Amalia Preda

Bună-i bârfa, graiul dulce
care duce și aduce
vorbă multă, slavă mută
celui care stă și-ascultă.

Dulce-i bârfa și râvnită
de-orice inimă-mpietrită
care sfarmă cu mândria
tot ce n-a-nțeles prostia.

Tare-i bârfa când te scoate
mai presus de toți și toate.
E o vamă când ți-e teamă
că nu ești băgat în seamă.

Caldă-i bârfa și duioasă
pentru cea invidioasă.
E un glas care alină
setea celei ce-nvenină.

Bună-i bârfa și curată
pentru cel care se-mbată
cu-o poveste inventată
de vreo inimă frustrată.

Bună-i bârfa și gustoasă
pentru câte-o pofticioasă –
prăjitura cea cremoasă
duuulce și alunecoasă.

În confortul îmbuibării,
la lumina limitării
bârfa este delicioasă.
Este gustul bun de-acasă.

Bârfa e filosofie,
artă și oratorie;
ține loc de liturghie
pe la câte-o-mpărăție.

E mirajul amăgirii
care-n culmea negândirii
saltă-n slava sa deșartă
sufletul care nu iartă.

Deci, e lesne-a scoate bârfe când nu ai nimic de spus
Dar vrei să fii, decât alții, cu o bârnă mai presus.

Iertați-mă! Am poețit puțin.

Categories: Articole de interes general