Richard Wurmbrand: Sînt două feluri de a te uita la un mormînt – CrestinTotal.ro

„Sînt două feluri de a te uita la un mormînt. Petru şi un alt ucenic al lui Isus au venit în dimineata Paştelui la mormîntul Învăţătorului lor, l-au găsit gol şi au văzut înăuntru giulgiul în care fusese învăluit Isus. Maria Magdalena s-a uitat şi ea în mormînt, dar ea a văzut îngeri pe locul unde zăcuse trupul lui Isus.

Unii văd astăzi doar prăbuşirea civilizaţiei creştine, în timp ce alţii văd, dincolo de veştile îngrijorătoare, îngeri care pregătesc binecuvîntata Împărăţie a lui Dumnezeu.

Cum reuşeşte un om să vadă îngeri, să le simtă prezenta? Apostolii fuseseră foarte activi în lucrarea Domnului. Maria şezuse la picioarele lui Isus şi auzise cuvintele Lui (Luca 10:39), privitoare la Moise şi profeţi. Ea a auzit probabil de pe buzele Lui istorisirile multor sfinţi şi martiri ai credintei,şi s-a familiarizat cu ele.

O biserică ce exclude din învăţătura ei exemplul sfintilor şi al martirilor pierde o dimensiune vitală. Citeşte pe Moise şi profeţi, amintindu-ţi că „aceste lucruri… au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfirşiturile veacurilor” (1 Cor. 10: 11). Păstrează apoi legătura cu sfinţii care suferă astăzi pentru Hristos. Ochii îţi vor fi astfel deschişi.”
Maria … a văzut doi îngeri.” Ioan 20: 10, 11

Source: Richard Wurmbrand: Sînt două feluri de a te uita la un mormînt – CrestinTotal.ro



Categories: Articole de interes general

1 reply

  1. Adrian Valentin Bujor's avatar

    Imi place mult Richard Wurmbrand este unul din Shintoism lui Dumnezeu….

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.