Ioan Giura – Cincizecime

A fost o zi a Cincizecimii,
Zi însemnată-n calendar,
Când Dumnezeu a dat mulțimii,
Din strălucirea înălțimii,
Promisul Dar.

Erau uniți în rugăciune:
Apostolii și frații-n rând…
Și așteptau marea minune,
Rostită ca promisiune,
Cât mai curând.

Şi s-a-mplinit când, deodată,
Din cer un sunet a venit
Ca vântul ce-i pornit să bată
Și casa-ntreagă s-o străbată
Cu vâjâit.

Iar, ca de foc, au fost văzute
Limbi așezându-se pe ei
Cu vorbe mari, necunoscute,
Însă de oaspeți pricepute,
Mirați și-acei,

Veniți la sfânta sărbătoare
Ce îi strângea an după an
Evrei împrăștiați sub soare
Și prozeliți dintre popoare,
Sub jug roman.

Dar unii, fără să-nțeleagă
Vorbirea, în total dezgust,
Batjocorind, fără s-aleagă,
Au tulburat mulțimea-ntreagă:
Sunt plini de must!

Numai că Petru, cu putere,
Le-a spus îndată, ne-nfricat,
Cât de greșiți sunt în părere:
E-a Domnului deplină vrere
Ce s-a-ntâmplat!

Și-apoi le-a arătat păcatul,
Cum pe o cruce L-au întins
Pe Domnul Sfânt, pe Împăratul
Etern – ca Om, nevinovatul –
Să moară-nvins.

Dar Tatăl L-a-nviat… și-n slavă
L-a înălțat, la dreapta Sa…
Și Duhul, fără de zăbavă,
Lucra… Iar inima bolnavă
Se deschidea:

Trei mii de suflete, aproape,
Cu pocăință, prin botez,
S-au hotărât ca să-și îngroape
Trecutul, parcă dus de ape,
Mânați de-un crez.

Și-o viață nouă, în lumină,
A răsărit, ca-n vechiul bob
Pus în pământ, ieșit din tină…
Și mărturia-a fost deplină
În orice rob.

În oamenii ce, din mulțime,
S-au hotărât pentru Cristos,
În marea zi de Cincizecime…
Mișcați de Duhu-n profunzime
Și cu folos.

Barzilaiendan