“Nu mă interesează cine scrie legile. Lăsați-mă să-i scriu cântecele și schimb societatea”. – filosof grec

“Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului și nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai degrabă osândiţi-le.
Căci e rușine numai să spunem ce fac ei în ascuns. – Efeseni 5:10-12

Nu mă uit și nu comentez de regulă astfel de evenimente. Mi s-a părut însă grăitor că acești oameni nu-și mai spun “el/ea”, ci “ei/lor”. Este drept să fie așa pentru că numele lor adevărat este “Legiune”:

“Isus l-a întrebat: „Cum îţi este numele?” „Legiune”, a răspuns el; pentru că intraseră mulţi draci în el” (Luca 8:30). Acesta este viitorul Europei, Euroviziunea.

Vă las în compania unui articol scris de Vasile Bănescu:

Victoria lui Nimeni (Nemo),

una zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviințe și a bunului-simț, toate caricaturizate și evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare.

O masă în stare de ebrietate ideologică din care cultura reală, elementarele repere morale și însuși Sensul au fost izgonite de activismul șleampăt care huiduie realitatea, siluiește arta, face țăndări ierarhiile și cântă ridicol prohodul planetei căreia i-a crescut temporar temperatura, un simptom manifestat recurent în istoria ei cosmică.

Nemo/ Nimeni. Nu întâmplător, ci expresiv în context.

„Codul” unei uși desenate pe un zid. Destinația oricărei sminteli ideologice.
Un chinuit imn înălțat non-binarității, fluidizării aberante a datului sexualității masculine și feminine, lichidării distincțiilor dintre chipurile binelui & răului și a distincției dintre Adevăr și minciuna numită deconstructivist „post-adevăr”, dincolo de care nu începe vreo superioară libertate, ci doar curtea strâmtă a sordidului.

Relativizarea a tot ce ne onorează ca ființe raționale și ne salvează ca oameni failibili, dar unici ca persoane create pentru a trăi o veșnicie spre care trecem prin episodul morții. Nu doar o meschină viață în care să o facem lată, prostind-ne în fel și chip.

…

Actualitatea permanentă a uneia dintre cele mai profunde cărți despre cel care truchează realitatea și malformează grotesc ordinea naturală – „Partea Diavolului”, a lui Denis de Rougemont:

Răul secolului – depersonalizarea/ masificarea.

„Marea strategie a Diavolului în timpurile noastre nu se mai sinchiseşte de individ, pentru că acesta a dispărut, ci de mase. Diavolul lucrează en gros.

Kierkegaard a înţeles mai bine decât oricine şi înaintea tuturor principiul diabolic care creează masele:
fuga de propria persoană, dorința de a nu mai fi răspunzător, deci vinovat, şi de a deveni deodată participant la puterea divinizată a Anonimului.

Or, Anonimul are multe şanse de a fi cel căruia îi place să spună:
Eu sunt Nimeni…
Mulţimea este locul de întâlnire al oamenilor care fug de ei înşişi, de ei şi de vocaţiile lor.”

Victoria lui Nimeni (Nemo),

una zdrobitoare asupra firescului și insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviințe și a bunului-simț, toate caricaturizate și evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare.

O masă în stare de ebrietate ideologică din care cultura reală, elementarele repere morale și însuși Sensul au fost izgonite de activismul șleampăt care huiduie realitatea, siluiește arta, face țăndări ierarhiile și cântă ridicol prohodul planetei căreia i-a crescut temporar temperatura, un simptom manifestat recurent în istoria ei cosmică.

…

Categories: Articole de interes general