Drumul de la Houston la San Antonio durează doar aproximativ 3-4 ore, dar este calea de la pace la război. Aparent un oraș ca o grădină a păcii, orașul sfântului Anton este exact contrariul: o sumă de baze militare. ce se vede la suprafață este nimic pe lângă ceea ce se ascunde în măruntaiele din subterane.

Nici de data aceasta n-am ajuns în fermecătorul centru. Am ocolit pe o șosea de centură spre partea de nord (Boerne) unde locuiesc prietenii mei, familia Dorca și Johann (Nelu) Cosma, românul austriac care a detonat una din cele mai vizibile treziri spirituale din bisericile româno-americane.

L-am sunat de pe drum să-i spun că vin, dar nu pot rămâne și duminică. „Nu-i nimic, mi-a zis, vii seara asta de Joi. Avem adunare și ești bine venit“.

Am mai fost la această adunare penticostală anul trecut, când am încercat marea cu degetul să văd dacă mă pot încumeta la misiunea printre musulmani din Dobrogea, unde mă aștepta Sali Sabri. Anul acesta îmi încerc puterile pentru un zbor spre Anglia. Se pare însă că nu mai sunt nici măcar așa puternic ca anul trecut, așa că voi sta mai mult pe acasă. Domnul are dreptul să decidă și mă supun cu toată ființa.

Joi seară, familia Dorca m-a dus la adunare. Sunt total dezorientat când merg în altă adunare. Nu sunt evanghelist ca să știu de fiecare dată ce am de spus, iar ca păstor îmi cunosc oile, dar nu le știu pe ale altuia. L-am rugat pe Nelu să aleagă el din câteva subiecte-studiu posibile și el a ales pe cel despre importanța formării caracterului. Nici nu mă așteptat la altceva. E criză peste tot.

A doua zi ne-am întâlnit iar, de data aceasta la o masă acasă la familia Dorca. A fost invitat și fratele Ezechiel Suciu, de la care învățasem deja anul trecut câteva lucruri foarte bine spuse despre Apocalipsa. Bucuros, mi-a dat cadou cartea. Terminase studiul în biserică și-l tipărise.

Am regretat că sora Cosma nu era acasă să se întâlnească cu Daniela, soția mea, așa cum plănuiserăm anul trecut. Sora Cosma plecase departe la fata ei din alt oraș, care născuse primul ei copil. Cu fata asta este o altă poveste frumoasă pe care n-am însă permisiunea să o împărtășesc public. Este ceva de același domeniu al minunilor.

Nu-mi place San Antonio. Asta nu pentru ceea ce se vede, ci pentru ceea ce este ascuns de ochii oamenilor. Sub liniștea încântătoare, orașul acesta este o fortăreață nucleară pregătită pentru războiul intercontinental. Ce mai, o veritabilă fabrică a morții. Rușii și-au ascuns marile baze militare. Nu le poți găsi pe nici o hartă publică. Americanii sunt mai perfizi, ascunzându-le „la vedere“ sub straturi frumoase de flori.

Lumea știe de existența a patru asemenea baze militare:

• Fort Sam Houston.
• Camp Bullis.
• Randolph Air Force Base.
• Lackland Air Force Base.

Ne-lumea știe însă altfel, iar rușii știu și ei foarte bine lucrul acesta.

„Cea mai mare și mai diversă bază comună din Departamentul Apărării, Joint Base San Antonio (JBSA) este compusă din patru locații principale: Fortul Sam Houston Tabăra Bullis Baza Forțelor Aeriene Randolph Baza Forțelor Aeriene Lackland. JBSA se extinde pe un total de 11 parcele de teren separate geografic, constând din 46.539 de acri și 35 de milioane de metri pătrați în facilități care sprijină peste 266 de parteneri de misiune. În ciuda unicității sale în configurație, cei 70.000 de membri care aparțin JBSA fac diferența, nu numai în San Antonio, ci și pentru națiune, realizând diverse misiuni de antrenament, zbor, medical, cibernetic, informații și asistență la instalare în fiecare zi. JBSA antrenează mai mulți studenți de la Departamentul de Apărare (DoD) și are mai multe piste active decât orice altă instalație. JBSA găzduiește, de asemenea, Centrul Medical Militar San Antonio, cel mai mare spital al DoD și singurul centru de traumă de nivel 1 de stat. În apropiere se află și aerodromul armatei Martindale. Comandând JBSA este Aripa 502-a Bază Aeriană (ABW).“

Undeva pe coasta Pacificului, adiacentă plajei numită Bolsa Cica, în marele bazin al Los Angeles-ului există o altă astfel de bază subterană de rachete nucleare, numită eufemistic tot „military reservation“. Știu asta de la un român care a lucrat acolo. De pe autostradă pare un teren agricol presărat cu mușuroaie frumos aliniate. Sub pământ însă sunt teribilele instrumente menite să umple cimitirele omenirii cu cadavre.

Slavă Domnului că la baza din Los Angeles n-au fost „accidente“. Nu același lucru se poate spune despre bazele din San Antonio. Deși astfel de lucruri sunt trecute la „strict secret“, presa americană a trebuit să dea o semi-explicație la timpul potrivit. Vă invit să o citiți, dacă puteți buchisi în limba engleză.

https://www.texasmonthly.com/being-texan/nuclear-weapons-bunker-blew-up-san-antonio/

Nu-mi place să vorbesc despre pasiunea oamenilor pentru ucideri. Ei slujesc „ucigașului“ din umbră. Eu m-am specializat într-un alt război, mult mai important și cu consecințe eterne:

„Măcar că trăim în firea pământească, totuşi nu ne luptăm călăuziţi de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos“ (2 Corinteni 10:3-5).

Este o luptă începută de Domnul vieții și miroase nu a praf de pușcă, ci a înviere: „Cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le !“

Categories: Articole de interes general