Saturday m26 Octombrie. N-am

Loreto! Portul cel mai mic și izolat bun nu nu📕, dar preferat pentru că poți merge kilometrii departe de țărm prin apă odoar până la piept.

Azi ne-au dus la țărm cu una din uriașele bărci de salvare ale vasului, folosită “pe vreme de pace”, ca să zic așa. 150 de locuri. Nice. 

“Fiți atenți cum călcați!” Ne spune un pățit. Pavajul este din pietre. Anul trecut, eu mi-am scrântit o gleznă”. Sfat prețios oferit pe gratis. Am avut un vecin în România care lucra la astfel de pavaje. Se lăuda în gura mare: “Joc remi toată ziua!”

Suntem iar cu cei de la azilul de bătrâni. Privilegiații! Doar lor li s-a permis să ajungă la vârsta asta. 

Aseară am întâlnit români. Patru tineri. Sunt mecanici și tehnicieni angajați încă din Septembrie pentru niște transformări la sala motoarelor. Bravo lor!

“Dumneavoastră v-ați mai întoarce în România?” Același refren meditativ rostit de mulți alții ca ei … nu vb.

Ne-am întors la vas cu una din primele bărci. Era prea cald și nu erau nici prea multe de văzut. M-am împrietenit cu doi câini și m-a costat. Le-am dat toată mâncarea pe care o luaserăm cu noi de pe vas.

Seara am căutat să stăm cât mai departe de sălile de mese, dar ne împrieteniserăm. Ne-au dat mult mai mult decât lăsaserăm noi pe țărm …

Căutând altceva am dat peste o sală de lux și peste un comedian care susținea un recital. A fost mai bun decât bun și am râs cu poftă, mai ales că a fost vorba de automatismele și expresiile caraghioase din limba engleză americană.

Categories: Articole de interes general, Personale