PICĂTURA

O picătură e puţinul
Pe care nu-l băgăm în seamă.
De ce să faci din ea o dramă,
De-ar fi amară ca pelinul?

Dar de otravă, poate una
Şi-i suficient a fi mortală…
Ea, picătura cea banală,
Loveşte nemilos întruna.

Sau tot căzând, chiar și pe stâncă,
Neînsemnata picătură
Devine arma cea mai dură:
Şi urma-n piatră e adâncă!

Iar pusă una peste alta,
Pe nesimţite se adună…
Cu picăturile-mpreună,
Încet, încet se umple balta!

Ca picătura e păcatul:
Cu fiecare zi se strânge…
Adesea inima ne frânge,
Lovind întruna, blestematul.

O vorbă rea, la supărare,
Minciună, ură, lăcomie
Sunt picături… Şi, cum se ştie,
Strop lângă strop se face… mare!

Să nu glumim deci cu puţinul,
Cu picătura ne-nsemnată:
Ea este sigur vinovată
Şi ne determină destinul…

Doar Domnul scapă de otravă,
De tot păcatul greu, prin Cruce…
Iertarea pace ne aduce
Și viață veșnică în slavă.

Categories: Articole de interes general