Citesc de câteva săptămâni cartea unui „înaintaș“ al meu în vârstă. Iată coperta cărții:

Hendrik este olandez și scrie într-un jurnal pe care îl ține într-o casă de bătrâni, un fel de azil, cum am zice noi.

Hendrik nu este creștin. Citesc mărturia unui om lucid, lipsit însă de perspectiva eternității. Cu handicapul acesta, am în față totuși mărturia unui om teribil de lucid și de analitic. Scrisul este modern și are ritmul unei cronici pline de viață.

Ce am învățat din acest „jurnal“?

Primul lucru pe care l-am învățat este că oamenii de la azilul de bătrâni trăiesc încă, uneori cu aceeași pasiune pentru viață ca toți ceilalți oameni. Cartea este plină de evenimnete, de cronici ale situației mondiale, de proteste și tensiuni, de pasiuni și patos. Este o surpriză pe care n-au descoperit-o încă foarte mulți dintre cei mai tineri, rude, prieteni, cunoștințe mai mult sau mai puțin întâmplătoare. Trebuie s-o recunoaștem: nu ne preocupă soarta celor care nu mai sunt în șuvoiul pieței din mijlocul cetății, celor ce s-au „izolat“ în lumea neputințelor lor.

Am remarcat mulți ani în urmă că părinții mei, altfel foarte sociabili și prietenoși, șovăiau când era vorba să-i duc cu mine în vizite la azil. Singura explicație psihanalitică este că se temeau să privească spre lumea unui foarte neplăcut viitor personal …

Al doilea lucru pe care l-am simțit ca un regret permanent când am citit acest jurnal aeste că oamenii aceștia nu trebuiau să moară. Nimeni n-ar trebui să moară. Nimeni nu este pregătit să moară. Nimeni nu este împăcat cu ideea morții. Probabil că asta este și a fost valabil nu numai cu cei care au azi 70-90 de ani, ci și cu aceia care au avut mai de mult 600 sau 900 de ani. Moartea nu este în natura noastră, mărturisind mereu și mereu, că este doar un accident temporar în eternitatea noastră.

Jurnalul mărturisește despre bucuria de a avea prieteni în mijlocul mulțimii indiferente, despre împlinirea pe care ți-o oferă apartenența la un mic grup în care fiecare se simte privilegiat, invidiat de cei care stau încă în afara lui, despre satisfacția micilor zile cu rost, pline cu evenimente „planificate“ și anticipate cu înfrigurare, despre evenimentele epocale uitate de îndată ce s-a făcut seara și oboseala ne târăște spre comoditatea și confortul binemeritatei odihne …

Cartea conspectează dezbrăcarea de posibilitățile fizice de altădată, despre acceptarea mereu necesară a limitărilor necruțătoare, despre retezarea interacțiunilor cu lumea, neputincioase toate însă să ne despartă de noi înșine, de ceea ce am fost și vom continua întotdeauna să fim, suflete de corăbii bătute de vânt și furtună, în căutarea unui port în care să ne dregem pânzele și catargele, în speranța călătoriilor viitoare.

Nu mă grăbesc să termin acest jurnal. Nu pot pur și simplu să-l îngrop pe Hendrik. Am sentimentul că am să fiu cu el toată viața, regăsindu-l mereu în mai toate zilele pe care le voi mai avea printre oameni. Pământește, această lectură mă pregătește pentru ultima turnantă, îmi spune cum să mă privesc și cum să-i privesc pe cei cu care trecem împreună peste bornele vârstei înaintate.

Și pentru că bătrânețea este vârsta înțelepciunii, iată câteva maxime adunate în decursul anilor:

BATRANETE

Unele vieti se aseamana cu acele flori care infloresc
si raspandesc parfumul lor spre inserare.

Batranetea incepe atunci cand crezi ca poti face toate lucrurile
ca si in tinerete, dar le lasi intotdeauna pe maine …

Cand imbatranesti intri in Epoca Metalelor:
dintii de aur, parul de argint si in picioare ai plumb.

Pregatirea pentru batranete trebuie sa inceapa in adolescenta.
Daca ai trait fara rost pana la 65 de ani, nu ti se va umple viata
de sens numai pentru ca ai iesit la pensie!

Ghioceii de la tample vestesc primavara unei alte vieti.

Lucrurile ar fi mult mai bune daca oamenii batrani
ar fi pretuiti tot atat de mult ca si mobila veche.

Cand nu mai ai dreptul sa te numeri printre cei tineri,
acestia ti se par dintr-o data foarte necugetati.

Multi considera batranetea un fel de boala de care nu scapa nimeni.
Eu prefer sa consider tineretea o boala din care ne revenim
de indata ce ajungem la batranete.

Cand prietenii incep sa-ti spuna ce tanar arati, sa stii ca aceasta
este un compliment pentru unul care NU MAI ESTE tanar!

Nu ma consider batran. Sunt doar un tanar
care sufere de ceva: de batranete!

Batranetea este pretul pe care trebuie sa-l platim
ca sa ajungem la intelepciune.

Varsta inimii nu are nimic de a face cu culoarea parului.

Esti exact atat de tanar cat te simti dupa ce ai incercat s-o dovedesti.

Cu cat imbatraneste cineva mai mult,
cu atat era un atlet mai bun in tinerete.

“Zilele bune din trecut” erau pe gustul meu:
ritmul era mai lent si eu eram mai iute.

Multi oameni se pastreaza inca tineri la saptezeci de ani pentru ca
stiu sa rada sanatos de aceia care au imbatranit deja la douazeci.

Pentru cel ignorant, batranetea este ca o iarna;
pentru cel intelept ea este vremea secerisului.

Patruzeci este varsta batranetii pentru cei tineri,
cincizeci este varsta tineretii pentru cei batrani. (Victor Hugo)

Stii ca ai imbatranit cand lumanarile de pe tort costa mai mult decat tortul.

Un tanar batran va fi un batran tanar. – Benjamin Franklin

Cei mai multi dintre oamenii obsedati sa-si mai adauge cativa ani
la viata ar face bine sa mai adauge si ceva … viata la anii lor.

La tinerete, zilele sunt scurte si anii lungi;
la batranete, anii sunt scurti si zilele lungi.

Esti batran atunci cand la iesirea din camera dusului
esti bucuros ca s-a aburit … oglinda.

Cele sapte varste ale omului: scutece, examene, nebunii,
note de plata, retete medicale, internari, testamente.

Nu te plange ca ai ajuns la batranete. La multi li s-a refuzat acest privilegiu.

Daca tot “ai trecut peste deal” de ce nu te bucuri de panorama?

Este mai bine sa fi “peste deal”, decat sub el!

Respecta-i pe cei in varsta, gandindu-te ca in curand vei fi si tu unul dintre ei.

Nu-i de mirare ca asa de multi oameni lauda trecutul; atunci erau mai tineri!

Nimeni nu imbatraneste traind, ci doar pierzandu-si interesul in viata.

Cel mai greu lucru cu imbatranirea este ca trebuie sa asculti de copiii tai.

Nimic n-o face pe o femeie sa se simta mai batrana ca o intalnire
cu un chel care, in liceu, era cu doua doi ani mai mic decat ea.

Rugaciune anonima: Doamne, Tu stii mai bine chiar si de cat mine ca
am inceput sa imbatranesc. Te rog fereste-ma sa devin prea plicticos
in vorbire crezand ca eu am solutia cea mai buna pentru toate problemele
din toate discutiile. Nu ma lasa sa cred ca este datoria mea sa ma amestec
in toate situatiile tuturor cunoscutilor. Invata-ma sfanta lectie ca s-ar putea
sa ma mai insel si eu. Fa-ma intelept, dar nu acru; saritor, dar nu dominant;
demn, dar nu arogant, caci as vrea, Doamne, sa-mi pot pastra macar
cativa prieteni pana la capat.

Primul semn de senilitate este sa crezi ca le sti pe toate.

Sunt la varsta la care daca mi-as indrepta toate cutele si ridurile
as avea cel putin 2 metri si jumatate.

Oamenii nu se opresc din joaca pentru ca imbatranesc,
ci imbatranesc pentru ca nu stiu sa se mai joace.

Unul din lucrurile dragute de la batranete este ca poti sa fluieri
in timp ce-ti speli dintii.

Carcotasilor batrani trebuie sa li se spuna ca printre lucrurile
care nu mai sunt “ca pe vremuri”, se numara si ei insisi.

Stim ca am imbatranit cand obosim de doua ori mai repede
si ne trebuie de doua ori mai mult timp ca sa ne odihnim.

Categories: Amintiri, Amintiri cu sfinti

Tags: Daniel Branzai