Și Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“. – Luca 23.34

Este ceva neobișnuit ca un condamnat să se roage pentru călăii săi. Și tocmai aceasta s-a întâmplat pe cruce, când Isus a rostit aceste cuvinte. În plus, acest Om condamnat nu avea nicio vină! De mai multe ori, Pilat, judecătorul roman, a stabilit nevinovăția lui Isus. Dar, în cele din urmă, el a cedat la presiunea liderilor iudei și a mulțimii și L-a condamnat la moarte pe Omul nevinovat.

„Tată, iartă-i!“ – Câtă iubire reiese din această rugăciune! Sub privirile unei mulțimi însetate de senzațional, care ceruse răstignirea Sa, Mântuitorul suferind a dat un exemplu impresionant al chemării Sale: „Iubiți pe vrăjmașii voștri … și rugați-vă pentru cei care vă insultă și vă prigonesc“ (Matei 5.44). Domnul Isus ar fi putut pune în acțiune douăsprezece legiuni de îngeri (Matei 26.53). Dar, din dragoste, a renunțat la ele. El a vrut să îndure totul, pentru ca oamenii să fie salvați.

„Nu știu ce fac!“ – Cu aceste cuvinte, Isus exprimă faptul că persecutorii Săi L-au pus pe cruce din ignoranță. Astfel, în fața legii evreiești, ei nu sunt considerați criminali, ci „doar“ ucigași de oameni. O diferență importantă: criminalii trebuie pedepsiți cu moartea, dar ucigașii de oameni pot fi grațiați. Mai târziu, în Faptele Apostolilor, se spune că, în mila Sa, Dumnezeu a făcut apel la conștiința oamenilor. Și mii de oameni și-au recunoscut vina, au acceptat harul iertător al lui Dumnezeu și au crezut în Domnul Isus. Până astăzi, această dragoste și acest har sunt la dispoziția tuturor celor care se întorc la Dumnezeu.

(din Sămânța cea bună)

Categories: Articole de interes general