Întrebare:

Am aflat că în tinerețe ați fost pasionat de filosofie și ați cochetat chiar cu comunismul. Puteți să-mi spuneți de ce se vorbește așa de mult astăzi de „progresiști“? Ce este acest progresism modern?

Răspuns:

Încă o dovadă că I.L. Caragiale n-a murit și n-o să moară cât timp vor fi pe pământ oameni. În piesa „O scrisoare pierdută, actul 3, scena a doua, Caragiale pune obsesia cu progresul pe limba lui Cațavencu: „Voi progresul şi nimic alt decât progresul“ și asta pentru că „legea progresului este aşa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe“. Oricine vrea să aibă succes în alegeri, în oricare țară a pământului, trebuie neapărat să pună în platforma lui electorală două cuvinte magice: „schimbare“ și „progres“.

De unde a apărut această filosofie a „progresiștilor”?

Este evident că dintr-un climat general și individual de … nemulțumire.  Oamenii continuă să dorească și să caute „altceva” decât ceea ce au, ceva mai bun. Nemulțumirea este o presupunere, o pretenție că lucrurile ar putea și ar trebui să fie altfel.

I. Evoluționismul este o formă a nemulțumirii, o speranță că urmează ceva mai bun. Vrând să se „elibereze“ din restricțiile religiei creștine, oameni puternici din Anglia au finanțat, sub denumirea de „naturaliști“, călătoria lui Charles Darwin. Ea avea concluziile deja formulate înainte de lansarea la apă a corăbiilor. Ceea ce a urmat să știe și are urmări și astăzi. Interpretările limitate de atunci au propus varianta dezvoltării progresiste a omenirii pe linia mereu ascendentă a evoluției. „Merge mai departe cel mai puternic și mai adaptat la noile condiții de mediu“ a ajuns deviza coborâtă din zoologie în arena socială. Lumea s-a animalizat și și-a pierdut baza pentru eșafodajul compătimitor al slujirii din dragoste. Jertfirea de sine a fost înlocuită oficial cu afirmarea de sine. De atunci și până acum se înaintează mereu spre „ceva“, mai bun care însă întârzie să apară.

II. Hitlerismul este o formă a nemulțumirii, un anunț al apariției rasei superioare și rolul ei în creația unei lumi mai bune. Wagner și Nietzsche au fost ideologii lui Adolf Hitler. În viziunea lor și a lui Hitler, lumea este coaptă pentru apariția supraomului, care va croi drumuri noi spre schimbări epocale. Pentru filosofii lui Hitler, răul și binele nu există.

a. Dacă izolăm undeva un grup de oameni, cei mai capabili vor fi și cei mai puternici. Ei se vor impune celorlalți prin „voința” lor. Acest lucru se va întâmpla în mod necesar și natural, fie că este vorba de un trib sălbatic de oriunde pe suprafața pământului sau de societățile super tehnologizate de astăzi.

b. Grupul se va diviza în stăpâni care conduc pentru că au capacitatea și priceperea necesare și sclavi condamnați să asculte și să se supună.

c. Stăpânii vor construi propria lor morală, construind o societate căreia îi asigură progresul. Binele va fi sinonim cu progresul.

d. Sclavii vor jindui la poziția și puterea stăpânilor, dar nu le vor putea avea pentru că nu sunt în stare. Ei vor inventa o moralitate opusă comportamentului stăpânilor, justificându-și astfel propria slăbiciune. Nietzsche spune că așa a apărut în lume și mai ales în creștinism ideea de moralitate a binelui și a răului. Ea trage lumea în jos preamărind ceea ce este opus stăpânilor și proslăvind binele, pacifismul, fraternitatea, egalitatea, mila și jertfirea de sine. Acestea nu fac însă decât să fie o frână în calea celor puternici cu adevărat și în stare să își dezvolte la maxim potențialul afirmării de sine. Explozia afirmării de sine ar trebui să producă un salt extraordinar înainte generând apariția „supraomului“. Ca unul care am fost la catedrala altar din Ulm și la castelul Newschwanstein, veritabil laborator de inițiere a aleșilor din Germania, vă pot spune că „lebăda“ așteptată din gâștele maselor populare a întârzie și se încăpățânează să mai apară. (Puteți afla mai mult despre această filosofie pe Youtube: https://www.youtube.com/results?search_query=Neische)

e. Oamenii de geniu, exponenții elitelor, trebuie să trăiască dincolo de ideea de bine și rău din moralitatea sclavilor. Numai așa vor putea duce ei lumea înainte în progresul către o nouă umanitate. Stăpânii sunt liberi să gândească și să înfăptuiască ceea ce clădește mai binele tuturor, fără să țină seama de gemetele și protestele sclavilor nerecunoscători și neputincioși. Conducătorul suprem (Hitler sau Stalin) a devenit un fel de „tătuc“ stăpân absolut pe viața sau moartea celor care nu li se aliniază. Pentru progres, rasele deformate și nereușite trebuie să dispară: de exemplu evreii și țiganii. Din aceste convingeri s-au născut celebrele și teribilele afirmații ale lui Hitler pentru rasa superioară a poporului german: „Vă eliberez de această himeră mincinoasă numită conștiință. De astăzi înainte, eu sunt conștiința voastră”.

„Mein Kampf,“ celebra carte a lui Hitler, este interzisă astăzi publicului larg. Ea este însă studiată asiduu în laboratoarele Noi Ordini Mondiale. Ideile progresului produs de oamenii de geniu sunt seducătoare și singura explicația într-o lume fără Dumnezeu, guvernată de selecția naturală.  Și selecția a și fost! Aproape 200 de milioane de oameni au plătit și continuă să plătească cu viața acest experiment progresist. „Dumnezeu e mort“ postula cu o doză de melancolie Nietzsche, iar într-una din ultimele lui scrieri, „Așa grăita Zarathustra“, filosoful se arăta total sceptic în viitorul unei lumi care L-a dat jos de pe soclul autorității motivatoare pe Creatorul lumii. „Va urma haosul“ a profețit el și haosul a urmat …

III. Socialismul și comunismul sunt și ele forme ale nemulțumirii. Ținta lor este creația unei societăți ideale și apariția unui „om nou”, care să zidească o societate ideală. De data aceasta, un alt alintat crescut în puf, care n-a lucrat nici măcar o zi cu mâinile lui ca să-și câștige pâinea, s-a declarat partizanul proletarilor nedreptățiți și a propus calea revoluțiilor violente pentru o redistribuire echitabilă a veniturilor. Karl Marx, finanțat de Friedrich Engels, și-a pus schemele schimbărilor sociale pe hârtie și ele s-au răspândit pe toată fața pământului.. Lucrarea capitală a fost „Capitalul“, nu „Manifestul comunist“ cum greșit se susține pe alocuri. Marx a căutat o cale de progres dinspre o lume a nedreptății spre o lume a dreptății și a frăției universale. Sloganele pe care le știm cu toți sunt „Proletari din toate țările, uniți-vă!“ și franțuzescul „Liberte, fraternite, egalite“. Cât de mult n-a reușit această cale spre progres se vede din falimentarea lui în absolut toate țările în care a fost pus în practică. Cineva remarca cu o amară ironie: „Să facem un test. Luăm o țară, o împărțim în două și lăsăm să se dezvolte în paralel comunismul și capitalismul. După 70 de ani mergem și ne uităm la ce au ajuns fiecare dintre ele. Una este Coreea de Nord, iar cealaltă este Coreea de sud …

 Credința că schimbând doar condițiile în care trăiesc oamenii va duce și la schimbarea oamenilor s-a dovedit falsă. „Omul nou” de tip comunist n-a vrut sau n-a putut să apară. Așa cum prevedea și George Orwell în „Ferma animalelor”, omul este la fel de corupt și în societățile de tip nou. Constatarea ironic critică făcută de un mucalit reduce totul la un absurd tragic: „În capitalism există exploatarea omului de către om, iar în socialism este … invers”.

IV. Progresismul contemporan este doar o haină nouă pentru strădaniile din trecut. El preia evoluționismul darwinian, ideea necesității unei rase superioare, a unei elite care să conducă lumea, a socialismului egalitar și lipsit de proprietate, le amestecă cu totala distrugere a noțiunilor de normalitate străvechi în absolut toate domeniile de viață, desființând familia, națiunea, rasa, sexul, moralitatea și apartenența de grup. Toate acestea pentru progresul spre o lume de oameni programați care să aibă creierele unite cu cibernetica și să devină o masă amorfă de sclavi servili ai elitelor devenite zei. Vorba cerberului de la Davos: „Nu veți avea nimic și veți fi fericiți“.

Progresismul modern are ca aliat incontestabilul progres tehnologic. Binomul „inteligență artificială“ și microcipul implantat pe creierul uman dă astăzi speranțe nebunești.

Istoricul Yuval Noah Harari explorează aceste posibilități în bestseller-ul său „Homo Deus: A Brief History of Tomorrow”, un fel de continuare a cărții sale din 2014, „Sapiens”. Titlul noii sale cărți sugerează o etapă uluitoare în evoluția noastră: Homo sapiens („înțelept”), departe de a fi vârful creației, este o creatură temporară, una care va fi înlocuită în curând cu Homo deus („om-zeu”)..

„Poziția mea este că omenirea are potențialul de a depăși bătrânețea și moartea, dar probabil că va dura câteva secole, mai degrabă decât câteva decenii.”

Dar dacă oamenii încetează să moară, lumea nu se va aglomera?

„Numai bogații vor înceta să moară”, a spus Harari, „și nu sunt mulți dintre ei”. Acest lucru ridică o viziune îngrozitoare asupra lumii în care cei ultrabogați au acces la modificări care prelungesc viața – atingând poate chiar nemurirea – în timp ce majoritatea celorlalți trăiesc într-o stare constantă de resentimente.

Rezumând rătăcirile progresiste am văzut evoluționismul (omul nou se naște din el însuși), Hitlerismul (omul excepțional apare ca o lebădă dintr-un cârd de gâște), socialismul (omul nou se naște prin schimbările de mediu social) și progresismul modern (omul îndumnezeit se va naște din încrengătură dintre biologic și cibernetic). Ce a fost va mai fi și eșecul așteaptă și nebuniile contemporane.

Care este soluția propusă de noi?

În primul rând trebuie să spunem că și noi împărtășim nemulțumirea progresiștilor.

În al doilea rând trebuie să spunem că însuși Dumnezeu împărtășește nemulțumirea progresiștilor.

Când nemulțumirea noastră este validată de nemulțumirea lui Dumnezeu avem șansa rezolvării ei. Noi nu putem să o rezolvăm, așa cum nici progresiștii n-au putut, nu pot și nici nu vor putea vreodată s-o facă. Dumnezeu însă poate! Pentru că El poate face orice. De fapt, El a și făcut-o, când L-a trimis pentru aceasta în lume pe Fiul Său.

Nu vom ajunge însă la ceea ce dorim mergând „înainte“ progresist, ci mergând „înapoi“ la cauza primordială a tuturor cauzelor. Nimeni n-a crescut trăgându-se singur de păr și nimeni nu s-a ridicat mai sus trăgându-se singur de șireturi. Ca să ajungem mai sus trebuie să înțelegem mai întâi de ce am ajuns jos și cine ne poate scoate din această cădere a noastră.

Nerealizările noastre care ne plafonează sunt cauzate de o nedesăvârșire numită păcat, un defect de funcționare, o greșire a țintei, o sinucigașă răzvrătire împotriva standardelor și voinței lui Dumnezeu.

Dacă am fi, așa cum se spune, produsul unei evoluții căreia îi suntem încununarea, am fi mulțumiți, pentru că n-am ști de existența a ceva mai bun decât există și am ajuns noi înșine. „Totul este cum nu se poate mai bun, în cea mai bună lume cu putință“, ar fi convingerea noastră unanimă.

Dacă nu este așa ne putem întreba: „Care este sursa acestei nemulțumiri funciare care ne neliniștește?“ Cum de intuim că poate exista ceva mai bun și cum de avem nostalgia acelui „ceva“ pe care nu l-am experimentat încă?

C. S. Lewis este de părere că “dacă observ în mine o dorință pe care nici o experiență din lumea această n-o poate satisface, cea mai probabilă explicație este că am fost făcut pentru o altă lume”.

Poetul englez John Milton era de părere că omul se află „În căutarea Paradisului pierdut”, iar un poet român scria:

„Nainte de a fi ce suntem
Eram ceea ce vom fi
Căci moartea nu-i o nimicire
Ci-i noaptea către-o altă zi

Rădăcinile eforturilor  „progresiste” își trage seva din melancolia noastră după ceea ce am fost înainte de ceea ce Biblia numește „căderea” noastră primordială. De acolo a venit și strădania de a atinge iar cerul prin Turnul Babel, iar încercările năvalnice de a înlătura blestemul de acolo prin unirea noastră, voluntară sau forțată, într-un „sat global” al unei Noi Ordini Mondiale este o dovadă în plus că tânjim după ceva ce este intuitiv superior stării noastre de astăzi.

Cum să atingem însă iar cerul după care tânjim?

Soluția ne-a dat-o Dumnezeu, ieșindu-ne El însuși înainte ca să pună capăt tuturor rătăcirilor noastre. Trimisul divin a spus:

„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața“. Prin El putem urca la ceea ce am fost înainte de căderea proto-părinților noștri Adam și Eva.

Soluția este chiar Isus Christos, care ne poate asimila în El însuși, coborând astfel cerul la noi și pornindu-ne prin credință spre cerul împlinirilor noastre depline. Prin Isus Christos, Dumnezeu rezolvă „progresul nostru“ spre ceea ce nădăjduim. El vorbește în chiar terminologia intuirilor progresiștilor amintiți mai sus:

„Dacă este cineva în Christos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi“ (2 Corinteni 5:17).

Căutând să rezume mesajul Noului Testament într-o singură afirmație, evanghelistul Billy Graham  a dat uneia din cărțile sale titlul: „Oameni noi pentru o lume nouă!“ Nemulțumirea împărtășită de Dumnezeu a condamnat deja lumea aceasta și a sortit-o să meargă „în focul cel veșnic“. Nu scapă decât cel care acceptă soluția lui Dumnezeu pentru salvarea de la pierzare.

Aceasta este singura soluție a tuturor nemulțumirilor noastre. Depinde doar de noi să o acceptăm.

Categories: Raspunsuri la intrebari

Tags: Daniel Branzai