Este primul weekend din Septembrie și, conform obiceiului românii baptiști din Canada și America se adună la Convenția anuală. De data aceasta se ține în Fort Lauderdale, Florida. Acum câteva zile a trecut pe acolo un uragan mare. Acum e liniște, dar perturbările cauzate de el dăinuie.

Suntem într-o escală la Austin, Texas. Sper să avem o legătură bună spre Florida.

Călătorim spre Convenție din toate părțile. Echipa noastră de Los Angeles este împărțită pe două rute. Valer și Michael Monafu merg prin Houston, Texas. Eu sunt cu Ema Spirescu și Thimoty Monafu.

Austin nu se dezminte. Un aeroport modern și cochet miroase a friptură și mâncăruri de tot felul. Lume pestriță de aeroport. Din loc în loc, apar ciupercile pălăriilor specifice texanilor. Lumea este plăcută și amabilă, mult deosebită de cea stresată din Los Angeles.

În aeroportul de acasă, o fetiță cât o vioară cânta la un arcuș fermecat “Jesus loves me, yes I know”.

În acest aeroport există o mică estradă și o minusculă tribună pentru concerte country. Austin City limits este renumit în toată lumea ca un izvor de muzică. Un trio cântă acum destul de frumos și neașteptat de liniștit. Este probabil un repertoriu adaptat atmosferei din aeroport. Cântă tot felul de muzică, nu numai country. Cântă bine.

Lumea nu-i prea bagă în seamă, rumegând la mesele din jur. Asta-i viața de artist. Au toată simpatia mea însă. Așa mă simt și eu câteodată … cu muzica mea de fond …

Pe curând.

Categories: Amintiri

Tags: Daniel Branzai