(povestită de Victor Braica)

Era într-un sat un om tare rău; rău de gură și rău de inimă. Nimeni nu-i încăpea în voie. Oamenii învățaseră să stea departe de el și să-l lase singur în răutatea lui. Nimeni n-avea chef de certurile lui. Numai un fost coleg de școală se mai abătea din când în când prin curtea lui și căuta să-l mai întrebe de sănătate. Pleca însă și el destul de repede. 

Într-o zi, omul rău s-a îmbolnăvit și a ajuns într-o stare grafă la spitalul de la oraș. Nu-l vizita nimeni pentru că nimeni nu-i simțea lipsa. Doar fostul lui coleg de școală s-a abătut o dată din drum pe la spital și i-a dus ceva de-ale mâncării.

Impresionat până la lacrimi, omul rău a încercat să-i mulțumească cumva în felul lui zicând:

„Să dea Dumnezeu să te îmbolnăvești și tu de moarte și îți promit că voi veni și eu pe la tine”.

Până și încercarea lui a fi o dată în viață bun a ieșit rău, da rău de tot! Că nu era obișnuit cu așa ceva …

Categories: Amintiri, Amintiri cu sfinti

Tags: Daniel Branzai