Tu ce zici? Este bine unde a fost plasată Catedrala mântuirii neamului? Clădiri clătinate, credința care rămâne

Azi am studiat lecția duminicală despre rugăciunea făcută de Solomon la dedicarea Templului din Ierusalim.

Un Templu este simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Evreii au purtat cu ei 40 de ani un Cort pe care-l instalau ori de câte ori se opreau să stea un timp în același loc.

Solomon a zidit Domnului o casă la Ierusalim și a dedicat-o într-o adunare solemnă de sărbătoare. Evenimentul este notat în 1 Regi 8.

Dumnezeu răspunde extraordinarei rugăciuni de dedicare într-un text tranșant imediat în capitolul următor. În esență, Dumnezeu îi spune că El nu va fi niciodată prizonierul lor, închis într-o clădire, oricât de frumoasă și impunătoare ar fi ea.

Prezența Lui este condiționată de starea inimii lor, iar clădirea în sine nu va reprezenta permanența prezenței Lui în orice circumstanțe. Dimpotrivă!

Iată avertismentul în cuvintele clare spuse de Dumnezeu lui Solomon:

„Și oricât de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea va rămâne încremenit și va fluiera. Și va zice: ‘Pentru ce a făcut Domnul așa ţării acesteia și casei acesteia?’
Și i se va răspunde: ‘Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul lor, care a scos pe părinţii lor din ţara Egiptului, pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor și le-au slujit, de aceea a făcut Domnul să vină peste ei toate aceste rele.’” (1 Regi 9:8-9).

Aseară am urmărit în America un documentar despre „Catedrala mântuirii neamului”, ridicată de români în București. Reporterul remarca dimensiunile impresionante ale clădirii, catedrala fiind cea mai mare clădire de cult a ortodoxiei mondiale.

M-a șocat însă o altă observație. Americanul remarca simbioza dintre mega-clădirile din București. Catedrala este lângă imensa Casă a poporului, ctitoria lui Ceaușescu.

Casa poporului este monumentul eforturilor umane. Catedrala mântuirii neamului este monumentul pocăinței, a nevoii noastre de iertare și salvare divină. Pentru prima dată îmi place așezarea ei.

Așa a fost și la Ierusalim. Templul a fost ridicat în vecinătatea Casei împărătești a împăratului Solomon. Care dintre cele două a fost mai importantă pentru evrei? La Casa împăratului au lucrat 12 ani. La Templu au lucrat 8 ani. Fără nici o îndoială, Casa împăratului era mai mare. Templul a fost limitat în dimensiuni de tiparul dat lui David de Dumnezeu. o casă mai mică pentru un Dumnezeu mai mare.

Catedrala de la București este mult mai mare decât Templul de la Ierusalim. Este bine? Este rău?

Un mucalit spunea că românii au mai multă nevoie de iertare pentru că au mai multe păcate.



Categories: Amintiri, Amintiri cu sfinti

Tags:

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.