Semăn cu pelicanul din deșert, sunt ca o cucuvea din locuri pustii. Veghez și sunt ca vrabia singuratică pe un acoperiș.

Psalmul 102.6,7

„Sunt ca pelicanul din deșert.” Pelicanul este o pasăre de apă. Deșertul nu este mediul său de viață și nu se simte bine acolo. Așa a fost și Domnul Isus. El a venit din gloria cerului pe pământ ca Om și a trăit aici ca un străin. Toată ființa Sa era curată și fără păcat. De aceea a suferit nespus de mult, când a fost confruntat cu păcatul și cu urmările sale.

„Sunt ca o cucuvea din locuri pustii.” Să ne gândim cât de singuratic a fost Mântuitorul pe calea Sa! Mulțimile, care L-au înconjurat un timp, s-au îndepărtat de El și au strigat înaintea lui Pilat: „Răstignește-L!”. Ucenicii, care L-au urmat timp de trei ani, L-au părăsit cu toții când a fost arestat. Domnul Isus a stat singur înaintea dregătorului roman. Nu a fost niciunul acolo care să intervină pentru El.

„Sunt ca vrabia singuratică pe un acoperiș.” Vrabiei îi place să fie în compania altor vrăbii. Totuși, ea stă singură pe acoperiș. Aceasta ne vorbește despre singurătatea pe care a simțit-o Domnul, deși a avut contact cu mulți oameni. El a încercat mereu să-i facă pe ucenici să-I înțeleagă gândurile. Dar ei au înțeles puțin din ceea ce le spunea El. Când i-a rugat în grădina Ghetsimani pe Petru, Iacov și Ioan: „Rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine”, ei au adormit (Matei 26.38,40).

Categories: Articole de interes general