate una pe vasul lui Disneyland …

Joi 24 Octombrie

Aseară ne-am plimbat puțin pe promenada de la nivelul șapte. Ne-am uimit de calitatea magazinelor, de baruri și restaurante de lux în care intri doar dacă ești gata să plătești suplimentar. Am văzut și reclame pentru excursiile din fiecare escală. Niciuna sub $100. Mi-am zis “totul și toate numai bune de jumulit fazanii” cu mulți bani. 

Era glasul evreului zgârcit din mine combinat cu creștinul responsabil și cumpătat care am devenit. 

Există însă și un alt punct de vedere, acela al membrilor platinum, extra și al apartamentelor de lux cu piscină personală și masa adusă la pat. I-am văzut intrând în haine de gală la o recepție dată special pentru ei de căpitanul vasului. Se cunosc bine. Unii petrec zece, douăzeci de săptămâni pe ocean în fiecare an. Restul de săptămâni sunt probabil petrecute prin Las Vegas sau alte locuri asemănătoare. Prețurile scumpe pentru noi sunt pentru ei fărâmituri care cad de la mesele lor bogate. Hotărât lucru, croaziera asta este o secțiune în societatea americană. Ce e frumos e că și noi, cei ne-bogați putem să ne bucurăm de ceea ce oferă țara asta fermecătoare și unică. Unde în altă țară ar putea oamenii de rând să-și frece coatele cu cei din elita societății?

Privindu-i pe cei care-și ascundeau vârsta sub ambalajul hainelor de lux și al podoabelor din perle, aur și diamante mi-am adus aminte de mucalitul întâlnit pe autostradă care purta pe spatele rulotei inscripția: “Pe drum ca să ne cheltuim moștenirea copiilor”.

Cabo San Luca! Am ajuns la prima din cele patru opriri, mergând peste șapte sute de mile maritime în sud, spre ecuator. 

Localitatea este situată “la marginea lumii”, în vârful celei mai lungi peninsule din lume: Baja California (California de jos). Pe Alta California (California de sus) le-au furat-o iancheii. Ce-au luat americanii au transformat într-o splendoare. Ce a rămas la mexicani …

Baja California este ca un deget lung (800 mile terestre) separat de coasta continentală propriu zisă de Marea lui Cortez, paradisul peștilor, cum a numit-o celebrul explorator Jack Cousteau. 

Cu peste 300 de zile însorite, Cabo San Luca este un oraș de deșert, deși este înconjurat de apă. De trăit, trăiește din contribuția turiștilor. Ghidul ne-a spus că în Florida este umezeală “ca în gura cuiva”, iar în  Cabo doar “ca pe spatele cuiva, umed numai cât transpiră la soare”.

Văzută de pe mal, corabia noastra este enormă si fascinant de frumoasă. Numele ei spune tot: Medalion Majestic Princess.

Medalionul este o găselniță a tehnicii miderne. În loc să ne dea un card de identificare magnetic, ca pe vremuri, compania a avansat la un fel de AirTag al companiei Apple, care se poate monta pe o brățară, pe un ceas sau la gât, așa cum am ales noi. Avem astfel fiecare un “medalion” electronic. Cu el deschidem ușa, cu el comandăm mâncare în cameră, cu el ne găsim unul pe altul, cu el achităm cumpărăturile făcute pe vas și pe țărm. Ce mai! Medalionul ne ajută la toate și le înlesnește gazdelor noastre să știe în orice moment unde ne aflăm și ce am făcut. 

Am făcut-o și p-asta: am călcat pământul Mexican acolo unde au călcat conchistadorii spanioli. Se spune ca acum 400 de ani, un pirat englez a scufundat aici un galion spaniol plin cu aur. De atunci mii de turiști plătesc bănuții lor să faca snorkeling, adică să se scufunde și să caute ce au pierdut alții. Adunate la un loc, taxele plătite pentru închirierea echipamentului necesar ar fi umplut un slt galion spaniol … Oare pe la Mamaia nu s-a scufundat nici o corabie plină de comori ?

Altfel, Cabo San Luca este o Tijuana cu port la ocean, iar noi la Tihuana, primul oraș de la granița de sud a Californiei americane, am fost mereu. Aceeași atmosferă de târg cu dugheană lângă dugheană, marfă de bâlci și mirosuri … exotice. Probabil că dincolo de mizeria din port mai sunt și cartiere decente și chiar hoteluri de lux. N-a fost pentru noi să le vedem. Am limpăit bătrânește înapoi spre barca de transfer, printre negustori ambulanți agresivi și femei de marfă ieftină vândută sub firma semidecentă de “masaj”.

Înapoi în port ne-au întâmpinat cei de pe vaporul nostru cu apă rece și prosopel rece pentru față. Aveam nevoie! “Welcome to America!”

Vineri 25 Octombrie 2024

Din bruma de istorie pe care o știu eu, Mexicul și-a câștigat independența când niște spanioli fără căpătâi (doni și done din lumea bună) s-au răsculat împotriva Spaniei. Ei sunt și azi cei ce conduc țara și tot “fără căpătâi”. După ce i-au exilat în propria țară pe băștinașii azteci care au construit mai de mult un imperiu, piramide și o civilizație, spaniolii “independenți” n-au putut genera o structură masonică asemenea celei din Europa sau din America anglo-saxonă și stăpânesc țara prin ganguri care terorizează și pedepsesc orice nesupunere. Este o societate ținută astfel în frâu prin crimă și șantaj, de la coioții care percep taxe celor ce sunt trecuți granița, la cei care reglementează traficul de droguri dinspre țările din sud spre alte meleaguri (inclusiv România) și până la miniștrii și președinți. Sistemul este numit “cartel” și toată lumea știe despre ce e vorba …

Singurele oaze în care nu se simte teroarea sunt salba de stațiuni turistice, administrate de mafia mexicană și în care se colectează banii turiștilor pentru spălarea banilor murdari spre sistemul financiar mondial. 

“Indienii” de altădată, adevărații proprietari ai pământului, sunt ținuți într-un regim de semi animalitate, nu au acces la învățământ și sunt ajutați doar de societățile misionare ca aceea cu care colaborează biserica noastră din Los Angeles. Ei sunt mici, negricioși și bruneți ca noaptea. Au o fascinație până la superstiție cu oamenii blonzi și “cu fața palidă”. Se apropie admirativi și cer voie să îi atingă, crezând că le poartă noroc (Narcis și Sarah Dragomir, misionarii noștri în Mexic au cinci copii blonzi ca soarele). 

Singurele câștiguri pe care le-au primit indienii azteci și maiași de la spanioli sunt techila (țuica lor) și teroarea. Nici la locurile de muncă de jos nu sunt primiți. Mexicul are destui mexicani și metiși (corcituri între mexicani și indieni) pentru așa ceva, iar la nevoie importă slugi de pe toată fața pământului. 

Foarte puțini turiști știu sau sunt interesați de lucrurile acestea. Pentru cei pasionați de sporturi aquanautice, scutere, snorkeling, scuba diving, pescuit și mini croaziere spre delfini, rechini și balene, Cabo San Luca este perfecțiunea personificată. 

Pe mal, m-au surprins colegii mei de vapor care au umplut imediat cârciumile și barurile, în ciuda fluviului de băutură de pe vas. Probabil că băutura era mai ieftină sau pur și simplu își împlineau visul de a fi cu mexicanii la ei acasă, cu muzica lor de mariacii și cu mexicancele lor oacheșe. 

Saturday m26 Octombrie. N-am 

Loreto! Portul cel mai mic și izolat bun nu nu📕, dar preferat pentru că poți merge kilometrii departe de țărm prin apă odoar până la piept.

Azi ne-au dus la țărm cu una din uriașele bărci de salvare ale vasului, folosită “pe vreme de pace”, ca să zic așa. 150 de locuri. Nice. 

“Fiți atenți cum călcați!” Ne spune un pățit. Pavajul este din pietre. Anul trecut, eu mi-am scrântit o gleznă”. Sfat prețios oferit pe gratis. Am avut un vecin în România care lucra la astfel de pavaje. Se lăuda în gura mare: “Joc remi toată ziua!”

Suntem iar cu cei de la azilul de bătrâni. Privilegiații! Doar lor li s-a permis să ajungă la vârsta asta. 

Aseară am întâlnit români. Patru tineri. Sunt mecanici și tehnicieni angajați încă din Septembrie pentru niște transformări la sala motoarelor. Bravo lor!

“Dumneavoastră v-ați mai întoarce în România?” Același refren meditativ rostit de mulți alții ca ei … nu vb. 

Ne-am întors la vas cu una din primele bărci. Era prea cald și nu erau nici prea multe de văzut. M-am împrietenit cu doi câini și m-a costat. Le-am dat toată mâncarea pe care o luaserăm cu noi de pe vas. 

Seara am căutat să stăm cât mai departe de sălile de mese, dar ne împrieteniserăm. Ne-au dat mult mai mult decât lăsaserăm noi pe țărm …

Căutând altceva am dat peste o sală de lux și peste un comedian care susținea un recital. A fost mai bun decât bun și am râs cu poftă, mai ales că a fost vorba de automatismele și expresiile caraghioase din limba engleză americană.

Duminică 27 Octombrie. 

Azi am schimbat fusul orar. Toată ziua vom merge pe apă. Plutim pe un ocean liniștit ca un lac fără valuri.  Singurele răscoliri ale apei sunt produse de “nasul” din fața vaporului.  Este o invenție recentă din știința navigației.  Aflat permanent sub apă, profilul acesta funcționează după același principiu ca și căștile cu “noise canceling”. La urma urmei și apa și aerul sunt tot niște fluide. Nasul despică apa și produce valuri care se depărtează apoi de tot restul navei, reducând uimitor frecarea. Rezultatul este o extraordinară economie de combustibil. Cred că un inginer și-a băgat nasul și aici. 

Duminica este ziua nepoților. Bunici dintr-o cabină alăturată strigă în telefon: “I love you!” Dacă cei de departe ar avea geamul deschis i-ar auzi fără telefon. 

Duminica este și ziua de biserică. Orașele vizitate până acum s-au dezvoltat în jurul unor biserici catolice. Chiar și numele lor derivă de la nume de sfinți. Cabi San Lucan este un exemplu. N-am înțeles ce legăturâ are locul acesta cu evanghelistul Noului Testament. 

În Loredo am întâlnit un mexican care vorbea perfect limba engleză. Mi-a spus că trecuse în tinerețe granița fraudulos în SUA, făcuse tot felul de matrapaslâcuri, petrecuse câțiva ani în pușcărie și fusese dat înapoi. Nu regreta nimic. Învățase în detenție limba engleză și acum trăia înșelându-i pe turiștii naivi. 

Privind retrospectiv la oamenii de pe aceste meleaguri, șochează iar fără de legea mexicană într-o țară care se numește catolică. De fapt aceasta este motivul pentru care latino-america nu va fi niciodată ce sunt Statele Unite. Diferența dintre protestantism și catolicism este motivul. 

Pentru catolici, soarta sufletului este încredințată încă de la naștere “bisericii”. Ea este serviciul special responsabil. Oamenii pot face cam tot ce vor, pentru că biserica prin preoți îi reprezintă înaintea lui Dumnezeu. Lipsa de moralitate este la ea acasă, pentru că preoții sunt plătiți bine să-și facă datoria. Și Dumnezei poate fi cumpărat și miruit, nu-i așa?

La protestanți și mai ales la neoprotestanți, religia este “la purtător”, “în duh și adevăr”, iar împreună cu ea și relația personală cu Dumnezeu, plus responsabilitatea personală. Reforma a scos sufletele din cuferele bisericii, a reintrodus noțiuni Nou Testamentare derivate din acel “trebuie să vă nașteți din nou”: convertirea la maturitatea alegerii, primirea Domnului Isus, nașterea din nou și umblarea cu Dumnezeu. Un astfel de creștin își duce până la capăt salvarea personală, cu frică și cutremur”. Așa numită etică protestantă a muncii derivă tocmai de aici. Omul, nu biserica are responsabilitatea  înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi mituit … El nu este închis în altarul bisericii, ci este pretutindeni. 

Oare ce reacție ar avea un catolic dacă l-aș întreba dacă s-a pocăit, la primit de Isus Christos ca Domn și dacă are Duhul Sfânt? Religia lor este străină de astfel de … practici. Vorba lui Nicolae Iorga dintr-un climat religios asemănător: “Oamenii L-au închis pe Dumnezeu în biserică pentru ca să fie liberi să facă ce vor ei în lume”.

Este duminică și văd că mi-e dor să predic. Cer iertare. 

O duminică la bord este ca una petrecută în oraș. Ai magazine, mezanine, săli de concert, locuri de jocuri și joacă, etc. 

Nouă ne-a lipsit biserica. Am fost în duh acolo. Ne-am gândit acolo. Daniela a profitat că lucrez la Apocalipsa și m-a rugat să-i ma spun o dată ce va fi, cum ca fi și când va fi. Eu i-am repetat iar că toți cunoaștem în parte și propovăduim în parte. Am pus împreună câteva texte, am arătat aparenta contradicție dintre unele și i-am repetat deviza mea: “Cine știe multe vorbește puțin; cine vorbește multe știe puțin”. Dumnezeu mai are multe surprize pentru noi. 

Seara ne-am dus pe punte la plimbare. E din ce în ce mai cald. Ne apropiem de tropice. Să vedeți minunea … pardon, cum ar spune Caragiale: am găsit o pălărie. Era abandonată între o țeavă și peretele navei. Am luat-o să nu o arunce vântul în ocean.

Sper să nu iasă o daravelă ca în piesa “O scrisoare pierdută”. Pe vas există un servici pentru lucrurile pierdute. Am să le dau un telefon. 

Luni 28 Octombrie 2024

Caragiale a avut dreptate. E mare daravelă cu pălăriile astea! Mai ales cu cele găsite. Ce-am găsită de ieri m-a părăsit azi și s-a dus la altul. Nu-mi cereți amănunte “că nu pot care va să zică să vă spun. Daravelă mare …”

Călătoria noastră seamănă cu cele pe care le făceam în copilărie. Atunci pășeam prin paginile romanelor de aventuri  și cu ajutorul imaginației parcurgeam locuri îndepărtate. Acum pășim aievea și ne întoarcem să regăsim locurile din imaginație. Nu mai sunt “căpitan la cincisprezece ani”, dar îl caut în mine la 70. 

Navigăm pe coasta de vest a continentului nord american îndreptându-ne spre tropice. E din ce în ce mai cald și umed, teribil de cald și sufocant de umed. Dimineața ajungem la Puerto Vallarta (se pronunță Vaiiarta).  Localitatea se află în pădurea tropicală care străbate la această latitudine Mexicul de la o parte la alta, de la oceanul Atlantic la oceanul Pacific.

Dimineața ancorăm într-un port înecat în verdeață. Apa pare de turcoaz. Deasupra zboară două egrete negre. Dintre copaci, hoteluri de 24 de etaje ne anunță că nu mai suntem în sălbăticia dezolantă a deșertului. Aerul este vesel, atmosfera este cosmopolită, cu opulență de belșug. Aeroport metropolitan. Vallarta Shopping Mall are de toate. Walmart și Sam’s Club ne salută cu familiaritate. Se pare că există două surse spre bogăție în lume: aurul negru și praful alb. 

Am numărat în panorama orașului peste 20 de macarale active. Vremuri bune. 

Puerto Vallarta este un oraș turistic în provincia mexicană Jalisco, renumit pentru plajele lui. În timp, urbea s-a mărit și are acum trei centre de greutate: (1) orașul vechi cu o stradă comercială care se animă cu câ este mai aproape miezul nopții la capătul căreia tronează impunător clădirea unei biserici de 250 de ani, (2) orașul hotelier înșirat pe mulți kilometri de-a lungul plajei și (3) orașul nelancoliei sentimentale, suspendat în terese pe coasta muntelui din nord. 

Ciudat, aeroportul este cumva la mijlocul orașului, construit pe când era la una din marginile lui. 

Românii știu despre provincia aceasta din vremea campionatului mondial de fotbal, când ai noștri au evoluat în Guadalajara, în apropiere. 

Populație este cu puțin peste 200.000. Cărțile de istorie spun că primii locuitori au ajuns aici din Asia prin Alaska acum 2.500 de ani. Peste “indienii” inițiali au venit apoi valurile de conchistadori spanioli.  Din amestecul acesta s-a născut un fel de neam corcitură numit “mestizos“.

Printr-o interesantă coincidență, ziarele anunță azi descoperirea unui alt oraș maian străvechi în Mexic (https://news.sky.com/story/laser-technology-uncovers-ancient-mayan-city-hidden-in-mexico-jungle-13243906)

Conchista, cucerirea, spaniolă a început în 1519. Localnicii au fost speriați de caii europenilor și mai ales de armele de foc.

Iată care este oficial componența etnică a Mexicului:

• Mestizos: cel mai numeros grup etnic, alcătuind trei cincimi din totalul populației. Mestizos sunt corcitura între europeni și amerindieni.
• Amerindians: nativi americani alcătuind a zecea parte din populație. Subgrupuri de indieni sunt Nahuatl, Maya, and Zapotec, Olmec, Teotihuacan, and the Toltec. 
• Whites: oameni veniți din Europa și Orientul Mijlociu. 
• Afro-Mexicans: necăjiți veniți aici ca sclavi. 

Legea drepturilor minorităților conferă stat de limbă națională la nu mai puțin de 89 de limbi indigene. Ele sunt vorbite de aproximativ 5.4% din populație.

Am fost surprins să aflu că a existat și un val de imigranți germani. Ia să vedem dacă ghiciți când. Da ați ghicit bine! Exact după cel de al doilea război mondial, când aliații biruitori în Europa i-au făcut scăpați pe nemții pe care n-au vrut să-i execute. Americanii nu i-au importat pe toți dintr-o dată ca oameni de ștință (operația “Paperclip”). Pe unii i-au pus la dospit în Mexic, iar pe alții i-au lăsat sa colonizeze și să civilizeze America de sud, mai ales Argentina. Asta explică de ce, spre deosebire de Brazilia și alte țări care au mulți negrii, Argentinienii sunt suspect de albi, blonzi și poartă nume germanice și italiene. Linia a doua a conducerii Germaniei naziste a dus-o merci bine în Argentina, împreună cu, culmea, una din sosiile lui Hitler. ( o “sosie” este un geamăn prefabricat pentru conducătorul unei țări care nu riscă sau nu vrea să se obosească să meargă peste tot).

Pentru o vreme, în Mexic a venit și un val de imigranți din … țările arabe. Au mai rămas în urma lor cam i sută de nii și câteva influențe culinare. I-au împins spre alte patrii neînțelegerile ireconciliabile cu “cartelul” local. 

Mâine, pe drumul de întoarcere, vom ancora la Mazatlán, din provincia Sinaloa, centru al violenței imposibil de controlat de forțele guvernamentale. Vreți o dovadă? TOȚI reprezentanții oficiali ai Statelor Unite au interzis la călătorie cu mașina prin această provincie. Ei pot veni în oraș numai cu avionul, pe calea aerului nevinovat. 

Nu vă temeți pentru noi. Vom fi ocrotiți tocmai de cei temuți de Statele Unite. Am venit în zona lor cu … cotizația noastră. 

Clima Mexicului este foarte diversă. Tropicul Cancerului (cel de la nord de ecuator, că mai este altul și în sud, cel al Capricornului) împarte efectiv țara în două zone, una temperată (în nord, deasupra … Cancerului și alta tropicală. Teritoriul de la nordul paralelei două zeci și patru se bucură de temperaturi mai mici în sezonul de iarnă. Teritoriul de la sud are temperaturi constant mai ridicate care variază doar în funcție de altitudinea locului. Deși oare curios, zona de nird primește mai multe precipitații decât cea de sud, unde ele fluctuează odată cu musonul (vântul care-și schimbă la șase luni direcția dinspre sau spre ecuator).

Iată cum arată harta zonelor climatice.

Mexico Cruise – 8 

BY BARZILAIENDAN on OCTOBER 29, 2024 • ( 0 )

Marți 29 Octombrie 2024

Yak!!! Yakety Yak !

Ne-am trezit într-un teribil miros de motorină arsă. Când am privit afară am văzut cauza: eram trași la țărm într-o zonă industrială a portului, iar chiar lângă vapor, ne așteptau câteva autocare turate. Combustibilul: motorină. Țineți-vă mâna la nas dacă stați la tribord. 

În limbajul marinăresc, cele patru puncte cardinale sunt înlocuite cu patru părți ale corabiei: prova, pupa, tribord și babord. Nici nu ar putea fi altfel, atâta vreme cât corabia se tot rotește și estul poate deveni vest sau sud sau chiar nord …

Stern – Pupă – partea din spate a ambarcațiunii

Bow – Provă – partea din față a ambarcațiunii

Port – Babord – partea din stânga a ambarcațiunii, privind dinspre pupă spre provă; e asociat cu culoarea roșie.

Starboard – Tribord – partea din dreapta a ambarcațiunii, privind dinspre pupă spre provă; e asociat cu culoarea verde.

Pe vasul nostru de croazieră, la prova, adică în față, la nivelul 17 se află o mică bijuterie. Și numele spune asta: Hollywood Pool Club. 

Sub bolta de sticlă se află o piscină scăldată noaptea într-o lumina albastru închis, îmbăiată cu o muzică discretă “new age”, cu două jacuzzi de o parte și alta, iar jur împrejur sunt separeuri intime, toate cu fața la ocean; un semicerc de high class. Puțini sunt cei o frecventează. Suntem de regulă numai noi doi, câteodată am numărat opt persoane. 

Majoritatea preferă piscina mare din centrul vasului, cu gălăgia ecranului uriaș și cu barul ademenitor. Ca și indienii nativi de demult, tentația “apei de foc” este irezistibilă și la fel de mortală. 

Mazatlan este nume venit din “nahuatl”, limba incasilor care au construit piramidele mexicane și înseamnă “ținutul căprioarei”. A fost fondat acum peste 500 de ani (May 14, 1531) cu 30 de ani înainte de cel mai vechi oraș din Florida, USA. Orașul are cu totul cam 800 000 de locuitori. 

Nu poți să nu te întrebi: “Ce-au făcut oamenii de aici în atâta amar de vreme?” 

Într-o expresie italiană, au trăit într-un  ”dolce far niente”, un predominant “fiesta”, care a întreținut lenea și sărăcia. Un climat de continuă “pierde vară”. N-au făcut nimic demn de luat în seamă. Când a fost ultima oară când v-a impresionat un produs “Made in Mexico”?

Asta nu înseamnă că oamenii aceștia nu pot să muncească! Ba da, cu siguranță că da!  I-am văzut de ce sunt înstare când trec în America …

Printr-o interesantă coincidență, ziarele anunță azi descoperirea unui alt oraș maian străvechi în Mexic (https://news.sky.com/story/laser-technology-uncovers-ancient-mayan-city-hidden-in-mexico-jungle-13243906)

Nu poți vorbi despre Matzatlan fără să simți în suflet fiorii regiunii Sinaloa, cartelul omniprezent și atotputernic. Cei de la CBS au scris de curând un articol trist. Mexicanii se omoară reciproc doar pentru vina de a face parte din benzi rivale. Viața este foarte ieftină pe aceste meleaguri …

  +++++

Cellphone chats have become death sentences in the continuing, bloody factional war inside Mexico’s Sinaloa drug cartel.

Cartel gunmen stop youths on the street or in their cars and demand their phones. If they find a contact who’s a member of a rival faction, a chat with a wrong word or a photo with the wrong person, the phone owner is dead.

Then, they’ll go after everyone on that person’s contact list, forming a potential chain of kidnapping, torture and death. That has left residents of Culiacan, the capital of Sinaloa state, afraid to even leave home at night, much less visit towns a few miles away where many have weekend retreats.

++++

Clădiri mari, hoteluri de lux au făcut și la ei în țară, dar prin locurile acestea ele sunt “pentru străini”, pentru turiștii atrași de cartelul lor nenorocit. Mexicanii stau în cartiere cu case de toată jalea.

Mexico – 9 

BY BARZILAIENDAN on NOVEMBER 1, 2024 • ( 0 )

Joi 31 Octombrie 2024

De ieri dimineață este mai rece. Ne apropiem de lumea tomnatică din Los Angeles. Doar cei mai încăpățânați stau întinși la soare. Este coadă însă la înspumatele bazinașe cu jeturi de apă fierbinte. De la “librărie” s-au împrumutat toate jocurile de remi și scrable. Mai erau doar câteva cutii de “table”, semn că nu sunt mulți români pe vapor. 

Aseară, vaporul a răsunat  se urale ca un stadion. Dodgers, echipa de baseball din Los Angeles, a ieșit campioană. (Se spune că, mulți ani în urmă, un român de-al nostru i-a învățat oina de la noi și americanii au perfecționat-o). Nu-i plângeți pe învinșii din New York. Ei au câștigat de 24 de ori de-a lungul anilor Pentru Dodgers este doar a opta oară. Ultimele cinci seri, a fost atmosferă de microbiști. Bărbați și femei s-au înghesuit pe puntea centrală în bazine sau pe șezlonguri să se uite la ecranul uriaș. M-am mirat să-i văd aplaudând intrarea jucătorilor și strigând la ei în fazele fierbinți. Erau la mii de kilometri distanță și bineînțeles că nu-i auzea nimeni.  Am înțeles atunci taina microbiștilor: important este nu ce se întâmplă pe stadion, ci în ei înșiși. De aceea strigă unii acasă la televizor și aruncă cu papucul …

Azi dimineață am citit pe bluza unui bătrânel filipinez simpatic această etichetă:

Antisocial Club
For Antisocial 
People

Sper că nu știe ce înseamnă asta în limba engleză, ca în cazul românului proaspăt venit în Detroit care și-a etalat fericit primul tricou “de America”. Zâmbetul i s-a cam șters când colegii de lucru i-au spus că “I am nuts” înseamnă “sunt țăcănit”. Cu prilejul acesta mi-am amintit că și pe hanoracul meu scrie “MI$CHIF” …

Astăzi e răcoare bine, dar soarele e puternic. Nu am găsit un adăpost de vânt decât pe puntea rezervată “sinucigașilor fumători”. Stăm înspre partea din care bate vântul așa că e bine. Restul pasagerilor sunt “sinucigași mâncători”. Nu credeți? Veniți și vedeți ce comoție și ce cursă de alergări a fost dată de o singură veste: “Se dă înghețată gratis!” Ne-am uitat zilnic în zare să vedem balene. N-am văzut niciuna … în afara celor câteva de la bord …

Vineri 1 Noiembrie 2024

Home sweet home! Acum observ că nici Los Angeles nu are un port prea elegant. 

În imensul port comercial, turiștii sunt primiți la un terminal special amenajat, alături de o fregată militară transformată în muzeu. 

Procesul de vamă merge strună. Fiecare avem un număr și o culoare. Așteptăm într-una din sălile elegante de la etajul 7. Difuzoarele anunță ordinea. Nimeni nu e nervos. Nimeni nu e încurcat. Felicitări!

Marius vine să ne ia, așa ne-m înțeles înainte de plecare. Surpriza este că vine cu el și Eliana, nepoata. Asta ne umple inimile de bucurie. Înseamnă că i-a fost dor de noi sau că … se așteaptă la cadouri. 

La final, mulțumim Domnului pentru o croazieră perfectă, cu mult pentru ceea ce așteptam sau merităm noi. Nu suntem cu nimic mai buni decât oamenii pe care i-am vizitat în Mexic. Absolut cu nimic.

Nu atârnă de cine vrea sau de cine aleargă. Totul depinde de Dumnezeu care alege cum vrea El. Și cine ar putea explica harul ? …

Categories: Articole de interes general