CÂND „ ŢARINA” RODEŞTE …
„Şi le-a spus pilda aceasta: <<Ţarina unui om bogat rodise mult […]>>” – Luca 12:16
Când „țarina” rodeşte mult,
Mai din belşug ca altădată,
Desprins de pofte şi tumult,
Ascultă pilda de demult
Cu-acel bogat încă o dată.
Şi-nvaţă să nu fi ca el,
Preocupat doar pentru sine,
Legat de „holde” şi cu zel
Pentru câştig… iar la apel
Nepregătit, când moartea vine.
Căci dacă binecuvântat
Eşti pe pământ pentru o vreme,
Să-I mulţumeşti neîncetat
Lui Dumnezeu, căci El ţi-a dat
Belşugul, ca să n-ai probleme.
Şi lasă felul păgubos
De-a te gândi doar la „hambare”.
Tu eşti urmaş de-al lui Cristos:
Împarte punga bucuros
Cu cel sărman, când şti că n-are.
Şi, mai ales, fii pregătit
Să laşi averea la o parte:
Când ceasul îţi va fi sosit
În veşnicii să fii primit,
Să te desparţi de ea prin moarte…
Când „țarina” rodeşte mult,
Mai din belşug, cu dărnicie,
Repetă-ţi pilda de demult
Şi spune: „Vreau şi eu s-ascult
De Domnul meu, cu bucurie!”
Categories: Articole de interes general
Vecinii noștri sârbi NU MAI VOR în UE! | ActiveNews
Leave a comment