Într-o atmosferă de mare bucurie și laudă, azi ne adunăm în sala mare a bisericii penticostale din Portland.

Printr-o asimetrie ironică, plouă ca în Portland la Convenția fraților noștri penticostalii în Florida, iar noi avem parte de o însorire floridiană aici în Oregon

Combinând temele celor două mari întâlniri putem spune că noi, credincioși Cuvântului suntem toți în așteptarea revenirii lui Isus Christos, Mirele nostru drag.

Isus vine iar, pe evreiește „Maranata”, este cea mai mare veste care a cutreierat veacurile.

Cuvintele au fost aceleași, dar tonul și sentimentele au fost deosebite.

Vi-i închipuiți pe marii preoți care crezuseră că pot răsufla ușurați pentru că l-au eliminat pe tinerelul din Galileia care le tulburase sărbătorile în ultimii tei ani? Vă puteți închipui cum au recepționat ei această veste? Vă puteți imagina tonul cu care au rostit ei: „Ce? Isus vine iar?” Puteți simți deznădejdea lor dramatică? Împreună cu ei sună ceata tuturor celor ce au încercat cu pietre mari și peceți pe mormânt, cu mituiri de bani și cu minciuni, cu cătușe și cu gratii de pușcării să blocheze zadarnic traiectoria Lui invincibilă. Vincis Domine! Vincis!

Vi-l puteți imagina pe demnitarul roman confuz care-i tăiase capul lui Ioan Botezătorul și-l crezuse pe Isus o reîncarnare a profetului? Îl puteți auzi spunând: ”Ce se-aude? Iar a înviat cineva și va veni înapoi? Hei, de evreii aceștia nu poți să scapi în nici un fel … Ce comedie!”

Puteți auzi oare șoaptele furișate de dincolo de ușile ferecate, cu ecou acum în piața de obște și chiar în Templu, pe sub porticul lui Solomon; șoapte devenite cuvinte de proclamare publică: „Isus vine iar!”

„Aţi omorât pe Domnul vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martori ai Lui. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ce vestise mai înainte prin gura tuturor prorocilor Lui: că, adică, Hristosul Său va pătimi.
Pocăiţi-vă dar și întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare și să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremurile așezării din nou a tuturor lucrurilor – despre aceste vremuri a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi proroci din vechime.”

„Isus vine iar!”

Îi puteți auzi oare pe frații noștri din secole în sărbătoarea unei logodne cosmice așteptând și plângând cu dor după marea zi a nunții care se pregătește „în casa Tatălui”. Simțiți înfrigurarea lor aprinsă în pieptul feciorelnic păstrat în curăție: „Isus va veni iar.” Noi îl așteptăm așa cum noaptea așteaptă zorii …

Cum stăm noi, cei de astăzi? Ce sentimente sunt în inimile noastre când vorbim despre venirea Domnului?

Prin 1980, am predicat la Pașcani fraților creștini după evanghelie despre binecuvântata noastră nădejde, revenirea Domnului Isus. La sfârșit s-a apropiat de mine o soră între două vârste și m-a întrebat plăpând, cu lacrimi în ochi: „Frate Daniel, chiar vine Domnul ?”

„Așa scrie și așa cred și eu”, i-am răspuns eu.

„Bine frate, mă bucur că vine, mă bucur mult, că am niște datorii!”

M-a luat prin surprindere și nu știu dacă am apucat să-i mai spun. „Nu așa soră, nu din motive financiare …”

Care sunt motivele cele bune și câți dintre noi „așteptăm noi venirea Lui”? Dacă ar veni astăzi?

Mi-aduc aminte de pățania unei învățătoare de școală creștină care le-a vorbit o oră copiilor despre cer, iar la sfârșit le-a pus întrebarea: „Câți vreți să mergeți în cer?” Toți copiii au ridicat mâinile, toți, cu excepția unuia mititel care s-a afundat parcă și mai mult în scăunelul lui. „Tu nu vrei să mergi în cer, dragule?” Puștiul și-a pogorât privirea în pământ, a început să plângă și i-a răspuns: „Acum? Chiar acum? Nu.”

Sinceritate copilărească, îmi veți spune. Așa este și foarte puțini dintre noi ne-am mai păstrat această sinceritate nevinovată de copil. Nu degeaba le-a dat Domnul ucenicilor drept exemplu un copil. Nu la întâmplare le-a spus El că drumul spre maturitatea spirituală este calea către o eternă copilărie a celor ce pășesc în Împărăția Tatălui lor ceresc. „El vine iar”, devine astfel un prilej personal de pocăință.

„Maran-atha” Domnul nostru vine. El vine iar! Ce simte inima ta când rostești aceste cuvinte? Nu minți! Nu te minți pe tine însuți. Pe Dumnezeu nu poți în nici un caz să-l minți.

„Aprinde, Doamne, iar în mine/Credința în venirea Ta.”

Nu, nu s-au înșelat toți aceia care l-au așteptat pe Domnul și au fost convinși că Isus va veni în timpul vieții lor. Există o cunună între cununile răsplăților de la sfărșit rezervată numai și numai pentru “cei ce vor fi iubit venirea Lui”. Apuc-o! Lasă-i pe ceilalți să râdă de tine. Tu așteaptă-L!

Extraordinara explozie de laudă și înflăcărare din acest Sabat de la Portland o puteți vedea aici. Ne-am ridicat de câteva ori în picioare mânați de puterea cântărilor. Nu știu, poate și din cauza sălii, eu m-am trezit că aș sta mai tot timpul cu mâinile pe sus:

Categories: Amintiri, Amintiri cu sfinti

Tags: Daniel Branzai